ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.03.2025

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 592/2025

HOTĂRÂRE
20.03.2025
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 592/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 20 martie 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, secția Civilă la 9 iulie 2024, sub nr. x/2024, reclamanta A. S.R.L. a solicitat ca, pe calea procedurii speciale privind cererile de valoare redusă, să se dispună obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 356 RON, reprezentând debit neachitat, la care se va adăuga dobânda legală, calculată începând cu 12 decembrie 2023.

Pârâta nu a răspuns la cererea reclamantei.

Constatând că prin contractul ce stă la baza pretențiilor reclamantei, părțile litigante au prevăzut ca instanța competentă să judece litigiile decurgând din executarea contractului este cea de la sediul reclamantei, Judecătoria Sectorului 2 București, prin sentința civilă nr. 13490 din 23 septembrie 2024, a reținut incidența dispoziților art. 126 alin. (1) C. proc. civ. și, în consecință, a declinat competența în favoarea Judecătoriei Iași.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, secția Civilă sub același număr unic.

Prin sentința civilă nr. 2948/2025 din 27 februarie 2025, Judecătoria Iași, secția Civilă și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea instanței inițial învestite.

Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, că dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. reglementează o competență alternativă, între instanța de drept comun și cea aleasă de părți prin contract, aceasta fiind de ordine privată. Din această perspectivă, a apreciat că necompetența nu putea fi invocată de instanță din oficiu și că alegerea reclamantei de a sesiza instanța de drept comun semnifică cu renunțarea părții la beneficiul stabilit pe cale convențională. În acest context, a considerat că în cauză, competența rămâne câștigată de prima instanță.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit, Înalta Curte, constatând în prealabil legalitatea învestirii, reține următoarele:

De principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor când legea instituie norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

În speță, Judecătoria Sectorului 2 București a fost învestită cu cerere de valoare redusă formulată de reclamanta A. S.R.L., cu sediul în din Iași, jud. Iași, în vederea recuperării sumei datorate de pârâta B. S.R.L., având sediul în București, în temeiul contractului de prestări servicii medicale nr. 299 din 21 noiembrie 2022, încheiat cu aceasta. Așadar, litigiul de față este unul în legătură cu executarea contractului.

Prin clauza prevăzute de art. 12.1 din convenție, părțile au stabilit în asemenea litigii, competența instanțelor de la sediul reclamantei.

Potrivit art. 1028 C. proc. civ., competența de a soluționa cererile de valoare redusă în primă instanță aparține judecătoriei, iar competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun.

Regula generală în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., text potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Deopotrivă, art. 126 alin. (1) C. proc. civ. stabilește că părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

Obiectul cererii de chemare în judecată atrage incidența unor norme de competență teritorială relativă, care, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., pot fi contestate "doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Cum în cauză pârâta nu a contestat competența Judecătoriei Sectorului 2 București, chestiunea necompetenței s-a tranșat definitiv în favoarea instanței inițial învestite, aceasta devenind singura competentă să judece litigiul.

În atare condiții, având în vedere considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 martie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-05-20
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 854/2025
Ședința publică din data de 20 mai 2025 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data
ÎCCJ 2025-05-08
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2442/2025
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul litigiului Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la d
ÎCCJ 2025-11-13
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1677/2025
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2025 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la data de 07 octombrie 2024 pe rolul
ÎCCJ 2025-02-05
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 238/2025
Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București – Secția a II-a Civilă la 22.1
ÎCCJ 2025-10-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1528/2025
Ședința publică din data de 21 octombrie 2025 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Pretenția dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Judec
Sursă