ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 548/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 02

martie 2012, pe rolul Tribunalului Teleorman, secția litigii de muncă,

asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea

Administrativ Teritorială Vârtoape a chemat în judecată pe pârâta Camera de

Conturi Teleorman, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să

dispună anularea Încheierii nr. 1 din 13 februarie 2012 emisă de Camera de

Conturi Teleorman, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva

măsurilor dispuse prin Decizia nr. 60 din 21 decembrie 2011 emisă de Camera de

Conturi Teleorman cu privire la acordarea sporului de dispozitiv pentru

salariații din cadrul Instituției Primarului Comunei Vârtoape și acordarea

sporului de vechime acordat personalului ales din cadrul aceleiași entități,

solicitând instanței să dispună, pe cale de consecință, și anularea în parte a

Deciziei nr. 60 din 21 decembrie 2011.

generat conflictul negativ de competență

Prin Sentința civilă nr.

347 din 18 aprilie 2012, Tribunalul Teleorman, secția litigii de muncă,

asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal a admis excepția

necompetenței materiale, invocată de instanță din oficiu, și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând că acestei instanțe îi

revine competența de soluționare a cauzei în raport cu dispozițiile pct. 227 și

pct. 228 din Regulamentul

privind organizarea și

desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții

de Conturi nr. 130/2010.

Învestită cu

soluționarea cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 4974 din 14

septembrie 2012, a admis excepția de necompetență materială, invocată de instanță

din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Teleorman, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a

înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea

regulatorului de competență.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că actul

administrativ contestat este Decizia nr. 60 din 21 decembrie 2011 emisă de

Camera de Conturi Teleorman, fiind incidente normele de competență ale art. 10

din Legea nr. 554/2004.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

1.

Argumente de fapt și de drept relevante

Înalta

Curte

constatând

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3)

C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu

obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

După

cum rezultă din lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele:

În

cauză, reclamanta a învestit instanța cu o acțiune prin care a solicitat

desființarea

Încheierii

nr. 1 din 13 februarie 2012 emisă de Camera de Conturi Teleorman, prin care a

fost respinsă contestația formulată împotriva măsurilor dispuse prin Decizia nr.

60 din 21 decembrie 2011 emisă de Camera de Conturi Teleorman cu privire la

acordarea sporului de dispozitiv pentru salariații din cadrul Instituției

Primarului Comunei Vârtoape și acordarea sporului de vechime acordat

personalului ales din cadrul aceleiași entități, precum și anularea în parte a

Deciziei nr. 60 din 21 decembrie 2011.

Potrivit

art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările

ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul

unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în

regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a

executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi

juridice”.

În

raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin.

(1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care

dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus

executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de

contencios administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României, Partea a I-a, nr. 832

din 13 decembrie 2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de

conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care

„suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către

Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine

obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de

Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial

contestația”.

În

raport cu dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care

produce efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia

structurii Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial

contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca

având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit

în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare.

Este

adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a

deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227

că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit

art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a sesizării

formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de

comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios

administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială

se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului

administrativ”.

Referindu-se

la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și

județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se

soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în

fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel,

dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Dat

fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de

soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie

obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a

Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile

art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv

în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De

la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate

deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul

aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în

categoria legilor organice speciale, astfel că este necesar a fi determinată

instanța competentă material în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004.

În

concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ.,

stabilește că în cazul în care se respinge total sau parțial contestația

împotriva deciziei structurii Curții de Conturi, revine competența materială de

soluționare a cauzei tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal,

întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură

județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

În

cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluționarea

contestației la decizie intervine desființarea/anularea deciziei emise de

structura Curții de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare

a contestației, care se substituie astfel deciziei structurii județene,

competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios

administrativ și fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ

care produce efecte juridice și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi

juridice”, fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie

care funcționează în cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică

centrală.

În

altă ordine, chiar dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de

nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu, faptul că,

spre exemplu, prin deciziile nr. 4522 din 4 octombrie 2011, nr. 4547 din 5

octombrie 2011 și nr. 4718 din 13 octombrie 2011 pronunțate de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă

excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010,

întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de

soluționare a unor astfel cauze.

Cum

în cauză, contestația împotriva Deciziei nr. 60 din 21 decembrie 2011 emisă de

Camera de Conturi Teleorman a fost respinsă prin Încheierea nr. 1 din 13

februarie 2012 emisă de Camera de Conturi Teleorman, Înalta Curte, ținând seama

de considerentele expuse și în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va

stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secția

de contencios administrativ și fiscal.

2.

Temeiul legal al regulatorului de competență

Având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte

va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Teleorman, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ

Teritorială Vârtoape în contradictoriu cu pârâta Camera de Conturi Teleorman în

favoarea Tribunalului Teleorman, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 februarie 2013.