ÎCCJ, Decizia nr. 143/2011

Ședința publică de la 28 februarie 2011 Asupra cererii de revizuire de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin decizia nr. 688 din 25 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, în temeiul dispozițiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a fost trimisă cererea de revizuire formulată de revizuentul M.C. împotriva deciziei nr. 52 din 25 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 8936/1/2009, spre competentă soluționare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut, în esență, că prin decizia nr. 52 din 25 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul M.C.

împotriva sentinței nr. 1582 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6753/1/2009. A fost obligat recurentul revizuent la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că prin sentința nr. 1582 din 7 octombrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație, secția penală, în dosarul nr. 6753/1/2009, în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., s-a trimis cererea de revizuire formulată de revizuentul M.C. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prima instanță a constatat că petentul M.C. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței nr. 644 din 27 martie 2009 pronunțată de Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat că au apărut fapte și împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea plângerii. Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin sentința nr. 1582 din 7 octombrie 2009, în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a trimis cererea de revizuire formulată de revizuentul M.C. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu motivarea că revizuentul s-a adresat direct cu cererea sa la instanță, contrar dispozițiilor legale ce reglementează instituția revizuirii, revizuentul trebuind să se adreseze mai întâi procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza. Cu privire la recursul declarat împotriva anterior menționatei sentințe instanța a constatat că recursul nu este fondat, reținându-se că potrivit art. 401 C. proc.

pen., „Competentă să judece cererea de revizuire este instanța care a judecat cauza în primă instanță”, iar în conformitate cu dispozițiile art. 397 alin. (1) C. proc. pen., „cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță”, alin. (5) al aceluiași articol, prevăzând că, „după efectuarea cercetărilor, procurorul înaintează întregul material împreună cu concluziile sale instanței competente”. Având în vedere că Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a judecat cauza în primă instanță, în conformitate cu prevederile art. 397 alin. (1) C. proc.

pen., instanța de recurs a constatat că cererea de revizuire trebuia adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acestui organ judiciar revenindu-i competența examinării cererii de revizuire sub aspectul îndeplinirii condițiilor arătate în alineatul 2 al aceluiași articol și efectuării de cercetări pentru a verifica temeinicia cererii de revizuire, astfel cum se prevede prin dispozițiile art. 399 alin. (1) C. proc. pen. De asemenea, au fost avute în vedere considerentele deciziei nr. 16 din 6 aprilie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite. Împotriva acestei decizii revizuentul a formulat cerere de revizuire, motivată de descoperirea unor împrejurări noi, necunoscute la data soluționării cauzei.

Analizând cererea prin prisma dispozițiilor art. 397 C. proc. pen., s-a constatat că cererea de revizuire se impune a fi trimisă la parchet pentru efectuarea actelor de cercetare potrivit art. 399 C. proc. pen. Astfel, s-a constatat că, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen., norma prevede imperativ și fără posibilitate de interpretare că „cererea de revizuire se adresează direct procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță”. Ca urmare a acestei etapizări stricte a fazelor care trebuie parcurse în soluționarea unei cereri de revizuire, art. 399 C. proc. pen., reglementează procedura prealabilă a efectuării actelor de cercetare pentru verificarea temeiniciei cererii de revizuire, stipulând că atunci când este necesară o astfel de verificare procurorul dispune, prin ordonanță, ca aceasta să fie efectuată și că „procurorul cere, dacă este necesar, dosarul cauzei”.

Totodată, art. 399 alin. (5) C. proc. pen. prevede că „după efectuarea cercetărilor, procurorul înaintează întregul material împreună cu concluziile sale instanței competente”. S-a reținut, de asemenea, că dispozițiile art. 402-406 C. proc. pen., reglementează măsurile premergătoare ce trebuie luate după primirea lucrărilor trimise de procuror, procedura admiterii în principiu a cererii de revizuire, măsurile ulterioare admiterii ei în principiu și soluțiile ce se pot adopta în cadrul rejudecării, nu îngăduie presupunerea că o asemenea cerere ar putea fi adresată și direct instanței, fără parcurgerea etapei prealabile de efectuare a actelor de cercetare de către procuror, căruia îi revine obligația să înainteze întregul material de verificare împreună cu concluziile sale.

S-a concluzionat în sensul că textele de lege enunțate, prin claritatea și lipsa lor de echivoc, nu pot fi interpretate decât în sensul că legiuitorul a voit să instituie, prin reglementarea adoptată, pentru fiecare cerere de revizuire, obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile de efectuare de către procuror a actelor de cercetare, acestea fiind necesare verificării ei sub aspectul temeiniciei, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 397 alin. (1) C. proc. pen. Împotriva acestei decizii petentul a formulat o nouă cerere de revizuire motivată, în esență, pe apariția unor împrejurări noi, anterior necunoscute, regimul abuziv și discriminatoriu la care revizuentul și familia sa sunt supuși, îngrădirea drepturilor constituționale, împiedicarea, prin amenințare, a revizuentului de a se prezenta la termenul de judecată la care a fost pronunțată decizia a cărei revizuire se solicită.

Analizând cererea prioritar și exclusiv prin prisma admisibilității acesteia, se constată că cererea nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 393 și următoarele C. proc. pen. și va fi respinsă, pentru considerentele ce urmează. Potrivit dispozițiilor art. 393 și art. 394 C. proc. pen., calea extraordinară de atac a revizuirii se poate exercita exclusiv împotriva hotărârilor determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai în cazurile prevăzute de art. 394 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la eventuala nerespectare a unor drepturi ale părții sau încălcarea normelor de desfășurare a judecății, este exclusă, în raport de dispozițiile procesuale menționate și de principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. Rezultă așadar că exercitarea acestei forme de control judiciar este inadmisibilă în situația în care are ca obiect hotărâri pronunțate în soluționarea căilor de atac promovate de parte și nu sentințe pronunțate asupra fondului cauzei dedusă judecății, astfel după cum rezultă atât din interpretarea prevederilor art. 393 – 394 C. proc.

pen., cât și din dispozițiile art. 401 C. proc. pen. Raportând considerațiile teoretice expuse speței de față se constată că obiectul cererii de revizuire este constituit de o decizie pronunțată asupra unei alte cereri de revizuire de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, prin care cererea anterior formulată a fost trimisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de asemenea că motivele invocate, în parte nu pot fi circumscrise cazurilor expres reglementate de dispozițiile art. 394 C. proc. pen., critica referitoare la descoperirea de împrejurări necunoscute anterior nefiind dovedită. Așa fiind, se constată că cererea de revizuire nu îndeplinește condițiile legale de admisibilitate sub raportul obiectului său, fiind inadmisibilă, iar această constatare face de prisos analizarea altor apărări ori cereri ale revizuentului.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul M.C. împotriva deciziei nr. 688 din 25 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 4856/1/2010. Obligă revizuentul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.