ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 431/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 3325 din 18 mai 2012,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

admis excepția necompetenței materiale și a

declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a apreciat că,

având în vedere renunțarea petentei la penalități, precum și înscrisul existent

la fila 86 din dosar, prin care A.N.A.F. a declinat competența de soluționare a

cauzei către D.G.F.P. Teleorman, precum și dispozițiile art. 209 C. proc. fisc.,

competența de soluționare a cauzei aparține

Tribunalului Teleorman, secția de contencios

administrativ – fiscal, motiv pentru care a trimis cauza acestei instanțe.

Prin Sentința

nr. 725 din 4 septembrie 2012, Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă,

asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, a declinat competența

de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta SC D.C. SRL, în

contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. – D.G.A.M.C. și A.N.A.F. – D.G.F.P. a

județului Teleorman, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite, în

favoarea Curții de Apel București, secția a VIII –a, contencios administrativ

și fiscal, și constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta

Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că prezenta cauză are ca obiect

anularea

parțială a Deciziei nr. 215 din 21 septembrie 2011, respectiv anularea sumei de

2.937.521 lei, sumă ce reprezintă penalități calculate pentru eșalonarea la

plată a obligațiilor fiscale datorate la bugetul general consolidat.

S-a

reținut că decizia atacată privește obligațiile de plată accesorii stabilite în

sarcina reclamantei SC D.C. SRL Turnu Măgurele în temeiul art. 88 lit. c) și art.

119 din O.G. nr. 93/2003 privind C. proc. fisc., ca urmare a neplății unor

impozite și taxe, că prin Decizia nr. 39 din 8 februarie 2012 a D.G.F.P.

Teleorman s-a admis contestația SC D.C. SRL împotriva Deciziei nr. 215/2011 cu

privire la suma de 1.083.804 lei, respingându-se ca neîntemeiată cu privire la

suma de 1.853.717 lei, reprezentând penalității de întârziere.

Tribunalul

a apreciat că, în raport de dispozițiile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.,

coroborate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și având în

vedere că suma care face obiectul deciziei contestate depășește pragul de

500.000 lei, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, și constatând

ivit conflictul

negativ de competență reglementat de art. 20 și urm. C. proc. civ., tribunalul

a sesizat

î

nalta Curte de Casație

și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul,

conform art. 22 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal.

Pentru

a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în

continuare arătate:

Pentru a ajunge la

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere consid

erentele

în continuare arătate.

Contenciosul

administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004,

modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de

contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în

care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a

născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în

sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim,

astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii

judiciare.

Actul administrativ

este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate

publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere,

modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială

a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora:

„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la

500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal, ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de

contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc.

civ., făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de

contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție

de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Astfel, pe de o

parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de

autorități

le publice locale și județene

și acte

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce

sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel).

Pe de altă parte,

legea distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la

500.000 de lei (litigii ce sunt date în competența tribunalelor

administrativ-fiscale) și acte administrative care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de

500.000 de lei (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel).

Astfel fiind, având

în vedere faptul că actul contestat în prezenta cauză este un act administrativ

fiscal, precum și faptul că în cazul litigiilor având ca obiect astfel de acte

competența de soluționare a cauzei se stabilește, potrivit

art.

10

alin. (

1

)

din Legea

nr.

554/2004,

în raport cu criteriul valoric, iar nu în raport cu criteriul rangului central

sau local al organului fiscal emitent, întrucât cuantumul sumei ce formează

obiectul actului contestat este mai mare de 500.000 lei, competența de

soluționare în fond a litigiului aparține Curții de Apel București

,

secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În consecință,

având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile

art.

22

alin. (

3

)

și

alin. (

5

)

C.

proc. civ.

, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a

cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

P.ENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC D.C. SRL Turnu Măgurele, în

contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. – D.G.A.M.C. și A.N.A.F. – D.G.F.P. a

județului Teleorman, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 29 ianuarie 2013.