ÎCCJ, Decizia nr. 141/2011

Ședința publică de la 28 februarie 2011 Asupra cererii de contestație în anulare de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin decizia nr. 749 din 22 noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul T.I. împotriva deciziei nr. 65 din 25 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 9264/1/2009. A fost obligat revizuentul la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut, în esență, că prin sentința nr. 2183 din 3 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul T.I.

împotriva rezoluției nr. 419/P/2007 din 4 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Împotriva acestei sentințe, petentul T.I. a declarat recurs, iar prin decizia nr. 373 din 18 mai 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători a fost respins recursul ca tardiv, cu motivarea că recursul a fost formulat cu depășirea termenului prevăzut în mod imperativ de lege.

Împotriva acestei decizii, petentul a formulat contestație în anulare, care a fost respinsă ca inadmisibilă prin decizia nr. 775 din 19 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, cu motivarea că, în cauză, criticile indicate ca și motive ale contestației în anulare reprezintă nemulțumiri ale petentului față de modul de exercitare a atribuțiilor de serviciu de către intimații magistrați reclamați și nu pot fi circumscrise cazurilor prevăzute expres și limitativ de art. 386 C. proc. pen. Împotriva acestei ultime decizii la data de 24 noiembrie 2009, petentul T.I. a formulat contestație în anulare care a fost respinsă, ca inadmisibilă prin decizia nr. 65 din 25 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, cu motivarea că acesta nu a indicat niciunul din cazurile de contestație în anulare prevăzute de art. 386 C. proc.

pen., iar criticile sale nu se încadrează în niciunul din aceste cazuri, nefiind astfel realizată una din cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în principiu a contestației în anulare potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen. Împotriva deciziei nr. 65 din 25 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, petentul T.I. a formulat cerere de revizuire. Prin decizia nr. 210 din 22 martie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, în temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a trimis cererea de revizuire formulată de revizuentul T.I. împotriva deciziei nr. 65 din 25 ianuarie 2010 pronunțată de Completul de 9 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin referatul nr. 7026/2100/III-6/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-au formulat concluzii de respingere, ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de revizuentul T.I. Examinând cererea de revizuire, în conformitate cu dispozițiile art. 403 C. proc. pen., instanța a constatat că aceasta este inadmisibilă față de prevederile art. 393 C. proc. pen. și art. 394 C. proc. pen., cererea neavând ca obiect o hotărâre care conține o rezolvare a fondului cauzei, neîndeplinind condițiile art.393 C. proc. pen., iar susținerile revizuentului neputându-se încadra în vreunul din cazurile prevăzute expres și limitativ de art. 394 C. proc. pen., motivele indicate nefiind dovedite.

Împotriva acestei decizii revizuentul a formulat cerere de contestație în anulare. Analizând cererea de contestație în anulare potrivit dispozițiilor art. 391 C. proc. pen. se constată că aceasta este inadmisibilă, astfel că va fi respinsă pentru considerentele ce urmează. Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. raportat la art. 391 C. proc. pen., contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac poate fi formulată pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen. Totodată, legea procesuală reglementează subiecții de drept care au legitimitate procesuală activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii (art. 388 C. proc.

pen.) și instanța competentă a o soluționa (art. 389 C. proc. pen.). Dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanței de judecată în examinarea admisibilității în principiu a unei cereri de contestație în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres și limitativ prevăzute de lege) și necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestației. Admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar contestația urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.

După cum rezultă din cuprinsul cererii de contestație în anulare contestatorul nu a invocat niciunul dintre cazurile expres și limitativ reglementate de art. 386 C. proc. pen., decizia atacată fiind criticată sub aspectele neatașării dosarului nr. 8839/P/2006, a nerespectării sentinței nr. 819 din 12 mai 2010, pronunțată în dosarul nr. 2516/1/2010 și față de necesitatea efectuării unei expertize, motive ce nu pot fi circumscrise dispozițiilor legale anterior enunțate. Având în vedere argumentele expuse, precum și obiectul cererii, care este constituit de o decizie pronunțată în revizuire, se constată neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen. pentru admisibilitatea cererii, aceasta urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul T.I. împotriva deciziei nr. 749 din 22 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 7499/1/2010. Obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.