ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1677/2025

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 132/2017 și Normei A.S.F. nr. 20/2017.

Prin sentința civilă nr. 970 din 07.04.2025, pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș, în dosarul nr. x/2024, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.

În motivare, s-a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 121 C. proc. civ. având în vedere calitatea reclamantei de profesionist și a pârâtului de consumator.

Totodată, constatând că sediul pârâtei este în București Sectorul 1, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.

Prin sentința civilă nr. 8657 din 14.07.2025, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Chișineu Criș.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competență a fost suspendată din oficiu judecata cauzei și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

În considerentele hotărârii, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 107 și art. 115 alin. (1) C. proc. civ. și că în situația competenței teritoriale alternative, alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente aparține reclamantului, potrivit art. 116 din același cod.

Totodată, instanța a subliniat că în situația în care reclamantul ar sesiza o instanța necompetentă, doar pârâtul este cel care ar putea să invoce necompetența teritorială.

În continuare, s-a arătat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 121 C. proc. civ. deoarece reclamanta nu a solicitat angajarea răspunderii civile contractuale a unui consumator.

S-a mai reținut că în cauză reclamanta a solicitat obligarea unui profesionist, pârâta B. S.A., la plata diferenței de despăgubire, iar persoana fizică la care s-a referit instanța inițial sesizată are doar calitatea de intervenient forțat în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 132/2017.

Instanța a conchis că nefiind o competență de ordine publică, excepția necompetenței teritoriale nu putea fi invocată decât de către pârât, Judecătoria Chișineu Criș devenind astfel competentă.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Judecătoria Chișineu Criș și Judecătoria Sectorului 1 București, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoria Chișineu Criș, pentru următoarele considerente:

Obiectul regulatorului de competență îl reprezintă stabilirea competenței teritoriale a instanței de judecată.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite de reclamantă, în calitate de cesionară, printr-o cerere cu valoare redusă având ca obiect pretenții în materia asigurărilor.

Conform art. 1028 alin. (2) C. proc. civ. competența teritorială în privința cererilor de valoare redusă se stabilește potrivit dreptului comun.

Regula generală de drept comun în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Având în vedere obiectul cauzei dedus judecății, competența teritorială se determină și potrivit dispozițiilor art. 115 alin. (1) C. proc. civ., care instituie o competență teritorială alternativă, respectiv:

"În materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face și la instanța în circumscripția căreia se află: 1. domiciliul sau sediul asiguratului; 2. bunurile asigurate; 3. locul unde s-a produs riscul asigurat."

În cauză se constată că domiciliul asiguratului este în Oraș Sântana aflat în circumscripția teritorială a Judecătoriei Chișineu Chiș, fiind incidentă norma de competență prevăzută de art. 115 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, reclamanta a avut posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată fie la sediul pârâtei fie la domiciliul asiguratului, Judecătoria Chișineu Criș devenind competentă prin alegerea efectuată de reclamant potrivit dispozițiilor art. 116 C. proc. civ.

Totodată, deși cererea de chemare în judecată a fost formulată în baza unui contract de cesiune de creanță, instanța supremă reține că prin intermediul cesiunii, reclamanta a dobândit toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanța cedată, inclusiv dreptul la acțiune, care este însoțit și de dreptul de a beneficia de regulile de competență teritorială alternativă prevăzute pentru litigiile ce izvorăsc din raporturi de asigurare, conform art. 1568 alin. (1) C. civ.

Pe cale de consecință, date fiind dispozițiile art. 115 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și art. 116 din același cod, rezultă că prin sesizarea Judecătoriei Chișineu Criș, reclamanta și-a exercitat dreptul de alegere a instanței competente.

Este de menționat și faptul că dispozițiile art. 121 C. proc. civ., invocate de prima instanță sesizată, nu sunt aplicabile în cauză deoarece nu suntem în ipoteza unei acțiuni în răspundere contractuală a unui consumator, persoana fizică din prezenta cauză având calitatea de intervenient forțat în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 132/2017.

Totodată, este de subliniat că prima instanță sesizată nu putea invoca excepția de necompetență teritorială având drept consecință consolidarea competenței acesteia.

Dispozițiile art. 130 alin. (3) și (4) C. proc. civ. impun concluzia că necompetența teritorială de ordine privată nu poate fi invocată de reclamant ori de instanța sesizată, din oficiu.

Pe cale de consecință, dacă pârâtul nu a invocat excepția necompetenței teritoriale relative în condițiile prevăzute de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., operează decăderea din dreptul de a mai fi invocată necompetența instanței sesizate de reclamant, instanța învestită prin cererea de chemare în judecată devenind astfel competentă să soluționeze cauza.

În cauză, necompetența teritorială alternativă prevăzută de art. 115 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este de ordine privată, astfel că, potrivit art. 130 alin. (3) din același cod, poate fi invocată doar de către pârâtă.

Actele dosarului relevă că pârâta nu a depus întâmpinare și nu a invocat necompetența teritorială a Judecătoriei Chișineu Criș, sesizată de reclamantă, astfel încât invocarea excepției de necompetență teritorială de ordine privată, din oficiu, la termenul de judecată din 7 aprilie 2025 s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor legale sus menționate.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (2) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Chișineu Criș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Chișineu Criș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 noiembrie 2025.