ÎCCJ, Decizia nr. 143/2011

Ședința publică de la 28 februarie 2011

Asupra

cererii de revizuire de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin

decizia nr. 688 din 25 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, Completul de 9 Judecători, în temeiul dispozițiilor art. 397 alin.

(1) C. proc. pen., a fost trimisă cererea de revizuire formulată de revizuentul

M.C. împotriva deciziei nr. 52 din 25 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 8936/1/2009,

spre competentă soluționare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Pentru

a pronunța această decizie instanța a reținut, în esență, că prin decizia nr.

52 din 25 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

Completul de 9 Judecători a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de

revizuentul M.C. împotriva sentinței nr. 1582 din 7 octombrie 2009 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr.

6753/1/2009.

A

fost obligat recurentul revizuent la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru

a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că prin sentința nr. 1582

din 7 octombrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație, secția penală, în

dosarul nr. 6753/1/2009, în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., s-a trimis

cererea de revizuire formulată de revizuentul M.C. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prima

instanță a constatat că petentul M.C. a formulat cerere de revizuire împotriva

sentinței nr. 644 din 27 martie 2009 pronunțată de Secția Penală a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

În

motivarea cererii, revizuentul a arătat că au apărut fapte și împrejurări noi,

ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea plângerii.

Secția

Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin sentința nr. 1582 din 7

octombrie 2009, în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a trimis cererea de

revizuire formulată de revizuentul M.C. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu motivarea că revizuentul s-a adresat direct cu cererea

sa la instanță, contrar dispozițiilor legale ce reglementează instituția

revizuirii, revizuentul trebuind să se adreseze mai întâi procurorului de la

parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza.

Cu

privire la recursul declarat împotriva anterior menționatei sentințe instanța a

constatat că recursul nu este fondat, reținându-se că potrivit art. 401 C.

proc. pen., „Competentă să judece cererea de revizuire este instanța care a

judecat cauza în primă instanță”, iar în conformitate cu dispozițiile art. 397 alin.

(1) C. proc. pen., „cererea de revizuire se adresează procurorului de la

parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță”, alin. (5)

al aceluiași articol, prevăzând că, „după efectuarea cercetărilor, procurorul

înaintează întregul material împreună cu concluziile sale instanței competente”.

Având

în vedere că Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a judecat

cauza în primă instanță, în conformitate cu prevederile art. 397 alin. (1) C.

proc. pen., instanța de recurs a constatat că cererea de revizuire trebuia

adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acestui

organ judiciar revenindu-i competența examinării cererii de revizuire sub

aspectul îndeplinirii condițiilor arătate în alineatul 2 al aceluiași articol

și efectuării de cercetări pentru a verifica temeinicia cererii de revizuire,

astfel cum se prevede prin dispozițiile art. 399 alin. (1) C. proc. pen. De

asemenea, au fost avute în vedere considerentele deciziei nr. 16 din 6 aprilie

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite.

Împotriva

acestei decizii revizuentul a formulat cerere de revizuire, motivată de

descoperirea unor împrejurări noi, necunoscute la data soluționării cauzei.

Analizând

cererea prin prisma dispozițiilor art. 397 C. proc. pen., s-a constatat că

cererea de revizuire se impune a fi trimisă la parchet pentru efectuarea

actelor de cercetare potrivit art. 399 C. proc. pen.

Astfel,

s-a constatat că, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 397 alin.

(1) C. proc. pen., norma prevede imperativ și fără posibilitate de interpretare

că „cererea de revizuire se adresează direct procurorului de la parchetul de pe

lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță”.

Ca

urmare a acestei etapizări stricte a fazelor care trebuie parcurse în

soluționarea unei cereri de revizuire, art. 399 C. proc. pen., reglementează

procedura prealabilă a efectuării actelor de cercetare pentru verificarea

temeiniciei cererii de revizuire, stipulând că atunci când este necesară o

astfel de verificare procurorul dispune, prin ordonanță, ca aceasta să fie

efectuată și că „procurorul cere, dacă este necesar, dosarul cauzei”. Totodată,

art. 399 alin. (5) C. proc. pen. prevede că „după efectuarea cercetărilor,

procurorul înaintează întregul material împreună cu concluziile sale instanței

competente”.

S-a

reținut, de asemenea, că dispozițiile art. 402-406 C. proc. pen., reglementează

măsurile premergătoare ce trebuie luate după primirea lucrărilor trimise de

procuror, procedura admiterii în principiu a cererii de revizuire, măsurile

ulterioare admiterii ei în principiu și soluțiile ce se pot adopta în cadrul

rejudecării, nu îngăduie presupunerea că o asemenea cerere ar putea fi adresată

și direct instanței, fără parcurgerea etapei prealabile de efectuare a actelor

de cercetare de către procuror, căruia îi revine obligația să înainteze

întregul material de verificare împreună cu concluziile sale.

S-a

concluzionat în sensul că textele de lege enunțate, prin claritatea și lipsa

lor de echivoc, nu pot fi interpretate decât în sensul că legiuitorul a voit să

instituie, prin reglementarea adoptată, pentru fiecare cerere de revizuire,

obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile de efectuare de către

procuror a actelor de cercetare, acestea fiind necesare verificării ei sub

aspectul temeiniciei, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 397 alin. (1) C.

proc. pen.

Împotriva

acestei decizii petentul a formulat o nouă cerere de revizuire motivată, în

esență, pe apariția unor împrejurări noi, anterior necunoscute, regimul abuziv

și discriminatoriu la care revizuentul și familia sa sunt supuși, îngrădirea

drepturilor constituționale, împiedicarea, prin amenințare, a revizuentului de

a se prezenta la termenul de judecată la care a fost pronunțată decizia a cărei

revizuire se solicită.

Analizând

cererea prioritar și exclusiv prin prisma admisibilității acesteia, se constată

că cererea nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 393

și următoarele C. proc. pen. și va fi respinsă, pentru considerentele ce

urmează.

Potrivit

dispozițiilor

art. 393 și art. 394 C. proc. pen., calea extraordinară de

atac a revizuirii se poate exercita exclusiv împotriva hotărârilor determinate

de art. 393 C. proc. pen. și numai în cazurile prevăzute de art. 394 din

același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

O

altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații

privitoare la eventuala nerespectare a unor drepturi ale părții sau încălcarea

normelor de desfășurare a judecății, este exclusă, în raport de dispozițiile

procesuale menționate și de principiul statuat prin art. 129 din

Constituția

României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea

procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

Rezultă

așadar că exercitarea acestei forme de control judiciar este inadmisibilă în situația

în care are ca obiect hotărâri pronunțate în soluționarea căilor de atac

promovate de parte și nu sentințe pronunțate asupra fondului cauzei dedusă

judecății, astfel după cum rezultă atât din interpretarea prevederilor art. 393

– 394 C. proc. pen., cât și din dispozițiile art. 401 C. proc. pen.

Raportând

considerațiile teoretice expuse speței de față se constată că obiectul cererii

de revizuire este constituit de o decizie pronunțată asupra unei alte cereri de

revizuire de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9

Judecători, prin care cererea anterior formulată a fost trimisă Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de asemenea că motivele

invocate, în parte nu pot fi circumscrise cazurilor expres reglementate de

dispozițiile art. 394 C. proc. pen., critica referitoare la descoperirea de

împrejurări necunoscute anterior nefiind dovedită.

Așa

fiind, se constată că cererea de revizuire nu îndeplinește condițiile legale de

admisibilitate sub raportul obiectului său, fiind inadmisibilă, iar această

constatare face de prisos analizarea altor apărări ori cereri ale

revizuentului.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul M.C. împotriva

deciziei nr. 688 din 25 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 4856/1/2010.

Obligă revizuentul la

plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.