ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2817/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2817/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față constată următoarele:

La data de 24.09.2014, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul B., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea lui B. la plata sumei de 500.000 RON despăgubiri, reprezentând daune morale; obligarea S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 500.000 RON reprezentând daune morale; obligarea celor doi pârâți să publice conținutul dispozitivului sentinței ce se va pronunța în săptămânalul "D.", precum și într-un ziar de largă circulație; obligarea celor doi pârâți să procedeze la eliminarea articolelor postate în formatul electronic al ziarului "D." cu referire la persoana reclamantului și obligarea la plata tuturor cheltuielilor de judecată pe care le va efectua în prezentul dosar.

În drept, au fost invocate prevederile art. 3 CEDO, art. 22, 23 și 26 din Constituția României și art. 70-74 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 99/10.11.2014 a Curții de Apel Craiova a fost admisă cererea de strămutare formulată de către pârâtul B. și s-a dispus strămutarea dosarului la Tribunalul Dolj.

Prin sentința civilă nr. 125/10.03.2015 Tribunalul Dolj a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții C. S.R.L. și B.

A obligat pe pârâtul B. în solidar cu S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 100.000 RON, reprezentând daune morale.

A obligat pe pârâții să publice, pe cheltuiala lor, dispozitivul sentinței, în săptămânalul "D.".

A obligat pe pârâți să procedeze la eliminarea articolelor postate în formatul electronic al săptămânalului "D." cu referire la persoana reclamantului.

A obligat pe pârâți în solidar către reclamant la plata sumei de 600 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 125/2015 a Tribunalului Dolj au formulat apel B. și S.C. C. S.R.L. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar prin decizia nr. 71/2016 a Curții de Apel Craiova a fost anulată sentința și trimisă cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Argeș.

La data de 16.03.2016, S.C. C. S.R.L. și B. au formulat cerere de chemare în garanție a E. S.R.L., post local de televiziune la nivelul județului Mehedinți.

La data de 16.03.2016 B. și S.C. C. S.R.L. au formulat cerere de chemare în garanție a ziarului F. - Cotidian Național.

Pârâții au mai formulat o cerere de chemare în garanție a G. - deținătorul H. și I., precizând că și aceștia au mediatizat filmările realizate de către pârâți.

Prin sentința civilă nr. 88 din data de 8 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2014, a fost admisă în parte actiunea reclamantului A. și a fost obligat pârâtul B. în solidar cu S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 100.000 RON daune morale; au fost obligați pârâții să publice, pe cheltuiala lor, dispozitivul sentinței în Săptămânalul "D.", fiind respinse celelalte capete de cerere.

Împotriva sentinței primei instanțe, în termen legal, a declarat apel B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 2800 din 11 octombrie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul B.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B., încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul B. susține, în primul rând, că decizia recurată nu este motivată.

Astfel, din considerentele deciziei atacate nu reiese că instanța de apel a analizat într-un mod punctual toate criticile aduse sentinței atacate, nedezvoltând argumentele juridice conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. apelul pârâtului este nefondat.

Mai mult, instanța de apel nu a reținut, nu a înlăturat susținerile sale și nu a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat, așa încât hotărârea să creeze transparență asupra silogismului judiciar care trebuie să explice și să justifice dispozitivul grație căruia să poată fi realizat controlul judiciar.

În dezvoltarea raționamentului juridic, instanța de apel se rezumă numai la înșiruirea unor extrase și pasaje din unele decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului, unele chiar neaplicabile în cauza pendite.

În acest sens, invocă Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Bodea vs România conform căreia instanțele de judecată trebuie să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile și mijloacele de apărare invocate de părți.

Se mai susține de către recurent că instanța de apel a depășit limitele investirii sale, întrucât s-a substituit unui alt organ cu activitate jurisdicțională, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii - Inspecția Judiciară, deoarece a analizat și unele aspecte ce țin de deontologia profesiei de magistrat și prin prisma acestor concluzii, în mod nepermis, a reținut faptul că dl. procuror nu a încălcat principiile de etică profesională.

Chiar dacă, prin Hotărârea nr. 461/03.04.2014, pronunțată de Plenul CSM, s-a admis cererea de apărare a reputației profesionale formulată de domnul procuror A. consideră că această soluție nu poate conduce de plano și la răspunderea civilă pe tărâm delictual.

În al doilea rând, conform motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susține că instanța de apel, în mod greșit și-a însușit argumentele primei instanțe, date cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, potrivit art. 1349 C. civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

În motivarea acțiunii sale, numitul A. a înțeles să reclame faptul că prin reportajele și articolele recurentului, i s-a adus atingere onoarei, demnității, vieții private și de familie.

Câta vreme recurentul a relatat faptul că acesta se ocupă cu comercializarea unor pui de labrador, aspect ce ulterior a devenit de notorietate, nu se identifică niciun motiv pertinent care să poată să susțină că prin expunerea în media a unei astfel de afirmații i-ar fi lezat integritatea morală, probitatea, corectitudinea, demnitatea și cinstea reclamantului.

Mai mult, din articolele jurnalistice incriminate nu reiese faptul că recurentul ar fi avut un limbaj calomnios sau denigrator la adresa reclamantului.

Privitor la cea de-a doua valoare pretins încălcată, respectiv demnitatea, nu se poate conchide că prin articolele jurnalistice recurentul ar fi pus la îndoială autoritatea morală sau prestigiul profesional al intimatului-reclamant, relatând doar un fapt în virtutea profesiei de jurnalist, cu totală bună-credință.

Faptul că reclamantul s-a simțit lezat prin publicarea articolelor jurnalistice nu poate conduce de plano și la răspunderea recurentului pe tărâm delictual.

Cu privire la ultima valoare ce susține a fi lezată, respectiv cea a vieții private și de familie, recurentul apreciază că din cele relatate în media nu se poate nici măcar presupune că ar fi încercat să aducă atingere vieții private și de familie a reclamantului.

În raport de cele de mai sus, aplicând la situația de fapt principiile rezultate din practica Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 10 din Convenție, recurentul susține că dreptul la liberă exprimare, în calitate de jurnalist, a fost manifestat în forma cerută de art. 10 din CEDO și, pe cale de consecință, nu a acționat cu rea-credință, sens în care invocă jurisprudența CEDO.

În speța de față, reclamantul A. nu și-a dovedit susținerile referitoare la fapte prin elemente de probă, nefurnizând o bază factuală suficientă afirmațiilor din articolele publicate, în cuprinsul cărora s-a făcut referire la înscrisuri sau declarații ale persoanelor implicate, care să susțină punctul de vedere exprimat, ceea ce duce la concluzia că un particular care se încrede în informația publicată nu poate să fie tras la răspundere pentru folosirea respectivei informații.

În aceste condiții, caracterul moderat al afirmațiilor făcute, faptul că susținerile din articolele publicate au fost însoțite de documente justificative, chiar și probe video, dar față de punctul de vedere exprimat de reclamant întărește convingerea și atestă buna credință a recurentului și, implicit, a persoanei juridice care a editat publicația în care respectivele articole au apărut.

Așadar, nu se poate susține că informațiile furnizate în articolele de presă (altele decât judecățile de valoare) sunt lipsite de orice bază factuală, iar subiectele tratate sunt unele de interes public, deoarece se referă la activitatea unui profesionist al dreptului.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a dreptului la imagine, prin publicarea unor articole în care se fac aprecieri cu privire la calitățile umane și profesionale ale reclamantului, recurentul solicită a se reține maniera oarecum ironică în care a prezentat publicului anumite aspecte, dar a expus considerațiile într-o manieră specifică presei.

În acest mod, nu se poate susține că reclamantului i-au fost aduse acuzații defăimătoare, de natură a-i afecta dreptul la propria imagine și nu există rea-credință în modul în care cititorii au fost informați despre faptele prezentate.

Este de reținut în plus că, tot cu valoare de principiu, tonul ironic, exagerările sunt specifice adeseori jurnaliștilor, fără a fi condamnate ca atare de instanțe, în condițiile în care faptele prezentate pot fi dovedite, iar în speță, se constată fără putință de tăgadă că a fost expusă o stare de fapt bazându-se pe informații verificate, respectiv faptul că reclamantul deține un site care se ocupă cu comercializarea unor pui de labrador, precum și faptul că a vândut către două persoane doi câini din rasa menționată.

Judecata de valoare a fost expusă cu aspecte care nu priveau activitatea strict profesională a reclamantului, însă această judecată nu trebuie să fie confundată cu informația bazată sau nu pe aspecte factuale.

Din cuprinsul articolelor de presă incriminate de reclamant, contrar susținerii acestuia, nu se poate deduce că au fost prezentate cu rea-credință aspecte profesionale din activitatea sa de magistrat, care să nu fi fost dovedite sau cel puțin însoțite de anumite acte considerate de ziarist ca doveditoare.

În plus, imaginea reclamantului nu a fost atinsă în afara limitelor dreptului constituțional la liberă exprimare.

Potrivit jurisprudenței constante a CEDO, presa joacă un rol deosebit într-o societate democratică, iar garanția oferită de articolul 10 jurnaliștilor este subordonată condiției ca toți cei interesați să acționeze cu bună-credință, astfel încât să furnizeze informații exacte și demne de încredere, cu respectarea deontologiei jurnalistice, întrucât, în virtutea rolului său, presa are datoria de a alerta publicul atunci când este informată de malversațiuni prezumate ale terților.

Concluzionând, recurentul susține că în cauză nu a fost săvârșită cu vinovăție vreo faptă ilicită, unul dintre elementele răspunderii civile delictuale constituindu-1, potrivit art. 1357 și 1373 C. civ., existența faptei ilicite, a cărei săvârșire este strâns legată de buna-credință a pârâtului, aspect de drept care a fost lămurit mai sus.

Or, în absența faptei ilicite, instanța nu mai trebuie să stabilească dacă sunt întrunite celelalte condiții ale angajării răspunderii civile delictuale, motiv pentru care recurentul solicită, în baza art. 493 C. proc. civ., admiterea în principiu a recursului și, pe fond, respingerea acțiunii formulată de reclamantul A. ca neîntemeiată.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la comunicarea cererii de recurs, însă intimații nu au formulat întâmpinări.

La data de 19 ianuarie 2018, a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul a fost declarat în termen de 30 de zile de la comunicare, fiind motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru, însă s-a opinat că în cauză nu este deschisă calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, față de opiniile divergente exprimate în practica recentă a instanțelor, ca și pentru preîntâmpinarea apariției practicii neunitare, s-a apreciat, în cuprinsul raportului, că se impune a se recurge la declanșarea procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind aplicarea în timp a efectelor Deciziei Curții Constituțioale nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017 din perspectiva art. 27 C. proc. civ., în vederea lămuririi admisibilității căii extraordinare de atac a recursului în procesele înregistrate pe rolul instanțelor judecătorești înainte de publicarea Deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al Românei.

Completul de filtru C7, la data de 29 ianuarie 2018, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia către părțile cauzei.

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 2 februarie 2018, conform dovezilor aflate la filele 49 - 55 din dosar.

Potrivit rezoluției completului de judecată din 29 ianuarie 2018, părților li s-a pus în vedere atât posibilitatea formulării, în termen de 10 zile de la comunicare, a punctului de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cât și a formulării unui punct de vedere în condițiile art. 520 alin. (1) C. proc. civ., asupra admisibilității sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile asupra chestiunii de drept enunțate în cuprinsul raportului, precum și asupra fondului chestiunii de drept invocate.

Recurentul-pârât B. a depus concluzii scrise prin care a solicitat, în principal, admiterea în principiu a recursului și fixarea unui termen în ședință publică, iar în subsidiar, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la aplicarea în timp a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017, urmată de suspendarea soluționării prezentului recurs, în temeiul art. 520 alin. (2) C. proc. civ., cu efecte pentru dezlegarea prioritară a chestiunii legalității căii de atac.

Intimata-chemată în garanție - E. S.R.L. - a depus un punct de vedere prin care a lăsat la aprecierea instanței soluționarea recursului, dar și sesizarea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, solicitând acordarea cheltuielilor de judecată conform dovezilor de plată depuse la dosar.

Prin încheierea din 23 martie 2018, judecata pricinii a fost suspendată, în baza dispozițiilor art. 520 alin. (2) C. proc. civ., până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate în cauză.

Prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018 la care s-au conexat dosarele nr. x/2018 și nr. y/2018 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-au admis sesizările conexate formulate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2014 și Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2018, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, s-a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)."

Drept urmare, prin rezoluția din 25 iunie 2018 a fost stabilit termen de judecată, la data de 12 iulie 2018, fără citarea părților (recursul fiind încă în procedura de filtrare, potrivit stadiului procesual dinaintea incidentului procedural al suspendării de drept generate de mecanismul hotărârii prealabile), în vederea discutării repunerii dosarului pe rol și pentru analizarea admisibilității recursului, în complet de filtru, în condițiile art. 493 C. proc. civ.

Având în vedere dispozițiile art. 520 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora cauza va fi suspendată până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept, coroborate cu prevederile art. 521 alin. (3) care stabilesc că dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea de la data pronunțării deciziei, iar pentru celelalte instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, Înalta Curte, titulară - între alții - a se sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile utile în soluționarea prezentului recurs, a dispus repunerea cauzei pe rol.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția de inadmisibilitate, invocată prin raportul întocmit în cauză, a cărei analiză este prioritară excepției nulității recursului, și având în vedere Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte urmează a-l respinge ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată cu alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituțional, dispoziția legală în forma reconfigurată ca urmare a deciziei Curții Constituționale reprezintă legea nouă, republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Art. 483 alin. (1) C. proc. civ. prevede astfel: "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar conform alin. (2) din același Cod: "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016", iar conform alin. (2) al aceluiași articol: "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi (15 februarie 2013) și până la data de 31 decembrie 2015 (termen care prin O.U.G. nr. 62/2015 si O.U.G. nr. 95/2016 a fost extins, succesiv, până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Date fiind prevederile art. 147 alin. (4) din Constituția României și ale art. 27 C. proc. civ., precum și dezlegarea obligatorie dată Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 52/2018, instanța de recurs apreciază că efectele acestei decizii a Curții Constituționale nu se pot produce în litigiul de față, deoarece acesta a început înainte de publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial.

În sistemul de drept românesc, efectele deciziilor Curții Constituționale se produc numai pentru viitor - ex nunc, ele neputând opera cu efect retroactiv - ex tunc, așadar, asupra situațiilor juridice trecute.

De aici decurge consecința că, până la data publicării deciziei de neconstituționalitate, respectiva normă juridică se bucură de prezumția de constituționalitate, astfel încât, dacă s-a făcut aplicarea acesteia în cadrul unei proceduri judiciare soluționate printr-o hotărâre definitivă, principiul neretroactivității legii civile ce se reflectă și în art. 147 alin. (4) din Constituție, impune respectarea securității raporturilor juridice cu privire la aceste situații juridice finalizate - facta praeterita.

În ceea ce privește efectele deciziei de neconstituționalitate cu privire la procesele în curs, facta pendentia, această chestiune trebuie abordată, pe de o parte, prin prisma raportului dintre art. 27 din C. proc. civ. și art. 147 din Constituția României, iar pe de altă parte, în contextul caracterului obligatoriu al considerentului nr. 32 din Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, publicarea în Monitorul Oficial a deciziilor Curții Constituționale generează încetarea pentru viitor a efectelor juridice ale normelor constatate ca fiind neconstituționale.

Așadar, după publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017, art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și-a încetat efectele, anume acea parte a textului care include sintagma declarată neconstituțională - "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Consecințele pe care le produce ieșirea din vigoare a normei, în privința sintagmei constatate ca fiind neconstituționale, sunt similare celor ale abrogării parțiale a normei.

În această situație, se pune problema existenței unui conflict de legi, întrucât din perspectiva aplicării în timp a normei, dispoziția legală în forma reconfigurată ca urmare a deciziei Curții Constituționale reprezintă legea nouă.

Regulile după care se soluționează conflictul de norme procesual civile se regăsesc în C. proc. civ., respectiv în cuprinsul prevederilor art. 24 - 27, indicate în doctrină drept norme generale de drept tranzitoriu.

Din această perspectivă, principiul aplicării pentru viitor a deciziilor Curții Constituționale, consacrat de art. 147 alin. (4) din Constituție, nu împiedică, ci dimpotrivă, impune aplicarea dispozițiilor art. 24 - 27 din C. proc. civ., atât timp cât diferitele situații juridice ce reclamă stabilirea în concret a legii aplicabile în cazul unui conflict de norme nu pot fi rezolvate doar prin raportare la legea fundamentală.

Cât privește considerentul nr. 32 din Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017, se observă absența oricărei referiri în conținutul acestuia la normele C. proc. civ., ceea ce denotă mai degrabă intenția instanței constituționale de a se sublinia aplicarea pentru viitor a art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în forma configurată după eliminarea sintagmei ce a generat constatarea de neconstituționalitate, decât aceea de a se tranșa în mod efectiv chestiunea aplicării în timp a legii de procedură civilă și doar prin raportare la legea fundamentală.

Mai mult decât atât, se constată că instanța de contencios constituțional în Decizia nr. 369/2017 nu a extins controlul de constituționalitate și asupra dispozițiilor art. 27 din C. proc. civ. în măsura în care s-ar fi considerat că admiterea excepției de neconstituționalitate nu putea fi disociată de acest text, astfel cum stabilește art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992:

"(2) În caz de admitere a excepției, Curtea se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare."

În condițiile în care - în forma în care este redactat de legiuitor - art. 27 din C. proc. civ. nu cuprinde vreo excepție de la regula pe care o consacră, dacă s-ar face aplicarea efectelor deciziei Curții Constituționale și în privința hotărârilor date în apel în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 având ca obiect cereri evaluabile în bani, s-ar da efect retroactiv admiterii excepției de neconstituționalitate, câtă vreme Curtea Constituțională, prin această decizie, a reconfigurat o normă de procedură civilă în materia căilor de atac.

În acest fel, s-ar ajunge să se considere că art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 avea - încă de la data inițierii procesului (în speță, 24 septembrie 2014) - conținutul ce rezultă din modificarea normei prin eliminarea sintagmei constatate neconstituționale, ceea ce contravine art. 147 alin. (4) din Constituție și ignoră intenția explicită a legiuitorului de a supune hotărârile judecătorești căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, fiind astfel nesocotite și dispozițiile art. 27 din C. proc. civ.

În acest sens a fost dezlegată și chestiunea de drept invocată în prezenta cauză, prin decizia nr. 52 din data de 18 iunie 2018 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, statuându-se că:

"efectele deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)".

În consecință, Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale nu este incidentă în cauza de față, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea anterioară intervenției Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme.

Astfel, în speța pendinte, potrivit circumstanțelor cauzei, anterior expuse, cu observarea prevederilor art. 99 alin. (1) și art. 100 alin. (2) C. proc. civ., litigiul de față - inițiat pe rolul instanței la data de 24 septembrie 2014 - are ca obiect o cerere evaluabilă în bani cu o valoare de până la 1.000.000 RON, având în vedere că prima instanță, respectiv Tribunalul Mehedinți, a fost sesizat cu o acțiune în răspundere civilă delictuală prin care reclamantul a solicitat obligarea fiecărui pârât chemat în judecată la plata unor despăgubiri de câte 500.000 RON cu titlu de daune morale pentru săvârșirea unor pretinse fapte ilicite, acestor două cereri principale fiindu-le alăturate și cererile accesorii arătate în petitul cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, cum valoarea pretenției deduse judecății la data de 24.09.2014, data înregistrării cererii de chemare în judecată, era sub valoarea de 1.000.000 RON inclusiv, recursul de față este inadmisibil.

Față de considerentele expuse, din coroborarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituția României, art. 27, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 (forma în vigoare la data inițierii procesului), având în vedere și paragraful 32 din Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale, precum și constatând cele dezlegate cu caracter obligatoriu de Înalta Curte prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, rezultă că decizia civilă nr. 2800 din 11 octombrie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2014, nu poate fi atacată cu recurs, întrucât este pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului, raportat la data declanșării procesului.

Văzând și dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora "În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare", Înalta Curte nu va proceda și la analizarea criticilor de nelegalitate invocate prin cererea de recurs.

În aplicarea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., va obliga pe recurentul-pârât B. la plata sumei de 833 RON cheltuieli de judecată către intimata-chemată în garanție E. S.R.L., reprezentând onorariu de avocat, potrivit dovezii de la fila 59 dosar recurs.