ÎCCJ, Decizia nr. 28/2011

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 877 din 6 decembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 7319/1/2010, a fost respins, ca nefundat, recursul declarat de petenta S.A.I. împotriva sentinței nr. 1859 din 9 noiembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6076/1/2009, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin sentința nr. 1859 din 9 noiembrie 2009 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta S.A.I.

, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Împotriva acestei sentințe, petenta a formulat recurs, care a fost respins, ca nefundat, prin decizia nr. 877 din 6 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, cu motivarea că în situația în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una din soluțiile expres și limitativ prevăzute de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. și nici nu sunt incidente alte cazuri de excepție în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluție/măsură a procurorului cenzurii instanței, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului. Împotriva deciziei nr. 877 din 6 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, petenta S.A.I.

a formulat contestație în anulare, susținând că „instanțele/parchetele au privilegiați cu pile mari si milioane/miliarde de lei/euro”, invocându-se cazurile de contestație în anulare prevăzute de art. 386 lit. a), b), d) și e) C. proc. pen. Examinând în principiu contestația în anulare formulată în temeiul art. 386 lit. a), b), d) și e) C. proc. pen., Curtea constată că este inadmisibilă. Conform dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual-penală, indicarea motivelor prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.

Una dintre aceste condiții este ca motivul pe care se sprijină contestația în anulare să fie dintre cele prevăzute expres și limitativ în art. 386 C. proc. pen.

Raportând aspectele teoretice prezentate speței de față, se constată că invocarea formală a cazurilor de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. a) b), d) și e) și formularea de critici privind modul de soluționare a cauzei de către instanța de recurs nu pot reprezenta temeiuri pentru constatarea admisibilității contestației în anulare, neregăsindu-se printre cele 5 motive prevăzute de lege, care se referă exclusiv la: a) neîndeplinirea în condițiile legii a procedurii de citare a părții la termenul când s-a judecat recursul; b) imposibilitatea părții de a se prezenta la termenul de judecare a recursului și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) situația în care instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 lit. f) - i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; d) situația în care împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă și e) situația în care la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc.

pen. Analizând înscrisurile aflate în dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, în care a fost pronunțată decizia a cărei anulare se solicită se constată că pentru termenul la care s-a judecat recursul (6 decembrie 2010) procedura de citare a fost legal îndeplinită cu contestatoarea S.A.I. , potrivit dispozițiilor art. 181 C. proc. pen. Așadar, cazul de contestație prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., nu este incident în speța de față, nedovedindu-se contrariul tezei anterior precizate. Criticile de fond ale soluției instanței de recurs nu pot fi încadrate în unul din cazurile de contestație în anulare expres și limitativ prevăzute de lege. Nici celelalte critici formulate de contestatoare nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute în art. 386 C. proc.

pen., astfel încât nu este îndeplinită una din cerințele de a căror întrunire cumulativă este condiționată admiterea în principiu a contestației în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen. În consecință, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea S.A.I. împotriva deciziei nr. 877 din 6 decembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, în dosarul nr. 7319/1/2010. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea S.A.I. împotriva deciziei nr. 877 din 6 decembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, în dosarul nr. 7319/1/2010. Obligă contestatoarea la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2011.