ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 622/2025

Ședința publică din data de 25 martie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1.026 și următoarele C. proc. civ., art. 1.566 și următoarele C. civ. și ale art. 2 și art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Prin sentința civilă nr. 4027/2024 din 3 octombrie 2024, Judecătoria A. a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că obiectul cauzei îl reprezintă o cerere formulată de un profesionist împotriva unui consumator, iar competența de soluționare a acțiunii se determină potrivit dispozițiilor art. 1.028 alin. (1) și (2) coroborate cu art. 121 C. proc. civ., iar cum din verificările efectuate în evidențele Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date s-a constatat că domiciliul pârâtului este situat în circumscripția Judecătoriei Sectorului 2 București, competența teritorială exclusivă de soluționare a cauzei aparține acestei instanțe.

În motivarea acestei soluții, s-a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 1.028 alin. (1) și (2) C. proc. civ. coroborate cu art. 121 din același cod și că părțile puteau conveni alegerea instanței competente numai după nașterea dreptului la despăgubire potrivit art. 126 alin. (2) C. proc. civ., normă legală care nu este aplicabilă în cauză, întrucât părțile nu au avut o astfel de înțelegere după nașterea dreptului.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că la data sesizării instanței, respectiv la 7 decembrie 2023, pârâtul avea domiciliul activ în localitatea A., începând cu data de 29 octombrie 2010, iar schimbarea domiciliului intervenită la 7 martie 2024, ulterior momentului învestirii instanței de judecată, nu produce efecte în privința determinării instanței competente teritorial să soluționeze cauza, fiind incidente prevederile art. 107 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența să judece litigiul, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei A., pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează cererea de valoare redusă formulată de reclamanta B. S.A., prin care se solicită obligarea pârâtului C. la plata debitului aferent serviciilor furnizate de societatea D. S.A. în baza contractului nr. x din 7 iunie 2017 încheiat cu pârâtul, a despăgubirilor pentru încetarea prematură a contractului și a penalităților de întârziere, în temeiul art. 1.026 și următoarele C. proc. civ.

Potrivit art. 1.028 alin. (1) C. proc. civ., "Competența de a soluționa cererea în primă instanță aparține judecătoriei", iar în conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol, "Competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun".

Întrucât acțiunea a fost promovată de un profesionist împotriva unui consumator, astfel cum sunt definiți în cuprinsul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 193/2000, devine incidentă norma imperativă de competență prevăzută de art. 121 C. proc. civ., potrivit căreia "Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului".

Astfel, în considerarea calității părților, competența teritorială de soluționare a cauzei este exclusivă, necompetența fiind de ordine publică conform art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., iar instanța trebuie să o invoce din oficiu, pe calea excepției, în condițiile art. 130 alin. (2) din același cod.

În urma verificării actelor aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, la data sesizării instanței inițial învestite, respectiv la 7 decembrie 2023, pârâtul avea domiciliul situat în localitatea A., județul Timiș, conform copiei cărții de identitate, valabilă până la 6 martie 2023, aflată la dosarul judecătoriei din același oraș, adresă care era activă la 5 martie 2024, potrivit procesului-verbal încheiat la aceeași dată, aflat la fila x din același dosar.

De asemenea, din procesul-verbal încheiat la 28 mai 2024, aflat la dosarul judecătoriei inițial învestite, rezultă că, începând cu data de 7 martie 2024, domiciliul pârâtului este situat în București, Șoseaua x, bl. P37-P37A.

Potrivit art. 107 alin. (2) C. proc. civ., "Instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul".

Așadar, ultimul domiciliu al pârâtului nu poate constitui un criteriu pentru determinarea instanței competente teritorial să soluționeze cauza, întrucât ar fi nesocotit reperul temporal în funcție de care se apreciază relevanța domiciliului consumatorului, respectiv data sesizării instanței.

Prin urmare, Înalta Curte, având în vedere domiciliul pârâtului, care, la data sesizării Judecătoriei A., era situat în localitatea cu aceeași denumire, aplicând dispozițiile art. 107 alin. (2) C. proc. civ., constată că aceasta este instanța căreia îi revine competența teritorială de soluționare a cauzei, în temeiul art. 1.028 C. proc. civ. coroborat cu art. 121 din același cod, fiind lipsită de relevanță modificarea intervenită ulterior sub acest aspect.

În considerarea celor anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 martie 2025.