ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2184/2024

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

În motivarea cererii, s-a arătat că reclamanta a încheiat contractul de prestări servicii nr. x din 02.09.2022, prin care au fost contractate servicii de consultanță în vederea obținerii de fonduri nerambursabile în cadrul programului de finanțare "femeia antreprenor".

Prin sentința civilă nr. 3750 din 18.06.2024, Judecătoria Buzău, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

În motivare, instanța a reținut competența teritorială exclusivă de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la domiciliul consumatorului, în conformitate cu art. 1028 alin. (2) raportat la art. 121 C. proc. civ.

În continuare, constatând că pârâta B. S.R.L. are sediul în București, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei Judecătoriei Sector 6 București.

Prin sentința civilă nr. 7148 din 13 septembrie 2024, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competență a fost suspendată din oficiu judecata cauzei și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

În justificarea soluției, s-a reținut că în prezenta cauză prevalează aplicarea dispozițiilor art. 10 din contractul încheiat între părți, potrivit cărora părțile au ales ca orice litigii decurgând din contract să fie soluționate de instanțele judecătorești competente de la sediul prestatorului, situat în municipiul Buzău.

În ceea ce privește dispozițiile art. 121 Cod Procedură Civilă, instanța a reținut că nu sunt aplicabile în cauză, întrucât pârâta, debitor principal, este societatea B. S.R.L., care nu are calitatea de consumator în sensul în care acest termen este definit în legislația specială, iar în ce privește pe pârâta C., aceasta are calitatea de debitor accesoriu, fiind garantul obligației de plată a debitului de către societatea pârâtă, calitate care nu îi conferă și poziția de consumator în contractul de servicii încheiat cu reclamanta.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Judecătoria Buzău și Judecătoria Sectorului 6 București, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău, pentru următoarele considerente:

Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea cu valoare redusă întemeiată pe dispozițiile art. 1026 și urm. C. proc. civ., prin care societatea reclamantă A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâților B. S.R.L. și C. la plata sumei de 3.000 RON și a penalităților de întârziere de 1% pe zi, potrivit contractului de prestări servicii nr. x din 02.09.2022.

Raportat la prevederile art. 1028 alin. (1) din C. proc. civ., instanța competentă să soluționeze cererea este judecătoria, competența teritorială stabilindu-se potrivit dreptului comun, conform alin. (2) al aceluiași text de lege.

În cauză, prima instanță de conflict a reținut în mod greșit incidența normei de competență exclusivă prevăzută la art. 121 C. proc. civ., conform căreia cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului.

Înalta Curte reține că, în ceea ce privește competența de soluționare a litigiului în primă instanță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 121 C. proc. civ., deoarece acțiunea dedusă judecății nu este introdusă împotriva unui consumator, ci este specifică unui litigiu între profesioniști, fiind o acțiune personală, întemeiată pe dispozițiile privitoare la cererile cu valoare redusă, guvernată, în ce privește competența teritorială, de norme cu caracter de ordine privată.

În acest sens, se cuvine menționat faptul că, în data de 14.10.2022, C., în calitate de administrator al pârâtei B. S.R.L., a semnat înscrisul confirmativ nr. 65, prin care societatea pârâtă și-a însușit calitatea de beneficiar al contractului de prestări servicii ce face obiectul prezentului litigiu, aceasta fiind beneficiara finanțării fondurilor nerambursabile și, ca atare, asumându-și, în mod legal, toate drepturile și obligațiile ce decurg din acest contract.

Așadar, pârâta C. nu este parte în contractul de prestări servicii nr. x din 02.09.2022, în nume propriu, ci a acționat în calitate de reprezentant legal al pârâtei B. S.R.L., fiind garantul obligației de plată a debitului de către societatea pârâtă, potrivit art. 12.5 din contract, calitate care nu îi conferă și poziția de consumator în contractul de servicii încheiat cu reclamanta.

Pentru a stabili dacă pârâta persoană fizică are sau nu calitatea de consumator trebuie avute în vedere prevederile art. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, conform cărora consumatorul este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. Astfel, pentru aprecierea calității de consumator, este relevant criteriul scopului pentru care a fost încheiat contractul respectiv, iar nu situația subiectivă a persoanei respective, aspect subliniat și în jurisprudența obligatorie a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În acest sens, este relevantă cauza C-269/95, Francesco Benincasa împotriva Dentalkit S.R.L., unde CJUE definește criteriile ce trebuie avute în vedere la aprecierea calității de consumator (considerentele 15-18). Astfel, pentru determinarea unei competențe exclusive, noțiunea de consumator trebuie interpretată în mod restrictiv, prin referire la poziția persoanei respective într-un anumit contract, în raport cu natura și finalitatea acestuia, iar nu cu situația subiectivă a persoanei menționate, una și aceeași persoană putând fi considerată consumator în cadrul anumitor operațiuni și operator economic în cadrul altor operațiuni. Așadar, numai contractele încheiate în afara și independent de orice activitate sau finalitate de natură profesională, în scopul exclusiv de satisfacere a propriilor necesități de consum privat ale unui individ, se pretează aplicării dispozițiilor excepționale reglementate în favoarea consumatorului.

De asemenea, Curtea subliniază faptul că protecția acordată consumatorilor nu se justifică în cazul unei activități profesionale, fie ea și una viitoare, având în vedere că natura profesională a activității nu este înlăturată de caracterul viitor al acesteia.

O altă cauză a CJUE relevantă pentru determinarea calității de consumator este C-110/14 Horațiu Ovidiu Costea împotriva D.. În această cauză, CJUE a fost chemată să interpreteze noțiunea de consumator avută în vedere de articolul 2 litera (b) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, statuând că, în sensul acestei directive, consumator înseamnă orice persoană fizică ce, în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă, acționează în scopuri care se află în afara activității sale profesionale. În această cauză, Curtea subliniază că este vorba despre o noțiune obiectivă și funcțională, a cărei manifestare depinde de un singur criteriu: încadrarea actului juridic specific în domeniul activităților aflate în afara activității profesionale (considerentul 28). Cu alte cuvinte, ceea ce interesează din perspectiva consumatorului, este scopul contractului încheiat, iar nu calitatea personală a părții.

Astfel, atât la nivelul reglementărilor naționale, cât și al celor unionale, esențial pentru aprecierea calității de consumator este scopul contractului încheiat de către acesta, verificare ce trebuie realizată in concreto cu privire la contractul asupra căruia poartă litigiul, fiind lipsită de relevanță situația personală, una și aceeași persoană putând fi considerată consumator în cadrul anumitor operațiuni și operator economic în cadrul altor operațiuni.

Aplicând criteriile mai sus analizate la prezenta cauză, instanța constată că pârâta C. a semnat contractul dedus judecății în calitate de administrator al pârâtei B. S.R.L., prin care societatea s-a obligat să achite serviciile de consultanță în vederea obținerii de fonduri nerambursabile în cadrul programului de finanțare "femeia antreprenor", iar în această calitate și-a asumat obligația de a răspunde ca fidejusor, în solidar cu societatea.

Așadar, contractul încheiat are în vedere prestarea unei activități profesionale, iar pârâta persoană fizică a participat la încheierea acestui act juridic acționând ca un profesionist, în scopul derulării activității economice de către societatea al cărei reprezentant legal este.

Este lipsit de relevanță faptul că pârâta este persoană fizică, atât timp cât, la încheierea contractului dedus judecății, scopul acestuia privea, în mod direct, o activitate profesional.

Prin urmare, pârâta persoană fizică nu are calitatea de consumator.

Astfel, constatându-se că litigiul de față opune doi profesioniști, în materia competenței teritoriale, regula generală de drept comun este instituită de art. 107 din C. proc. civ., conform căruia: "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Totodată este de subliniat faptul că la art. 10 din contractul de prestări servicii nr. x din 02.09.2022, părțile au ales ca orice litigii decurgând din contract să fie soluționate de instanțele judecătorești competente de la sediul prestatorului, situat în municipiul Buzău.

Potrivit art. 126 alin. (1) din C. proc. civ., "părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă".

Din perspectiva reglementării procesual civile, clauza atributivă supusă analizei este validă, litigiul părților având drept cauză răspunderea contractuală și nefiind incidente normele de competență teritorială exclusivă reglementate în art. 117-121 din C. proc. civ.

În consecință, ipoteza de excludere prevăzută de art. 126 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi reținută la verificarea competenței teritoriale, din moment ce procesul inițiat nu are natura unui litigiu în materia protecției consumatorilor.

Totodată, părțile nu au contestat această convenție și nici înscrisul sub semnătură privată care o materializează, sens în care Înalta Curte constată că dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. sunt pe deplin incidente în cauză, cerințele aplicării lui fiind îndeplinite.

În aceste condiții, sesizarea Judecătoriei Buzău a fost făcută în acord cu alegerea de competență a părților, astfel încât în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (1) și art. 116 C. proc. civ., prin sesizarea acestei instanțe reclamanta și-a exercitat dreptul de opțiune, potrivit art. 10 din contractul de prestări servicii nr. x din 02.09.2022.

Mai mult, Judecătoria Buzău nu se putea dezînvesti, potrivit art. 129 alin. (3) și art. 130 alin. (3) C. proc. civ., chiar și în situația în care competența teritorială ar fi aparținut altei instanțe.

În consecință, în raport de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea primei instanței învestite, respectiv în favoarea Judecătoriei Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău – secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2024.