ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3960/2012

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanta Garda Financiară - secția Teleorman a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtele Camera de Conturi Teleorman și Curtea de Conturi a României, modificarea

Încheierii nr. 5 din 19 ianuarie 2012 emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor

din cadrul Curții de Conturi a României, în sensul anulării măsurilor dispuse prin

decizia nr. 44/2011 emisă de Directorul Camerei de Conturi Teleorman.

generat conflictul negativ de competență

2.1 Prin sentința civilă

nr. 1691 din 8 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a instanței și

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman,

secția de contencios administrtaiv și fiscal.

A reținut Curtea de Apel

că în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice locale și județene se soluționează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale,

iar acțiunea vizează, în principal, anularea deciziei nr. 44/2011 emisă de Camera

de Conturi Telorman, astfel încât, competent material să judece pricina în primă

instanță este Tribunalul Teleorman, secția contencios administrativ și fiscal.

2.2. Prin sentința nr.

425 din 11 mai 2012, Tribunalul Teleorman, secția contencios administrativ și fiscal,

a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a

înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra conflictului.

A reținut Tribunalul Teleorman

că actul care face obiectul controlului instanței de contencios administrativ este

încheierea Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală, iar potrivit

dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborate pe cele ale

art. 227-228 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții de Conturi,

competența materială aparține Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra conflictului negativ de competență

de drept relevante

Înalta Curte, soluționând

conflictul negativ de competență, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc.

civ. va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea

Tribunalului Teleorman, secția de contencios administrativ și fiscal.

Obiectul acțiunii formulate

în cauză îl constituie anularea încheierii nr. 5 din 19 ianuarie 2012 emisă de Curtea

de Conturi a României și a deciziei nr. 44/2011 emisă de Camera de Conturi Teleorman.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, actul

administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de

o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării

legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge

raporturi juridice".

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul administrativ

ce dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării

și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor

art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității

specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate

din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 publicată în M. Of. al

României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea

I,

împotriva măsurilor dispuse

prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen

de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei

de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie

de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor,

prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

Rezultă, deci, din prevederile

legale citate, că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus

obligației executării, în cazul în care se respinge sau admite, în parte, contestația

formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Județeană, este însăși această

decizie, prin care se stabilesc măsuri în sarcina entității controlate, acesta fiind

actul care îndeplinește cerințele de a fi considerat ca având natura juridică a

unui act administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Într-adevăr, regulamentul

menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale

Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia

de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza

instanța de contencios administrativ competentă în condițiile legii contenciosului

administrativ; de asemenea, potrivit art. 228 din același regulament, „competența

de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva

încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține, secției de

contencios administrativ și fiscal, din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială

se află sediul entității verificate, în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Prevederile Regulamentului

aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge,

însă, dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia

contenciosului administrativ și la care însuși actul respectiv face trimitere.

Astfel, referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele administrative emise

sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc

taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora

de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond

de, secțiile de contencios administrativ și fiscal, ale Curților de Apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel".

Cum nu sunt prevăzute

„prin lege organică specială", ci printr-un act administrativ, dispozițiile

Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu

pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care rămân

aplicabile în speță, alături de cele ale art. 2 din C. proc. civ.

De altfel, prin decizia

nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 259/32/2011, a fost

respins recursul împotriva sentinței civile nr. 112/ 2011 a Curții de Apel Bacău,

prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor

pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi

nr. 130/2010, ceea ce întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența

materială de soluționare a unor astfel de cauze, chiar dacă soluțiile privind excepțiile

de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu.

De asemenea, în continuarea

raționamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în

vedere că măsurile administrative contestate nu se încadrează în sfera litigiilor

„care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum și accesorii

ale acestora", se va reține că, în cauză, nu este incident criteriul valoric,

ci criteriul poziționării autorității emitente în sistemul administrației publice,

potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităților publice

locale și județene sunt în competența tribunalelor, iar cele privind actele autorităților

publice centrale, în competența curților de apel.

de competență

Față de cele arătate,

cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură județeană

a Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, competența de

soluționare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Tribunalului Teleorman,

secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe

reclamanta Garda Finaciară, secția Teleorman,

în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi

Telorman,

în

favoarea Tribunalului Teleorman, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 octombrie

2012.