Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.06.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2964/2012

HOTĂRÂRE
13.06.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2964/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra conflictului negativ de competență de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Hotărârea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, nr. 195 din 16 ianuarie 2012. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 31 octombrie 2011, reclamantul Municipiul Alexandria a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea Deciziei nr. 38/2011 emisă de Camera de Conturi Teleorman, privind înlăturarea abaterilor de la legalitate și regularitate constatate și consemnate în procesul verbal de constatare din 18 iulie 2011, încheiat în urma misiunii de audit financiar al contului de execuție bugetară pe anul 2010 - cod acțiune 2001 și a încheierii nr. VI/365 din 12 octombrie 2011 emisă de Curtea de Conturi - Comisia de soluționare a contestațiilor.

Prin sentința nr. 195 din 16 ianuarie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția invocată din oficiu de instanță și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe Municipiul Alexandria și Curtea de Conturi a României în favoarea Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal. Pentru a hotărî astfel, prima instanță investită a reținut că, în speță, ceea ce se contestă este Decizia emisă de Camera de Conturi Teleorman, structură fără personalitate juridică ce exercită, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992, funcțiile Curții de Conturi în unitatea administrativ-teritorială a Municipiului Alexandria, Teleorman și că în raport cu prevederile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, competența aparține tribunalului.

2. Hotărârea Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, nr. 226 din 2 martie 2012. La rândul său și Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 226 din 2 martie 2012 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Constatându-se ivit conflict negativ de competență, cauza a fost înaintată înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pentru pronunțarea unui regulator de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că instanța nu a fost investită cu soluționarea unui litigiu privind un act emis de o autoritate publică locală, ci cu verificarea actelor emise de Curtea de Conturi - decizie emisă de Curtea de Conturi Teleorman - și încheiere dată de Curtea de Conturi a României în soluționarea contestației împotriva deciziei emisă de Curtea de Conturi a județului Teleorman, textul art. 227 din regulament făcând trimitere expresă la legea contenciosului administrativ. Astfel, competența de soluționare este dată de art. 10 din Legea nr. 554/2004 și de regulamentul de organizare și desfășurare a activităților specifice Curții de Conturi, care nu conferă competență materială Curții de Apel în soluționarea unui astfel de litigiu, ci este emis în aplicarea art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Cum Legea nr. 94/1992, în art. 1 alin. (4) conține o reglementare cu caracter general privind soluționarea litigiilor rezultate din activitatea Curții de Conturi, respectiv instanțele judecătorești specializate, instanța a reținut ca fiind aplicabile cauzei dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 3 alin. (1) C. proc. civ., competența de soluționare revenind Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. Il. Considerentele înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu dispozițiile legale aplicabile, înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze litigiul dedus judecății este Tribunalul Teleorman secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: În cauză, obiectul dedus judecății îl constituie contestația formulată de Municipiul Alexandria împotriva Deciziei nr. 38/2011 emisă de Camera de Conturi Teleorman, privind înlăturarea abaterilor de la legalitate și regularitate constatate și consemnate în procesul verbal de constatare din 18 iunie 2011 și încheierea nr. VI 365 din 12 octombrie 2011, emisă de Curtea de Conturi a României.

Potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "In unitățile administrativ-teritoriale, funcțiile Curții de Conturi se exercită prin camerele de conturi județene și a municipiului București, structuri fără personalitate juridică". în aceste condiții, acte administrative, în cadrul activității per ansamblu a Curții de Conturi a României reglementate de Legea nr. 92/1992, emite nu numai Curtea de Conturi, ca autoritate publică centrală, ci si subdiviziunile sale constituite la nivelul unităților administrativ teritoriale, anume camerele de conturi județene sau a municipiului București, neavând relevanță personalitatea juridică a autorității publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, care constă în aptitudinea de a emite acte administrative, în exercitarea unor prerogative de putere publică.

Deasemenea, art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 stipulează că "Litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești specializate". În materia contenciosului administrativ, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond: - în funcție de obiectul litigiului, criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat; - criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, numai atunci când litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența nu se stabilește în funcție de poziționarea autorității emitente, ci în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 lei.

Prin urmare, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, competența de soluționare, în primă instanță, a acțiunilor formulate împotriva actelor administrative (astfel cum sunt definite acestea prin art. 2 alin. (1) lit. c) din legea contenciosului administrativ) emise de structurile din cadrul Curții de Conturi poate aparține, după caz, prin raportare la nivelul central sau local a structurii emitente, fie tribunalelor administrativ-fiscale (până la constituirea acestora, secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor), fie secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Cum, în cauză, actul administrativ supus cenzurii instanței este, în fapt, Decizia emisă de Camera de Conturi Teleorman prin care au fost stabilite anumite măsuri în sarcina entității publice controlate, întrucât acesta dă naștere, modifică și stinge raporturi juridice, competența de soluționare aparține tribunalului, actul administrativ fiind emis de o autoritate administrativă locală. Totodată, înalta Curte reține că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întrucât sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

În consecință, în baza art. 20 și urm. C. proc. civ., se va stabili competența de soluționare a prezentei cauze, în favoarea Tribunalului Teleorman.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a litigiului privind pe Municipiul Alexandria și Curtea de Conturi a României în favoarea Tribunalului Teleorman, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-10-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3960/2012
11 mai 2012, Tribunalul Teleorman, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a conten
ÎCCJ 2012-11-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4896/2012
Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a dispus declinarea cauzei, spre competentă soluționare, către Curtea de A
ÎCCJ 2013-02-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 548/2013
pct. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010. Învest
ÎCCJ 2012-10-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4237/2012
ția formulată de reclamantul Primarul comunei S. împotriva deciziei nr. 49/2011. Conform art. 228 din Regulament, împotriva acestei încheieri se poate face plângere la secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel î
ÎCCJ 2012-09-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3662/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 29 din martie 2011 Tribunalul Teleorman, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necom
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă