ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 431/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 3325 din 18 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această soluție, instanța a apreciat că, având în vedere renunțarea petentei la penalități, precum și înscrisul existent la fila 86 din dosar, prin care A.N.A.F. a declinat competența de soluționare a cauzei către D.G.F.P. Teleorman, precum și dispozițiile art. 209 C. proc. fisc., competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Teleorman, secția de contencios administrativ – fiscal, motiv pentru care a trimis cauza acestei instanțe.

Prin Sentința nr. 725 din 4 septembrie 2012, Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta SC D.C. SRL, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. – D.G.A.M.C. și A.N.A.F. – D.G.F.P. a județului Teleorman, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII –a, contencios administrativ și fiscal, și constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prezenta cauză are ca obiect anularea parțială a Deciziei nr. 215 din 21 septembrie 2011, respectiv anularea sumei de 2.937.521 lei, sumă ce reprezintă penalități calculate pentru eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale datorate la bugetul general consolidat.

S-a reținut că decizia atacată privește obligațiile de plată accesorii stabilite în sarcina reclamantei SC D.C. SRL Turnu Măgurele în temeiul art. 88 lit. c) și art. 119 din O.G. nr. 93/2003 privind C. proc. fisc., ca urmare a neplății unor impozite și taxe, că prin Decizia nr. 39 din 8 februarie 2012 a D.G.F.P. Teleorman s-a admis contestația SC D.C. SRL împotriva Deciziei nr. 215/2011 cu privire la suma de 1.083.804 lei, respingându-se ca neîntemeiată cu privire la suma de 1.853.717 lei, reprezentând penalității de întârziere. Tribunalul a apreciat că, în raport de dispozițiile art. 218 alin. (2) C. proc.

fisc., coroborate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și având în vedere că suma care face obiectul deciziei contestate depășește pragul de 500.000 lei, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, și constatând ivit conflictul negativ de competență reglementat de art. 20 și urm. C. proc. civ., tribunalul a sesizat î nalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului. Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere consid erentele în continuare arătate. Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal, ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat. Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorități le publice locale și județene și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Astfel fiind, având în vedere faptul că actul contestat în prezenta cauză este un act administrativ fiscal, precum și faptul că în cazul litigiilor având ca obiect astfel de acte competența de soluționare a cauzei se stabilește, potrivit art. 10 alin. ( 1 ) din Legea nr. 554/2004, în raport cu criteriul valoric, iar nu în raport cu criteriul rangului central sau local al organului fiscal emitent, întrucât cuantumul sumei ce formează obiectul actului contestat este mai mare de 500.000 lei, competența de soluționare în fond a litigiului aparține Curții de Apel București , secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. ( 3 ) și alin. ( 5 ) C. proc.

civ. , Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

P.ENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC D.C. SRL Turnu Măgurele, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. – D.G.A.M.C. și A.N.A.F. – D.G.F.P. a județului Teleorman, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2013.