ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3455/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, sub nr. x/2016, reclamanta A., a chemat în judecată pe pârâții S.C. B. S.R.L., C. și D., solicitând obligarea pârâților S.C. B. S.R.L. și C. în solidar la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 RON, cu titlu de daune morale pentru atingerea adusă onoarei, demnității și reputației reclamantei prin articolele publicate în periodicul "E.", obligarea pârâtei D. la plata sumei de 50.000 de RON cu titlu de daune morale pentru atingerea adusă onoarei demnității și reputației reclamantei prin articolele publicate în ziarul "x", obligarea pârâților să publice pe cheltuiala lor, timp de 5 cotidiene naționale, în funcție de tiraj, în fiecare zi, timp de o săptămână precum și ia achiziționarea de spațiu publicitar pentru dispozitivul hotărârii la televiziunile F., G. și H. în cadrul jurnalelor de știri la ore de maximă audiență pentru fiecare din posturilor respective, în caz de refuz, să fie autorizată reclamanta să efectueze publicitatea hotărârii pe cheltuiala pârâților, și obligarea pârâților la piața cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 6167 pronunțată la data de 06 decembrie 2016 de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în Dosar nr. x/2016, s-a admis în parte, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L., C. și D. Au fost obligați pârâții S.C. B. S.R.L., și C. în solidar, la plata către reclamantă a unor despăgubiri, pentru daune morale cauzate, în sumă de 50.000 RON. A fost obligat pârâtul C., să își ceară scuze public față de reclamantă, în cadrul unei conferințe de presă și a fost obligată pârâta D. la plata către reclamantă a unor despăgubiri, pentru daune morale cauzate, în sumă de 20.000 RON și au fost obligați pârâții, sa publice pe cheltuiala lor, în primele 5 cotidiene naționale în funcție de tiraj, după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, timp de o săptămână a dispozitivului hotărârii și la achiziționarea de spațiu publicitar pentru dispozitivul hotărârii, la televiziunile F., G. și H. în cadrul jurnalelor de știri, la ore de maximă audiență, pentru fiecare din posturile respective, în caz de refuz, autoriză reclamanta să efectueze publicitatea hotărârii pe cheltuiala pârâților. Au fost obligați pârâții S.C. B. S.R.L., C. și D. în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei, în sumă de 200 RON, reprezentând taxă judiciară timbru.

Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, prin Decizia nr. 489/A din 03 martie 2018, a respins, apelul declarat de apelanta A., împotriva sentinței civile nr. 6167 pronunțată la data de 06 decembrie 2016 de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în Dosar nr. x/2016.

A admis apelul declarat de apelanții C., S.C. B. S.R.L. și D. și a schimbat în parte sentința civilă nr. 6167 pronunțată la data de 06 decembrie 2016 în sensul că:

A respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții C. și S.C. B. S.R.L.

A obligat pârâta D. la plata către reclamantă a unor despăgubiri, pentru daune morale cauzate, în sumă de 5.000 RON.

A obligat pârâta D. să publice pe cheltuiala sa, într-un cotidian național, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, a dispozitivului hotărârii, și la achiziționarea de spațiu publicitar pentru dispozitivul hotărârii, la televiziunile F., G. și H. în cadrul jurnalelor de știri, la ore de maximă audiență, pentru fiecare din posturile respective, în caz de refuz, autorizează reclamanta să efectueze publicitatea hotărârii pe cheltuiala pârâtei. A mai obligat pârâta D., la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei, în sumă de 100 RON, reprezentând taxă judiciară timbru.

Împotriva acestei din urma decizii, reclamanta A. a declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Vâlcea, la data de 24 iulie 2018.

Prin adresa din 16.08.2018, Tribunalul Vâlcea a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 27 august 2018 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 7.

Prin rezoluția completului din data de 3 septembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la 5 octombrie 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 alin. (1) coroborat cu art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ., excepție pe care o va admite, pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, în apel, într-un litigiu având ca obiect pretenții sub 200.000 RON.

În conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțații unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4, orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului, în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1, precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora; "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că;"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

Nici această norma nu conține o formulare de principiu în sensul ca Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, cu toate că aceasta s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, roi consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență. în acest sens, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată ca nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Pe de altă parte, o asemenea competență nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel, ținând cont de faptul ca, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curțile de apel judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de lege."

Cu toate acestea, se impune a fi identificată o instanță competentă pentru soluționarea recursului de față, dat fiind că "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă", astfel cum statuează art. 5 alin. (2) C. proc. civ.

În acest caz, devin aplicabile prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "în cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității".

După cum s-a arătat în doctrină, norma citată enumera izvoarele dreptului procesual civil și stabilește, totodată, ordinea de aplicare a acestora.

În absența unei norme privind competența de atribuțiune pentru soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea ia analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare."

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ., conform cărora "în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată".

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Vâlcea revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Pitești, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului formulat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 489/A din 3 mai 2018, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Pitești.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 05.10.2018.