ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2773/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2773/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 09.09.2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., obligarea acesteia la plata către reclamant a sumei de 2.500.000 RON, reprezentând daune morale pentru prejudiciul de imagine și pentru afectarea reputației profesionale ca avocat, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1603/08.06.2016 Tribunalul Ilfov, secția civilă, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul A.

Prin decizia civilă nr. 1768//1.11.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V a civilă s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamantul A.

Cererea de recurs a fost înregistrată la Curtea de Apel București la data de 29 ianuarie 2018 și înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea cererii de recurs, recurentul susține că în mod greșit au apreciat instanțele de fond că pârâta nu a săvârșit o faptă ilicită, în condițiile în care aceasta a făcut afirmații nereale și calomnioase despre persoana și activitatea sa, afirmații ce nu au fost negate.

Din motivarea deciziei rezultă că afirmarea unor lucruri nereale și a unor calomnii despre o persoană și activitatea sa reprezintă o faptă în concordanță cu legea.

Sub aspectul motivării legate de prejudiciu, instanța de apel nu a analizat decât teoretic situația prezentată, fără a se raporta la probele din dosar.

În acest sens, recurentul susține că deținea un contract valabil cu pârâta, pe o perioadă determinată, de peste 10 ani, cu un onorariu stabilit, se bucura de o apreciere deosebită din partea patronului acestei societăți, astfel că nu exista niciun motiv pentru rezilierea contractului.

Recurentul a indicat ca temei de drept a cererii sale de recurs dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 489 C. proc. civ., pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din același cod.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat, la data de 10 aprilie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Completul de filtru C4, la data de 19 aprilie 2018, constatând că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să formuleze punct de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Părțile nu au formulat punct de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 2 iulie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul și condițiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, numele, prenumele, domiciliul, reședința, denumirea, sediul părților, precum și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat.

Lipsa acestor mențiuni este sancționată cu nulitatea, potrivit alin. (3) al aceluiași articol.

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancțiunea nulității recursului în cazul în care motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

În cuprinsul cererii de recurs care a învestit Înalta Curte, recurentul a arătat că în mod greșit au apreciat instanțele de fond că pârâta nu a săvârșit o faptă ilicită, în condițiile în care aceasta a făcut afirmații nereale și calomnioase despre persoana și activitatea sa, iar sub aspectul motivării legate de prejudiciu, instanța de apel nu a analizat decât teoretic situația prezentată, fără a se raporta la probele din dosar.

Susținerile recurentului nu constituie critici de nelegalitate cu privire la decizia împotriva căreia a exercitat recursul, care sunt argumentele pentru care nu este legală soluția de respingere a apelului său și care sunt dispozițiile legale încălcate de instanța de apel.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea unei hotărâri.

Recurentul a indicat ca temei de drept a recursului său dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., însă din dezvoltarea motivelor nu rezultă critici cu privire la decizia recurată, care să poată fi subsumate acestor motive de nelegalitate.

Astfel, în ce privește dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care reglementează motivul de recurs privind aplicarea greșită a legii, recurentul nu a indicat care sunt textele legale aplicate eronat de către curtea de apel și care dispoziții legale au fost încălcate, făcând doar referiri cu privire la situația de fapt și susțineri teoretice relativ la condițiile răspunderii civile delictuale.

Tot astfel, cu privire la motivul de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii - recurentul nu a arătat în ce constă contradictorialitatea în motivarea soluției sau care este contradicția dintre considerente și dispozitiv.

Așa fiind, se constată că aspectele deduse judecății prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului nu se circumscriu cazurilor expres reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., invocate de recurent, dar nici celorlalte motive de nelegalitate, fiind în realitate critici de netemeinicie, împrejurare ce echivalează cu nemotivarea recursului.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurent nu îndeplinesc condiția prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului, admițând excepția cu acest obiect.