ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1566/2025

Ședința publică din data de 22 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 31.03.2017, astfel cum a fost completată prin cererea depusă la 20.09.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții S.C. B. S.R.L., C. și D., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la încetarea oricăror practici de concurență neloială desfășurate față de reclamantă la acel moment și interzicerea lor pe viitor, la plata, în solidar, a sumei de 2.001.225 RON, cu titlu de despăgubiri materiale pentru prejudiciul produs reclamantei ca urmare a faptelor de concurență neloială săvârșite în intervalul ianuarie 2014 - 31 decembrie 2016, a dobânzii legale penalizatoare aferente acestei sume, calculată de la data producerii fiecărui prejudiciu până la acoperirea integrală a pagubei, iar în ipoteza în care va respinge primul capăt al acțiunii sale, să stabilească în sarcina pârâților obligația perpetuă de a nu vinde/închiria către clientela menționată în anexa la cerere anumite categorii de produse și servicii, pe care le-a enumerat.

Pârâții au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 2676/26.09.2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte acțiunea, a obligat pârâții să înceteze practicile de concurență neloială îndreptate împotriva societății reclamante, constând în fapte de deturnare a clientelei, precum și orice alte practici care ar constitui concurență neloială și a interzis pârâților pe viitor aceste practici, a obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamantei suma de 2.001.225 RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material produs reclamantei în intervalul 01.01.2014 - 31.12.2016, prin faptele lor de concurență neloială, precum și dobânda legală penalizatoare aferentă acestei sume, de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data plății efective; a luat act că reclamanta își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe, pârâții S.C. B. S.R.L., C. și D. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 95/22.01.2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul, a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Rejudecând fondul cauzei, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a pronunțat sentința civilă nr. 580/25.03.2022, prin care a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel; prin cererea de apel, apelanta-reclamantă și-a majorat cuantumul obiectului acțiunii la suma de 2.021.225 RON.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la 16.08.2023, intimații-reclamanți au invocat, în temeiul art. 478 alin. (3) C. proc. civ., decăderea apelantei din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată în calea ordinară de atac.

Prin încheierea din 14.09.2023, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a dispus, în temeiul art. 478 alin. (3)-(5) C. proc. civ., decăderea apelantei din dreptul de a modifica obiectul cererii de chemare în judecată în sensul indicării altor elemente constitutive ale prejudiciului și a respins proba cu înscrisuri și cererea de emitere a unei adrese către Administrația Financiară Sector 3, solicitate de titulara apelului, iar prin decizia civilă nr. 1332/28.09.2023, a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii și a încheierii din 14.09.2023, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea lor și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

În motivare, recurenta a criticat, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., măsurile dispuse de instanța de apel prin încheierea din 14.09.2023, apreciind că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

A arătat că, față de decizia instanței de apel pronunțată în primul ciclu procesual, prin care a fost anulată sentința primei instanțe din cauza viciilor de motivare, a apreciat că, în urma rejudecării de către tribunal prin prisma reperelor impuse de curtea de apel, soluția va fi aceeași; însă, în contextul respingerii pretențiilor sale, a indicat, prin cererea de apel, un alt mod de calcul al prejudiciului cauzat prin faptele de concurență neloială săvârșite de pârâți și a solicitat administrarea unor probe noi, de care se putea folosi în calea de atac devolutivă, după cum rezultă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta a susținut că cererea sa de apel a respectat prevederile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., întrucât, față de cuprinsul acțiunii analizate de prima instanță, nu a schimbat calitatea părților, obiectul sau cauza acesteia, nici nu a formulat pretenții noi, iar majorarea cuantumului despăgubirilor solicitate nu reprezintă o modificare interzisă de textul legal menționat, întrucât a fost formulată conform prevederilor art. 204 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. și nu a pricinuit amânarea cauzei.

Totodată, a subliniat faptul că precizarea valorii pretențiilor se înscrie în ipoteza reglementată de art. 478 alin. (4) C. proc. civ., care permite explicitarea, în apel, a pretențiilor care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanțe, fără a putea fi calificată cerere nouă în calea devolutivă de atac.

Referitor la decizia recurată, autoarea căii de atac a invocat incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Astfel, a susținut că hotărârea instanței de apel cuprinde considerente contradictorii dispozitivului, întrucât, deși a reținut că societatea pârâtă a utilizat practici de concurență neloială, constând în deturnarea clientelei reclamantei prin folosirea secretului comercial reprezentat de informațiile menite să individualizeze clienții interesați să achiziționeze produsele, ce se încadrează în prevederile art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 11/1991, curtea de apel a respins acțiunea sa, apreciind că nu a dovedit existența unui prejudiciu cert sub aspectul întinderii.

În opinia recurentei, simpla constatare a săvârșirii faptei de concurență neloială implică producerea unui prejudiciu în patrimoniul său, egal, cel puțin, cu profitul nerealizat.

Din perspectiva încălcării normelor de drept material, a indicat art. 1.532 alin. (3) C. civ., care reglementează caracterul cert la prejudiciului și stabilește că "prejudiciul al cărui cuantum nu poate fi stabilit cu certitudine se determină de către instanța de judecată".

A susținut că instanța de apel, în virtutea rolului activ și cu respectarea principiului disponibilității, odată ce a reținut săvârșirea unei fapte ilicite, avea obligația de a stabili cuantumul prejudiciului.

Recurenta a subliniat că, prin cererea de apel, a propus o altă modalitate de calcul a pagubei, iar cuantumul putea fi determinat și pe baza profitului societății pârâte din perioada 2014-2017, întrucât este rezultatul faptelor de concurență neloială ale celor trei pârâți.

În continuare, a prezentat argumente privind modul în care au acționat pârâții pentru deturnarea clientelei sale și a arătat cum poate fi determinat cuantumul pagubei, subliniind că instanța de apel avea la dispoziție aceste criterii pentru a stabili caracterul cert al prejudiciului.

La 27.02.2025, intimații-pârâți au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului, prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care magistratul-asistent raportor a propus respingerea recursului ca tardiv.

În urma analizării de către completul de filtru, raportul a fost comunicat părților, care au fost înștiințate că pot depune puncte de vedere la raport; numai recurenta-reclamantă a formulat punct de vedere, prin care a solicitat repunerea în termenul de formulare a recursului.

La termenul de astăzi, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) și (2) raportata la art. 494 C. proc. civ., cererea recurentei de repunere în termenul de declarare a recursului și excepția tardivității acestuia, asupra cărora reține următoarele:

Calea de atac vizează decizia civilă nr. 1332/28.09.2023 și încheierea din 14.09.2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Potrivit art. 466 alin. (4) C. proc. civ., normă de drept aplicabilă și în recurs conform art. 494 din același cod, împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel, așadar, în cauza de față, termenul de promovare a recursului împotriva celor două hotărâri curge de la momentul comunicării hotărârii pronunțate asupra apelului.

Decizia instanței de apel a fost comunicată recurentei la data de 18.11.2024, recursul a fost transmis prin poștă electronică joi, 19.12.2024, ora 6:43 PM, iar cererea de repunere pe rol a fost formulată prin punctul de vedere depus la dosar la data de 10.06.2025, prin poșta electronică.

Potrivit art. 186 alin. (1) și (2) C. proc. civ., "Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac".

În cauză, întrucât se solicită repunerea în termenul de formulare a căii de atac a recursului, sunt incidente dispozițiile anterior evocate, care se aplică prin coroborare cu cele ale art. 485 alin. (1) C. proc. civ., astfel că termenul de formulare a cererii de repunere în termen este de 30 de zile de la încetarea împiedicării.

Recurenta nu a arătat care ar fi motivele temeinic justificate pentru depășirea termenului, nu a invocat nicio împrejurarea care ar fi împiedicat-o să declarare calea de atac în termenul legal, susținând numai că, în opinia sa, termenul pentru formularea cererii de repunere în termen curge de la data la care a luat cunoștință de raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

Contrar acestor susțineri, Înalta Curte reține că cererea de repunere în termen trebuia formulată odată cu cererea de recurs, la data de 19.12.2024, astfel că promovarea ei abia la 10.06.2025, după ce recurenta a luat cunoștință despre opinia magistratului-asistent raportor asupra încălcării termenului legal de declarare a recursului, impune constatarea tardivității și respingerea cererii pentru acest motiv, fără a se mai impune examinarea pe fond.

În continuare, examinând excepția tardivității recursului, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., "termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel", iar în conformitate cu prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește".

Potrivit art. 182 alin. (1) și (2) C. proc. civ. "Termenul care se socotește pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură. Cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanță sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispozițiile art. 183 fiind aplicabile".

Întrucât, potrivit art. 24 C. proc. civ., "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", în cauză este incident art. 183 alin. (1) C. proc. civ. în forma în vigoare la data inițierii procesului, 31.03.2017 - care a precedat modificarea prin Legea nr. 310/2018 - conform căruia "Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen".

Prin decizia nr. 34/15.05.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803/11.10.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 182 și ale art. 183 C. proc. civ., că actul de procedură transmis prin fax sau poștă electronică, în ultima zi a termenului care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, nu este socotit a fi depus în termen.

În considerentele deciziei amintite s-a reținut că " (…) fiind o derogare de la regula înscrisă în art. 182 alin. (2) din C. proc. civ., numai actul de procedură depus prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare, cu condiția de a fi depus până la ora 24:00 a ultimei zile a termenului prevăzut de lege este prezumat de lege ca socotit a fi făcut în termen, nu și cazul comunicării prin fax sau e-mail, care, nefiind în mod expres menționat în cuprinsul art. 183, nu poate fi extins pe cale de interpretare" și, de asemenea, că "Toate actele depuse prin fax sau e-mail după ora încheierii programului de lucru al instanței sunt înregistrate a doua zi, fiind considerate depuse la data înregistrării, în conformitate cu prevederile art. 199 din C. proc. civ..".

Potrivit art. 89 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, cu modificările ulterioare, "Programul de lucru al instanțelor este de 8 ore zilnic, timp de 5 zile pe săptămână; programul începe, de regulă, la ora 8:00 și se încheie la ora 16:00"; aceleași dispoziții se regăsesc și în art. 89 alin. (1) din noul Regulament de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 3.243/2022 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Transpunând dispozițiile legale la calea de atac exercitată în cauza de față, Înalta Curte reține că decizia atacată a fost comunicată către recurentă, la sediul ales, la data de 18.11.2024, iar recursul a fost transmis prin poștă electronică joi, 19.12.2024, ora 6:43 PM, primind dată certă la data de 20.12.2024.

Așadar, termenul de recurs s-a împlinit la data de 19.12.2024, însă, devreme ce a fost depus prin poștă electronică în ziua respectivă, la ora 6:43 PM, deci după ora la care activitatea în instanță încetează, recursul este formulat cu nerespectarea termenului legal de 30 de zile reglementat de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ.

În aceste condiții, devin incidente prevederile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora nerespectarea termenului stabilit pentru exercitarea unui act procedural atrage decăderea părții din dreptul de a valorifica dreptul procesual, actul afectat de acest viciu fiind lovit de nulitate.

În consecință, pentru considerentele ce precedă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca tardiv, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardivă cererea recurentei-reclamante de repunere în termenul de declarare a recursului.

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1332/28.09.2023 și a încheierii din 14.09.2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 octombrie 2025.