ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 588/2024

Ședința publică din data de 19 martie 2024

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Totodată, reclamanta a solicitat decăderea pârâtului B. din beneficiul termenului și declararea exigibilității anticipate a obligației înregistrate în contabilitatea societății în temeiul notei de asumare din 02.02.2016, în cuantum de 858.298,45 RON și obligarea pârâtului la plata acestei sume, în temeiul art. 1.417-1.418 C. civ.

Prin încheierea din data de 18 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost înlăturat raportul de investigație aflat la dosarul cauzei.

Prin sentința nr. 1640/2019 din 6 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1538 din 11 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respins apelul reclamantei, ca nefondat.

De asemenea, a fost respinsă cererea intimaților-pârâți B. și D. S.R.L. de aplicare a prevederilor art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 868 din 12 aprilie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a fost admis recursul, fiind casată decizia atacată și trimisă cauza pentru o nouă judecată aceleiași instanțe.

Prin decizia civilă nr. 468A din 23 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul reclamantei A. S.A., prin lichidator judiciar F..

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material, sens în care a evocat dispozițiile art. 1

1

lit. e) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, referindu-se, totodată, și la art. 4 din O.U.G. nr. 25/2019, privind protecția know-how-ului și a informațiilor de afaceri nedivulgate care constituie secrete comerciale împotriva dobândirii, utilizării și divulgării ilegale.

Potrivit reclamantei, raportat la probatoriul administrat în cauză, în mod greșit instanța de apel a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru obținerea protecției conferite de legiuitor deținătorilor de secrete comerciale.

Mai mult, în mod eronat s-a apreciat că toate informațiile despre care reclamanta a pretins că reprezintă secrete comerciale ar fi, de fapt, simple cunoștințe acumulate de pârâți ca urmare a studiilor efectuate și a experienței profesionale și nu cu ocazia desfășurării activității în cadrul societății reclamante, neintrând astfel în sfera de protecție prevăzută de lege.

Contrar celor reținute de instanța de apel, toate informațiile sustrase și utilizate cu rea-credință de către intimate nu sunt accesibile publicului larg, aceste informații putând fi cunoscute doar de către persoanele din conducerea societății, astfel cum a fost pârâtul B., precum și de salariații care utilizau în mod necesar respectivele informații în executarea sarcinilor de serviciu.

De asemenea, recurenta a mai susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1

1

lit. e) teza finală din Legea nr. 11/1991, întrucât a pornit de la premisa că reclamanta ar fi trebuit să se asigure, sub orice formă, că informațiile privind afacerea acesteia nu vor fi distribuite unor persoane din afara societății.

Or, în opinia recurentei, intenția legiuitorului a fost aceea ca titularul unor secrete comerciale să se asigure, în orice mod rezonabil, ca acestea să nu fie divulgate publicului.

În cele din urmă, s-a învederat că, în fapt, reclamanta s-a asigurat ca aceste informații să nu fie dezvăluite publicului, câtă vreme, așa cum s-a arătat informațiile secrete erau cunoscute numai de persoanele din conducerea societății, precum și de către o parte dintre salariați.

Mai mult, în ceea ce privește contractele cu clienții, au fost introduse clauze care recunosc dreptul de control legal al reclamantei asupra secretelor comerciale inclusiv după încetarea contractelor.

La 11 iulie 2023 a fost înregistrată dovada însușirii cererii de recurs de către lichidatorul judiciar F.., arătându-se, totodată, că din eroare s-a menționat că societatea reclamantă este reprezentată de administrator judiciar C.I.I. E..

La 2 august 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimații-pârâți B. și D. S.R.L. prin care s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

De asemenea, la 4 august 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de către intimata-pârâtă C. S.R.L. prin care s-a solicitat, pe cale de excepție, anularea recursului în temeiul art. 493 alin. (5) coroborat cu art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), art. 489 alin. (2) și art. 496 C. proc. civ. iar, în subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin rezoluția din 18 octombrie 2023 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 5 decembrie 2023, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului către părți, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La data de 18 decembrie 2023 a fost înregistrat punctul de vedere formulat de intimații B. și D. S.R.L.

Prin rezoluția din 26 ianuarie 2024 a fost stabilit termen pentru analiza admisibilității în principiu a recursului, în complet de filtru, la 19 martie 2024.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același cod, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancțiunea nulității în cazul în care motivele invocate de recurent nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la nelegalitatea hotărârii din perspectiva dreptului substanțial, respectiv la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Instanța încalcă dreptul material atunci când nu identifică regulile de drept aplicabile în cauză ori, deși le identifică, le încalcă în litera sau spiritul lor, interpretându-le eronat ori, deși le interpretează corect la un nivel abstract, aplicarea acestora situației de fapt se face într-o manieră eronată, contrară sensului și scopului pentru care au fost edictate.

Invocarea în mod valabil a acestui motiv de casare presupune enunțarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile, modul în care, în aprecierea părții, aceste reguli trebuie aplicate în cauza dedusă judecății și discordanța acestei interpretări cu cea oferită de către instanța de apel prin hotărârea recurată.

Așadar, teza încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material trebuie să fie argumentată în concret, neputându-se invoca prin enunțuri generice, lipsite de acoperire argumentativă.

Motivul de recurs nu este invocat procedural atunci când, deși se invocă nelegalitatea hotărârii, în realitate este criticată situația de fapt reținută sau modul de interpretare a probelor ori alte elemente care, deși au și o semnificație juridică, acestea implică un grad mare de apreciere a instanțelor de fond, care sunt suverane în această privință.

Așadar, în recurs nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât situația de fapt și aprecierea probelor administrate intră în atribuția exclusivă a instanțelor devolutive.

Transpunând aceste considerente la cauza ce face obiectul analizei, se reține că recurenta a invocat formal motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Partea susține aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1

1

lit. e) din Legea nr. 11/1991 și art. 4 din O.U.G. nr. 25/2019, în legătură cu acest din urmă act normativ recurenta însăși arătând că a intrat în vigoare ulterior intervenirii faptele deduse judecății, cu consecința evidentă că dispoziția legală indicată nu este incidentă în cauză.

Dezvoltând pretinsa critică de nelegalitate, reclamanta afirmă că în mod greșit s-a reținut neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege în vederea acordării protecției juridice a informațiilor reprezentând secrete comerciale.

În concret, ceea ce se impută instanței de apel este faptul că nu a recunoscut caracterul de secrete comerciale acelor informații de afaceri, despre care reclamanta a susținut că, deși sub controlul său legal, în calitate de deținător legitim, au fost utilizate și divulgate ilegal de către pârâți, făcând obiectul unor fapte de concurență neloială, în pofida măsurilor de asigurare a protecției acestora luate în mod rezonabil de către reclamantă.

Verificând considerentele deciziei atacate, Înalta Curte reține că instanța de apel, rejudecând cauza, în urma evaluării materialului probator, respectiv a declarațiilor de martori și a înscrisurilor aflate la dosar, inclusiv a notei nr. x/30.05.2016 întocmite de detectivul particular, a conchis că reclamanta nu a dovedit săvârșirea vreunei fapte ilicite prevăzute de Legea nr. 11/1991, astfel că nu se mai impune analiza celorlalte condiții necesare pentru angajarea răspunderii civile a pârâților, anume prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovația.

În fundamentarea acestei concluzii, instanța de apel a reținut că reclamanta nu a arătat în concret care sunt secretele comerciale în sensul art. art. 1

1

lit. e) din Legea nr. 11/1991, pe care pârâții le-ar fi folosit ilicit, nu a probat că ar fi luat măsuri rezonabile de asigurare a protecției secretelor comerciale, condiție necesară, potrivit art. 2 alin. (2) lit. b) din aceeași lege și, mai mult, nu a dovedit faptele de concurență neloială pretinse, ca urmare a unor practici comerciale care contravin uzanțelor cinstite, nefiind deturnată clientela reclamantei prin folosirea unor secrete comerciale și nici atras personalul salariat al acesteia cu scopul dezorganizării activității sale.

În raport cu aceste dezlegări, se constată că, deși reclamanta invocă nelegalitatea hotărârii din perspectiva încălcării dreptului substanțial, indicând totodată textul de lege pretins încălcat - art. 1

1

lit. e) din Legea nr. 11/1991, din cererea de recurs nu rezultă modul concret în care instanța de apel, prin raționamentul expus în decizia recurată, ar fi înfrânt norma legală evocată.

Dimpotrivă, sub pretextul încălcării dispozițiilor de drept material autoarea recursului se limitează la a contrazice constatările precedentei instanțe în ceea ce privește datele și informațiile despre care reclamanta a pretins că reprezintă secrete comerciale și în legătură cu care a solicitat protecția legii prin încetarea presupuselor acte de concurență neloială și acordarea de despăgubiri.

Existența în concret a secretelor comerciale în cadrul unei anumite afaceri sau activități, măsurile propriu-zise luate în scopul asigurării protecției acestora și eventualele acțiuni de utilizare sau divulgare ilegală, cu consecința săvărșirii faptelor ilicite prevăzute de legislația în materia dreptului concurenței, sunt chestiuni de fapt care se stabilesc exclusiv pe bază de probe, în funcție de circumstanțele specifice ale cauzei.

Ca atare, prin susținerile formulate, reclamanta contestă situația de fapt stabilită de instanța de apel, pe baza probelor administrate, în raport cu care s-a reținut că aceasta nu este îndreptățită să beneficieze de măsurile de protecție și reparație prevăzute de legiuitor în cazul practicilor de concurență neloială, cererea dedusă judecății cu acest scop fiind neîntemeiată.

Instanța supremă reține așadar că recurenta nu propune un raționament care să invalideze aplicarea legii de instanța de prim control judiciar, posibil a fi examinat în recurs, ci, exprimându-și nemulțumirea în raport cu soluția de respingere a apelului și, implicit, a acțiunii formulate, urmărește reevaluarea împrejurărilor de fapt deduse judecății și a materialului probator existent la dosarul cauzei.

Un atare demers ar presupune, însă, un control de fond, incompatibil cu examenul de legalitate pe care instanța supremă îl poate desfășura în această cale extraordinară de atac.

Prin urmare, Înalta Curte concluzionează că susținerile reclamantei nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și constată incidentă sancțiunea nulității recursului, aplicabilă nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, ipoteză în care, deopotrivă, sunt încălcate exigențele legii de procedură privind motivarea căii de atac.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul formulat de reclamanta A. S.A., în insolvență, prin lichidator judiciar F.. împotriva deciziei civile nr. 468A din 23 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.A., în insolvență, prin lichidator judiciar F.. împotriva deciziei civile nr. 468A din 23 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2024.