Decizia nr. 667/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — conflict de competență împotriva sentinței nr. 4/2024 a Tribunalului Mehedinți

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 30 octombrie 2023, sub numărul x/101/2023, reclamantul A în contradictoriu cu pârâta S.C. B S.R.L., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâta să-i plătească reclamantului daune morale în cuantum de 500.000 lei pentru vătămarea fizică suferită. În drept, a invocat art. 192 și 19 C. proc. civ., art. 252, 253 alin. (4) și art. 1391 alin. (1) C. civ. 1.

Prin sentința nr. 4/2024 din 19 ianuarie 2024, Tribunalul Mehedinți – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosar nr. x/101/2023 a admis excepția necompetenței funcționale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Secției conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului Mehedinți. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat acordarea sumei de 500.000 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului pe care l-a suferit la un moment la care presta activitate în favoarea societății S.C. B S.R.L. Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de acordarea unor despăgubiri prin care să se repare atingerea adusă integrității fizice a persoanei reclamante, paguba fiind generată de un accident de muncă. Reclamantul a arătat că presta activitate în folosul societății S.C. B S.R.L. chiar dacă nu avea încheiat un contract de muncă, fiind deservent pe un utilaj. În aceste condiții, în care cererea de chemare în judecată urmărește acordarea unor despăgubiri generate de un accident de muncă, a fost admisă excepția necompetenței funcționale, iar cauza a fost trimisă pentru soluționare la Secția conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului Mehedinți. 1.

Învestit prin declinare, Tribunalul Mehedinți – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 612 din 21 martie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/101/2023*, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Hunedoara. În motivare, instanța a reținut incidența în cauză a art. 268 alin. (2) C. muncii: „Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul.” A constatat că reclamantul are domiciliul în Hunedoara, iar locul de muncă efectiv al acestuia a fost, cum chiar reclamantul arată în acțiune, la punctul de lucru al societății din satul (...) (lângă Deva). A conchis că, având în vedere că atât domiciliul, cât și locul efectiv de muncă al reclamantului se află în raza de competență a Tribunalului Hunedoara, această instanță este competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza. 1.

Învestit prin declinare, Tribunalul Hunedoara – Secția I civilă, prin sentința civilă nr. 2098/2024 din 06 noiembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/101/2023* a admis excepția necompetenței teritoriale și funcționale, invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Mehedinți – Secția I civilă. În motivare, instanța a reținut că reclamantul nu a fost salariat al pârâtei în baza unui contract individual de muncă, pentru a fi în prezența unui conflict de muncă așa cum este definit și reglementat de art. 231 din Legea 53/2003 - C. muncii, acesta fiind un fapt necontestat. A mai reținut că dosarul nu are ca obiect pretenții pentru daunele/prejudiciile suferite în urma unui accident de muncă, în temeiul Legii nr. 319/2006 coroborate eventual cu art. 253 C. muncii, ci răspundere civilă delictuală, întemeiată pe dispozițiile art. 1391 alin. (1) C. civ., pentru prejudiciile morale pretins a fi suferite de reclamant. A mai citat prevederile art. 44 din Legea nr. 319/2006. A arătat că reclamantul a indicat prin avocatul său temeiul de drept al pretențiilor sale, și anume art. 1391 alin. (1) C. civ., pentru prejudiciile morale pretins a fi suferite de acesta, iar judecătorul nu este îndrituit să modifice obiectul cauzei. A mai explicitat că reclamantul A înțelege să se judece cu pârâta S.C. B S.R.L. ca urmare a faptei ilicite săvârșite de aceasta din urmă de a nu-i încheia un contract individual de muncă. În aceste condiții, având în vedere obiectul cauzei, motivele de fapt și de drept invocate de reclamant prin avocatul său, precum și necesitarea respectării principiul disponibilității, s-a reținut că prezentul litigiu nu are ca obiect un litigiu de muncă, ci unul civil, având ca obiect răspundere civilă delictuală, întemeiată pe dispozițiile art. 1391 alin. (1) C. civ., pentru prejudiciile morale pretins a fi suferite de reclamant și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției I civile a Tribunalului Mehedinți. 1.

Învestit prin declinare, Tribunalul Mehedinți – Secția I civilă, prin sentința nr. 2/2025 din 21 ianuarie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/101/2024 a admis excepția necompetenței materiale procesuale și a necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Hunedoara. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului ivit. În motivare, instanța a reținut în esență, că, având în vedere obiectul litigiului, sunt incidente normele de procedură speciale referitoare la competența materială și teritorială prevăzute de art. 269 C. muncii, conform cărora cererile referitoare la conflictele individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul, raportat și la art. 231 C. muncii, care definește conflictele de muncă, art. 5 și art. 16 alin. (1) C. muncii. A mai subliniat că, în cauză, instanța a fost învestită să se pronunțe asupra cererii reclamantului privind obligarea pârâtei la contravaloarea prejudiciului cauzat acestuia ca urmare a accidentului de muncă soldat cu producerea unei infirmități fizice permanente. În consecință, în ciuda precizării reclamantului referitoare la răspunderea civilă delictuală drept temei juridic al acțiunii, instanța a considerat că natura raportului juridic litigios nu poate fi ignorată, motivele exhibate în susținerea acesteia grefându-se pe raportul de muncă de facto existent între părți, astfel că revine unui complet specializat în litigii de muncă competența de soluționarea a cauzei. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Obiectul litigiului care a generat prezentul conflict negativ de competență îl reprezintă acțiunea formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâta S.C. B S.R.L., prin care acesta a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta să-i plătească reclamantului daune morale în cuantum de 500.000 lei pentru vătămarea fizică suferită. Înalta Curte constată că, în speță, Tribunalul Mehedinți – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Mehedinți – Secția de conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Hunedoara – Secția I civilă și Tribunalul Mehedinți – Secția I civilă au făcut aplicarea, pe de o parte, a art. 269 C. muncii, apreciind că litigiul este unul de muncă și, pe de altă parte, a dreptului comun civil, considerând că litigiul este unul de natură civilă, raportat la precizările formulate de reclamant, și anume întemeierea în drept a acțiunii pe dispozițiile art. 1391 alin. (1) C. civ. Prioritar, Înalta Curte reține că prezentul conflict negativ de competență vizează atât competența materială, cât și cea teritorială de soluționare a cauzei. Cât privește competența teritorială a tribunalului, regula de drept comun în această materie este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediu pârâtul, dacă legea nu dispune astfel. Regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial. În cauză, pârâta S.C. B S.R.L. își are sediul în Drobeta Turnu-Severin, str. (...), județul Mehendinți. Competența ratione materiae se determină în funcție atât de obiectul cererii de chemare în judecată, cât și de valoarea obiectului cererii. În cauză, reclamantul a învestit instanța de judecată cu o cerere prin care a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta să-i plătească daune morale în cuantum de 500.000 lei pentru vătămarea fizică suferită ca urmare a faptului că, fiind angajat al societății pârâte, fără ca aceasta să-i încheie un contract de muncă, în timp ce lucra la punctul de lucru al societății din satul (...), lângă Deva, la un concasor de piatră, a suferit un accident de muncă. A explicitat că utilajul nu a mai funcționat, a trebuit să-l repare, moment în care i s-au comprimat mâna stângă și degetele între componentele de transmisie ale utilajului. Din accident a rezultat amputarea unui deget și fracturarea/luxația celorlalte degete, cu apariția unor complicații grave, fiind vorba de o infirmitate permanentă. În drept, a invocat prevederile art. 192 și 19 C. proc. civ., art. 252, 253 alin. (4) și art. 1391 alin. (1) C. civ. De asemenea, prin notele scrise de la fila 24 din dosarul Tribunalului Mehedinți - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul a indicat în mod expres, obiectul cererii de chemare în judecată ca fiind răspundere civilă delictuală întemeiată pe dispozițiile art. 1391 alin. (1) C. civ., reprezentate de prejudiciile morale pretins a fi suferite de reclamant. De asemenea, la data de 06.11.2024, reclamantul, prin avocat ales, a indicat în mod expres Tribunalului Hunedoara, faptul că obiectul dosarului este acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe prevederile art. 1391 C. civ. Or, conform art. 22 alin. (4) și alin. (5) C. proc. civ., „(4). Judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă. (5) Cu toate acestea, judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părțile, în virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică și motivele de drept asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora”. În cauză, reclamantul a indicat prin apărător ales natura și obiectul acțiunii sale, precum și temeiul de drept civil al pretențiilor sale, și anume art. 1391 alin. (1) C. civ., pentru prejudiciile morale pretins a fi suferite de acesta, indicând că înțelege să se judece cu pârâta ca urmare a faptei ilicite săvârșite de aceasta din urmă de a nu-i încheia un contract individual de muncă. Conform art. 9 alin. (2) C. proc. civ. care reglementează principiul disponibilității care guvernează procesul civil „(2) Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților”. În această ipoteză, judecătorul nu poate proceda la modificarea obiectul cauzei, astfel că Înalta Curte constată că instanța a fost învestită cu o cauză de natură civilă, competența aparținând tribunalului, raportat la cuantumul pretențiilor solicitate, 500.000 lei, potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Înalta Curte mai constată faptul că încă din fața primei instanțe de judecată sesizate, reclamantul a indicat aceste jaloane ale cererii sale de chemare în judecată, jaloane în raport de care s-au declanșat declinările succesive de competență și în final, conflictul de competență. În fine, nu i se poate imputa Tribunalului Hunedoara invocarea din oficiu a excepției de necompetență funcțională, atât timp cât competența materială procesuală a secției sau completului specializat este o competență de ordine publică, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de recurs în interesul legii. Așadar, regimul invocării acesteia, este același ca și în cazul celorlalte excepții de necompetență de ordine publică, întrucât competenței materiale procesuale, ca gen proxim, i se subsumează și competența specializată, ca specie, astfel cum este ea reglementată în cuprinsul Legii nr. 304/2004, precum și în cuprinsul unor legi speciale. Față de argumentele expuse, și în raport cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 95 pct. 1 C. proc. civ. și art. 107 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți – Secția I civilă.