ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5532/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5532/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 976 din 26 octombrie 2012, Tribunalul

Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios

administrativ fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului

Teleorman - secția C.M.A.S.C.A.F., în soluționarea cauzei, a declinat

competența de soluționare a acțiunii privind pe reclamanta U.A.T. Teleorman

prin C.J. Teleorman reprezentat de Președintele C.J. Teleorman, în

contradictoriu cu pârâta C.S.C. numită prin ordinul M.D.R.T. și Curtea de

Conturi a României, în favoarea Curții de Apel București, secția contencios

administrativ fiscal.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța a reținut că, î

n cauza de față,

decizia de soluționare a contestației emisă de C.S.C. din cadrul M.D.R.T. este

act administrativ unilateral emis de un organ central, obiectul principal dedus

judecății fiind acela al anulării actului administrativ emis de organul

central, obiectul subsidiar fiind acela al exonerării de plata sumei de

453.684,57 lei.

Tribunalul a apreciat,

în raport de prevederile art. 2 pct. 21, respectiv art. 5 pct. 1 lit. a), c) și

e) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, că fondurile

europene nu reprezintă contribuție la buget pentru a fi încadrate în textul art.

10 teza a I- a din Legea nr. 554/2004 care reglementează competența instanței

de contencios administrativ fiscal în funcție de criteriul valoric, în favoarea

tribunalului, reținând că este învestit cu soluționarea unei cereri privind

anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală,

competența instanței fiind reglementată de art. 10 alin. (1) teza a 2- a din

Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința civilă nr.

295 din 23 ianuarie 2013 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat

competența soluționării cauzei privind pe reclamanta U.A.T. a Jud. Teleorman,

prin C.J. Teleorman – reprezentat de Președintele C.J. Teleorman și pe pârâții

C.S.C. – numită prin Ordinul M.D.R.T. și C.C. a României, în favoarea

Tribunalului Teleorman și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a

trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării

conflictului.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea a reținut că obiectul litigiului dedus judecății îl constituie

plângerea împotriva unei decizii a Comisiei de soluționare a contestației din

cadrul M.D.R.T., prin care a fost soluționată contestația administrativă

formulată de reclamantă împotriva procesului verbal de constatare a neregulilor

și stabilire a creanțelor bugetare din data de 15 martie 2012, încheiat de D.C.V.U.F.C.

a M.D.R.T., că prin procesul verbal menționat s-a stabilit în sarcina

reclamantei obligația de plată a sumei totale de 453.684,57 lei, reprezentând

contribuția din fonduri U.E. și cea de la bugetul de stat, inclusiv T.V.A.

pentru realizarea investiției privind reabilitarea, astfel că soluționarea

litigiului dedus judecății este dată în competența materială a tribunalului,

având în vedere că potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

litigiile având ca obiect actele administrative ce privesc contribuții de până

la 500.000 lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ - fiscale.

În opinia Curții,

contribuțiile la care face referire textul legal mai sus menționat exced

noțiunii de contribuție definită de Legea nr. 273/2006 a finanțelor publice

locale, neexistând nici un temei pentru o asemenea distincție, cu atât mai mult

cu cât contribuțiile ce fac obiectul prezentului litigiu sunt creanțe bugetare,

asemenea taxelor, impozitelor și datoriilor vamale ce intră, de asemenea, în

sfera de aplicare a art. 10 alin. (1) din legea contenciosului administrativ.

Constatându-se ivit

conflictul negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ.,

văzând și dispozițiile art. 21 și 22 C. proc. civ., Curtea a sesizat

î

nalta Curte de Casație și Justiție

pentru soluționarea conflictului.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul,

conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secția conflicte de

muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal.

Pentru

a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în

continuare arătate:

Așa cum rezultă din

actele și lucrările dosarului, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a

solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Deciziei nr.

81 din 15 mai 2012 emisă de pârâtă, prin care s-a respins contestația U.A.T. a

Jud. Teleorman prin C.J. Teleorman și, pe cale de consecință, anularea notei de

constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. C.A. –

20609 din 16 martie 2012 întocmită de D.C.V.R.F. din cadrul M.D.R.T.

Decizia nr. 81 din 15

mai 2012 a Comisiei de Soluționare din cadrul M.D.R.T. a fost emisă în temeiul

O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor

apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor

publice naționale.

Potrivit art. 2 alin.

(1) pct. c din O.U.G. nr. 66/2011, fondurile europene reprezintă sume provenite

din asistența financiară nerambursabilă acordată României din bugetul general

al Uniunii Europene și/sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele

ei.

Fonduri publice

naționale aferente fondurilor europene, potrivit art. 2 pct. 1 lit. d),

reprezintă sume provenite din bugetul general consolidat, utilizate pentru

asigurarea cofinanțării, plata prefinanțării, înlocuirea fondurilor europene în

situația indisponibilității sistării temporare a plății acestor fonduri,

completarea fondurilor europene în vederea finalizării proiectelor, precum și

alte categorii de cheltuieli legal reglementate în acest scop.

Potrivit art. 51 pct.

1 din O.U.G. nr. 66/2011, deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor

pot fi atacate de către contestator la instanța de judecată de contencios

administrativ competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004

privind contenciosul administrativ.

Competența materială

a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la

500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de lei, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ

și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede

altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de

contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ.,

făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de

contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție

de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Astfel, pe de o

parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența

tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor

de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Pe de altă parte,

legea distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la

500.000 de lei (litigii ce sunt date în competența tribunalelor

administrativ-fiscale) și acte administrative care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de

500.000 de lei (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios

administrativ și fiscal

,

ale curților de apel).

Înalta Curte are în

vedere faptul că obiectul prezentului litigiu este reprezentat de analizarea

legalității actelor emise de pârâtă în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 privind

prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și

utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale și că, potrivit

art. 51 pct. 1 din acest act normativ, deciziile pronunțate în soluționarea

contestațiilor pot fi atacate de către contestator la instanța de judecată de

contencios administrativ competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004

privind contenciosul administrativ.

Art.

218

alin. (

2

)

C.

proc. fisc.

face trimitere, în privința competenței de soluționare a

acțiunilor judiciare îndreptate împotriva deciziilor emise în soluționarea

contestațiilor administrativ fiscale prealabile, la dispozițiile „legii”,

respectiv, în lipsa altor precizări, la dispozițiile Legii contenciosului

administrativ

nr.

554/2004, care

constituie dreptul comun în materia competenței instanțelor de contencios

administrativ.

Drept urmare,

procedura de control, constatare, contestare și recuperare a sumei ce face

obiectul prezentului litigiu, care are un caracter specific și reprezintă, din

punct de vedere al naturii sale juridice, o obligație bugetară, ce poate fi

asimilată noțiunii de contribuție din legislația fiscală, urmează regimul de

drept comun prevăzut în C

.

proc

.

fisc

.

În raport

de această caracterizare a creanței respective, de valoarea care face obiectul

recuperării, de natura publică a fondurilor, sunt aplicabile sub aspectul

competenței materiale, prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Așa cum s-a arătat

anterior, potrivit art. 10 alin. (1) teza a I- a din Legea nr. 554/2004,

modificată, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până

la 500.000 lei, se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

Prin urmare, fiind

vorba de recuperarea unei creanțe fiscale asimilate, competența materială a

instanței se stabilește prin aplicarea criteriului valoric stabilit prin textul

legal anterior citat.

În speță, actele

contestate de reclamantă se referă la o creanță bugetară care nu depășește suma

de 500.000 lei, iar potrivit dispozițiilor

art.

10

alin. (

1

)

din Legea

nr.

554/2004,

competența

de soluționare în primă instanță

a litigiului

se stabilește, prin raportare exclusiv la criteriul

valoric,

în

raport de cuantumul

sumei la care se referă actele contestate (inferior valorii de 500.000 lei),

în

favoarea tribunalelor administrativ fiscale.

Din punct de vedere

teritorial, potrivit dispozițiilor

art.

10

alin. (

3

)

teza

a

I

- a

din Legea

nr.

554/2004 și având în vedere că reclamanta a optat pentru

instanța de la sediul său, respectiv Curtea de Apel București, Înalta Curte va

stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în

circumscripția căruia se situează sediul reclamantei, respectiv în favoarea

Tribunalului Teleorman, respectând opțiunea reclamantei.

În consecință, având

în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin.

(3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a

cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Teleorman, secția conflicte

de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta U.A.T. Jud. Teleorman, prin C.J.

Teleorman, reprezentată de Președintele C.J. Teleorman, în contradictoriu cu

pârâtele C.S.C. și C.C. a României, în favoarea Tribunalului Teleorman, secția conflicte

de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 31 mai 2013.