ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2497/2020

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă la data de 17.03.2017, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 300.000 RON cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul moral constând în vătămarea dreptului la onoare și reputație, a dreptului la imagine prin acuzațiile pârâtului difuzate în cadrul emisiunii "București aproape de tine" prezentată de către C. din cadrul televiziunii Bucuresti TV în data de 04.01.2017, difuzată intre orele 18:00 - 19:30; obligarea pârâtului să asigure prin propria cheltuială, publicarea hotărârii judecătorești pronunțată în cauză în cotidian de larga răspândire și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2047/29.06.2018, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată de pârât, ca neîntemeiată, a respins acțiunea privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B., ca neîntemeiată și a obligat reclamantul la plata către pârât a sumei de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 120A din 30 ianuarie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV- civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2047 din 29 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă.

A obligat pe apelantul-reclamant la plata sumei de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-pârât.

Împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticile de nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel vizează aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 71-75 C. civ., arătându-se că instanța de apel a reținut în mod greșit că respectivele texte de lege nu se aplică și în cazul în care persoanele prejudiciate sunt persoane publice, având în vedere calitatea reclamantului de primar al comunei Afumați.

O altă critică vizează faptul că instanța de apel a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 1349 C. civ. privind condiția caracterului ilicit al faptei, reținând în mod eronat că faptele pârâtului nu au caracter ilicit, câtă vreme acesta a depășit limitele prevăzute de dispozițiile art. 75 C. civ., nefiind în niciun caz permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului.

S-a mai învederat că instanța de apel a apreciat că aplicarea normelor europene nu este una obligatorie, deformând în mod grav sensul normelor europene referitoare la libertatea de exprimare și la dreptul la respectarea vieții private prevăzut de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru care se susține că instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu aplicarea greșită a normelor europene privind judecățile de valoare și afirmațiile factuale, reținând în mod greșit faptul că în cauză faptele pârâtului se încadrează în noțiunea judecăți de valoare și nu în cea de afirmații factuale.

Reclamantul a mai arătat că hotărârea recurată a fost dată cu interpretarea greșită a normelor privind exercitarea dreptului la liberă exprimare în limitele prevăzute de lege și a art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care protejează aprecierile personale, cu condiția ca acestea să se bazeze pe fapte adevărate sau să fie susținute de o argumentare logică a autorului.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, iar prin încheierea din 25 iunie 2020 instanța a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 120 A din 30 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 19 noiembrie 2020.

Părțile nu au depus note scrise.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte reține următoarele:

Referitor la motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., indicat de reclamant ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză.

Obiectul dedus judecații, întemeiat pe dispozițiile art. 1349, art. 71 și art. 74 C. civ. și respectiv art. 8 și 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului vizează incidența răspunderii civile delictuale, în condițiile în care reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 300.000 RON cu titlu de despăgubiri civile, pentru prejudiciul moral constând în vătămarea dreptului la onoare, reputație și la imagine prin afirmațiile pârâtului ce au fost difuzate în cadrul emisiunii "București aproape de tine" prezentată de către C. din cadrul televiziunii București TV în data de 04.01.2017, difuzată intre orele 18:00 - 19:30 și obligarea pârâtului să asigure prin cheltuieli proprii publicarea hotărârii judecătorești pronunțată în cauză într-un cotidian de largă răspândire, cu cheltuieli de judecată.

Potrivit art. 1357 C. civ. "cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă".

Esența răspunderii civile delictuale constă în existența unui prejudiciu, cauzat prin încălcarea drepturilor subiective sau a unor interese legitime ale unei persoane.

Ca element al răspunderii civile delictuale, prejudiciul poate îmbrăca forma prejudiciului moral (a daunelor morale) atunci când rezultă dintr-o atingere adusă prerogativelor ce constituie atributul personalității umane și se manifestă prin suferința fizică sau morală pe care o resimte victima.

În cauză, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a arătat că afirmațiile pe care pârâtul le-a făcut în cadrul emisiunii "București aproape de tine" pe postul de televiziune București TV, i-au adus atingere onoarei, reputației și dreptului la imagine, în condițiile în care aceste afirmații se refereau la aspecte lipsite de veridicitate, fiind enumerate și arătate aceste afirmații în concret, și anume că "domnul primar A. a sustras sume colosale de bani…"; "localnicilor din comuna Afumați la este frică de domnul primar A. Gabriel…", că "echipa de fotbal guvernată de către domnul primar A. primește bani publici..", "reclamantul A. este administratorul FC Afumați", "că accesul este interzis pe terenurile de fotbal…", că "lunar salariile jucătorilor se ridică la suma de 2.000.000 RON și bugetul anual al CS Afumați este de 6.000.000 euro".

Instanța de apel, în argumentarea soluției de respingere a apelului declarat de reclamant, a reținut "chiar în ipoteza în care s-ar admite că unele afirmații au natura unei insulte - precum faptul că "reclamantul a sustras sume colosale de bani" trebuie avut în vedere contextul în care s-a produs această alegație/afirmație, apreciind că "exercitarea dreptului la liberă exprimare de către pârât nu a depășit, prin conținutul și natura afirmațiilor, limitele în care acesta este legal și convențional ocrotit", limite configurate, în principal de tema dezbaterii, calitatea de primar a reclamantului și de consilier local a pârâtului, dar și de forma și conținutul acestor afirmații.

În aceeași argumentare, instanța de apel mai reține că nu există faptă ilicită, întrucât afirmațiile pârâtului sunt parțial dovedite, parțial judecăți de valoare, că afirmațiile pârâtului au avut o bază factuală, iar pe de altă parte că pârâtul nu are obligația de a verifica acuratețea informațiilor pe care le prezintă deoarece, nefiind ziarist, nu ar avea importanță dacă afirmațiile prezentate sunt reale sau nu.

Față de obiectul dedus judecații, Înalta Curte reține ca fiind învestită cu o acțiune în răspundere civilă delictuală în materia delictelor legate de depășirea limitelor dreptului la liberă exprimare, instanțele fondului aveau obligația de a realiza o analiză a două drepturi fundamentale aflate în conflict, prin punerea în balanță atât a dreptului la respectarea vieții private, a dreptului la imagine și demnitate ale reclamantului, pretins a fi încălcate, precum și a dreptului la libertatea de exprimare a pârâtului.

Într-o asemenea ipoteză, având în vedere că cele două drepturi sunt recunoscute și protejate în mod egal atât de legislația națională, cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența dezvoltată în acest domeniu care, împreună, formează un bloc de convenționalitate obligatoriu pentru instanțele naționale, Înalta Curte apreciază că se impunea analiza conflictului între cele două drepturi, prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru a concluziona dacă, în cauză, sunt sau nu incidente dispozitiile art. 75 alin. (2) din C. civ.

Înalta Curte reține că, în aprecierea depășirii limitelor libertății de exprimare și necesității respectării dreptului la viața privată, respectiv a dreptului la imagine, demnitate și reputație, Curtea Europeană, într-o jurisprudență constantă, a avut în vedere calitatea și funcția persoanei criticate; forma/stilul și contextul mesajului critic; contextul în care au fost făcute afirmațiile (cauza Niculescu Dellakeza c. Românei); interesul public pentru tema dezbătută (cauza Bugan c. României); buna-credință (cauza Ileana Constantinescu c. României); raportul dintre judecățile de valoare și situațiile faptice; doza de exagerare a limbajului, proporționalitatea sancțiunii cu fapta imputată, precum și motivarea hotărârii, respectiv motivele pertinente și suficiente pe care autoritățile le invocă pentru a justifica ingerința în dreptul la libertatea de exprimare (cauza Bugan c. României, cauza Dumitru c. României, cauza Cumpănă și Mazăre c. României).

În același sens, criteriile relevante pentru punerea în balanță a celor două drepturi au fost sintetizate în hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, în cauza Von Hannover împotriva Germaniei și în cauza Axel Springer AG împotriva Germaniei.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte reține că ceea ce se impunea a fi analizat de instanța de apel era dacă afirmațiile pârâtului, inclusiv cele legate de persoana reclamantului ce vizau faptul că "reclamantul a sustras sume colosale de bani", afirmații pe care instanța de apel le-a apreciat ca având natura unei insulte, se circumscriu sau nu unui subiect de interes general.

În același sens, Înalta Curte mai apreciază că, în analiza celor două drepturi fundamentale aflate în conflict, prin punerea în balanță atât a dreptului la respectarea dreptului la demnitate și imagine ale reclamantului, pretins a fi încălcate, cât și a dreptului la libertatea de exprimare a pârâtului, instanța de apel trebuia să analizeze dacă conținutul afirmațiilor viza imputarea unor fapte de natură obiectivă sau, dimpotrivă, se referea la exprimarea unor judecăți de valoare.

Această distincție este importantă, întrucât persoanelor care impută fapte obiective li se poate pretinde, în mod legitim, să dovedească o minimă bază factuală, pe când dovedirea adevărului unei judecăți de valoare nu poate fi solicitată (în caz contrar, aducându-se atingere chiar dreptului la libertatea de opinie), însă, în această din urmă ipoteză, se pretinde celui care afirmă să facă dovada bunei-credințe.

În acest context, Înalta Curte subliniază că hotărârile Curții de la Strasbourg indică principiul conform căruia adevărul obiectiv al afirmațiilor nu trebuie să fie singurul criteriu luat în considerare de instanțe, în situația în care analizează o acuzație de defăimare, elementul determinant trebuind să fie buna-credință a autorului afirmațiilor care ar putea afecta reputația părții vătămate (cauza Radio France și alții contra Franței).

Din perspectiva celor expuse, în condițiile în care aspectele învederate nu au fost analizate de instanța de apel, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., reținând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmează a admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 120 A din 30 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a se casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași curți de apel, urmând a fi analizate aspectele susmenționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 120 A din 30 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2020.