ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1564/2025

HOTĂRÂRE

23.09.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1564/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/2023, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâții: B., C., D., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L. și H. S.R.L., solicitând instanței să constate săvârșirea de către pârâți a faptei de concurență neloială constând în folosirea datelor și informațiilor confidențiale obținute de la societatea A. S.A., să constate săvârșirea de către pârâți a faptei de concurență neloială constând în atragerea clienților A. S.A. și să dispună obligarea în solidar a pârâților la încetarea și înlăturarea actelor de concurență neloială desfășurate în dauna reclamantei, și anume:

- să înceteze actele de concurență neloială constând în folosirea datelor și informațiilor confidențiale obținute de pârâții persoane fizice în cadrul relațiilor profesionale cu societatea A. S.A., în scopul cooptării oricărui client cunoscut de către pârâți ca urmare a relațiilor profesionale ale pârâților persoane fizice cu reclamanta;

- să înlăture actele de concurență neloială în sensul de a nu efectua niciun act din domeniul de activitate al A. S.A. către clienții acesteia către orice client al reclamantei cunoscut de către pârâți ca urmare a relațiilor profesionale ale pârâților persoane fizice cu reclamanta;

- să oblige pârâții în solidar la plata despăgubirilor cauzate prin actele de concurență neloială indicate în cerere, valoare estimată la suma de 730.576 RON RON, urmând ca valoarea exactă să fie stabilită printr-o expertiză contabilă;

- să dispună publicarea hotărârii judecătorești într-un ziar de largă circulație precum "I.", "J.", "K.".

Prin încheierea din 14.03.2024, instanța a dispus disjungerea cauzei și formarea a trei dosare distincte, în care vor figura ca pârâți: în primul dosar - C.; în cel de-al doilea - E. S.R.L. și H. S.R.L., iar în cel de-al treilea F. S.R.L., după ce anterior a invocat excepția de necompetență teritorială în ceea ce privește acțiunea în raport de acești pârâți.

Cauza referitoare la pârâții E. S.R.L. și H. S.R.L. a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub numărul x/2024.

I.2 Hotărârile care au generat conflictul

I.2.1 Tribunalul Iași, prin sentința nr. 194/28.11.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024 a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Iași a apreciat a fi incidente dispozițiile art. 7 din Legea nr. 11/1991 și a constatat că, la data promovării cererii de chemare în judecată, reclamanta avea sediul în București, iar pârâtele aveau sediul în județul Constanța.

De asemenea, s-a reținut că, din cuprinsul acțiunii, reiese că actele de concurență neloială nu ar fi fost comise de către pârâte pe raza județului Iași pentru a se aprecia că locul comiterii faptelor ar atrage competența acestei instanțe, ci pe raza județului Constanța.

1.2.2 Învestit prin declinare, Tribunalul Constanța, prin sentința nr. 1792 pronunțată la data de 2 iunie 2025 în dosarul nr. x/2024, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de reclamantă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Constanța a reținut că, din motivarea acțiunii, rezultă că actele de concurență neloială inițiate de pârâte au constat în abordarea directă a clienților A., acesta fiind locul săvârșirii faptei, în sensul art. 7 alin. (2) din Legea nr. 11/1991.

De asemenea, cele trei petite ale acțiunii au același cadru procesual, reclamanta solicitând obligarea pârâților, în solidar, la încetarea și înlăturarea actelor de concurență neloială desfășurate în dauna reclamantei. Din motivarea acțiunii rezultă că toate persoanele juridice reprezintă societăți comerciale cu răspundere limitată la care pârâții persoane fizice au devenit asociați, administratori sau angajați.

În privința competenței teritoriale sunt incidente dispozițiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ., iar reclamantul a ales Tribunalul Iași în a cărui circumscripție domiciliază pârâții G. S.R.L., D. și B., și, în consecință, acestei instanțe îi revine competența de soluționare a cauzei.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) Cod procedură ivilă, Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Ceea ce a determinat ivirea prezentului conflict de competență este reprezentat de opinia divergentă a instanțelor de judecată cu privire normele legale care îi reglementează competența teritorială de soluționare a cauzei.

Astfel, deși ambele instanțe au reținut incidența prevederilor de art. 7 din Legea nr. 11/1991, Tribunalul Iași a apreciat că actele de concurență neloială ar fi fost comise de către pârâte pe raza județului Constanța, în timp ce Tribunalul Constanța a reținut a fi aplicabile și dispozițiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la domiciliul pârâților.

Prin urmare, Înalta Curte este chemată a tranșa natura litigiului dedus judecății și de a stabili instanța competentă teritorial în soluționarea cauzei.

În raport cu cele arătate în cuprinsul cererii de sesizare a instanței, prin care se reclamă săvârșirea unor acte de concurență neloială și se solicită obligarea pârâților la repararea prejudiciului cauzat prin săvârșirea acestora, Înalta Curte constată că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă o acțiune în concurență neloială, împrejurare ce determină incidența dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 11/1991 privind concurența neloială.

În conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 11/1991, "Orice persoană care are un interes legitim privat se poate adresa direct instanțelor de judecată competente pentru încetarea și interzicerea practicilor de concurență neloială, pentru acoperirea prejudiciilor patrimoniale și morale suferite ca urmare a acestora, fără a fi necesară parcurgerea vreunei formalități în fața Consiliului Concurenței.

(2) Acțiunile izvorând dintr-o practică de concurență neloială sunt de competența tribunalului locului săvârșirii faptei sau în a cărui rază teritorială se găsește sediul pârâtului; în lipsa unui sediu este competent tribunalul domiciliului pârâtului".

Potrivit dispozițiilor legale anterior menționate, competența de soluționare a pricinilor izvorâte dintr-o practică de concurență neloială este una alternativă, în favoarea tribunalului locului săvârșirii faptei, a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul pârâtului sau, în lipsa unui sediu, a tribunalului domiciliului pârâtului.

Totodată, prin dispozițiile art. 116 C. proc. civ., legiuitorul a stabilit în favoarea reclamantului dreptul exclusiv de alegere între mai multe instanțe, deopotrivă competente.

În speță, din conținutul cererii de chemare în judecată rezultă că fapta pretins ilicită s-a petrecut în municipiul Iași, fiind invocată de către reclamantă deturnarea de clientelă în sensul Legii nr. 11/1991, actele de concurență neloială inițiate de pârâte constând în abordarea directă a clienților A., acesta fiind, în consecință, locul săvârșirii faptei.

Prin urmare, având în vedere că demersul judiciar inițiat de către reclamantă reprezintă o acțiune în concurență neloială, reglementată de dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 11/1991 privind concurența neloială ce prevăd o competență alternativă, iar în toate cazurile de competență alternativă alegerea instanței competente aparține reclamantului, concluzia este aceea că, odată învestită una dintre instanțele competente teritorial alternativ, se fixează în mod definitiv competența teritorială a instanței respective, opțiunea reclamantului nemaiputând fi contestată. În consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, instanța competentă teritorial sesizată de reclamantă.