ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4015/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 25.05.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. S.R.L. și C., ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata daunelor morale reprezentând echivalentul în RON al sumei de 350.000 euro, obligarea pârâților, pe cheltuiala proprie, să publice scuze precum și hotărârea ce se va pronunța în cauză, pe portalul societății "pressone.ro" și, de asemenea, să publice într-un ziar de largă circulație națională hotărârea ce se va pronunța și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 18.05.2016 pârâta D. și societatea pârâtă B. S.R.L. au publicat pe site-ul societății pârâte "pressone.ro", la secțiunea "Corupție", un reportaj cu titlul "E.". Acest reportaj a fost preluat ulterior de alte medii de informare în masă. În cadrul acestui reportaj-articol de presă au fost făcute afirmații lipsite de adevăr și calomnioase la adresa reclamantului. Toate aceste afirmații calomnioase și lipsite de adevăr, precum și inserarea acestora într-un articol de presă încadrat la secțiunea "Corupție" pe site-ul societății pârâte aduc atingere demnității, onoarei, reputației și imaginii reclamantului.

Prin Sentința civilă nr. 354 din data de 21.02.2017 a Tribunalului Specializat Cluj s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L. și C. Reclamantul a fost obligat să achite pârâtei S.C. B. S.R.L. suma de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Prin Decizia nr. 700 din 5 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 354 din 21.02.2017 a Tribunalului Specializat Cluj.

Curtea de apel a reținut, în considerentele deciziei, faptul că instanța de fond, în mod legal, a constatat că publicarea articolului la care face referire reclamantul în cadrul acțiunii introductive nu reprezintă o faptă ilicită, ci o manifestare, în limitele deontologiei profesionale, a libertății de exprimare în domeniul presei, nefiind îndeplinită condiția esențială a angajării răspunderii civile delictuale a pârâtelor, iar acest aspect face inutilă examinarea prejudiciului, vinovăției și raportului de cauzalitate în speță.

Nu este fondat nici motivul de apel potrivit căruia, în mod incorect, instanța de fond nu a observat că pârâții au încălcat Rezoluțiile nr. 1003/1993 și nr. 1215/1993 ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la etica ziaristică, unde se specifică următoarele:

"Este un drept al cetățeanului, care are, prin urmare, și dreptul de a cere ca informația furnizată de ziariști să fie transmisă cu respectarea adevărului, în cazul știrilor, și în mod onest, în cazul opiniilor, fără nici o intervenție exterioară, fie din partea autorităților publice, fie din partea sectorului privat".

Însă în conformitate cu aceeași Rezoluție nr. 1003/1993, "principiul de bază al oricărei evaluări etice a ziaristicii este că trebuie făcută o distincție clară între știri și păreri, evitându-se orice confuzie între acestea. Știrile sunt informații, adică fapte și date. Știrile trebuie difuzate cu respectarea adevărului după ce au fost efectuate verificările de rigoare, prezentarea, descrierea sau narațiunea fiind făcute într-un mod imparțial". Pornind de la aceste definiții, articolul redactat de către intimată și publicat de către aceasta este fără echivoc o știre, prezentând fapte și date concrete: teza de doctorat în raport cu lucrările arătate și deci nu poate fi considerat a fi zvon, opinie sau afirmație de valoare.

Nici această încadrare a articolului nu aduce nimic de natură a fi a neadevărat sau circumstanțiat. Publicarea articolului în secțiunea "Corupție" nu a atras nicio caracterizare sau o concluzie că reclamantul ar fi corupt.

Pentru antrenarea răspunderii delictuale se impune întrunirea cumulativă a patru condiții: săvârșirea unei fapte ilicite, vinovăția, prejudiciu, raportul de cauzalitate, or, în cauză, nu se poate vorbi de existența unei fapte ilicite a autorului articolului ce-l vizează pe apelant, demersul acestuia subsumându-se celor arătate anterior.

Așadar, demersul jurnalistic al intimatelor care-l viza pe reclamant nu a adus o atingere imaginii acestuia, cele cuprinse în articol fiind confirmate de autoritatea competentă în materie de acordarea titlului de doctor, titlu care i-a și fost retras, astfel că nu se justifică acordarea de daune morale.

Împotriva Deciziei nr. 700 din 5 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a declarat recurs reclamantul A.

Recurentul, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3,5 și 8 din C. proc. civ., solicită, în principal, admiterea recursului, casarea în totalitate a Deciziei nr. 700 din 5 decembrie 2017 și a Sentinței civile nr. 354 din 21.02.2017 și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Cluj, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei atacate, admiterea apelului și, pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea cererii de recurs se invocă următoarele critici:

Un prim motiv de recurs vizează nepronunțarea instanței de apel asupra unui motiv de apel.

Astfel, arată recurentul, a invocat, în cuprinsul motivelor de apel, faptul că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nulă întrucât a fost dată cu încălcarea normelor generale de competență.

În motivele de apel, susține recurentul, a arătat faptul că obiectul prezentei cauze deduse judecății îl reprezintă "acțiunea civilă în răspundere delictuală ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite", obiect care nu se încadrează în genul litigiilor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Prin Decizia nr. 18/17.10.2016 referitoare la recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Pitești și în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a dispus:

"Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Pitești și, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare, stabilește următoarele: competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. cu modificările și completările ulterioare".

În prezenta cauză, arată recurentul, litigiul dedus judecății poartă asupra răspunderii civile delictuale pentru fapta ilicită a unei persoane fizice și a unei persoane juridice prin care s-a cauzat un prejudiciu unui neprofesionist, în accepțiunea termenului dată de art. 3 C. civ. și a fost eronat considerat a atrage o competență specializată după calitatea de profesionist a uneia dintre părți (persoana juridică), iar motivul de apel privind necompetența procesuală a instanței de fond care a soluționat cauza este întemeiat întrucât aceasta nu are competența generală de drept comun care îi permitea judecata cauzei în fond.

Curtea de Apel Cluj, susține recurentul, nu s-a pronunțat asupra acestui motiv de apel, astfel încât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 497 alin. (1) teza I, atât Sentința civilă nr. 354/21.02.2017, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, cât și Decizia civilă nr. 700/2017 sunt lovite de nulitate absolută, și, în baza dispozițiilor art. 491 alin. (1) raportat la art. 480 alin. (2) și (3) coroborat cu art. 174 alin. (2), art. 176 alin. (1) pct. 3, art. 178 alin. (1) din C. proc. civ., solicită casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare, în fond, la Tribunalul Cluj, secția civilă.

Un al doilea motiv de recurs invocat de recurent se referă la faptul că hotărârea instanței de apel este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind și nemotivată.

Recurentul arată că deși Decizia nr. 700 din 5 decembrie 2017 cuprinde un număr de 21 de pagini, motivarea instanței de apel se rezumă doar la o singură pagină. În această unică pagină care constituie motivarea deciziei nu se arată, în concret, care au fost motivele instanței prin care s-a dispus respingerea apelului declarat de reclamant. De asemenea, nu este indicat nici temeiul de drept material care a stat la baza deciziei instanței de apel.

Ordinul Ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 6146/21.12.2016, face obiectul Dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul instanței Curtea de Apel București, astfel ca acesta nu este un act administrativ care să certifice în mod definitiv o situație de fapt, așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

Cu privire la acest aspect și motiv de apel, instanța de apel nu s-a pronunțat în niciun fel, reținând doar că există un ordin de ministru, fără să observe că, la momentul publicării articolului de presă, pârâții nu aveau o certitudine cu privire la exactitatea informațiilor cuprinse în articol, că pârâții nu aveau competența conferită de lege să analizeze o teză de doctorat și fără să observe că, în realitate, pârâții, prin sesizarea către CNATDCU, au dorit să își constituie probe în apărare pentru o eventuală răspundere cu privire la informațiile publicate anterior în presă.

De asemenea, arată recurentul, cu privire la toate celelalte motive de apel, instanța de apel, fără să analizeze întreaga situație de fapt așa cum a fost expusă și fără să ia în considerare derularea faptică a evenimentelor, se mărginește doar la afirmația că "articolul redactat de către intimată și publicat de către aceasta este fără echivoc o știre, prezentând fapte și date concrete: teza de doctorat în raport cu lucrările arătate și deci nu poate fi considerat a fi un zvon, opinie sau afirmație de valoare".

Acest considerent nu poate să îmbrace forma unui motiv temeinic de respingere a apelului, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, intimații pârâți nu aveau competența conferită de lege să analizeze dacă teza de doctorat a reclamantului era sau este "un plagiat", ca o comparație a tezei de doctorat cu anumite texte publicate în alte lucrări de specialitate efectuată de un jurnalist, fără ca jurnalistul respectiv să dețină un document oficial emis de un organ de specialitate în domeniu prin care să se stabilească faptul că teza de doctorat este plagiată, nu poate fi calificată drept o știre cu date și fapte concrete.

Și din acest punct de vedere, arată recurentul, consideră că hotărârea instanței de apel este nemotivată.

Desigur, arată recurentul, este de acord cu faptul că instanțele de judecată nu sunt obligate să răspundă prin considerente la toate motivele invocate de către parte în criticile aduse unei hotărâri judecătorești, însă, în acest dosar, instanța de apel nu a dorit sub nicio formă să observe că, în realitate, situația de fapt este cea expusă de reclamant în acțiune, că motivele reale pentru care a fost dat publicității un astfel de articol au avut la bază intenția de denigrare a reclamantului în timpul campaniei electorale din luna mai 2016 (campania electorala fiind desfășurată în perioada 6 mai - 4 iunie 2016, iar articolul a fost publicat în 18 mai 2016) și că singurul interes al pârâților intimați era acela de a împiedica reclamantul să acceadă încă o dată, prin vot liber, la funcția de primar al orașului Voluntari.

Înalta Curte, fiind învestită cu soluționarea recursului, constată că acesta este fondat în limitele și pentru considerentele ce succed:

Înalta Curte constată că prima critică invocată de recurent, ce vizează nepronunțarea instanței de apel asupra unui motiv de apel, este nefondată.

Astfel, arată recurentul, a invocat, în cuprinsul motivelor de apel, faptul că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nulă întrucât a fost dată cu încălcarea normelor generale de competență.

Recurentul susține că litigiul dedus judecății poartă asupra răspunderii civile delictuale pentru fapta ilicită a unei persoane fizice și a unei persoane juridice prin care s-a cauzat un prejudiciu unui neprofesionist, în accepțiunea termenului dată de art. 3 C. civ. și a fost eronat considerat a atrage o competență specializată după calitatea de profesionist a uneia dintre părți (persoana juridică), iar motivul de apel privind necompetența procesuală a instanței de fond care a soluționat cauza este întemeiat întrucât aceasta nu are competența generală de drept comun care îi permitea judecata cauzei în fond.

Potrivit art. 131 din C. proc. civ.:

"La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

La primul termen de judecată acordat de către instanța de fond - 07.09.2016, Tribunalul Cluj, secția civilă, a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale a instanței. Atât reclamantul, cât și pârâții, prin apărători, au solicitat admiterea excepției invocate.

Prin Sentința civilă nr. 466 din 07.09.2016, Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj .

Art. 130 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că:

"Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Textele invocate - art. 131 și art. 130 alin. (2) din C. proc. civ. - sunt complementare și trebuie interpretate în sensul că verificarea competenței de către instanță nu împiedică partea în drept ca, la același termen, să invoce excepția de necompetență materială sau teritorială exclusivă, astfel încât chestiunea competenței să fie analizată și soluționată definitiv, indiferent că inițiativa aparține instanței sau părții interesate.

Se reține că recurentul-reclamant, pe lângă faptul că, în fața Tribunalului Cluj, secția civilă, a solicitat admiterea excepției necompetenței materiale a instanței (potrivit concluziilor apărătorului său consemnate în practicaua Sentinței nr. 466 din 07.09.2016 a Tribunalului Cluj, secția civilă - Dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Cluj, secția civilă), nici în fața Tribunalului Specializat Cluj nu a invocat excepția necompetenței materiale a acestei ultime instanțe, așa cum prevăd dispozițiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel, nici la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate - 08.11.2016 și nici la al doilea termen de judecată - 20.12.2016, când instanța, verificându-și din oficiu competența, a constatat că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, recurentul nu a invocat faptul că Tribunalul Specializat Cluj nu ar fi competent să soluționeze cauza.

Prin urmare, chestiunea competenței materiale a instanței de fond nu mai putea fi pusă în discuție în fața instanței de apel și, cu atât mai puțin, în fața instanței de recurs, constatându-se că recurentul nu a invocat necompetența acesteia în condițiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.

În concluzie, primul motiv de recurs invocat de recurent, referitor la faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unui motiv de apel, este nefondată.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la faptul că hotărârea instanței de apel este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, se constată că acesta este fondat.

Recurentul arată că la data de 18.05.2016, data publicării articolului, nu exista Ordinul Ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice nr. 6146/21.12.2016, prin care reclamantului i-a fost retras titlul de doctor în științe militare, astfel că, la data publicării în presă a articolului despre teza de doctorat a reclamantului pârâții nu aveau o "bază factuală suficientă" astfel încât să facă afirmații publice de unde să rezulte că reclamantul este "corupt".

Cu privire la acest aspect și motiv de apel, arată recurentul, instanța de apel nu s-a pronunțat în niciun fel, reținând doar că există un ordin de ministru, fără să observe că, la momentul publicării articolului de presă, pârâții nu aveau o certitudine cu privire la exactitatea informațiilor cuprinse în articol, că pârâții nu aveau competența conferită de lege să analizeze o teză de doctorat și fără să observe că, în realitate, pârâții, prin sesizarea către CNATDCU, au dorit să își constituie probe în apărare pentru o eventuală răspundere cu privire la informațiile publicate anterior în presă.

Înalta Curte reține faptul că, într-adevăr, la data de 18.05.2016, data publicării pe site-ul societății pârâte "pressone.ro", la secțiunea "Corupție", a reportajului cu titlul "E.", nu fusese încă emis Ordinul Ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice nr. 6146/21.12.2016, prin care reclamantului i-a fost retras titlul de doctor în științe militare.

Se constată că instanța de apel nu s-a pronunțat în niciun fel asupra acestui motiv de apel invocat de reclamantul-apelant A., reținând doar că există un ordin de ministru, fără să țină seama de faptul că, la momentul publicării articolului de presă, pârâții nu aveau o certitudine cu privire la exactitatea informațiilor cuprinse în articol și că nu există o bază factuală suficientă care să-i determine să facă afirmații publice de unde să rezulte că reclamantul este "corupt".

Așadar, Curtea de Apel Cluj, fără să analizeze întreaga situație de fapt și fără să ia în considerare derularea faptică a evenimentelor, a respins apelul reclamantului, ca nefondat.

Trebuie amintit faptul că, în nenumărate rânduri, Curtea Europeană a subliniat că, dacă în virtutea rolului său, presa are datoria de a alerta publicul atunci când are informații de interes public, faptul de a pune în cauză în mod direct persoane determinate, indicând numele și funcția acestora, implică, pentru autor, obligația de a furniza o bază factuală suficientă.

Baza factuală nu trebuie să aibă aceeași forță probantă ca cea care ar putea fi dedusă în fața unei instanțe de judecată (dublată simultan de mijloacele de probă aflate la dispoziția acesteia în sancționarea unei infracțiuni) și nici să se fundamenteze pe o hotărâre penală de condamnare, ci trebuie să fie rezonabilă și să fie în măsură să susțină concluzia cu care s-au finalizat articolele.

Pe de altă parte, Curtea Europeană a subliniat că, datorită îndatoririlor și responsabilităților ce le incumbă potrivit paragrafului 2 al art. 10, protecția oferită de art. 10 ziariștilor în momentul în care comunică informații ce privesc chestiuni de interes public este subordonată condiției ca aceștia să acționeze cu bună-credință, pe baza unor fapte exacte și să furnizeze informații fiabile și precise, demne de a fi considerate credibile, cu respectarea deontologiei profesionale.

Având în vedere cele expuse și constatând că instanța de apel, fără să analizeze întreaga situație de fapt și fără să ia în considerare derularea faptică a evenimentelor, nu a analizat elementele esențiale care trebuie luate în considerare în aprecierea respectării limitelor libertății de exprimare de către pârâți, din perspectiva jurisprudenței convenționale, că s-a limitat la o aplicare pur formală a principiilor ce guvernează libertatea de exprimare, se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va avea în vedere situația factuală de la data publicării articolului și consecințele asupra drepturilor personale nepatrimoniale ale reclamantului la momentul apariției în presă a reportajului.

De asemenea, se va avea în vedere dacă publicarea articolului reprezintă o faptă ilicită, dacă sunt îndeplinite condițiile esențiale ale angajării răspunderii delictuale a pârâtelor și dacă au fost respectate rigorile imperative ale deontologiei profesionale.

Pentru considerentele expuse, în raport de dispozițiile art. 497 din C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 700 din 5 decembrie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, se va casa decizia atacată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 700 din 5 decembrie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - NN