ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 172/2025

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15 decembrie 2023 pe rolul Judecătoriei Focșani – Secția civilă, sub nr. x/231/2023, creditoarea A S.R.L. a chemat în judecată pe debitoarea B S.R.L., solicitând emiterea unei ordonanțe de plată pentru suma de 24.427,72 lei. De asemenea, a solicitat obligarea debitoarei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,02%/zi de întârziere, calculate de la data scadenței până la momentul plății efective.

La data de 27 martie 2024 creditoarea A S.R.L. a depus la dosar o cerere, prin care a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, având în vedere schimbarea sediului social al pârâtei în București, B-dul (…), sector 2, începând cu data de 2 noiembrie 2023 [filele (...), (...) din dosarul Judecătoriei Focșani].

Instanța a dispus verificări la Oficiul Național al Registrului Comerțului, fiind comunicat certificatul constatator cu privire la debitoarea B S.R.L.

La termenul de judecată din 12 iunie 2024 instanța a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Focșani, invocate de creditoarea A S.R.L. și a rămas în pronunțare pe această excepție.

Prin sentința civilă nr. 8217/2024 din 19 iunie 2024, pronunțată de Judecătoria Focșani – Secția civilă, în dosarul nr. x/231/2023, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Focșani, fiind declinată competența de soluționare a cererii de emitere a ordonanței de plată, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Focșani a reținut că dispozițiile art. 1016 C. proc. civ. trebuie să fie coroborate cu cele ale art. 113 alin. (1) pct. 3 din același cod, potrivit cărora „în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: (3) instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract”.

Având în vedere că prevederile legale citate anterior fac trimitere la locul ,,prevăzut” în contract, instanța a apreciat că lipsa unor clauze contractuale exprese conduce la inaplicabilitatea dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

În această situație, devin aplicabile dispozițiile art. 107 C. proc. civ. care stabilesc drept instanță competentă teritorial ,,instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul debitorul”.

Instanța a constatat că la data formulării cererii de chemare în judecată debitoarea avea sediul social în București, B-dul (…), sectorul 2, începând cu data de 2 noiembrie 2023, după cum a arătat reclamanta și după cum rezultă din Certificatul constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Fiind aplicabilă regula generală de competență, în baza dispozițiilor art. 130-132 C. proc. civ., Judecătoria Focșani a admis excepția de necompetență teritorială și a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii pentru emiterea ordonanței de plată, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Prin sentința civilă nr. 15136/2024 din 17 octombrie 2024, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București – Secția civilă, în dosarul nr. x/231/2023, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată din oficiu; s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta-creditoare A S.R.L. și pe pârâta-debitoare B S.R.L., în favoarea Judecătoriei Focșani; s-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Focșani și Judecătoria Sectorului 2 București, s-a suspendat judecata cauzei și s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vedere soluționării conflictului de competență.

În motivarea acestei sentințe, Judecătoria Sectorului 2 București a reținut că necompetența teritorială de ordine privată poate fi invocată numai de către pârât, nu și de către instanță din oficiu sau de către reclamant.

În speță, pârâta-debitoare a înțeles să nu conteste competența teritorială a Judecătoriei Focșani, prin nedepunerea întâmpinării, iar manifestarea de voință în sensul alegerii instanței realizate de către reclamanta-creditoare a atras competența teritorială a Judecătoriei Focșani.

Pe cale de consecință, prin alegerea competenței Judecătoriei Focșani, această instanță a devenit exclusiv competentă să judece litigiul cu care a fost învestită, moment de la care orice altă instanță posibil competentă a pierdut această vocație.

Întrucât este vorba de o competență teritorială relativă, neinvocarea de către pârâtă a excepției de necompetență, în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., conduce la prezumția că părțile au convenit tacit la prorogarea competenței în favoarea Judecătoriei Focșani, care nu putea să își decline competența la solicitarea reclamantei-creditoare.

Instanța a menționat că este culpa reclamantei-creditoare faptul că, anterior înregistrării acțiunii pe rolul instanței, nu a efectuat verificări cu privire la sediul actual al pârâtei-debitoare, culpă care nu poate fi invocată la un moment ulterior pentru a obține declinarea competenței de soluționare a cauzei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă, sub nr. x/231/2023, la data de 2 decembrie 2024.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

În ceea ce privește competența teritorială, respectiv delimitarea competenței între instanțe de același grad, Codul de procedură civilă cuprinde norme cu caracter dispozitiv și norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect ordonanță de plată, prin cererea de chemare în judecată formulată creditoarea solicitând obligarea debitoarei la plata sumei de 24.427,72 lei și a penalităților de întârziere în cuantum de 0,02%/zi de întârziere, calculate de la data scadenței până la momentul plății efective.

Prin urmare, competența de soluționare a cauzei se determină în considerarea faptului că reclamanta a învestit instanța cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 1014 C. proc. civ., cu privire la procedura ordonanței de plată.

Potrivit art. 1016 C. proc. civ., dacă debitorul nu plătește în termenul prevăzut la art. 1015 alin. (1) din același cod, creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.

Regula generală de drept comun, în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., potrivit căruia „cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel”.

Totodată, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ. „necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii”.

Așadar, potrivit textului legal evocat, instanța judecătorească nu este îndreptățită să își decline, din oficiu, competența, ci numai dacă o atare excepție a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Or, în cauză, excepția de necompetență teritorială a fost invocată din oficiu chiar de către Judecătoria Focșani, la cererea reclamantei-creditoare A S.R.L., fără a fi invocată de către pârâtă prin întâmpinare. Prin urmare, excepția de necompetență teritorială a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Prin alegerea exprimată de reclamantă la momentul promovării acțiunii coroborată cu neinvocarea excepției de necompetență teritorială de către pârâtă în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Focșani, inițial învestită, a devenit în mod exclusiv competentă să judece litigiul.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Focșani, așa încât, în aplicarea prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 135 alin. (4) din același cod, urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2025.