ÎCCJ, Decizia nr. 341/2011

Ședința publică de la 20 iunie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 973 din 7 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I. A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că petentul A.I. a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 2707/1385/VIII/1/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Din examinarea cererii prima instanță a reținut că petentul a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 2194/C/5043/VIII-1/2009 din 22 februarie 2010 prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea anterior formulată pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 222 C. proc.

pen., plângerea împotriva rezoluției nr. 2194/C/5043/VIII-1/2009 fiind respinsă prin rezoluția nr. 2707/1385/VIII/1/2010. Cu privire la plângerea adresată instanței și întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. s-a constatat că este inadmisibilă, deoarece prin rezoluția atacată nu a fost dispusă una dintre soluțiile prevăzute de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul; recursul nu a fost motivat. Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc.

pen. împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind soluționată potrivit distincțiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc. pen. și art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen. În materia soluțiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar și a celui judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 278 1 C. proc. pen. Rezultă, așadar, că în situația în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluțiile expres și limitativ prevăzute de art. 278 1 alin. (19 C. proc.

pen. și nici nu sunt incidente alte cazuri de excepție în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluție /măsură a procurorului cenzurii instanței, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului. Aplicând considerațiile teoretice anterior expuse speței de față se constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală, temeinică și riguros motivată, dând o corectă interpretare și aplicare prevederilor legale incidente, petentul sesizând instanța cu soluționarea unei cereri care, prin raportare la obiectul său, nu era prevăzută de legea procesuală în vigoare, fiind, pe cale de consecință, inadmisibilă, petentul formulând plângere împotriva unei soluții care nu se putea circumscrie celor expres și limitativ prevăzute de art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen. Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1, lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 973 din 7 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3587/1/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.