ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 853/2025

HOTĂRÂRE

20.05.2025

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 853/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 20 mai 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului Iași sub numărul x/2023, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâții: B., C., D., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., solicitând, în esență, să se constate săvârșirea de către aceștia a faptei de concurență neloială constând în folosirea datelor și informațiilor confidențiale obținute de la societatea A. S.A., să se constate săvârșirea de către pârâți a faptei de concurență neloială constând în atragerea clienților A. S.A. și să se dispună obligarea în solidar a pârâților la încetarea și înlăturarea actelor de concurență neloială desfășurate în dauna reclamantei.

Prin încheierea din 14.03.2024 instanța a dispus disjungerea cauzei și formarea a trei dosare distincte, în care vor figura ca pârâți: în primul dosar - C., în cel de-al doilea - E. S.R.L. și H. S.R.L., iar în cel de-al treilea F. S.R.L., după ce anterior a invocat excepția de necompetență teritorială în ceea ce privește acțiunea în raport de acești pârâți.

Cauza având ca pârât pe numitul - C. a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub numărul x/2024.

Prin sentința nr. 193/2024/civ. din data de 28 noiembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A. și pe pârâtul C., în favoarea Tribunalului Brașov.

În fundamentarea acestei sentințe, s-au reținut, în esență, următoarele:

La data promovării cererii de chemare în judecată, reclamanta avea sediul în București, iar pârâtul domiciliul în Brașov. De asemenea, din cuprinsul acțiunii reiese că actele de concurență neloială nu ar fi fost comise de către pârâtul persoană fizică C. pe raza județului Iași pentru a se aprecia că locul comiterii faptelor ar atrage competența acestei instanțe. De altfel, chiar dacă s-ar avea în vedere calitatea acestui pârât de acționar al pârâtei F., potrivit reclamantei, actele de concurență neloială au fost săvârșite în zona Brașov, astfel încât nici acest aspect nu poate determina competenta Tribunalului Iași.

După redarea dispozițiilor art. 59 C. proc. civ. și art. 112 din același cod, instanța a apreciat că, dincolo de competența exclusivă reținută, obiectul procesului, așa cum a fost acesta motivat, nu este un drept sau obligație comună și nici nu există o strânsă legătură, în condițiile în care s-a invocat că pârâții inițiali au acționat distinct, fără o înțelegere prealabilă, în diferite zone ale țării, judecarea împreună a acestora, prin administrarea unor probatorii diferite, chiar împreună cu cererea reconvențională formulată, ducând practic la o prelungire nejustificată a soluționării cauzei.

Pentru aceste considerente, față de împrejurarea că în prezenta cauză Tribunalul Iași nu este instanță competență în raport cu dispozițiile art. 7 din Legea 11/1991, a apreciat că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competentei teritoriale exclusive, când procesul este de competenta unei instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, astfel că excepția de necompetență teritorială a instanței este întemeiată.

Prin sentința civilă nr. 100/C din 9 aprilie 2025 Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale; a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul C., în favoarea Tribunalului Iași; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a suspendat din oficiu judecarea cauzei; a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

În fundamentarea acestei sentințe, s-au reținut, în esență, următoarele:

După redarea dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 11/1991, instanța a reținut, potrivit motivării acțiunii, că actele de concurență neloială inițiate de pârâtul C. au constat în abordarea directă a clienților A. din Miercurea Ciuc. În consecință, Tribunalul Brașov nu reprezintă tribunalul locului săvârșirii faptei, în sensul art. 7 alin. (2) din Legea nr. 11/1991.

De asemenea, a reținut că cele trei petite ale acțiunii au același cadru procesual, reclamanta solicitând obligarea pârâților, în solidar, la încetarea și înlăturarea actelor de concurență neloială desfășurate în dauna reclamantei. Din motivarea acțiunii rezultă că toate persoanele juridice reprezintă societăți comerciale cu răspundere limitată la care pârâții persoane fizice au devenit asociați, administratori sau angajați. Astfel, pârâții H. S.R.L., cu sediul în Constanța și C., domiciliat în Brașov au calitatea de asociați ai pârâtei F. S.R.L., cu sediul în Harghita.

În consecință, în privința competenței teritoriale sunt incidente dispozițiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ. conform căruia cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia; în cazul în care printre pârâți sunt și obligați accesoriu, cererea se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali.

A reținut instanța că art. 112 alin. (1) C. proc. civ. instituie un caz de competență teritorială alternativă întrucât reclamantul are alegerea între mai multe instanțe competente, respectiv, instanțele în a căror circumscripție se află domiciliul sau sediul oricăruia dintre pârâți.

Având alegerea între mai multe instanțe competente teritorial să soluționeze prezenta cauză, reclamanta a ales Tribunalul Iași în a cărui circumscripție domiciliază pârâții G. S.R.L., D. și B., și, în consecință, acestei instanțe îi revine competența de soluționare a cauzei.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În speță, se constată că, prin cererea înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului Iași sub numărul x/2023, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâții: B., C., D., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L. și H. S.R.L., solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate săvârșirea de către pârâți a faptei de concurență neloială constând în folosirea datelor și informațiilor confidențiale obținute de la societatea A. S.A., să constate săvârșirea de către pârâți a faptei de concurență neloială constând în atragerea clienților A. S.A. și să dispună obligarea în solidar a pârâților la încetarea și înlăturarea actelor de concurență neloială desfășurate în dauna reclamantei.

Cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 11/1991, vizează, așadar, o acțiune izvorând dintr-o practică de concurență neloială.

Prin încheierea din 14.03.2024, prima instanță sesizată a dispus disjungerea cauzei și formarea a trei dosare distincte, în primul dosar figurând ca pârât - C., după ce anterior invocase excepția de necompetență teritorială.

Conform art. 7 alin. (2) din Legea nr. 11/1991 acțiunile izvorând dintr-o practică de concurență neloială sunt de competența tribunalului locului săvârșirii faptei sau în a cărui rază teritorială se găsește sediul pârâtului; în lipsa unui sediu este competent tribunalul domiciliului pârâtului.

Pornind de la împrejurarea că stabilirea competenței se realizează raportat la cererea de chemare în judecată, mai precis obiectul și cauza acesteia, astfel cum au fost stabilite de către reclamant, rezultă, așa cum a reținut și cea de-a doua instanță sesizată, că, potrivit motivării acțiunii, actele de concurență neloială inițiate de pârâtul C. au constat în abordarea directă a clienților A. din Miercurea Ciuc, instanța din Brașov nefiind, astfel, tribunalul locului săvârșirii faptei, în sensul art. 7 alin. (2) din Legea nr. 11/1991.

De asemenea, raportat la elementele cererii de chemare în judecată, se observă că cele trei petite ale acțiunii au același cadru procesual, autoarea demersului judiciar solicitând obligarea pârâților, în solidar, la încetarea și înlăturarea actelor de concurență neloială desfășurate în dauna reclamantei.

Pentru determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei, prezintă relevanță dispozițiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia, text legal ce reglementează prorogarea legală de competență în cazul pluralității de pârâți.

Astfel, potrivit textului legal anterior menționat, cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia.

Pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opțiune susținută de dispozițiile art. 116 C. proc. civ.

Având alegerea între mai multe instanțe competente teritorial să soluționeze prezenta cauză, reclamanta a ales să sesizeze Tribunalul Iași, în a cărui circumscripție domiciliază pârâții G. S.R.L., D. și B., și, în consecință, acestei instanțe îi revine competența de soluționare a cauzei.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.