ÎCCJ, Decizia nr. 28/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 28/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

contestației în anulare de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr.

877 din 6 decembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 7319/1/2010,

a fost

respins, ca nefundat, recursul

declarat de petenta S.A.I.

împotriva

sentinței nr. 1859 din 9 noiembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de

Casație

și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6076/1/2009, cu obligarea acesteia

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a

reținut că prin sentința nr. 1859

din

9 noiembrie 2009 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost

respinsă, ca inadmisibilă, plângerea

formulată de petenta S.A.I.

, cu

obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe, petenta a formulat

recurs, care a fost respins, ca

nefundat,

prin decizia nr. 877 din 6 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, Completul de 9 Judecători, cu motivarea

că în situația în care într-o cauză

concretă nu s-a dispus una din

soluțiile expres și limitativ prevăzute de

art.

278

1

alin. (1) C. proc. pen. și nici nu sunt incidente alte cazuri de

excepție în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluție/măsură

a procurorului cenzurii instanței, nu

există dreptul de a ataca prin plângere actul

procurorului.

Împotriva deciziei nr. 877 din 6 decembrie 2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, petenta S.A.I. a

formulat

contestație în anulare,

susținând că „instanțele/parchetele au privilegiați cu pile

mari si milioane/miliarde de lei/euro”,

invocându-se cazurile de contestație în

anulare prevăzute de art. 386 lit. a), b), d) și e) C. proc. pen.

Examinând în principiu contestația în anulare

formulată în temeiul art. 386

lit. a), b), d) și e) C. proc. pen.,

Curtea constată că este inadmisibilă.

Conform dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., admisibilitatea în

principiu a

contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a

cerințelor privind respectarea termenului de

exercitare prevăzut de legea

procesual-penală,

indicarea motivelor prevăzute în art. 386 C. proc. pen.,

precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii

extraordinare de atac exercitate,

care se depun sau se află la dosarul

cauzei.

Una dintre aceste condiții este ca motivul pe

care se sprijină contestația în

anulare

să fie dintre cele prevăzute expres și limitativ în art. 386 C. proc. pen.

Raportând aspectele teoretice prezentate speței de

față, se constată că invocarea formală a cazurilor de contestație în anulare

prevăzut de art. 386 lit. a) b),

d)

și e) și formularea de critici privind modul de soluționare a cauzei de către

instanța de recurs nu pot reprezenta temeiuri

pentru constatarea admisibilității

contestației

în anulare, neregăsindu-se printre cele 5 motive prevăzute de lege,

care se referă exclusiv la: a) neîndeplinirea în

condițiile legii a procedurii de citare

a părții la termenul când s-a judecat recursul; b) imposibilitatea

părții de a se

prezenta la termenul

de judecare a recursului și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare; c) situația în care instanța

de recurs nu s-a pronunțat

asupra

unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10

lit. f) - i

1

), cu privire la care

existau probe în dosar; d) situația în care împotriva unei

persoane s-au

pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă și e)

situația în care la judecarea recursului sau la

rejudecarea cauzei de către instanța

de

recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era

obligatorie potrivit art. 385

14

alin.

(1

1

) ori art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen.

Analizând înscrisurile aflate în dosarul Înaltei

Curți de Casație și Justiție,

Completul

de 9 judecători, în care a fost pronunțată decizia a cărei anulare se

solicită se constată că pentru termenul la care

s-a judecat recursul (6 decembrie 2010) procedura de citare a fost legal

îndeplinită cu contestatoarea S.A.I.

,

potrivit dispozițiilor art. 181 C. proc. pen.

Așadar, cazul de contestație prevăzut de art. 386

lit. a) C. proc. pen.,

nu este incident în speța de față, nedovedindu-se

contrariul tezei anterior precizate.

Criticile de fond ale soluției instanței de

recurs nu pot fi încadrate în unul din

cazurile

de contestație în anulare expres și limitativ prevăzute de lege.

Nici celelalte critici formulate de contestatoare

nu se încadrează în nici unul

din

cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu este

îndeplinită una din cerințele de a căror întrunire

cumulativă este condiționată

admiterea

în principiu a contestației în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C.

proc.

pen.

În consecință, Curtea va respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare

formulată

de contestatoarea S.A.I. împotriva deciziei nr. 877

din 6 decembrie

2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9

judecători, în dosarul nr. 7319/1/2010.

Totodată, în

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

contestatoarea

va fi obligată la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare

formulată de

contestatoarea S.A.I.

împotriva deciziei nr. 877

din 6

decembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul

de

9 judecători, în dosarul nr. 7319/1/2010.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 400 lei,

cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie

2011.