ÎCCJ, Decizia nr. 134/2011

Ședința publică de la 28 februarie 2011 Asupra cererii de contestație în anulare de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin decizia nr. 691 din 25 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta M.A.R.R. împotriva deciziei nr. 284 din 26 aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 978/1/2010. A fost obligată revizuenta la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut, în esență, că prin decizia nr. 284 din 26 aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petenta M.A.R.R.

împotriva sentinței nr. 1906 din 12 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 7533/1/2009. A fost obligată recurenta petentă la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a reținut că prin sentința nr. 1906 din 12 noiembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta M.A.R.R. împotriva rezoluției nr. 19478/4367/ VIII /2009 din 16 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. A fost obligată petenta la plata cheltuielilor judiciare statului.

Verificând actele dosarului, instanța de recurs a apreciat că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, deoarece petenta a sesizat prima instanță cu o plângere vizând o rezoluție prin care o plângere anterior formulată de petentă a fost respinsă motivat de neîntrunirea condițiilor art. 222 C. proc. pen., astfel că prima instanță în mod întemeiat s-a pronunțat asupra finelui de neprimire al inadmisibilității plângerii ce nu avea ca obiect o rezoluție prin care s-a dispus una dintre soluțiile de netrimitere în judecată prevăzute de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., în speță nefiind incidente dispoziții prevăzute de lege cu titlu de excepție care să îndrituiască partea să sesizeze, prin plângere, instanța.

Împotriva deciziei instanței de recurs petenta a formulat cerere de revizuire, înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împreună cu concluziile procurorului, prin adresa nr. 4033/1864/III-6/2010 din 18 iunie 2010, cauza fiind înregistrată pe rolul instanței la 23 iunie 2010; prin referatul întocmit de procuror și înaintat instanței potrivit dispozițiilor art. 399 alin. (5) C. proc. pen. s-a apreciat că cererea formulată este inadmisibilă. Analizând cererea, prioritar și exclusiv, prin prisma verificării admisibilității căii de atac s-a constatat că aceasta este inadmisibilă, deoarece potrivit dispozițiilor art. 394 C. proc.

pen., raportat la art. 393 C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii în măsura în care acestea au dat o soluționare fondului cauzei rezolvând raportul juridic de drept substanțial prin pronunțarea unei soluții de condamnare, achitare sau de încetare a procesului penal, cererea de revizuire fiind inadmisibilă în situațiile în care hotărârea a cărei revizuire se solicită nu cuprinde o rezolvare a fondului, cum este cazul hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen., apreciindu-se că cererea de revizuire nu îndeplinește condițiile legale de admisibilitate sub raportul obiectului său, fiind inadmisibilă. Împotriva acestei decizii contestatoarea a formulat cerere de contestație în anulare, invocând, în esență, nelegalitatea și netemeinicia deciziei, iar ca temei de drept dispozițiile art. 386 – 392 C. proc.

pen. și dispozițiile art. 155 – 173 C. pen. Analizând cererea de contestație în anulare prin prisma admisibilității sale se constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă, pentru considerentele ce urmează. Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. raportat la art. 391 C. proc. pen., contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac poate fi formulată pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen. Totodată, legea procesuală reglementează subiecții de drept care au legitimitate procesuală activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii (art. 388 C. proc. pen.) și instanța competentă a o soluționa (art. 389 C. proc.

pen.). Dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanței de judecată în examinarea admisibilității în principiu a unei cereri de contestație în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres și limitativ prevăzute de lege) și necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestației. Admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar contestația urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă. În cauza de față cererea formulată de către contestatoare nu îndeplinește, cumulativ, condițiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., deoarece obiectul contestației îl constituie o decizie pronunțată în soluționarea unei cereri de revizuire și, totodată, având în vedere că partea nu a întemeiat cererea pe vreunul din cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., criticile invocate neputându-se circumscrie cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. Pentru considerentele ce preced, constatându-se că cererea formulată nu îndeplinește condițiile expres reglementate de lege pentru admisibilitatea acesteia, va fi respinsă, ca inadmisibilă. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACEST MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea M.A.R.R. împotriva deciziei nr. 691 din 25 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 5626/1/2010. Obligă contestatoarea la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.