ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 379/2021

Ședința publică din data de 17 februarie 2021

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția Civilă la data de 25.05.2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.R.L. și C., solicitând instanței ca, prin sentința pe care o va pronunța, să oblige pârâtele la plata către reclamant a daunelor morale, reprezentând echivalentul în RON al sumei de 350.000 euro, să oblige pârâtele ca, pe cheltuiala proprie, să publice un articol prin care să-i prezinte scuze, precum și hotărârea ce se va pronunța în cauză pe portalul societății pârâte, "pressone.ro", și într-un ziar de circulație națională.

Prin sentința civilă nr. 466/07.09.2016, Tribunalul Cluj, secția Civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Prin sentința civilă nr. 354/21.02.2017, Tribunalul Specializat Cluj a respins acțiunea și a obligat reclamantul să achite pârâtei S.C. B. S.R.L. suma de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamantul A. a declarat apel, care fost respins prin decizia civilă nr. 700/05.12.2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, apelantul fiind obligat să plătească intimatei S.C. B. S.R.L. suma de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Prin decizia nr. 4015/20.11.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamantul A. și a casat decizia nr. 700/5.12.2017 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare instanței de apel.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă la 29.01.2019 sub nr. x/2016*.

Prin decizia civilă nr. 382/20.06.2019, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a respins apelul declarat de A. și a obligat apelantul să plătească intimatei S.C. B. S.R.L. suma de 4.785 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

În motivarea recursului, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârea instanței apel este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și că instanța de apel nu a respectat decizia de casare.

Potrivit recurentului, din considerentele expuse de instanța de apel nu rezultă că au fost analizate elementele de fapt și că au fost respectate dispozițiile din decizia de casare.

Sub acest aspect, a arătat că din motivarea deciziei nu rezultă care este gradul de apreciere asupra "dozei de exagerare" și de ce ar fi fost admisibilă, conform art. 10 alin. (1) din C.E.D.O., o "alegație" publică de unde să rezulte că este normal ca reclamantului, dacă este primar al unei localități, să i se poată atribui apelativul de "corupt".

A mai susținut că simpla afirmație a instanței de apel, potrivit căreia "nu există fapta ilicită care să ducă la atragerea răspunderii civile delictuale a intimatelor", întrucât acestea au publicat un articol nedepășind "doza de exagerare" acceptată, nu corespunde deciziei de casare, practicii europene și nici Rezoluțiilor nr. 1003/1993 și nr. 1215/1993 ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la etica ziaristică.

Prin urmare, recurentul solicită să se constate că instanța de apel nu a analizat motivul de apel, astfel cum a statuat instanța supremă.

În continuare, a mai arătat că motivarea instanței de apel se rezumă doar la simple afirmații și nu este susținută de modalitatea în care a fost publicat articolul de presă.

Mai mult, din considerentele instanței de apel, potrivit cărora "demersul jurnalistic al intimatelor care-l viza pe reclamant nu a adus o atingere imaginii acestuia, cele cuprinse în articol fiind confirmate de autoritatea competentă în materie de acordare a titlului de doctor, titlu care i-a și fost retras, aspect a cărui relevanță, în circumstanțierea cerinței referitoare la buna-credință a pârâtelor, nu poate fi negată. Drept consecință nu se justifică acordarea de daune morale", reiese clar că judecata instanței de apel a depășit limitele impuse de decizia de casare, prin care s-au stabilit limitele judecății apelului.

În opinia recurentului, instanța de apel ar fi trebuit să evalueze situația de fapt, prin raportare la motivele de apel și la apărările intimatelor, situație ce nu se desprinde din lecturarea considerentelor deciziei recurate.

De altfel, având în vedere emiterea Ordinului M.E.C.N. nr. 6146/2016, instanța de apel reține că la momentul publicării articolului de presă de către intimate este justificată buna-credință a acestora, iar reclamantul nu are dreptul la daune morale.

Or, tocmai din cauza demersurilor intimatelor, recurentul a susținut că a suferit consecința negativă a retragerii titlului de doctor, situație care a generat un alt litigiu pe rolul instanțelor de judecată.

Așadar, față de considerentele nelegale și contradictorii ale hotărârii atacate, recurentul a solicitat să se constate că instanța de apel nu a respectat decizia de casare.

A mai apreciat că instanța de apel nu a explicat într-o manieră convingătoare raționamentul juridic adoptat, iar hotărârea astfel pronunțată nu creează transparență asupra silogismului judiciar care trebuie să explice și să justifice dispozitivul hotărârii.

Prin motivele de apel, recurentul a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că publicarea articolului nu reprezintă o faptă ilicită, ci o manifestare, în limitele deontologiei profesionale, a libertății de exprimare în domeniul presei, nefiind îndeplinită condiția esențială a angajării răspunderii delictuale a pârâtelor.

Totodată, deși a arătat că instanța de fond în mod greșit a reținut că pârâtele se pot prevala de dreptul constituțional la libera exprimare, întrucât exercițiul acestui drept nu poate fi discreționar, ci este limitat la obligativitatea respectării altor drepturi fundamentale ocrotite în egală măsură de legiuitor, în considerarea unor valori esențiale precum onoarea, reputația, dreptul la propria imagine, așa cum prevede și Constituția României în art. 30, instanța de apel nu a considerat că trebuie să analizeze și această critică, ci a preluat considerente din apărările formulate de intimate, reținând că acestea au acționat cu bună-credință și în limitele exagerării jurnalistice, care nu sunt stabilite convențional sau jurisprudențial.

Recurentul a mai arătat că instanța de apel nu a observat că, la data publicării articolului, 18.05.2016, pârâtele, nefiind în posesia unui ordin prin care să i se fi dispus retragerea titlului de doctor în științe militare și nici în posesia unei hotărâri judecătorești definitive în acest sens, au denaturat la acel moment informația adevărată, imparțială și opiniile oneste, context în care au exploatat această informație în scopuri proprii într-o încercare de a crea sau modela opinia publică asupra reputației sale și imaginii publice, dar și că această critică nu a fost analizată de instanța de apel.

Astfel, autorul căii de atac a apreciat că intimatele, la 18.05.2016, au încercat să modeleze opinia publică prin aceea de a induce ideea că reclamantul este un "corupt", "copiator de teză de doctorat", fără a avea vreun document legal din care să reiasă această împrejurare, astfel încât i-a fost încălcat dreptul la imagine și la demnitate, inclusiv dreptul la onoare și la reputație, împrejurări pe care instanța de fond a omis să le analizeze.

Totodată, a mai susținut că intimatele nu aveau competența conferită de lege să analizeze dacă teza sa de doctorat era sau este "un plagiat", ca urmare a comparării acesteia cu anumite texte publicate în alte lucrări de specialitate efectuate de un jurnalist.

Recurentul a susținut că instanța de apel a ignorat situația de fapt reală, în sensul că motivele pentru care a fost dat publicității un astfel de articol au avut la bază intenția de denigrare a sa în timpul campaniei electorale din luna mai 2016 și că singurul interes al intimatelor era acela de a îl împiedica să acceadă încă o dată, prin vot liber, la funcția de primar al orașului Voluntari.

Intimatele au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală, susținând că afirmațiile recurentului sunt nefondate, astfel că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Recurentul a răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 29.07.2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul și a stabilit termen în ședință publică, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reține următoarele:

Situația de fapt reținută în etapele devolutive ale procesului presupune publicarea, la 18.05.2016, de către pârâta C. pe site-ul "pressone.ro", la secțiunea "Corupție", a unui reportaj cu titlul "D.. Primarul din Voluntari a copiat cel puțin o treime din teza de doctorat", avându-l ca protagonist pe recurent.

Obiectul litigiului de față constă în acțiunea recurentului, fundamentată pe răspunderea civilă delictuală, de obligare a intimatelor la plata de daune morale și la prezentarea de scuze publice, precum și la publicarea hotărârii ce se va pronunța în cauză pe portalul "pressone.ro" și într-un ziar de largă circulație.

În primul ciclu procesual, instanțele de fond au respins demersul juridic al reclamantului, însă instanța de recurs a pronunțat o decizie de casare în considerentele căreia a dispus cu putere obligatorie, în conformitate cu art. 501 alin. (3) C. proc. civ., ca instanța de apel să aibă în vedere situația factuală de la data publicării articolului și consecințele asupra drepturilor personale nepatrimoniale ale reclamantului la momentul apariției în presă a reportajului, precum și dacă publicarea articolului reprezintă o faptă ilicită, respectiv dacă sunt îndeplinite condițiile esențiale ale angajării răspunderii delictuale a pârâtelor și dacă au fost respectate rigorile deontologiei profesionale.

În rejudecare, instanța de apel a respins apelul reclamantului, menținând soluția de respingere a acțiunii.

Recurentul critică decizia atacată, apreciind că instanța de apel nu ar fi respectat decizia de casare și îndrumările trasate prin aceasta, susținând că nu rezultă care este gradul de apreciere a "dozei de exagerare" și de ce ar fi admisibil să i se atribuie apelativul "corupt", din perspectiva art. 10 C.E.D.O., dar și că intimatele nu erau în posesia unui ordin privind retragerea titlului de doctor și că acestea nu aveau competența legală de a analiza dacă teza era un plagiat, fiind ignorată situația de fapt reală ce relevă intenția de denigrare a sa, aflat în campanie electorală la acea vreme.

Criticile sunt nefondate.

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că motivarea hotărârii instanței de apel răspunde exigențelor impuse prin decizia de casare, în acord cu art. 501 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia "După casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată".

Astfel, reluând cercetarea judecătorească, în raport cu toate motivele invocate înaintea instanței supreme, curtea de apel a stabilit punctual faptul că intimatele au acționat în limitele impuse de Codul deontologic al jurnalistului din perspectiva art. 10 C.E.D.O., cu respectarea obligațiilor pe care le aveau, dând publicității o informație cu privire la o lucrare științifică.

În acest sens, instanța de apel a evidențiat că analiza articolului de presă din cauză se face nu numai prin prisma adevărului obiectiv, ci și prin atitudinea subiectivă și buna-credință a ziaristului, context în care atunci când elementele cazului conduc la concluzia că acesta a acționat cu bună-credință în sarcina de a informa opinia publică asupra unor chestiuni de interes public și nu a fost determinat în demersul său de existența vreunei animozități personale sau de intenția de a leza în mod gratuit și nejustificat reputația părții lezate, se va da prevalență art. 10 C.E.D.O., care apără dreptul ziariștilor de a decide asupra formei de manifestare a demersului lor jurnalistic.

Totodată, în raport cu situația factuală expusă și normele legale incidente, cu referire la cele din Constituția României și C.E.D.O., precum și jurisprudența europeană, instanța de apel a făcut o amplă analiză a cauzei, arătând pe larg considerentele care au stat la baza soluției de respingere a apelului și de ce publicarea reportajului nu constituie o faptă ilicită și nu conturează o încălcare a drepturilor nepatrimoniale ale recurentului.

În motivarea recursului său, sub pretextul unei insuficiente motivări a deciziei recurate din perspectiva aprecierii "dozei de exagerare" acceptate, recurentul invocă neanalizarea afirmațiilor sale privind necompetența intimatei C. de a îi analiza teza de doctorat și intenția ascunsă a publicării articolului, aceea de a-l denigra atunci când se afla în campanie electorală.

Astfel cum a reținut și instanța de apel, articolul de presă ce l-a vizat pe reclamant nu a reflectat opinii de valoare, ci s-a bazat pe fapte și un studiu amănunțit de cercetare concretă și riguroasă, eveniment în urma căruia teza de doctorat a recurentului a fost analizată și de organismul consultativ din cadrul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, respectiv Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, care a constatat nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv existența plagiatului, fapt ce a determinat retragerea titlului acordat recurentului.

Din modalitatea în care și-a conturat demersul juridic, recurentul tinde să evidențieze consecința negativă pe care ar fi suferit-o în urma retragerii titlului de doctor în domeniul științelor militare, ca urmare a publicării articolului de presă, aspect ce nu poate justifica antrenarea răspunderii civile delictuale a celor două intimate, în contextul în care veridicitatea informației a fost validată de un organism autorizat.

Totodată, recurentul mai evidențiază și o presupusă consecință negativă asupra imaginii și reputației sale prin publicarea articolului de presă și motivul real al intimatelor, care ar fi avut la bază denigrarea sa în timpul campaniei electorale din 2016, însă aceste susțineri sunt infirmate de evoluția ulterioară a carierei titularului căii de atac, care și în prezent ocupă poziția de primar al orașului Voluntari.

În realitate, recurentul pune în comparație considerentele curții de apel cu propriile convingeri și concluzii, în contextul în care hotărârea recurată cuprinde analiza motivelor de fapt și de drept, în concordanță cu probele de la dosar, care au format convingerea instanței în pronunțarea soluției, fiind expuse în mod clar argumentele care au fundamentat soluția adoptată în ce privește legitimitatea demersului jurnalistic al intimatelor și respectarea cerințelor impuse de Codul deontologic al profesiei de jurnalist.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse anterior, decizia recurată este legală, motivele de recurs invocate nejustificând casarea ei, așa încât Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Întrucât recurentul se află pe poziția părții care a pierdut procesul, acesta urmează să suporte, la cererea intimatei S.C. B. S.R.L., suma de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 382/20.06.2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Obligă recurentul la plata către intimata S.C. B. S.R.L. a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 februarie 2021.