ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 172/2026

Ședința publică din data de 29 ianuarie 2026

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

În cadrul dosarului nr. x/2024, A. a formulat o cerere reconvențională împotriva societății B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să oblige pârâta la unor drepturi bănești de natură salarială și daune morale, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 25.11.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă a disjuns cererea reconvențională, fiind format dosarul nr. x/2024.

Prin sentința civilă nr. 76/2025 din 27.01.2025, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Pentru a pronunța astfel, în baza art. 269 Codul muncii, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de reclamantă, reținând că domiciliul acesteia se află în județul Timiș, context în care competența teritorială exclusivă revine Tribunalului Timiș.

Prin sentința civilă nr. 1285/20.11.2025, Tribunalul Timiș, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara; a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a pronunța astfel, a reținut că art. 123 C. proc. civ. instituie o prorogare legală de competență în favoarea instanței învestite cu soluționarea cererii principale, aceasta devenind competentă să judece și cererile accesorii, adiționale sau incidentale, inclusiv cererea reconvențională, chiar dacă, în mod obișnuit, acestea ar fi de competența altei instanțe.

Astfel, în aplicarea acestor dispoziții, a apreciat că Tribunalul Hunedoara, învestit cu soluționarea cererii principale din dosarul nr. x/2024, a dobândit competența de a soluționa și cererea reconvențională formulată de fosta salariată împotriva fostului angajator; de asemenea, a subliniat că, potrivit art. 210 alin. (2) C. proc. civ., chiar în ipoteza disjungerii cererii reconvenționale, atunci când numai cererea principală este în stare de judecată, instanța care a dispus disjungerea rămâne competentă să soluționeze cererea reconvențională separat.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea litigiului, Înalta Curte reține următoarele:

Instanța a fost sesizată, pe cale reconvențională, cu soluționarea unui conflict individual de muncă de numita A. împotriva societății B. S.R.L.; cererea reconvențională a fost formulată în cadrul dosarului nr. x/2024 al Tribunalului Hunedoara, secția I civilă și ulterior disjunsă în favoarea unei alte instanțe, respectiv Tribunalului Timiș, în considerarea art. 269 din Codul muncii, raportat la domiciliul reclamantei; de altfel, excepția a fost invocată chiar de către reclamanta reconvențională.

Înalta Curte notează că cererea reconvențională are natura juridică a unei cereri incidentale, în sensul art. 30 alin. (6) din C. proc. civ., iar acest caracter atrage aplicabilitatea art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează un caz de prorogare legală a competenței, în sensul că instanța competentă să soluționeze cererea principală devine competentă să judece și cererile accesorii, adiționale și incidentale formulate în cadrul aceluiași proces, chiar dacă, în mod obișnuit, acestea nu ar fi intrat în competența sa materială sau teritorială.

Totodată, competența instanței se determină la momentul sesizării acesteia, astfel încât instanța învestită cu soluționarea cererii principale rămâne competentă să soluționeze și cererea reconvențională, inclusiv după disjungerea acesteia în vederea soluționării separate, în condițiile art. 210 din C. proc. civ.

În consecință, verificarea competenței instanței sesizate, în temeiul art. 131 C. proc. civ., poate viza doar cererea principală, nu și cererile incidentale, față de care sunt incidente prevederile art. 123 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, chiar și în ipoteza în care cererea reconvențională formulată în cauză ar fi atras competența unui alt tribunal, această împrejurare este lipsită de relevanță, întrucât cererea nu a fost formulată pe cale principală, ci pe cale incidentală, în cadrul unui proces deja pendinte. În aceste condiții, competența de soluționare aparține Tribunalului Hunedoara, instanța inițial învestită cu judecarea cererii principale.

În aceste condiții, instanța nu mai poate să se dezînvestească prin declinarea competenței de soluționare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului, și nici chiar reclamanta nu mai poate reveni asupra alegerii sale, în favoarea unei alte instanțe.

Pentru aceste considerente, în baza art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2026.