ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1525/2024

HOTĂRÂRE

18.09.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1525/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 18 septembrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 12.10.2023 sub nr. x/2023, creditoarea A. S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea B. S.R.L., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună emiterea unei ordonanțe de plată prin care să oblige debitoarea la plata sumei de 89.263,00 RON, reprezentând mărfuri livrate precum și pentru dobânda legală penalizatoare calculată de la data scadenței fiecărei facturi și până la achitarea efectivă a sumelor datorate.

Prin sentința civilă nr. 309 din 23 ianuarie 2024 pronunțată de Judecătoria Buzău a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și în consecință, a fost declinată competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Buzău a reținut că potrivit art. 1016 C. proc. civ., cererea pentru emiterea unei ordonanțe de plată poate fi introdusă de creditor la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță. În speță, fiind o cerere în pretenții, competența teritorială de soluționare a cauzei este cea stabilită de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., respectiv cea de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Totodată, instanța a reținut că nu este incident cazul de competență teritorială alternativă prevăzut de art. 113 alin. (1) C. proc. civ., întrucât în raporturile contractuale invocate de creditoare nu a fost stabilit un loc pentru executarea raporturilor contractuale, din cuprinsul facturilor depuse la dosarul cauzei rezultă că adresa societății debitoare este consemnată ca fiind cea din București, str. x. A mai reținut instanța că nu sunt incidente nici prevederile art. 110 C. proc. civ., întrucât deși creditoarea a făcut referire la punctul de lucru din localitatea Băjani, comuna Vadu-Pașii, județul Buzău, conform extrasului Oficiului Național al Registrului Comerțului, societatea debitoare nu deține un astfel de punct de lucru, iar din cuprinsul somației reiese că aceasta este adresată sediului social principal al persoanei juridice, astfel că devin incidente dispozițiile de drept comun, respectiv art. 107 alin. (1) C. proc. civ.. Instanța a constatat că sediul debitoarei se află în București, str. x. camera 2, bl. 17. et. 4. ap. 89, sector 2 București, conform verificărilor efectuate în Oficiul Național al Registrului Comerțului, localitate ce se află în circumscripția Judecătoriei Sectorului 2 București.

Prin urmare, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

La termenul de judecată din 14 mai 2024, Judecătoria Sectorului 2 București a invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 11174/16.07.2024, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În esență, Judecătoria Sectorului 2 București a reținut că în materie de competență teritorială, regula generală este că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) din C. proc. civ.. Astfel, necompetența relativă poate fi invocată numai de către partea în favoarea căreia a fost stabilită acea normă de competență și numai prin întâmpinare sau cel târziu la primul termen la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (3) din C. proc. civ.

Totodată, instanța a reținut că potrivit art. 130 alin. (4) C. proc. civ., în cazul în care necompetența nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declinarea competenței, reclamantul având alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competențe, conform art. 116 din C. proc. civ.

În cauză, pârâta a înțeles să nu conteste competența teritorială a Judecătoriei Buzău, prin nedepunerea întâmpinării, iar manifestarea de voință în sensul alegerii instanței realizate de către reclamantă a atras competența teritorială a Judecătoriei Buzău, a reținut instanța.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Buzău competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Judecătoria Buzău și Judecătoria Sectorului 2 București, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Niciuna din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

În ceea ce privește competența teritorială, respectiv delimitarea competenței între instanțe de același grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv și norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect ordonanță de plată, prin cererea de chemare în judecată formulată, creditoarea solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 89.263,00 RON, reprezentând mărfuri livrate precum și pentru dobânda legală penalizatoare calculată de la data scadenței fiecărei facturi și până la achitarea efectivă a sumelor datorate.

Prin urmare, competența de soluționare a cauzei se determină în considerarea faptului că reclamanta a învestit instanța cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 1014 C. proc. civ., cu privire la procedura ordonanței de plată.

Potrivit dispozițiilor art. 1016 C. proc. civ., dacă debitorul nu plătește în termenul prevăzut la art. 1015 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.

Regula generală de drept comun, în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Totodată, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.:

"Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Așadar, potrivit textului legal evocat, instanța judecătorească nu este îndreptățită să își decline din oficiu competența, ci numai dacă o atare excepție a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Or, în cauză, excepția de necompetență teritorială a fost invocată din oficiu chiar de către Judecătoria Buzău, fără a fi invocată de către pârât printr-o eventuală întâmpinare. Prin urmare, a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Prin alegerea exprimată de reclamantă la momentul promovării acțiunii coroborată cu neinvocarea excepției de necompetență teritorială de către pârâtă în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Buzău, inițial învestită, a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.

În consecință, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Buzău, așa încât, cu aplicarea prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.