ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2584/2021

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 7 iunie 2019 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2018, reclamanta A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâții B. și C. S.R.L., a solicitat încetarea și interzicerea practicilor de concurență neloială, săvârșite de pârâți, obligarea pârâților la repararea integrală a prejudiciului, prin repunerea reclamantului în situația în care s-ar fi aflat, dacă legislația în materie de concurență nu ar fi fost încălcată, respectiv obligarea pârâților la plata unei despăgubiri, constând în pierderea efectiv suferită, reprezentată de prejudiciul patrimonial și de cel moral, profitul de care este lipsită reclamanta, precum și plata dobânzii legale aferente (valoarea petitului nr. 2, fiind estimată exclusiv pentru timbraj la suma de 70000 RON), cu cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul proces.

Prin sentința civilă nr. 2670/2018 din 19 septembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

La 4 noiembrie 2019, reclamanta A. S.R.L a formulat și a depus la dosar concluzii scrise prin care a înțeles să-și mărească cuantumul obiectului cererii de la suma 70.000 RON, la cât a fost inițial estimat prejudiciul la data introducerii cererii de chemare în judecată, la suma de 72.199,47 RON, la cât a fost stabilit prejudiciul, conform concluziilor expertizei contabile judiciare.

Prin încheierea de ședință din 6 decembrie 2008, Tribunalul Specializat Cluj a respins excepția necompetenței teritoriale a acestuia, iar prin încheierea de ședință din 31 ianuarie 2019, a respins excepția lipsei de interes invocată de către pârâți cu motivarea reținută în respectiva încheiere.

Prin sentința civilă nr. 1919/2019 din 7 noiembrie 2019 pronunțată de Tribunalului Specializat Cluj, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. și C., ca neîntemeiată. Prin aceeași sentință, a fost obligată reclamanta la plata sumei de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial în favoarea pârâtului.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.R.L. a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 243/2020 din 15 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a fost respins. A fost obligată apelanta să plătească intimatei S.C. C. S.R.L. suma de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 243/2020 din 15 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

În argumentarea cererii de recurs, reiterând susținerile din cuprinsul cererii de apel, se arată, în esență, că întreaga motivare, ignorând dovezile și negând evidentele, nu reprezintă altceva decât o apologie, nesusținută probator, a corectitudinii practicilor pârâtului, ridicând la rang de concurență loială, deturnarea de clientelă și denaturând sensul legii din "combaterea" în "cultivarea" concurenței neloiale.

Se susține că, în conformitate cu dispozițiile art. 249 C. proc. civ., recurenta și-a îndeplinit obligația sarcinii probei, care îi incumba în calitate de reclamantă, dovedind cu proba cu înscrisuri, interogatoriu, proba testimonială și expertiză contabilă că pârâtul B. a fost angajat al societății reclamante, în baza contractului individual de muncă nr. x/2014, în funcția de agent de vânzări.

Recurenta precizează că obligațiile pârâtului, conform pct. 7 din fișa postului, erau:

"acționează cu bună-credință în spiritul loialității față de compania angajatoare și promovează exclusiv produsele acesteia"; "păstrează stricta confidențialitate a tuturor informațiilor și documentelor care pot aduce prejudicii companiei".

Cu toate acestea, pârâtul și-a înființat în anul 2016, în calitate de asociat unic și administrator, firma C. S.R.L., având același obiect de activitate cu cel al firmei angajatoare.

Din acel moment firma angajatului, a desfășurat o activitate concurentă firmei angajatoare, în următoarele condiții: beneficiind de logistica oferita de angajator (autoturism, laptop, telefon, etc.) și folosindu-se de întreaga bază de date, a acestuia, privind preturile, produsele, furnizorii și clienții.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că ofertele firmei pârâtului erau copii fidele ale ofertelor reclamantei (de la tipul de antet la indicarea furnizorilor), schimbat fiind doar numele ofertantului și prețul.

La 11 decembrie 2017, reclamanta l-a somat pe pârât să înceteze acest gen de activitate și în urma promisiunii pârâtului, că va suspenda firma și ulterior o va radia, acesta a rămas angajatul reclamantei.

Cu toate acestea, pârâtul a continuat activitatea comercială concurentă, depozițiile martorilor confirmând că cei care au semnalat acest aspect au fost clienții, care au transmis reclamantei ofertele primite de la pârât, ceea ce a condus în cele din urma la încetarea raporturilor de muncă în data de 16.01.2019;

Ulterior, reținând și hard-disk-ul laptop-ului de serviciu, și lăsând fără răspuns alte două somații transmise de reclamantă, pârâții au continuat, până în prezent, activitatea concurentă.

Expertiza contabilă administrată în cauză, a demonstrat existența în actele contabile ale firmei, a furnizorilor și clienților reclamantei și a calculat prejudiciul suferit de firma angajatoare, care se ridică la suma de 72.199,47 RON - profit nerealizat, doar pentru perioada, până la care pârâtul a fost angajat al reclamantei.

Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, prevede:

Art. 11 - în înțelesul prezentei legi, expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

d) secret comercial - orice informație care, total sau parțial, nu este în general cunoscută sau nu este ușor accesibilă persoanelor din mediul care se ocupă în mod obișnuit cu acest gen de informație și care dobândește o valoare comercială prin faptul că este secretă, pentru care deținătorul legitim a luat măsuri rezonabile ținând seama de circumstanțe, pentru a fi menținută în regim de secret; protecția secretului comercial operează atât timp cât condițiile enunțate anterior sunt îndeplinite în mod cumulativ;

Art. 2 - Constituie concurență neloială, în sensul prezentei legi, practicile comerciale ale întreprinderii care contravin uzanțelor cinstite și principiului general al bunei credințe și care produc sau pot produce pagube oricăror participanți la piață.

Art. 2, alin. (2) - Sunt interzise practicile de concurența neloială, după cum urmează:

b) "deturnarea clientelei unei întreprinderi de către un fost sau actual salariat/reprezentant al său ori de către orice altă persoană prin folosirea unor secrete comerciale, pentru care respectiva întreprindere a luat măsuri rezonabile de asigurare a protecției acestora și a căror dezvăluire poate dăuna intereselor acelei întreprinderi".

În speță, apreciază recurenta, sunt îndeplinite cumulativ condițiile pentru a exista prezența unui secret comercial: informațiile sunt cele privind politica de preturi și de marketing a produselor, listele de furnizori și de clienți ai reclamantei, iar măsura rezonabilă luată de întreprindere este prevederea obligațiilor de la pct. 7 din fișa postului angajatului (promovare exclusivă a produselor și de confidențialitate).

De asemenea, în mod cert, consideră recurenta că este deturnare de clientelă practica angajatului B. constând în înființarea unei firme cu același obiect de activitate al firmei angajatoare, utilizarea tuturor informațiilor cu valoare comercială pentru angajator și aflate sub protecția exclusivității și a confidențialități, dublată de aroganța desfășurării activității comerciale proprii, pe "statul de plată" al angajatorului, de la salariu și cursuri de perfecționare la toate celelalte cheltuieli suport.

Totodată, produsele comercializate, au un caracter specific, acestea provenind de la un număr limitat de furnizori, iar segmentul de clientelă este unul specializat din domeniul industriei auto.

Astfel, ofertele sunt unele personalizate, atât din punct de vedere tehnic, în funcție de necesitățile clientului, cât și al prețului.

În condițiile în care, concursurile unor astfel de oferte, nu sunt publice, numai o cunoaștere anterioară a furnizorilor din domeniu, a necesitaților clienților, a parametrilor tehnici ai produselor, cât și a strategiei de preturi, la care se adaugă și avantajul lipsei oricăror cheltuieli, au permis pârâtului să formuleze oferte câștigătoare.

Prin urmare, faptele care s-au dovedit a fi fost intenționat săvârșite de către pârâți, contravin uzanțelor cinstite și principiului general al bunei-credințe, cu efect păgubitor pentru reclamantă - constituie, în mod cert, concurență neloială.

De asemenea, consideră ca fiind greșită și măsura de a respingere ca obiectiv al expertizei contabile, calculul profitului nerealizat de la data încetării raportului de muncă și până în prezent, deoarece practicile de concurență neloială ale fostului angajat continuă și în prezent.

Prin urmare, este mai presus de orice tăgadă, că faptele care s-au dovedit a fi fost intenționat săvârșite de către pârâți, contravin uzanțelor cinstite și principiului general al bunei-credințe, cu efect păgubitor pentru reclamantă și constituie, în mod cert, concurență neloială.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Intimații-pârâți B. și C. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția nulității recursului, în raport cu lipsa motivelor de nelegalitate, solicitând, în esență, în principal anularea recursului, iar în subsidiar respingerea acestuia, ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 9 iunie 2021, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Atât recurenta-reclamantă A. S.R.L., cât și intimații-pârâți B. și C. S.R.L. au depus puncte de vedere la raportul întocmit în cauză.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L. din perspectiva criticilor indicate, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept invocate (art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.), reține inexistența motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Se constată că, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanța de control judiciar în fundamentarea acesteia.

Întreaga construcție a recursului reclamantei vizează exclusiv greșita interpretare a probelor de către instanța de apel, motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. fiind invocate doar cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

De altfel, în privința recursului dedus judecății ne aflăm în fața unei duplicări a susținerilor din etapa procesuală anterioară, mărturie fiind similitudinea dintre cererile de recurs și de apel formulate de aceeași parte în cauză. În fapt, s-a formulat un al doilea set de apel, față de respingerea celui dintâi. Aceleași motive care vizează netemeinicia au fost deduse Curții de Apel Cluj spre judecată și sunt acum readuse în discuție în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu ignorarea instituției recursului, trecând peste evidența procedurală că instanța de casație nu poate fi, în mod legal, învestită cu soluționarea unor astfel de aspecte, întrucât nu ne aflăm înaintea celei de-a treia instanțe a fondului.

Astfel, simpla reiterare în cererea de recurs a criticilor din cererea de apel, fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, nu întrunește cerința ce se cere a fi îndeplinită.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile anterior menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului de față și în raport de solicitarea intimaților-pârâți B. și C. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acestora, în sensul obligării recurentei-reclamante A. S.R.L. la plata sumei de 3000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, către intimații-pârâți B. și C. S.R.L., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 243/2020 din 15 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata sumei de 3000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, către intimații-pârâți B. și C. S.R.L..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2021.