ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 176/2017

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Dosarul nr. x/2012

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. x/2012 la data de 15.11.2012, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții S.C. Trustul de Presă "B." Galați, C., D., E., F., G., H. și I., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea părților. în solidar, la plata sumei de 500.000 euro, reprezentând prejudiciu moral.

În motivarea cererii, s-a arătat că în data de 20.09.2012 în cotidianul "J." editat de S.C. Trustul de presă "B.", a apărut un articol intitulat "exclusivitate Afacerea K. - Jaf Imobiliar de 40 de milioane de euro", articol prin care i s-au adus acuzații deosebit de grave, referitoare la fapte de natură penală pe care le-ar fi comis.

Se mai arată că acest articol este vădit calomnios și insultător, de natură să îi creeze grave prejudicii, sub aspect moral, atât în cadrul societăților în care își desfășoară activitatea, cât și în mediul privat, fiindu-i afectată în mod indubitabil imaginea. Mai mult, autorii articolului îi asociază imaginea cu celebrul dosar de înșelăciune "L.".

Toate acuzațiile despre care se face vorbire nu au fost dovedite în nici un fel de autoare, iar publicarea în ziar a unor afirmații calomnioase sunt de natură a-i afecta imaginea iremediabil, fiind încălcate dispozițiile art. 30 din Constituția României.

Impactul negativ al cotidianului "J." asupra imaginii sale au pus într-o lumină defavorabilă companiile pe care le deține și la care este asociat sau acționar, astfel că au fost grav afectate relațiile comerciale desfășurate de societăți, iar pe site-ul cotidianului numele său este etichetat cu "tun imobiliar", "afacere", "bani", fiindu-i grav afectată imaginea.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 30 și 31 din Constituția României, art. 10 CEDO, art. 72-75, art. 252 și urm., art. 1349, art. 1357-1359 din Noul C. civ.

Pârâții au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților E., G., H. și I., iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate.

La termenul din 26.03.2013, reclamantul a formulat o cerere de renunțare la judecată față de pârâta F..

II. Dosarul nr. x/2013.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. x/2013 la data de 03.04.2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții S.C. Trustul de Presă "B." Galați, G., C., D., E., H. și I., pentru a fi obligați aceștia, în solidar, la plata sumei de 500.000 euro, reprezentând prejudiciu moral.

În motivarea cererii, reclamantul a reiterat aceleași motive ca și în dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Galați, invocând în drept dispozițiile art. 30 și 31 din Constituția României, art. 10 CEDO, art. 72-75, art. 252 și urm., art. 1349, art. 1357-1359 din Noul C. civ.

III. Prin încheierea de ședință din data de 13.09.2013 pronunțată de Tribunalul Galați, secția I Civilă în dosarul nr. x/2013, s-a admis excepția conexării dosarului nr. x/2013 la dosarul nr. x/2012, reținându-se în considerentele acestei încheieri că toate părțile din dosarul nr. x/2012 sunt părți și în dosarul nr. x/2013, obiectul dosarului nr. x/2013 este același cu obiectul dosarului nr. x/2013, respectiv cererea reclamantului A. prin care a solicitat obligarea, în solidar, a pârâților Societatea Trustul de Presă "B." Galați, G., C., D., E., H. și I. la plata sumei de 500.000 euro, cauza, scopul ambelor acțiuni este identic, iar reclamantul a urmărit acoperirea prejudiciului reprezentat de drepturile personale nepatrimoniale lezate prin seria de articole de presă publicate de cotidianul Trustul de Presă "B." Galați.

Primul ciclu procesual.

Prin sentința civilă nr. 1946/10.10.2013 pronunțată de Tribunalul Galați, secția I civilă în dosarul nr. x/2012, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului A. și a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat apel, iar, prin decizia civilă nr. 50/A/09.04.2014, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a admis apelul, a anulat decizia civilă nr. 1946/2013 și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Galați.

Al doilea ciclu procesual.

În fond în rejudecare, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Galați sub nr. x/2015.

Prin sentința civilă nr. 1034/12.10.2015 pronunțată de Tribunalul Galați, secția I civilă în dosarul nr. x/2015 a luat act de renunțarea reclamantului la judecată față de pârâta F. în dosarul nr. x/2012.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei E..

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților G., H., I..

S-au respins cererea principală și cererea conexă față de pârâta E. ca fiind formulate față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.

S-au respins cererea principală privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții S.C. Trustul de Presă "B." Galați, C., D., E., F., G., H., I., având ca obiect "pretenții" și cererea conexă ca nefondate.

S-a dispus reducerea onorariului de avocat la suma de 20.000 RON și a fost obligat reclamantul la plata către pârâtul B. S.A. a sumei de 20.000 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a pronunța menționata sentință, tribunalul a reținut că:

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei E. a fost admisă în considerarea faptului că pârâta E. avea calitate de administrator al S.C. B. S.A. și, în această calitate, și-a exercitat atribuțiile conferite administratorilor de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Concluzionează prima instanță că pârâta nu avea atribuții de verificare, editare, aprobare spre publicare a conținutului publicistic, așa încât nu se poate angaja răspunderea delictuală a pârâtei pentru conținutul articolelor publicate în cotidianul "J.".

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților G., H., I. a fost respinsă ca neîntemeiată cu motivarea că pârâtul G. avea funcția de redactor-șef, pârâta H. avea funcția de șef birou redacție, iar pârâtul I. avea funcția de editor coordonator, calități care le confereau atribuții de verificare, editare, aprobare spre publicare a conținutului publicistic.

În aceste condiții, toți cei trei pârâți răspundeau de conținutul articolelor publicate în cotidianul "J.", prin atribuțiile de supraveghere și control asupra documentării temeinice a materialelor publicate, situație în raport cu care aceștia au calitate procesuală activă într-o acțiune întemeiată pe răspunderea civilă delictuală.

Pe fondul cauzei, instanța a expus pe larg în considerentele deciziei exercițiul libertății de exprimare atât din perspectiva dispoziților legale naționale, cât și a dispozițiilor internaționale la care România este parte.

În același context, instanța a invocat jurisprudența Curții Europene, în sensul celor statuate în spețe similare cu speța de față: elementele esențiale care trebuie luate în considerare în aprecierea respectării limitelor libertății de exprimare, din perspectiva jurisprudenței instanței de contencios european, respectiv calitatea și funcția persoanei criticate, forma/stilul și contextul mesajului critic, contextul în care este redactat articolul (cauza Niculescu Dellakeza contra României), interesul public pentru tema dezbătută (cauza Bugan contra României), buna-credință a jurnalistului (cauza Ileana Constantinescu contra României), conceptele de judecată de valoare și situațiile faptice și raportul dintre ele, doza de exagerare a limbajului folosit, natura și severitatea sancțiunii aplicate (Cumpănă și Mazăre contra României), precum și motivarea hotărârii (cauzele Bugan contra României, Dumitru contra României).

În conformitate cu art. 1349 Noul C. civ., instanța a analizat, pe larg, condițiile cerute cumulativ pentru antrenarea răspunderii civile delictuale respectiv: existența unui fapt ilicit, existența unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între faptul ilicit și prejudiciu, vinovăția.

În privința săvârșirii de către pârâți a unei fapte ilicite, instanța a reținut că reclamantul a invocat trei articole de presă.

Astfel, în ediția din 19.09.2012, în articolul "Mafia imobiliară în vizorul J.", s-a anunțat că în ediția de a doua zi, 20.09.2012, se vor oferii detalii despre tranzacțiile imobiliare având ca obiect terenuri din județul Galați. Practic, în acest articol se promova un viitor articol de a doua zi, fără ca acesta să conțină nici un fel de referire la vreo faptă sau la vreo persoană.

A doua zi, 20.09.2012, a apărut articolul "Exclusivitate Afacerea K. - Jaf imobiliar de 40 milioane de euro" . În acest articol, s-a făcut vorbire despre mai multe tranzacții imobiliare încheiate de beneficiarii Legii nr. 247/2005 și Societatea M. S.A. Galați, reprezentată de N., care a numit un mandatar al acționariatului majoritar al Societății K. S.A., în persoana reclamantului din prezenta cauză, respectiv A.. De asemenea, articolul sublinia că aceste tranzacții imobiliare au beneficiat de suportul fostului prefect al județului Galați, O., care ar fi fost recompensat pentru contribuția sa, prin emiterea a două documente prin care terenurile cumpărate de Societatea M. S.A. Galați au fost mutate din extravilanul comunei Băneasa în intravilanul localităților Galați și Vânători.

În data de 21.09.2012 a apărut articolul "Caut un șmecher care să mă jefuiască" . În cadrul acestui articol se vorbește de reclamant că ar fi dat un tun de vreo 40 milioane de euro, fiind catalogat "model imoral".

Instanța a apreciat că articolele invocate de reclamant privesc un subiect de interes general, public. Astfel, s-a relatat în aceste articole despre faptul că mai mulți beneficiari ai Legii nr. 247/2005 și-au înstrăinat terenurile către aceeași societate, respectiv Societatea M. S.A. Galați, iar prin intermediul acestei societăți, terenurile cumpărate au ajuns "de facto" în proprietatea reclamantului A.. Totodată, s-au prezentat documente din care rezultă că terenurile care au făcut obiectul tranzacțiilor au fost transferate din extravilanul comunei Băneasa în intravilanul localităților Galați și Vânători. Având în vedere că reclamantul A. este o persoană cu notorietate pe plan local, ținând cont de obiectul tranzacțiilor imobiliare, precum și de implicarea unei autorități publice, instanța a apreciat că informațiile cuprinse în aceste articole sunt de interes public.

Judecata în apel.

Împotriva sentinței civile nr. 1034/12.10.2015 pronunțată de Tribunalul Galați, secția I civilă în dosarul nr. x/2015 reclamantul a declarat apel.

Reclamantul a susținut, în esență: greșita respingere a cererilor formulate, interpretarea eronată a faptelor ilicite săvârșite în prezenta cauză, analizarea numai a trei articole din cele cinci articole fără să examineze comentariile postate pe site-ul acestui ziar de unii comentatori de rea-credință, instanța de fond nu a luat în considerare titlul sub care a fost etichetat acest articol pe pagina de internet a ziarului J. din data de 19.09.2012; în acest articol a fost etichetat cu escrocherie, uz de fals, tun imobiliar, jaf imobiliar, din toate rezultând că reclamantul a săvârșit o escrocherie, uz de fals, tun imobiliar și jaf imobiliar împreuna cu Prefectul O.. În continuare, apelantul a prezentat pe larg afirmațiile calomnioase și jignitoare aduse persoanei sale în articolele publicate, pe care le indică în mod expres și a mai arătat că, instanța fondului nu a analizat și celelalte două articole de presă care au făcut obiectul dosarului nr. x/2015(dosar x/2012 conexat cu dosarul nr. x/2013), pe care le-a expus după cum urmează:.

Apelantul a reproșat primei instanțe că, în mod greșit, a constatat inexistența faptei ilicite și neîntrunirea cumulativă a condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale a părților (fapta ilicită, prejudiciu, vinovăție și raport de cauzalitate) deoarece, prin acțiunea de la fond, precizările și înscrisurile depuse la dosarul cauzei, a dovedit existența faptei ilicite a pârâților jurnaliști precum și a pârâtei Trustul de Presă "B. " S.A. Galați.

Mai mult, cauza din dosarul nr. x/2001, privind pe debitoarea Societatea K. S.A. a fost soluționată definitiv de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2006, pronunțându-se hotărârea judecătorească la data de 04.11.2015, de respingere ca nefondat a recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 509/22.06.2015 pronunțată de Tribunalul Galați, prin care judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii de faliment și radierea debitoarei din evidențele registrului comerțului.

Faptele ilicite săvârșite de pârâta Trustul de Presă "B." S.A. Galați constau în aceea că a pus la dispoziția pârâților jurnaliști prima pagină a ziarului J., pentru a publica articolele redactate de către aceștia, precum și publicarea acestui ziar pe pagina de internet, unde cititorii de rea-credință au postat pe site-ul ziarului comentarii calomnioase, insultătoare și denigratoare, fără a le șterge, astfel prejudiciind imaginea apelantului A..

Prin încheierea civilă nr. 227/02.02.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă a admis cererea de strămutare formulată de petentul A. cu privire la dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel Galați și a dispus strămutarea acestei cauze de la această instanță la Curtea de Apel Bacău, sens în care dosarul a fost scos de pe rol și înaintat la Curtea de Apel Bacău spre soluționare.

Prin decizia civilă nr. 552 din 25 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.

Instanța de apel a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâți prin întâmpinare, apreciind că susținerile pârâților în excepția invocată nu poate atrage inadmisibilitatea apelului în întegralitatea sa ci, cel mult, la decăderea din dreptul de a critica anumite aspecte - critici formulate în apel - ale sentinței apelate.

S-a statuat că, prima instanță a analizat condițiile în care persoana care se consideră prejudiciată printr-o faptă ilicită, vizând încălcarea drepturilor sale personale nepatrimoniale are deschisă, potrivit art. 253 alin. (4) C. civ., o acțiune în despăgubiri, caz în care sunt aplicabile regulile din materia răspunderii civile delictuale, reguli instituite de art. 1349 și urm. C. civ.

Instanța de apel a confirmat soluția primei instanțe cu privire la inexistența faptei ilicite, împrejurare care atrage inutilitatea analizării condițiilor subsecvente ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

În argumentarea soluției în apel, instanța a avut în vedere dispozițiile legale ale art. 30 alin. (1) și (2) din Constituția României, cât și art. 10 din C.E.D.O., prin care s-a statuat unul dintre cele mai importate principii care trebuie să guverneze o societate și o democrație sănătoase, anume dreptul la libera exprimare, precum și jurisprudența relevantă în materia libertății de exprimare a jurnaliștilor.

În acest context, instanța de apel a reținut, în esență, că articolele sunt de interes public și prezintă informații obiective, atent investigate de jurnaliști, precum și judecăți de valoare, în concordanță cu jurisprudența relevantă a Curții Europene în aplicarea libertății de exprimare a jurnaliștilor.

Raportat la libertatea de expresie a presei, s-a statuat în sensul că, dacă se probează contribuția presei la o dezbatere de interes general, aceasta prevalează exigențelor protecției vieții private și, implicit, a dreptului a reputație (cauza Von Hannover c/Germaniei, hotărârea din 24 iunie 2004).

Prin sentința civilă atacată, Tribunalul Galați a aplicat în mod corect acest principiu stabilit în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, astfel cum rezultă din paginile nr. 8 și 9 ale sentinței civile atacate. Articolele în discuție redau informații de interes larg pentru public, obiective, cunoscute de o categorie de persoane și care nu aduc atingere drepturilor personale nepatrimoniale ale reclamantului-apelant.

Articolul din data de 19.09.2012, "Mafia imobiliară, în vizorul "J.", conține, în mod indubitabil, un anunț jurnalistic în ceea ce privește o serie de articole care vor fi publicate în zilele următoare și care vor conține relătări asupra unor probleme de interes general, anume "mutarea" unor terenuri din extravilanul unor comune din județul Galați în centrul localităților Galați și Vânători, prin decizie a prefectului, chiar a doua zi după ce aceste terenuri fuseseră înstrăinate către Societatea M. S.A. de către persoane fizice, simpli particulari, care timp de mulți ani nu reușiseră să obțină punerea în posesie, statul motivând lipsa terenului.

Prin urmare, instanța de apel și-a însușit considerentele sentinței apelate cu privire la faptul că articolul nu poate fi considerat prejudiciabil deoarece nu face referire la nicio persoană, iar aspectele menționate în acesta că vor fi aduse la cunoștința publicului sunt informații de interes public, atent documentate de către jurnaliști, pe baza probelor existente și la dosarul cauzei.

Articolul "Afacerea K.: Jaf imobiliar de 40 de milioane de euro" din data de 20.09.2012 conține probele pe care pârâții le anunțaseră în articolul din data de 19.09.2012. Astfel, urmare a acestor contracte, autoritățile publice ale județului Galați au procedat la atribuirea în natură în intravilanul localităților Galați și Vânători a unor terenuri care trebuiau să fie în extravilanul comunei Băneasa. Articolul mai adaugă faptul că, prin intermediul acelei societăți comerciale, terenurile au ajuns să se afle, de facto, în proprietatea unei persoane de notorietate locală, omul de afaceri A..

Reclamantul este o persoană publică, și, în acest caz, dreptul la reputație trebuie analizat mai strict decât a unui simplu particular, iar afirmațiile făcute de jurnaliști în evocatele articole au fost considerate de instanța de apel ca fiind făcute cu bună - credință (Articolele în discuție nu prezintă decât afirmații realizate cu bună-credință, în urma unei temeinice documentări, documentare care a fost prezentată chiar în două dintre articole).

Prin urmare, pârâții prin publicarea evocatelor articole, au dorit să atragă atenția publicului asupra unui singur aspect, respectiv asupra faptului că terenuri din extravilanul comunei Băneasa au fost efectiv "mutate" în intravilanul localităților Galați și Vânători și că, prin aceasta, se poate afirma în mod obiectiv că există un prejudiciu adus statului și foștilor proprietari care, văzându-se cu terenul pe hârtie, nu au știut ce să facă decât să vândă. De asemenea, pentru a prezenta cititorilor o informație completă, pârâții au adăugat faptul că toate aceste terenuri au fost dobândite, prin intermediari, de omul de afaceri A., cel care deține o serie de alte terenuri în Galați.

De asemenea, ceea ce dorește să se comunice și să se atragă atenția autorităților prin intermediul articolelor este mai ales faptul că trebuie să se ridice un semn de întrebare referitor la modul și motivul în care s-a luat această decizie de către prefectul județului și cum a ajuns reclamantul să cumpere toate aceste terenuri, care, aparent, nu aveau o valoare așa mare ca aceea care a fost dobândită ulterior.

Deși nu aveau obligația de a dovedi cele afirmate în conținutul articolelor, jurnaliștii au făcut proba verității.

În mod corect prima instanță a reținut că articolele de presă redactate de jurnaliști intră sub protecția art. 10 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind libertatea de exprimare și că nu sunt, totodată, întrunite elementele răspunderii civile delictuale.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs, în termen legal, reclamantul, care a formulat următoarele critici subsumate motivelor de recurs prevăzute la art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

a) Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., reclamantul susține că instanța de apel a plagiat motivarea primei instanțe, în loc să facă o analiză juridică obiectivă și temeinică faptelor raportat la motivele de recurs, răspunsul la întâmpinare și concluziile scrise depuse la dosarul cauzei.

În opinia sa, au fost copiate analizele efectuate de judecătorul fondului, dând o interpretare greșită a dispozițiilor art. 72 și art. 75 C. civ., reținând că nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secțiune atingerile care sunt permise de lege sau convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte, iar exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună - credință și cu respectarea actelor și convențiilor internaționale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secțiue.

Recurentul reproșează instanței de apel că nu a precizat care a fost buna - credință a intimaților - pârâți în exercitarea dreptului de liberă exprimare în redactarea celor 5 articole de presă, deoarece nu s-a făcut dovada faptului că terenurile achiziționate au fost făcute prin forțarea țăranilor din Comuna Băneasa, județul Galați și respectiv compensarea - mituirea - prefectului O. pentru aprobarea preluării terenurilor respective în exatravilanul Comunei Vânători și în intravilanul Municipiului Galați. Reclamantul precizează că la pagina 2 din cererea de recurs a menționat modalitatea legală prin care suprafața de circa 50 ha teren arabil a fost achiziționat de Societatea M. S.A. și nu de el, A., ca persoană fizică, așa cum au susținut pârâții prin cele 5 articole de presă.

Instanța de apel a dat o interpretare eronată a prevederilor art. 10 CEDO, în sensul că în cauza de față au fost incidente dispozițiile paragrafului 1 și nu dispozițiile paragrafului 2 din această Convenție.

Nu exista niciun text de lege care să confirme dreptul libertății de exprimare prin folosirea unor expresii calomnioase și insultătoare la adresa unei persoane de genul celor folosite de către intimații pârâți în redactarea celor 5 articole de presă sau a etichetărilor formulate pe pagina de internet a ziarului J..

Nu poate fi acceptată ideea că pârâții au fost de bună-credintă când au folosit expresiile denigratoare la adresa recurentului din moment ce achizționarea terenului s-a făcut cu respectarea prevederilor legale, fiind obținut acordul Comisiilor locale de fond funciar a localităților Baneasa, Vânători și Galați, precum și a A.D.S.-lui, după care Instituția Prefecturii Județului Galați a emis cele doua acte de confirmare a legalității tranzacției acestor terenuri.

În susținerea aceluiași motiv de recurs, recurentul mai arată că nu s-a dovedit ilegalitatea acestei tranzacții imobiliare jurnaliștii - pârâți nu aveau dreptul la libertatea de exprimare prin încălcarea prevederilor art. 3 0 alin. (6) Constituția României și art. 10 paragraful 2 CEDO, fapt pentru care a solicitat obligarea pârâților la repararea prejudiciului nepatrimonial conform art. 1357 și art. 1373 Noul C. civ.

Recurentul impută instanței de apel modul în care a soluționat pricina raportându-se la motivarea primei instanței care se referă la faptul că judecată de valoare a fost furnizată de bază factuală, respectiv de înscrisurile legale prin care au fost achiziționate terenurile respective, din care nu rezultă faptele penale bănuite de către pârâții jurnaliști că au fost săvârșite de către recurentul A., așa încât aceștia nu pot fi considerați ca fiind de bună-credință din moment ce s-au asociat pentru a-l defăima zi de zi pe recurent, timp de peste doua luni, respectiv perioada septembrie - noiembrie 2012.

Recurentul arată că, din înscrisurile depuse la dosar, nu a rezultat că achiziționarea terenurilor s-a făcut fără respectarea normelor legale și nici nu au fost făcute reclamații sau sesizări cu privire la săvârșirea unor fapte penale de către recurentul A., fapt pentru care articolele de presa conțin informații false care nu prezintă interes pentru public, dar au adus o atingere drepturilor personal nepatrimoniale ale recurentului A..

Cu privire la articolul "Mafia imobiliară, în vizorul J." publicat la data de 19.09.2012, se susține că acesta conține un anunț jurnalistic în ceea ce privește o serie de articole care vor fi publicate în zilele următoare și vor conține relatări asupra unor probleme de interes general, anume, mutarea unor terenuri din extravilanul unor comune din Județul Galați în centrul localităților Galați și Vânători.

Sub acest aspect, recurentul învederează că este eronată această afirmație, întrucât mutarea terenurilor se referea la proprietarii acestora din comuna Baneasa, Județul Galați și nu mai multe comune, iar terenurile au fost preschimbate cu o parte din terenurile situate în extravilanul comunei Vânători și o parte în intravilanul Municipiului Galați, dar situate în zona periferică și nu centrală, terenurile fiind cumpărate în anul 2008 și abia în anul 2011 ADS-ul a aprobat acest transfer și tot în 2011 prefectul a confirmat legalitatea acestui transfer de terenuri. Așa fiind, Societatea M. S.R.L. a intrat în posesia acestui teren după 3 ani și nu după două zile cum în mod eronat a retinut instanța de apel în motivarea deciziei recurate.

De asemenea, în mod eronat a reținut instanța anterioară faptul că, acest articol de presă nu poate fi considerat prejudiciabil deoarece nu face referire la nicio persoană, deși prin cererea de apel, cât și prin răspunsul la întâmpinare a precizat că acest articol a fost publicat pe pagina de internet a ziarului "J.", unde a fost etichetat astfel: "Etichetat cu escrocherie uz de fals O. herascu tun imobiliar jaf imobiliar teren prefect fals". Această etichetă denigratoare include numele recurentului întrucât conține elemente defăimătoare și calomnioase, la fel ca și celelalte 4 etichete menționate în cuprinsul cererii de recurs, având drept scop identificarea de către cititori a conținutului acestor articole de presă.

Referitor la afirmațiile făcute de jurnaliști în evocatele articole, recurentul susține că, instanța de apel a reținut greșit aspectele privind terenurile, în realitate terenurile au fost mutate în extravilanul, și nu în intravilanul comunei Vânători și intravilanul Municipiului Galați, terenuri pe care se aflau investițiile - construcțiile Societății M. S.A., care oricum avea prioritate asupra dobândirii dreptului de proprietate asupra acestora prin aplicarea Legii nr. 257/2005.

În același context, recurentul precizează că "mutarea" acestor terenuri s-a făcut în mod legal prin acordul comisiilor de fond funciar al localităților respective și aprobarea acestora prin Protocolul nr. 97112/2011 a ADS-lui, după care Instituția Prefecturii Județului Galați a confirmat aceste tranzacții de bunuri imobiliare, în sensul că autoritățile locale de aplicare a legii fondului funciar au acceptat aceste tranzacții legale. Însă, atât instanța de apel, cât și instanța de fond nu au analizat înscrisurile depuse la dosarul de fond prin care ar fi putut constata ca achiziționarea acestora a fost legală și nu trebuia să susțină afirmațiile calomnioase și insultătoare ale pârâților jurnaliști ca fiind judecăți de valoare întrucât aceștia ar fi fost de buna-credința, ceea ce nu este adevărat.

În opinia recurentului, instanța de apel a reținut greșit faptul că pârâții au pornit de la o bază factuală obiectivă, prin care s-au documentat temeinic anume prefectul județului a autorizat anumite documente, complet neobișnuite prin natura lor prin care terenurile au fost mutate dintr-o localitate în alta, iar articolele de presă prezintă afirmații de buna - credință, aspecte nereale, deoarece nu prefectul județului a autorizat aceste documente, aspecte relevate în cererea de recurs.

Instanța de apel a analizat superficial doar articolul publicat în data de 19.09.2012, respectiv: "În ediția de mâine: Mafia imobiliara în vizorul J." redactat de către pârâtul G. și articolul "Afacerea K.: Jaf imobiliar de 40 milioane de euro", redactat de pârâta D., publicat pe data de 20.09.2012, fără a se referi la etichetările acestor articole publicate pe pagina de internet a ziarului J. și nici asupra comentariilor postate de cititorii de rea-credință.

Instanța de apel nu a analizat și celelate 3 articole de presă și etichetările acestora de pe pagina de internet a ziarului J., respectiv, articolele: "Caut șmecher care să mă jefuiască " redactat de pârâtul G. și publicat pe data de 21.09.2012, "Noi dezvăluiri în afacerea K.: Țăranii forțați să vândă către mafia imobiliară", redactat de către pârâta C., publicat pe data de 21.09.2012, și articolul "Reacții la scandalul K. - Galatenii le cer procurorilor să înceapă ancheta" redactat de pârâta C. și publicat pe data de 22.09.2012, toate pe prima pagina a ziarului J., cât și pe pagina de internet a acestui ziar.

De asemenea, instanța de apel a omis să analizeze faptele ilicite și vinovăția pârâtei Trustul de Presă "B." S.A. Galați de atragere a răspunderii acesteia conform prevederilor art. 1373 C. civ., deoarece a pus la dispoziția jurnaliștilor pârâți pagina de internet pentru publicarea articolelor etichetate, precum și site-ul pentru cititorii care au postat comentarii defăimătoare, calomnioase și denigratoare întrucât au fost instigați la ura de informațiile prevăzute de cele 5 articole de presă. Aceste comentarii de presă sunt menținute și astăzi pe site-ul ziarului, deși pârâta avea obligația să le șteargă de îndată, deoarece conțineau informații vădit ilegale, care incitau la ură și violență.

Recurentul menționează jurisprudența instanței supreme, respectiv decizia nr. 32116/19.11.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civila, care a a admis răspunderea administratorului site-ului pentru articolele/comentariile cu caracter defăimător postate de cititori la adresa unor persoane de natura a le afecta demnitatea, onoarea și stima de sine, acest caz fiind identic cu speța de față.

Portrivit art. 30 alin. (8) din Constituția României, răspunderea civila pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștința publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului, ceea ce înseamnă că pârâta Trustul de Presa "B. " S.A. Galați este răspunzătoare pentru punerea la dispoziție a ziarului J. și a site-ului pentru articolele de presă etichetate și comentariile postate de cititorii de rea-credință, însă instanțele anterioare nu au analizat/identificat fapta ilicită și vinovăția acesteia cu privire la prejudiciul cauzat recurentului A. deoarece este o strânsă legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, ca de la cauză la efect.

Comentariile postate pe site-ul ziarului a constituit sursa de informare pentru pârâta C. care Ie-a prelucrat și a redactat articolul "Reacții la scandalul K. - Galatenii le cer procurorilor să înceapă ancheta".

Referitor la intimații-pârâți H. și I., care nu și-au exercitat atribuțiile de verificare a informațiilor publicate de cele 5 articole și etichetările acestora de pe pagina de internet, instanța de apel nu a făcut nicio motivare cu privire la exonarea răspunderii acestora pentru repararea prejudiciului cauzat recurentului A..

Recurentul opinează, totodată, că în cauză sunt incidente prevederilor art. 282 C. proc. civ. din 1865 și nu art. 476 din Noul C. proc. civ., în sensul că respingerea apelului s-a judecat după regulile vechiul C. proc. civ.

În continuare, recurentul reproșează instanței de apel, modul în care a recalificat calea de atac exercitată, întâi în recurs, ca apoi să revină și să o recalifice în apel, având în vedere valoarea prejudiciului nepatrimonial și data înregistrării acțiunii la prima instanță.

În finalul criticilor subsumate primului motiv de recurs structurat la pct. a) din cererea de recurs, recurentul impută celor două instanțe anterioare faptul că i-au respins proba cu expertiză, analiza calitativă de imagine și evaluarea prejudiciului cauzat recurentului A. prin săvârșirea de către intimații-pârâți a faptelor ilicite, motivând că nu sunt experți de specialitate, deși, conform art. 201 alin. (3) C. proc. civ. din 1865, în cazul în care în domeniile specializate în care nu există experți autorizați, judecătorul poate solicita punctul de vedere al unor personalități ori specialiști din domeniul respectiv, dar nu i-au acceptat aceasta probă deși a propus ca expertiza să fie efectuată de către Institutul Român de Presă.

b) Prin cel de-al doilea motiv de recurs invocat de recurent întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, se arată că decizia civila nr. 552/25 aprilie 2016 pronunțata de Curtea de Apel Bacău a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, instanța de apel neavând în vedere prevederile art. 30 alin. (6) din Constituția României și nici paragraful 2 al art. 10 din C.E.D.O., deși acestea au fost menționate în considerentele deciziei recurate.

Prin aplicarea greșita a dispozitiior legale privind libertatea de exprimare instanța de apel a susținut faptul ca nu exista fapta ilicită săvârșita de către intimații-pârâți care au redactat cele 5 articole de presă care conțin afirmații false. Faptele ilicite ale intimaților - pârâți constau în încălcarea dispozițiilor art. 30 alin. (6) din Constituția României si art. 10 par. 2 CEDO referitor la prejudicierea onoarei, demnității, reputației si a imaginii recurentului prin afirmațiile calomnioase, denigratoare si insultătoare incluse in cele 5 articole de presa.

În continuare, recurentul reproșează și faptul că instanța de apel a analizat eronat condițiile antrenării răspunderii civile delictuale în sensul că a admis lipsa faptei ilicite și a confirmat susținerea instanței de fond că nu se justifică analizarea celorlalte condiții pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv existența prejudiciului, a vinovăției și a legăturii de cauzalitate; în acest context, recurentul susține că aceste condiții au fost dovedite, fiind expuse în răspunsul la întâmpinare, fapt pentru care solicită admiterea lor.

De asemenea, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1349 și art. 1373 C. civ. și nu a avut în vedere jurisprudența relevantă în materie, sens în care indică expres spețe.

Prin întâmpinare, intimații - pârâți au invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., indicate în cererea de recurs.

Cu privire la încadrarea în drept a recursului, este de observat că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat numai formal, nefiind dezvoltată nicio critică de natură a se subsuma ipotezei pe care acest motiv o reglementează, interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, înțeles ca operațiune juridică (negotium juris), iar nu a actelor ca înscrisuri probatorii, cum invocă recurentul.

Criticile de nelegalitate ce pot fi subgrupate din cererea de recurs sunt: cele care vizează neanalizarea de către curtea de apel a unor apărări formulate prin motivele de apel și pronunțarea hotărârii atacate cu încălcarea unor dispoziții legale, ceea ce permite încadrarea recursului în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., din a căror perspectivă va fi analizat în continuare.

Înalta Curte constată că excepția nulității recursului nu poate fi primită, întrucât dezvoltarea motivelor de recurs relevă și critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate din perspectiva acestor cazuri de modificare, iar criticile ce nu se circumscriu vreunui motiv de recurs dintre cele reglementate de art. 304 C. proc. civ. urmează a nu fi avute în vedere de această instanță. Ne referim la primul motiv de recurs, prin care recurentul readuce în discuție problema credibilității surselor care au stat la baza articolelor de presă încriminate, susținând că persoanele care au reprezentat sursele de informare ale intimaților s-au dovedit a fi neveridice; de asemenea, recurentul invocă nedovedirea realității faptelor prezentate în respectivele articole, susținând că nu a existat nicio dovadă care să confirme zvonurile publicate.

Prin urmare, din criticile formulate la primul motiv de recurs vor fi examinate numai cele vizând încălcarea/interpretarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză raportate la jurisprudența în materie privitoare la libera exprimare a jurnalistului.

De aceea, în virtutea rolului activ al instanței, Înalta Curte va examina pricina structurând criticile recurentului cu privire la încălcarea dispozițiilor legale privind dreptul la libera exprimare a jurnalistului cu raportare la jurisprudența relevantă în această materie. Or, a constata nulitatea unei cereri de recurs, numai pentru simplu fapt că în motivarea recursului recurentul aduce câteva critici ce antamează aspectele ce țin de administrarea probelor și reevaluarea situației de fapt ar conduce automat la limitarea accesului liber al recurentului și la îngrădirea dreptului la apărare a acestuia.

Referitor la articolele pârâților, instanța de apel a reținut că în aceste articole s-a relatat că mai mulți beneficiari ai Legii nr. 247/2005 și-au înstrăinat terenurile către aceeași societate, respectiv M. S.A. Galați, prin intermediul căreia, terenurile cumpărate au ajuns "de facto" în proprietatea reclamantului A.. În acest sens, s-au prezentat documente din care au rezultat că terenurile care au făcut obiectul tranzacțiilor au fost transferate din extravilanul com. Băneasa în intravilanul localităților Galați și Vânători.

De asemenea, în același sens, s-a avut avut în vedere că reclamantul A. este o persoană cu notorietate pe plan local, iar obiectul tranzacțiilor imobiliare și implicarea unei autorități publice au fost împrejurări ce au condus, în mod corect la concluzia că informațiile cuprinse în aceste articole sunt de interes public.

Această situație de fapt, stabilită pe baza probelor de către prima instanță și neschimbată de către instanța de apel, nu poate fi reevaluată în recurs, așa cum urmărește în realitate recurentul, deoarece stabilirea aspectelor de fapt ale litigiului, în raport de probele administrate, cade în competența exclusivă a instanțelor de fond, o atare chestiune fiind sustrasă controlului judiciar în recurs, față de actualul cadru al art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Recurentul a susținut omisiunea verificării bunei-credințe în exercitarea libertății de exprimare, raportat la atingerea adusă dreptului său la reputație și demnitate, ceea ce pune în discuție respectarea limitelor libertății de exprimare, din perspectiva dispozițiilor art. 10 CEDO. Legat de această chestiune sunt și susținerile recurentului din cererea de recurs, prin care se invocă intenția intimaților de a-l denigra, raportat la apelativele jignitoare și ofensatoare din cuprinsul articolelor încriminate, precum și intenția și culpa intimaților în publicarea respectivelor articole, în lipsa unei informări corespunzătoare. De asemenea, tot în legătură cu respectarea limitelor libertății de exprimare sunt și susținerile recurentului care reiterează reaua-credință a pârâților în publicarea articolelor la adresa sa. Cu alte cuvinte, recurentul pretinde că dreptul la liberă exprimare a fost exercitat abuziv de către pârâți, ceea ce a condus la încălcarea dreptului său la viață privată, prin prejudicierea demnității, onoarei și dreptului său la propria imagine.

Înalta Curte constată că aceste susțineri nu sunt fondate raportat la dispozițiile art. 10 CEDO, incidente pe aspectul supus analizei, și la jurisprudența Curții Europene în aplicarea acestei norme convenționale.

Astfel, art. 10 din Convenție prevede la paragraful 1 că orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, drept care cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. La paragraful 2, norma convențională prevede că exercitarea acestor libertăți, ce comportă îndatoriri și responsabilități, poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.

Rezultă că dreptul garantat de art. 10 din Convenție nu este unul absolut. Dacă paragraful 1 al art. 10 consacră existența dreptului la libertatea de exprimare, paragraful 2 al articolului menționat permite restrângerea exercitării acestui drept în ipoteza în care folosirea libertății de exprimare este îndreptată împotriva anumitor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra sau chiar împotriva democrației însăși.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a statuat, cu valoare de principiu, că oricine, inclusiv un ziarist, care exercită libertatea sa de expresie, își asumă "îndatoriri și responsabilități" a căror întindere depinde de situația concretă în discuție și de procedeul tehnic utilizat. Recunoscând fără nicio rezervă rolul esențial ce revine presei într-o societate democratică, jurisdicția europeană a reamintit că paragraful 2 al art. 10 din Convenție prevede limitele exercițiului libertății de exprimare, urmând a se determina dacă, în circumstanțele particulare ale cauzei, interesul informării publicului poate trece înaintea "îndatoririlor și responsabilităților" de care sunt ținuți ziariștii în exercitarea activității lor.

În ceea ce privește dreptul la viața privată, Curtea Europeană a statuat în jurisprudența sa că noțiunea de viață privată cuprinde elemente care se raportează la identitatea unei persoane, cum ar fi numele său, fotografia sa, integritatea sa fizică și morală; garanția oferită de art. 8 din Convenție este destinată în principal să asigure dezvoltarea, fără ingerințe din afară, a personalității fiecărui individ în relațiile cu semenii. Așadar, există o zonă de interacțiune între individ și terți, care, chiar și într-un context public, aparține "vieții private" (a se vedea Von Hannover împotriva Germaniei [GC], paragraful 50). De asemenea, s-a statuat că "dreptul la apărarea reputației este un drept care, în calitate de element al vieții private, este legat de art. 8 din Convenție" (cauza Chauvy și alții împotriva Franței, paragraful 70).

Totodată, s-a arătat că trebuie găsit un echilibru între libertatea de exprimare și dreptul la viața privată, care cade sub incidența art. 8, echilibru care impune tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de comiterea afirmațiilor denigratoare, dacă afirmațiile reprezintă situații factuale, lipsite de suport probatoriu, efectuate în cadrul unei adevărate campanii de denigrare și reiterate în public, prin mijloace de comunicare prin presă și mass-media cu rea-credință (cauza Petrina vs. România, cauza Andreescu vs. România).

În acest sens, instanța europeană a statuat în cauza Sipoș vs. România că, "Curții îi revine sarcina de a stabili dacă statul, în contextul obligațiilor pozitive care decurg din art. 8 din Convenție, a administrat un just echilibru între protecția dreptului reclamantei la reputația sa, element constituent al dreptului la protecția vieții private, și libertatea de exprimare protejată la art. 10 (cauza Petrina, citată anterior, pct. 36; cauza Von Hannover împotriva Germaniei, pct. 70). Astfel, Curtea consideră că obligația pozitivă care decurge din art. 8 din Convenție trebuie să se aplice în cazul în care afirmațiile susceptibile să afecteze reputația unei persoane depășesc limitele criticilor acceptabile din perspectiva art. 10 din Convenție (cauza Petrina, citată anterior, pct. 39)".

Totodată, libertatea de exprimare este aplicabilă și "informațiilor" ori "ideilor" care ofensează, șochează sau deranjează, iar pentru a constitui o încălcare a art. 8 din Convenție care protejează dreptul la reputație, un atac împotriva reputației unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate și să cauzeze un prejudiciu victimei prin atingerile aduse dreptului acesteia la respectul vieții private (cauza A. c. Norvegiei, par. 64).

În aprecierea depășirii limitelor libertății de exprimare și necesitatea respectării dreptului la viața privată, respectiv dreptul la imagine și dreptul la reputație, Curtea Europeană a avut în vedere calitatea și funcția persoanei criticate, forma/stilul și contextul mesajului critic, contextul în care este redactat articolul (cauza Niculescu Dellakeza vs. România), interesul public pentru tema dezbătută (cauza Bugan vs. România), buna-credință a jurnalistului (cauza Ileana Constantinescu vs. România), raportul dintre judecățile de valoare și situațiile faptice, doza de exagerare a limbajului artistic, proporționalitatea sancțiunii cu fapta, precum și motivarea hotărârii (cauza Bugan vs. România, cauza Dumitru vs. România).

În speță, raportat la principiile ce se degajă din jurisprudența CEDO evocată, urmează a se constata că subiectele abordate în articolele de presă în litigiu sunt subiecte de interes public, că, prin natura funcției deținute la acel moment, reclamantul era o persoană publică, natura activității și importanța funcției sale justificând interesul publicului, iar în acest context se justifică necesitatea recunoașterii unui grad sporit de libertate presei în privința abordării și tratării acestor subiecte.

Pornind de la aceste constatări, instanțele de fond au analizat situația de fapt, prin prisma probelor administrate, ținând seama de limitele exercitării dreptului la liberă exprimare, dar și de particularitățile exercitării acestui drept atunci când este vorba de activitatea jurnalistică.

Or, raportat la această situație de fapt, reținută pe baza probelor în etapele procesuale anterioare, imposibil de reevaluat în recurs față de actuala configurație a art. 304 C. proc. civ., concluzia la care au ajuns instanțele de fond, în sensul bunei-credințe a pârâților jurnaliști, este corectă, cât timp este stabilit că limbajul folosit nu a fost unul inadecvat, ofensator sau insultător, iar informațiile publicate nu erau lipsite de orice suport și proveneau fie din surse oficiale, fie reproduceau afirmațiile altor persoane.

Sub acest din urmă aspect, trebuie avute în vedere statuările instanței de contencios european potrivit cărora pedepsirea unui jurnalist pentru că a ajutat la diseminarea declarațiilor făcute de o altă persoană într-un interviu ar afecta serios contribuția presei la discutarea chestiunilor de interes public și nu ar trebui să fie admisă decât dacă există motive deosebit de întemeiate pentru a face acest lucru (cauza Jersild c. Danemarcei).

În același timp, trebuie avut în vedere că instanța nu poate pretinde jurnalistului să furnizeze datele de identificare ale persoanelor care i-au servit drept surse de informare, deoarece o astfel de măsură ar fi contrară art. 10 din Convenție. În legătură cu acest aspect, în cauza Goodwin contra Regatului Unit (Hotărârea din 27 martie 1996), Curtea Europeană a reținut că obligarea unui ziarist să își divulge sursele este incompatibilă cu art. 10 din Convenție, deoarece în lipsa unei protecții sursele ziariștilor ar putea fi descurajate să îi mai ajute pe aceștia să informeze opinia publică asupra chestiunilor de interes general, fapt ce ar reduce posibilitatea presei de a-și îndeplini rolul indispensabil de "câine de pază" al societății.

În raport de cele constatate, Înalta Curte consideră că maniera în care pârâții jurnaliști au redactat articolele de presă încriminate nu excede limitelor acceptabile ale dreptului la liberă exprimare și nici nu există dovezi ale relei-credințe sau ale intenției de a prejudicia imaginea reclamantului.

În concluzie, fapta imputată pârâților jurnaliști nu poate fi considerată faptă ilicită în înțelesul art. 998-999 C. civ., deoarece acesta și-a exercitat dreptul la liberă exprimare în limitele prevăzute de art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului. De asemenea, nu se poate reține vinovăția deținătorului site-ului deoarece pârâtul nu a acționat cu rea-credință, ci cu scopul aducerii informațiilor la cunoștința publicului. În cauză, nu pot fi aplicate nici prevederile art. 1000 alin. (3) C. civ., deoarece în sarcina prepusului nu s-a reținut săvârșirea unei fapte culpabile.

Rezultă că, la situația de fapt reținută, curtea de apel a aplicat corect dispozițiile art. 998-999, art. 1000 alin. (3) C. civ. și dispozițiile art. 10 din Convenție, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În literatura de specialitate, drepturile personalității au fost clasificate în două categorii: drepturi care ocrotesc corpul uman și funcțiile sale biologice și psihice și drepturi care ocrotesc valori morale. În această ultimă categorie, sunt încadrate dreptul la demnitate, dreptul la liberă exprimare, dreptul la viață privată, dreptul la imagine. Dreptului la demnitate îi este proclamată existența în art. 72 alin. (1) C. civ., în timp ce, în alin. (2) al aceluiași articol, se indică conținutul acestui drept, ce cuprinde onoarea și reputația unei persoane și interdicția de a produce o atingere, fără consimțământul titularului sau fără autorizarea prevăzută de art. 75 din C. civ.

În doctrină, se apreciază că granița dintre onoare și reputație este destul de greu de stabilit, ele putând fi considerate două fațete ale dreptului la demnitate. Onoarea este un sentiment complex, determinat de percepția pe care fiecare persoană o are despre demnitatea sa, în timp ce reputația înseamnă felul în care o persoană este considerată în societate. Reputația poate să varieze de la o persoană la alta. Reputația nu este înnăscută, ci este, de cele mai multe ori, dobândită, prin modul exemplar în care persoana se comportă în viața privată sau în cea socială.

Angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a un