ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.02.2026

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 216/2026

HOTĂRÂRE
18.02.2026
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 216/2026 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2026)

Ședința publică din data de 18 februarie 2026

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 13 iunie 2024 pe rolul Judecătoriei Beclean, sub nr. x/2024, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat instanței să dispună, pe calea procedurii speciale a cererii cu valoare redusă, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.661,6 RON, reprezentând debit principal, 214,86 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate conform prevederilor contractuale de către creditorul cedent C. S.A. și indicate în facturile lunare și 15.818,65 RON, reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului calculate de creditorul cedent și cuprinse în facturile lunare. De asemenea, reclamanta a mai solicitat penalități de întârziere și cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 853/2025 din 10 aprilie 2025, Judecătoria Beclean a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

În esență, Judecătoria Beclean a reținut că acțiunea are ca obiect cererea reclamantei, în calitate de profesionist, de obligare a pârâtei, în calitate de consumator, la plata contravalorii serviciilor achiziționate, plus penalități de întârziere. Conform art. 1028 raportat la art. 121 C. proc. civ., cererea poate fi introdusă numai la instanța de la sediul consumatorului. A mai reținut că pârâta are sediul în București, str. x și a constatat că Judecătoria Sector 6 este instanța competentă să soluționeze cauza.

Ca urmare, dosarul a fost trimis Judecătoriei Sectorului 6 București.

La termenul de la 16 decembrie 2025, Judecătoria Sectorului 6 București a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 8330 din aceeași dată, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beclean, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În esență, Judecătoria Sectorului 6 București a reținut că pârâta este persoană juridică și nu are calitatea de consumator, iar Judecătoria Beclean nu mai putea invoca excepția de necompetență teritorială întrucât la termenul de la 10 aprilie 2025 se declarase competentă să soluționeze cauza, iar față de obiectul dosarului (litigiu cu profesioniștii), competența este de ordine privată. A apreciat că prima instanță a rămas învestită cu soluționarea cauzei, indiferent de faptul că pârâta a invocat prin întâmpinare excepția de necompetență teritorială.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Beclean competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele învestite, respectiv Judecătoria Beclean și Judecătoria Sectorului 6 București, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere teritorial, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de valoare redusă, întemeiată pe prevederile art. 1026 C. proc. civ., prin care societatea reclamantă a solicitat obligarea societății pârâte la plata contravalorii serviciilor prestate conform contractului încheiat între părți, a despăgubirii pentru încetarea prematură a contractului, a penalităților de întârziere și a dobânzii legale.

Potrivit art. 1028 C. proc. civ., instanța competentă să judece o astfel de cerere este judecătoria, iar competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun.

Regula generală în materie de competența teritorială este edictată de art. 107 C. proc. civ. potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Instanța supremă mai reține că la termenul de judecată de la 10 aprilie 2025, Judecătoria Beclean a constatat că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza și a dispus cu privire la administrarea probei cu înscrisuri.

Potrivit art. 131 C. proc. civ., "la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina (…). Încheierea are caracter interlocutoriu."

Din practicaua sentinței civile nr. 853/2025 din 10 aprilie 2025 rezultă că raportat la domiciliul pârâtei, instanța inițial învestită s-a considerat competentă să soluționeze cauza. În speță este vorba despre o competență alternativă, de ordine privată, astfel că Judecătoria Beclean nu mai poate pune în discuție legala sesizare a instanței ulterior momentului procesual stabilit de art. 131 C. proc. civ.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beclean căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beclean.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 februarie 2026.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-03-25
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 622/2025
Ședința publică din data de 25 martie 2025 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei A., la 7 decembrie 2024, sub nr. x/2024, reclam
ÎCCJ 2025-05-20
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 854/2025
Ședința publică din data de 20 mai 2025 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data
ÎCCJ 2026-02-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 244/2026
Ședința publică din data de 19 februarie 2026 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13 d
ÎCCJ 2025-11-13
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1677/2025
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2025 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la data de 07 octombrie 2024 pe rolul
ÎCCJ 2024-02-06
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 221/2024
Ședința publică din data de 6 februarie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: 1. Prin cererea de valoare redusă înregistrată la data de 14 decembrie 2022 pe rolul
Sursă