ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1615/2024

HOTĂRÂRE

24.09.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1615/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 24 septembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Hârșova sub nr. x/2024 din 02.02.2024, creditoarea A. S.A.., în contradictoriu cu debitoarea B. S.R.L., a solicitat emiterea ordonanței de plată pentru suma totală de 191.176,24 RON, reprezentând contravaloare produse livrate și neachitate, și a penalităților de întârziere de 0,5% din valoarea debitului pe zi, cu posibilitatea de a depăși cuantumul debitului, calculate de la scadență și până la data achitării, conform art. 5.2 din contractul de vânzare cumpărare nr. x din 29.06.2023.

În drept, a invocat dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. k), art. 98, art. 107, art. 1014 și urm. C. proc. civ.

Legal citată, debitoarea B. S.R.L. nu a formulat întâmpinare în termenul legal.

Prin sentința civilă nr. 105/21.02.2024, Judecătoria Hârșova a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 București, căreia i-a înaintat dosarul.

În fundamentarea acestei sentințe s-a reținut, în esență, că, potrivit art. 1016 C. proc. civ., competența teritorială de a soluționa cererile privind ordonanța de plată se stabilește conform dreptului comun și că, întrucât sediul debitoarei se găsește în municipiul București, Aleea x, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Sector 5 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 29.02.2024, sub nr. x/2024.

Prin sentința civilă nr. 4177 din 7 mai 2024, Judecătoria Sectorului 5 București, secția Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect ordonanță de plată, în favoarea Judecătoriei Hârșova; a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Sectorului 5 București și Judecătoria Hârșova și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În fundamentarea acestei sentințe instanța a reținut, în esență, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv ordonanță de plată, că în materie de competență teritorială sunt incidente dispozițiile generale reglementate de art. 107 C. proc. civ., respectiv o competență teritorială de ordine privată, în accepțiunea prevederilor art. 129 alin. (3) C. proc. civ.

În acest caz, competența teritorială nu este una exclusivă, dispozițiile art. 107 C. proc. civ. constituind norma generală în materie de competență teritorială, în favoarea instanței de la domiciliul/sediul pârâtului.

De asemenea, a reținut că, potrivit prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii. Astfel, chiar și în situația în care reclamantul a sesizat o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea cere declinarea competenței la instanța din circumscripția teritorială a domiciliului/sediului său, instanța sesizată nefiind abilitată să invoce, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale.

Prin urmare, Judecătoria Hârșova, chiar dacă nu este instanța în circumscripția căreia se află sediul pârâtei B. S.R.L., nu putea să își invoce din oficiu necompetența teritorială, competența fiind câștigată în favoarea sa tocmai prin faptul neinvocării excepției de către pârâtă prin întâmpinare. Aceasta, întrucât prin modul de reglementare al art. 130 alin. (3) C. proc. civ., s-a urmărit ca excepția necompetenței teritoriale de ordine privată să fie lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu și la aprecierea instanței. Or, pârâta nu a înțeles să invoce această excepție prin întâmpinare.

Simpla împrejurare că la termenul de judecată din 18.04.2024, reclamanta, fiind prezentă în fața Judecătoriei Sectorului 5 București prin reprezentant convențional, a arătat că înțelege să renunțe la clauza atributivă de competență convenită cu partea adversă potrivit art. 14.2 din contractual de vânzare-cumpărare nr. x/29.06.2023, nu prezintă relevanță din perspectiva stabilirii competenței teritoriale care, așa cum am arătat, este una de ordine privată, iar conform art. 130 alin. (4) C. proc. civ., dacă necompetența nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declararea necompetenței.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Hârșova competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

În ceea ce privește competența teritorială, respectiv delimitarea competenței între instanțe de același grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv și norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect ordonanță de plată, prin cererea de chemare în judecată formulată, creditoarea solicitând obligarea debitoarei la plata sumei de 191.176,24 RON, reprezentând contravaloare produse livrate și neachitate, și a penalităților de întârziere de 0,5% din valoarea debitului pe zi, cu posibilitatea de a depăși cuantumul debitului, calculate de la scadență și până la data achitării, conform art. 5.2 din contractul de vânzare cumpărare nr. x din 29.06.2023 încheiat cu debitoarea.

Prin urmare, competența de soluționare a cauzei se determină în considerarea faptului că reclamanta a învestit instanța cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 1014 C. proc. civ., cu privire la procedura ordonanței de plată.

Potrivit dispozițiilor art. 1016 C. proc. civ., dacă debitorul nu plătește în termenul prevăzut la art. 1015 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.

În raport de obiectul litigiului, competența teritorială este relativă, normele legale care o reglementează fiind de ordine privată.

Regula generală de drept comun, în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Totodată, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.:

"Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii".

Așadar, potrivit textului legal evocat, instanța judecătorească nu este îndreptățită să își decline din oficiu competența, ci numai dacă o atare excepție a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Instanța nu poate să invoce din oficiu excepția necompetenței teritoriale, întrucât în raport cu art. 129 alin. (3) C. proc. civ., necompetența în cazul ordonanței de plată este de ordine privată, dar nici reclamanta, deoarece art. 130 alin. (4) C. proc. civ. prevede că dacă necompetența nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declararea necompetenței.

Or, în cauză, excepția de necompetență teritorială a fost invocată din oficiu chiar de către Judecătoria Hârșova, fără a fi invocată de către pârât printr-o eventuală întâmpinare. Prin urmare, a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Prin alegerea exprimată de reclamantă la momentul promovării acțiunii coroborată cu neinvocarea excepției de necompetență teritorială de către pârâtă în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Hârșova, inițial învestită, a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să stabilească competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Hârșova.