ÎCCJ, Decizia nr. 61/2011

Asupra recursului de

față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin Sentința nr. 1776 din 11 noiembrie 2010,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost

respinsă, ca inadmisibilă, plângerea petentului A.I. A fost obligat petentul la

plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că petentul a adresat

Înaltei Curți de Casație și Justiție o plângere împotriva Rezoluțiilor nr.

5242/1405/VIII/1/2010 și nr. 8406/2093/VIII/1/2010 ale Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică.

Din examinarea

actelor dosarului prima instanță a constatat că plângerea petentului este

inadmisibilă, deoarece nu este îndreptată împotriva unei rezoluții sau

ordonanțe de netrimitere în judecată.

Prin Rezoluția nr.

5242/1405/VIII/1/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petent

împotriva procurorului G.M. (deoarece nu îndeplinea condițiile prevăzute de

art. 222 alin. (2) C. proc. pen.), soluția fiind confirmată de procurorul

ierarhic superior, prin Rezoluția nr. 8406/2093/VIII/1 din 25 mai 2010.

S-a concluzionat că

măsura dispusă de procuror nu se circumscrie celor reglementate de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., plângerea adresată de petent instanței fiind respinsă,

ca inadmisibilă.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a formulat recurs petentul, criticând-o, astfel după

cum rezultă din cuprinsul motivelor de recurs pentru încălcarea art. 1 alin.

(5), art. 16, art. 21, art. 22, art. 131, art. 52 din Constituție, art. 10 lit.

j) C. proc. pen., art. 48 lit. g) C. proc. pen., art. 49 alin. (2) C. proc.

pen., art. 62 C. proc. pen., art. 277 C. proc. pen. și art. 278

1

alin. (2) și (12) C. proc. pen., nerespectarea hotărârilor judecătorești

definitive și refuzul cercetării infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de

omor comise în speță. S-a solicitat admiterea recursului și rejudecarea cauzei

pe bază de probe, cu respectarea hotărârilor judecătorești și cercetarea

infracțiunilor anterior menționate.

Analizând cauza prin

prisma criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat

și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen.

împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală orice persoană poate face

plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime,

plângerea fiind soluționată potrivit distincțiilor prevăzute de art. 275 alin.

(3) C. proc. pen. și art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

În materia soluțiilor

de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea

exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar și pe

cea a controlului judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 278

1

C. proc. pen.

Rezultă așadar că în

situația în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluțiile

expres și limitativ prevăzute de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

și nici nu sunt incidente alte cazuri de excepție în care legiuitorul a

prevăzut dreptul de a se supune o soluție/ măsură a procurorului cenzurii

instanței, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.

În cauza de față

petentul a formulat plângere împotriva unor soluții de respingere a plângerilor

anterior formulate, soluții care, după cum în mod just a constatat și prima

instanță excedau celor expres și limitativ reglementate de dispozițiile art.

278

1

alin. (1) C. proc. pen., astfel că această procedură specială

nu putea fi declanșată, plângerea adresată primei instanțe fiind inadmisibilă.

Așadar prima

instanță, dând o corectă interpretare și aplicare dispozițiilor incidente și

devoluând cauza în mod just, doar cu privire la aspectul admisibilității

plângerii cu care a fost sesizată, a pronunțat o hotărâre legală, temeinică și

riguros motivată.

Criticile invocate în

recurs sunt nefondate.

Astfel, pretinsa

incidență a autorității de lucru judecat altor hotărâri nu poate fi reținută,

deoarece nu s-a dovedit îndeplinirea condițiilor legale, sub acest aspect.

De asemenea, se

constată că prima instanță a procedat la judecarea cauzei cu respectarea

prevederilor legale privind incompatibilitățile, petentul neformulând, de

altfel o cerere de recuzare a magistraților considerați incompatibili a

participa la soluționarea cauzei.

Dispozițiile art. 277

C. proc. pen. și art. 278

1

alin. (2) și (12) C. proc. pen. nu erau

incidente în cauză având în vedere obiectul cererii petentului, iar

dispozițiile invocate privind lămurirea cauzei pe bază de probe au fost avute

în vedere de instanță în limitele devoluțiunii, respectiv sub aspectul

admisibilității plângerii petentului; totodată, se constată că motivul de

recurs privind încălcarea drepturilor și principiilor constituționale invocate

de petent formal nu se susțin, având în vedere și argumentele anterior expuse.

Referitor la dreptul

la acces la justiție se constată că prevederea acestuia prin lege nu conferă,

de plano, caracter admisibil oricăror cereri adresate instanțelor.

Critica privind

pretinsul refuz la instanței de a cerceta cauza, pe fond, nu poate fi primită,

întrucât constatarea faptului că instanța a fost sesizată nelegal, printr-o

cerere inadmisibilă, nu a permis antamarea altor aspecte vizând fondul cauzei.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Vizând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva Sentinței nr. 1776 din

11 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 5486/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 14 martie 2011.