ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1313/2025

HOTĂRÂRE

23.09.2025

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1313/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă sub număr de dosar x/2025, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.R.L. și C., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtelor la încetarea, precum și interzicerea oricăror activități care deturnează clientela reclamantei, în special cele care privesc utilizarea de informații legate de activitatea, tehnicile folosite, modul de promovare a serviciilor, precum și referitoare la clienții săi, până la soluționarea definitivă a litigiului asupra fondului - dosarul nr. x/2024, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă la data de 12 decembrie 2024; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 95/PI din 5 februarie 2025, Tribunalul Timiș, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale funcționale și teritoriale, invocată din oficiu, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut, în esență, că raportat la pretențiile formulate și dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 7 alin. (1)-(3) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, prezentul litigiu nu reprezintă un conflict de muncă, ci un litigiu cu profesioniștii, având ca obiect concurența neloială, de competența tribunalului de la sediul/domiciliul pârâtelor.

Întrucât pârâtele au domiciliul, respectiv sediul în județul Hunedoara, instanța a admis excepția de necompetentă funcțională și teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara - secție/complet specializată/specializat în soluționarea litigiilor cu profesioniști.

Prezenta cauză a fost înregistrată la 12 mai 2025 pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția I civilă, unui complet specializat litigii de muncă și asigurări sociale, sub același număr de dosar.

S-a constatat că din eroare prezenta cauză a fost înregistrată pe rolul unui complet specializat litigii de muncă și asigurări sociale din cadrul secției I Civile a Tribunalului Hunedoara, în loc să fie înregistrat pe rolul unui complet specializat în soluționarea litigiilor cu profesioniștii din cadrul secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Hunedoara.

Față de considerentele de fapt și de drept de mai sus, instanța a admis excepția necompetenței funcționale materiale a completului C3 LM-AS din cadrul secției I Civile, invocată de instanță din oficiu, și, în consecință, a trimis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. și C., spre competentă soluționare, către completele specializate în soluționarea litigiilor cu profesioniștii din cadrul secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Hunedoara.

Dosarul a fost înregistrat la 16 mai 2025 pe rolul secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

La termenul de judecată din 15 iulie 2025, Tribunalul Hunedoara a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale și a rămas în pronunțare asupra excepției.

S-a reținut că potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 11/1991, acțiunile izvorând dintr-o practică de concurență neloială sunt de competența tribunalului locului săvârșirii faptei sau în a cărui rază teritorială se găsește sediul pârâtului; în lipsa unui sediu este competent tribunalul domiciliului pârâtului.

S-a constatat că actele de concurență neloială inițiate de pârâte au constat în abordarea directă a clienților reclamantei din Timișoara și Dumbrăvița. În consecință, Tribunalul Hunedoara nu reprezintă tribunalul locului săvârșirii faptei, în sensul art. 7 alin. (2) din Legea nr. 11/1991.

Reclamanta a solicitat obligarea pârâților, în solidar, la încetarea și înlăturarea actelor de concurență neloială desfășurate în dauna reclamantei, iar din motivarea acțiunii rezultă că persoana juridică reprezintă societăți comerciale cu răspundere limitată la care pârâta, persoană fizică a devenit asociată și administrator.

În consecință, în privința competenței teritoriale, Tribunalul Hunedoara a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia; în cazul în care printre pârâți sunt și obligați accesoriu, cererea se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali.

S-a constatat că reclamanta a ales Tribunalul Timiș în a cărui circumscripție s-au produs faptele de concurență neloială, astfel că, raportat la art. 130 alin. (2) și la art. 131 C. proc. civ., s-a apreciat că Tribunalul Timiș nu putea invoca excepția necompetenței teritoriale de vreme ce era competent să soluționeze pricina, nefiind invocată nicio excepție în cauză.

Așa fiind, prin sentința civilă nr. 368/CA/2025 din 15 iulie 2025, Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta A. S.R.L., în favoarea Tribunalului Timiș. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Timiș competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea promovată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanței obligarea pârâtelor la încetarea, precum și interzicerea oricăror activități care deturnează clientela reclamantei, în special cele care privesc utilizarea de informații legate de activitatea, tehnicile folosite, modul de promovare a serviciilor, precum și referitoare la clienții săi, până la soluționarea definitivă a litigiului asupra fondului înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș.

Raportat la obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, se poate constata că norma ce reglementează competența teritorială, este una de ordine privată, iar nu de ordine publică, întrucât prin dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale (act normativ aplicabil speței) se instituie o competență teritorială alternativă, iar pricina este una privitoare la drepturi de care părțile pot dispune.

Diferența între necompetența de ordine publică și cea de ordine privată se reflectă și în ceea ce privește persoanele care o pot invoca.

Astfel, spre deosebire de necompetența de ordine publică, necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă aceasta nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Or, în speță, excepția de necompetență teritorială a fost invocată din oficiu chiar de către Tribunalul Timiș, secția I civilă (instanța inițial învestită), fără a fi invocată de vreun pârât printr-o eventuală întâmpinare, prin urmare, a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Excepția de necompetență teritorială fiind una de ordine privată și cum o atare excepție nu a fost invocată de către pârâte prin întâmpinare, ci chiar de către instanță din oficiu, se constată că Tribunalul Timiș în mod nelegal a invocat și s-a considerat necompetent.

Prin înregistrarea acțiunii pe rolul Tribunalul Timiș coroborată cu neinvocarea excepției de necompetență teritorială de către pârâte, în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., această instanță a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.

În consecință, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Timiș, așa încât, cu aplicarea prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.