ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1527/2024

HOTĂRÂRE

18.09.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1527/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 18 septembrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 23.08.2023 pe rolul Judecătoriei Timișoara, sub nr. x/2023, creditoarea A. S.R.L. în contradictoriu cu debitorii B. S.R.L, C., D. a solicitat instanței obligarea debitorilor la plata sumei de 277.645,02 RON, ce urmează a fi actualizată potrivit clauzei art. 7.14 din contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 05 TM1 din 31.01.2022 coroborat cu art. 9.4 din același contract, până la stingerea integrală a obligației.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1014-1025 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1074 din 12 ianuarie 2024 pronunțată de Judecătoria Timișoara a fost admisă excepția necompetenței materiale și teritoriale și în consecință, a fost declinată competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Buzău.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Timișoara a reținut că potrivit art. 1016 C. proc. civ., cererea pentru emiterea unei ordonanțe de plată poate fi introdusă de creditor la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță, iar în privința competenței materiale a instanței competente pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță, art. 95 pct. 1 C. proc. civ. prevede că tribunalele judecă, în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.

Totodată, instanța a reținut că având în vedere dispozițiile legale anterior menționate, precum și prevederile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ. ce stabilesc în cazul cererilor evaluabile în bani, un plafon maximal de 200.000 de RON al valorii obiectului cererii în raport cu care instanța competentă este judecătoria, observând că valoarea obiectului cererii deduse judecății prin capătul principal de cerere este de 277.645,02 RON, așadar superioară plafonului anterior menționat, prezenta ordonanță de plată este de competența materială a tribunalului, iar nu a judecătoriei.

În ceea ce privește cererea privind declinarea competenței de soluționarea a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, ca fiind instanța în circumscripția căreia își are sediul vânzătorul, instanța a reținut că, prin art. 9.8. din contract, părțile au prevăzut că eventualele litigii se vor soluționa pe cale amiabilă sau, dacă acest lucru nu este posibil, acestea vor fi soluționate de instanțele de judecată de la sediul vânzătorului.

Prin urmare, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Prin sentința civilă nr. 331 din 22 mai 2024, Tribunalul Buzău a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocate de către B. S.R.L., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În esență, Tribunalul Buzău a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1016 C. proc. civ., dacă debitorul nu plătește în termenul prevăzut la art. 1.015 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.

A mai reținut instanța că potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, iar conform art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalul judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe. Totodată, potrivit art. 98 alin. (1) și (2) C. proc. civ., competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale, precum dobânzile, penalitățile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenței, și nici prestațiile periodice ajunse la scadență în cursul judecății.

Așadar, Tribunalul Buzău a reținut că în speță competența materială este determinată de valoarea obiectului principal, aceasta fiind de 150.091,44 RON, și nu de valoarea penalităților sau de valoarea tuturor pretențiilor.

Având în vedere că valoarea obiectului principal al cererii de chemare în judecată nu depășește pragul de 200.000 RON, văzând dispozițiile art. 1016 și pe cele ale art. 98 alin. (1) și (2) C. proc. civ., citate mai sus, instanța a constatat că revine Judecătoriei Timișoara competența de soluționare a prezentei ordonanțe de plată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Timișoara competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Judecătoria Timișoara și Tribunalul Buzău, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Niciuna din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere material și teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

În ceea ce privește competența teritorială, respectiv delimitarea competenței între instanțe de același grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv și norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect ordonanță de plată, prin cererea de chemare în judecată formulată, creditoarea solicitând obligarea debitorilor la plata sumei de 277.645,02 RON, din care suma de 127.553,58 RON reprezintă penalități, sumă ce urmează a fi actualizată potrivit clauzei art. 7.14 din contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 05 TM1 din 31.01.2022 coroborat cu art. 9.4 din același contract, până la stingerea integrală a obligației.

Prin urmare, competența de soluționare a cauzei se determină în considerarea faptului că reclamanta a învestit instanța cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 1014 C. proc. civ., cu privire la procedura ordonanței de plată.

Potrivit dispozițiilor art. 1016 C. proc. civ., dacă debitorul nu plătește în termenul prevăzut la art. 1015 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.

Regula generală de drept comun, în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Totodată, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.:

"Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar conform alin. (4):

"Dacă necompetența nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă, nu va putea cere declararea necompetenței."

Așadar, potrivit textului legal evocat, reclamantul nu este îndreptățit să invoce excepția de necompetență teritorială, ci numai dacă o atare excepție a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Or, în cauză, excepția de necompetență teritorială a fost invocată de către reclamant, fără a fi invocată de către pârâți printr-o eventuală întâmpinare. Prin urmare, a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 C. proc. civ.

Prin alegerea exprimată de reclamantă la momentul promovării acțiunii coroborată cu neinvocarea excepției de necompetență teritorială de către pârâtă în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Timișoara, inițial învestită, a devenit competentă teritorial să judece prezentul litigiu.

În ceea ce privește competența materială de soluționare a cauzei, instanța supremă reține că potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.:

"Judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști." Totodată, conform art. 98 alin. (1) și (2) C. proc. civ.:

"Competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale, precum dobânzile, penalitățile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenței, și nici prestațiile periodice ajunse la scadență în cursul judecății."

Prin urmare, Înalta Curte reține că în cauza dedusă judecății, competența materială este determinată de valoarea obiectului principal, aceasta fiind de 150.091,44 RON, astfel cum rezultă din înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată aflate la dosarul Judecătoriei Timișoara, și nu de valoarea tuturor pretențiilor solicitate, respectiv 277.645,02 RON, care includ și penalitățile în cuantum de 127.553,58 RON.

În consecință, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în speță, competența teritorială și materială de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Timișoara, așa încât, cu aplicarea prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.