ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6911/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

judiciare

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul

Curții de Apel București la data de 27 decembrie 2012 sub nr. 9638/2/2012,

reclamantul Consiliul Județean Teleorman a chemat in judecata pe pârâtul M.F.P.

- D.O.P.C. Phare, solicitând anularea Deciziei nr. 139 din 27 august 2012 emisă

de M.F.P. - O.P.C.P. Phare și anularea Procesului Verbal de constatare a

neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare din 27 iunie 2012.

În esență,

reclamantul a arătat că proiectul „Dreptul Ia proprietate și incluziune socială

a comunităților de romi" a avut ca obiectiv general îmbunătățirea

situației romilor din localitățile Alexandria, Zimnicea, Botoroaga, Bujoru,

Conțești, Smîrdioasa, Ștorobăneasa, fără acte locative, în vederea promovării

incluziunii sociale in rândul comunității.

Conform procesului -

verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare,

Consiliul Județean Teleorman are de restituit suma de 4.977,59 euro,

constituită din 3.208,85 euro (avans neconsumat, inclusiv dobânda acumulată în

cont pe toată perioada) și din 1.769,54 euro (contribuție Phare neaprobată).

instanțe aflate în conflict

Prin sentința civilă

nr.

450 din 01 februarie

2013, Curtea Apel București

,

secția

a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal

,

a admis excepția

necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei la

Tribunalul Teleorman, reținând că obiectul litigiului îl reprezintă o creanță

de până la 500.000 lei, astfel că sunt aplicabile dispozițiile

art.

10 din Legea

nr.

554/2004 cu privire

la determinarea competenței de soluționare a cauzei, însă nu prin raportare la

calitatea emitentului actului, ci în funcție de valoarea creanței fiscale

contestate.

3.

Hotărârea celei de-a

doua instanțe aflate în conflict

Prin sentința civilă nr.

836 din 16 mai 2013, Tribunalul Teleorman a admis excepția necompetenței

materiale invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel București, a constatat ivit conflictul negativ de

competență și a înaintat dosarul instanței supreme.

Pentru

a pronunța această soluție, Tribunalul a constatat că a

ctul atacat în cauză

este Decizia nr. 139 din 27 august 2012 emisă în soluționarea contestației de M.F.p.

- D.O.P.C. Phare, având ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă

din partea U.E.

Tribunalul a apreciat

că este adevărat că în litigiile de această natură în jurisprudența instanței

supreme s-a reținut că fiind vorba de recuperarea unei creanțe fiscale

asimilate, competența materială a instanței se stabilește prin aplicarea

criteriului valoric stabilit de art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Însă, prin Legea nr. 76/2012,

a fost introdus la art. 10 din Legea nr. 554/2004 - Legea contenciosului administrativ,

art. 10 alin. (1)

1

, care prevede că : toate cererile privind actele

administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume

reprezentând finanțarea nerambursabila din partea U.E., indiferent de valoare,

se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel.

S-a constatat astfel

că, raportat la obiectul special al cererii, criteriul valoric este ignorat, competența

de soluționare a acestor cauze revenind în toate cazurile curților de apel.

Față de dispozițiile art.

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 2/2012, potrivit cărora „(1) Procesele în primă

instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și

fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor

prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de

instanțele devenite competente potrivit prezentei legi„, Tribunalul a admis excepția

necompetenței materiale invocate din oficiu.

competență

Înalta Curte,

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art.

22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum

și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va

stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secția

conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal,

pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Așa cum rezultă din

expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, litigiul dedus judecății are ca

obiect anularea Deciziei nr. 139 din 27 august 2012 a M.F.E. - O.P.C.P. și

anularea procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a

creanțelor bugetare din 27 iunie 2012.

Conform procesului -

verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare,

Consiliul Județean Teleorman are de restituit suma de 4.977,59 euro,

constituită din suma de 3.208,85 euro (avans neconsumat, inclusiv dobânda

acumulată în cont pe toată perioada) și suma de 1.769,54 euro (contribuție

Phare neaprobată).

Actele contestate au fost emise în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011

privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în

obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale

aferente acestora, O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de

achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a

contractelor de concesiune de servicii și ale O.G. nr. 92/2003 privind C. fisc.

Potrivit

dispozițiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, verificările efectuate în vederea constatării neregulilor

se

finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor și

de stabilire a creanțelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor

și de stabilire a corecțiilor financiare, ce reprezintă titlu de creanță.

De altfel, din întregul corpus al actului normativ rezultă faptul

că sumele astfel imputate reprezintă creanțe bugetare,

care pot

fi compensate cu sume de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat și

sunt supuse executării silite conform procedurii prevăzute de O.G. nr. 92/2003.

Însuși actul de constatare, stabilire și individualizare a

obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum

și accesoriile acestora și costurile bancare, constituie titlu de creanță și

înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal

prevăzute de C. proc. fisc.

Creanțele

bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanțelor

fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor,

autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare

nerambursabile și debitorilor.

În

perspectiva acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că obiectul

prezentei cauze va fi asimilat, în esență, contestării

unui act

administrativ de stabilire a unei creanțe fiscale.

În acest

context, î

n

temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc.,

în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competentă

să soluționeze acțiunile având ca obiect anularea actelor administrativ-fiscale

lato sensu,

acțiunea reclamantei este de competența

instanței de contencios administrativ, determinată în funcție de valoarea

creanței bugetare potrivit regulilor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004.

În conformitate cu

dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004, litigiile

privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale

și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se

soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

În

interpretarea și aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în

jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut, cu caracter

unitar, că aceste dispoziții

instituie două criterii de determinare a competenței

materiale a instanței de fond, după cum urmează:

în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau

locale) a autorității publice emitente a actului atacat;

stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei

vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, dacă

litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite,

contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește

în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru

departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de

500.000 lei, fără a avea relevanță rangul autorității publice emitente a

actului contestat sau care este parte în contractul administrativ.

În cauză,

fiind vorba de un litigiu având ca obiect anularea unor acte administrative

vizând creanțe bugetare al căror cuantum se situează sub pragul valoric de

500.000 lei, respectiv echivalentul în lei a sumei 4.977,59 euro, conform art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de

contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și

revine, în speță, Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului.

Pe de altă parte,

Înalta Curte constată că, î

n cauză, nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 54 pct. 3 din Legea nr. 76/2012, de modificare a

dispozițiilor art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, care

stabilesc competența de soluționare a cauzelor privind actele administrative ce

au ca obiect sume reprezentând fonduri nerambursabile din partea U.E. în

favoarea curților de apel, întrucât aceste dispoziții se aplică cererilor

înregistrate după intrarea în vigoare a C. proc. civ., respectiv după 15

februarie 2013.

În ceea ce privește

competența teritorială, Înalta Curte reține aplicabilitatea în cauză a

dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și împrejurarea că

reclamantul a optat pentru instanța de la sediul său.

În consecință, având

în vedere considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin.

(3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a

cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Teleorman, secția conflicte

de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Consiliul Județean Teleorman în

contradictoriu cu pârâtul M.F.E. - D.I.F.N. (fostă D.O.P.C.P. din cadrul M.F.P.)

în favoarea Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări

sociale și contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 octombrie 2013.