ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 60/2024

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2024

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

A. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 17 septembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta Societatea "A." S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții Societatea "B." S.R.L. și C., solicitând instanței: să interzică pârâților utilizarea conceptului Stradale, precum și a elementelor esențiale cuprinse în oferta transmisă de A. către D. la data de 23.02.2018, în cadrul restaurantului deschis de B. în sediul D. situat în Calea x, București; încetarea folosirii de către pârâți a informațiilor de natură confidențială aparținând Societății, la care pârâtul C. a avut acces prin natura activității desfășurate în cadrul Societății "A." S.R.L.; încetarea acțiunilor efectuate în scopul obținerii unor condiții, din partea furnizorilor Societății reclamante, similare cu cele practicate în relația cu aceasta din urmă, profitând de fosta calitate a lui C. în cadrul Societății "A." S.R.L.; să oblige pârâții, în mod solidar, la plata sumelor de 331.821 RON, reprezentând prejudiciu suferit de Societatea- reclamantă ca urmare a faptelor de concurență neloială și să dispună publicarea hotărârii judecătorești privind obligarea la încetarea actelor și faptelor de concurență neloială în presă, pe cheltuiala pârâților; cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1 alin. (2) și (3), art. 2 alin. (2) și art. 3 din Legea nr. 11/1991 și că sunt îndeplinite condițiile de angajare a răspunderii civile delictuale a pârâților, autori ai unor acte și fapte de concurență neloială sancționate de Legea nr. 11/1991.

La data de 28.11.2018, pârâții au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Reclamanta A. S.R.L. a formulat cerere precizatoare/modificatoare a cererii de chemare în judecată, prin care a completat petitul acțiunii introductive și, pe cale de consecință, a solicitat instanței de judecată: 1) să dispună interzicerea următoarelor acte și fapte de concurență neloială: a) utilizarea conceptului Stradale, precum și a elementelor esențiale cuprinse în oferta transmisa de A. către D. la data de 23.02.2018, în cadrul restaurantului deschis de B. S.R.L. în sediul D. situat în Calea x, București; b) folosirea informațiilor de natură confidențială aparținând Societății, la care C. a avut acces prin natura activității desfășurate în cadrul A.; c) acțiunilor efectuate în scopul obținerii unor condiții, din partea furnizorilor Societății, similare cu cele practicate în relația cu aceasta din urmă, profitând de fosta calitate a lui C. în cadrul A.; d) deturnarea clienților societății; 2) să constate fapta ilicită de concurență neloială săvârșită de B. constând în utilizarea conceptului Stradale și a elementelor din oferta D.; 3) să oblige pârâții în mod solidar la plata sumelor de 474.769 RON, reprezentând prejudiciu suferit de Societate ca urmare a faptelor de concurență neloială; 4) să dispună publicarea hotărârii judecătorești privind obligarea la încetarea actelor și faptelor de concurență neloială în presă, pe cheltuiala pârâților; 5) să dispună obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâții au depus întâmpinare la cererea precizatoare/modificatoare a cererii de chemare în judecată, prin care au solicitat respingerea cererii formulată de reclamantă ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

La termenul de judecată din data de 12.02.2021 reclamanta a depus cerere de majorare a cuantumului obiectului cererii de chemare în judecată astfel: în ceea ce privește prejudiciul suferit de societate, ca urmare a deturnării școlii E., în urma concluziilor raportului de expertiză, reclamanta a precizat cuantumul pretențiilor la 179.583,02 RON (având în vedere că profitul brut al societății ar fi fost de 239.444,03 RON și aplicând un procent de 75% din profitul brut). În ceea ce privește profitul net pe care societatea l-ar fi obținut dacă ar fi deschis restaurantul Stradale și dacă s-ar fi desfășurat prestarea serviciilor pentru evenimente organizate de către D., ținând cont de concluziile raportului de expertiză, reclamanta și-a precizat pretențiile la suma de 249.068,91 RON, reprezentând 23% din profitul brut pe care societatea l-ar fi obținut prin deschiderea restaurantului și organizarea evenimentelor D.. În ceea ce privește drepturile salariale și contribuțiile plătite de societate pentru perioada 01.05.2018-03.08.2018, raportat la concluziile raportului de expertiză, reclamanta și-a prezentat cuantumul pretențiilor la 77.210,3 RON, raportându-se la 50% din costul salarial în lunile mai- iulie și la 20% din costul salarial pentru luna august. Prin urmare, prejudiciul inițial solicitat de societate în cadrul acțiunii principale de 474.769 RON a fost majorat la 505.862,23 RON.

Prin sentința civilă nr. 1660/2021, pronunțată la data de 11 iunie 2021, în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis acțiunea formulată de reclamanta Societatea "A." S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Societatea "B." S.R.L. și C. și a interzis pârâților efectuarea următoarelor acte și fapte de concurență neloială: utilizarea conceptului Stradale, precum și a elementelor esențiale cuprinse în oferta transmisă de reclamantă către D. la data de 23.02.2018, în cadrul restaurantului deschis de B. S.R.L. în sediul D.; folosirea informațiilor de natură confidențială aparținând reclamantei, la care C. a avut acces prin natura activității desfășurate în cadrul A.; acțiunilor efectuate în scopul obținerii unor condiții, din partea furnizorilor reclamantei, similare cu cele practicate în relația cu aceasta din urmă, profitând de fosta calitate a lui C. în cadrul A.; deturnarea clienților reclamantei; a obligat pârâții, în solidar, la plata sumei de 505.862,23 RON, reprezentând despăgubiri și a dispus publicarea hotărârii judecătorești privind obligarea la încetarea actelor și faptelor de concurență neloială în presă, pe cheltuiala pârâților; obligat pârâții, în solidar, la plata sumei de 57.932,36 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au promovat apel, în termen, pârâții Societatea "B." S.R.L. și C..

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1509/A, pronunțată la data de 11 octombrie 2022, în dosarul nr. x/2018, a admis apelul formulat de apelanții-pârâți C. și B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1660/11.06.2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, având ca obiect acțiune în concurență neloială, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că: a obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 428.651,93 RON, reprezentând despăgubiri; a obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 57.159,87 RON, reprezentând cheltuieli de judecată; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței; a obligat intimata- reclamantă să plătească apelanților- pârâți suma de 2.324,60 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată și a obligat apelanții-pârâți să plătească intimatei-reclamante suma de 37.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

B. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, recurenții- pârâți C. și Societatea "B." S.R.L., pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., solicitând, în temeiul art. 496 alin. (1) și (2) C. proc. civ.., admiterea recursului și casarea în parte a hotărârii atacate; în temeiul art. 497 C. proc. civ.., trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, care să procedeze la interpretarea corectă a probatoriului administrat și la administrarea probei cu expertiza contabilă, așa cum a fost solicitată de apelanți prin motivele de apel; cu obligarea intimatei- reclamante la plata către recurenți a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei în fond, în apel și în recurs.

În susținerea recursului, au relevat, pe scurt, istoricul cauzei, în referire la obiectul cererii deduse judecății și soluțiile pronunțate în fond și apel și au criticat hotărârea atacată ca fiind pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în esență, invocând următoarele motive:

Soluția instanței de apel este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea art. 204 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Astfel, au arătat recurenții-pârâți, una dintre solicitările adresate de intimata- reclamantă instanței de judecată a fost aceea de a interzice utilizarea conceptului Stradale, precum și a elementelor esențiale cuprinse în oferta transmisă de A. către D. la data de 23.02.2018, în cadrul restaurantului deschis de B. în sediul D. situat în Calea x, București.

Recurenții susțin că motivarea instanței de apel, că "la termenul din data de 12.02.2021, în fața instanței de fond, reclamanta a înțeles să își precizeze cererea de chemare în judecată, în sensul că aceasta nu mai cuprinde indicarea adresei exacte a D., aspect necontestat de către pârâți", încalcă prevederile art. 204 alin. (1) și (3) C. proc. civ., deoarece:

- o "precizare" a cererii de chemare în judecată, în sensul că acesta nu mai cuprinde indicarea adresei exacte a D., ar fi reprezentat, în realitate, o veritabilă modificare a acestei cereri;

- în măsura în care reclamanta înțelegea să își modifice cererea, această solicitare, fiind făcută peste termenul indicat de art. 204 alin. (1) C. proc. civ., ar fi trebuit să fie pusă în discuția părților și să existe acordul expres al pârâților;

- instanța de fond nu a pus în discuția părților acest aspect, pentru simplul considerent că nu l-a apreciat ca o modificare a cererii, astfel încât, instanța de apel, la rândul său, nu putea să identifice în cauză o astfel de modificare și să ia act de ea, așa cum făcut-o prin hotărârea recurată.

În consecință, recurenții-pârâți susțin că soluția de admitere a cererii formulate de intimata-reclamantă, menținută în apel, vizează exclusiv sediul D. situat în Calea x, București.

De altfel, mai arată, din cuprinsul dispozitivului sentinței pronunțate în cauză, nu se poate înțelege că instanța de fond s-a referit la toate sediile D. din București, ci exclusiv la sediul din Calea x, în raport de care au fost administrate probele și s-au pus concluzii de părți.

Printr-o a doua critică formulată în recurs, recurenții-pârâți au susținut că soluția instanței de apel este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea art. 324 C. proc. civ., în dezvoltarea căreia au arătat următoarele:

Constatarea de către instanță a existenței și întinderii pretinselor fapte de concurență neloială săvârșite de pârâții C. și B. S.R.L. s-a întemeiat în exclusivitate pe declarațiile martorilor intimatei-reclamante, F. și G..

În categoria persoanelor care nu pot fi ascultate ca martori, asa cum sunt acestea individualizate de art. 315 C. proc. civ., sunt prevăzute, la alin. (2) și persoanele aflate "în legături de interese cu vreuna dintre părți". În categoria acestor persoane intră ambii martori menționați mai sus, respectiv, martora F., care deținea la acel moment calitatea de administrator al Societății reclamante, și G., angajată a aceleiași Societăți.

Deși în fața instanței de fond nu a existat o opoziție la audierea acestor martori, recurenții consideră că instanțele, de fond și de apel, în aprecierea declarațiilor acestor martori, ar fi trebuit să țină cont de poziția pe care fiecare dintre acești martori o avea în cadrul societății- reclamante, făcând, astfel, trimitere la prevederile art. 324 C. proc. civ., context în care, mai arată, o simplă analiză a poziției celor două martore în raport cu reclamata ar fi evidențiat interesul direct în a se obține o soluție favorabilă acesteia.

În fine, printr-o a treia critică, recurenții-pârâți au susținut că soluția instanței de apel este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea art. 1537, raportat la art. 1532 alin. (2) și art. 1382 alin. (4) C. civ.

Astfel, au arătat, pentru angajarea răspunderii civile, pe lângă condiția existenței unui prejudiciu, este necesar ca acesta să fie cert, direct, personal și să rezulte din atingerea sau încălcarea unei drept sau interes legitim.

În urma adoptării actualului C. civ., prin art. 1532 alin. (2) și art. 1385 alin. (4), legiuitorul a oferit o nouă abordare instituției răspunderii civile delictuale și a reglementat în mod expres posibilitatea reparării unui tip de prejudiciu distinct și anume, prejudiciul rezultat din pierderea unei șanse.

În ceea ce privește proba prejudiciului, recurenții-pârâți arată că art. 1537 C. civ. instituie două reguli: în primul rând, sarcina probării prejudiciului aparține întotdeauna creditorului; în al doilea rând, proba neexecutării nu îl scutește pe creditor de sarcina probei prejudiciului.

Un asemenea prejudiciu poate fi reparat proporțional cu probabilitatea obținerii avantajului. Instanța urmează a stabili despăgubirile pornind de la calculul probabilităților și de la procentul în care șansa se putea realiza, ținând seama, potrivit art. 1532 alin. (2) C. civ. de circumstanțe, precum și de situația concretă a creditorului.

În cazul în speță, creditoarea- reclamantă nu a făcut dovada seriozității șansei, respectiv că există suficiente date pentru a se putea afirma că era probabil ca evenimentul să se fi realizat în mod favorabil pentru A..

Mai mult decât atât, instanța de apel se substituie intimatei-reclamante în această încercare de a proba seriozitatea șansei, dar mențiunile din hotărâre nu au niciun suport probatoriu: în ceea ce privește raporturile juridice dintre B. și D., au susținut constant modalitatea greșită de efectuare a calculului, invocând mai multe împrejurări de fapt și subliniază, astfel, faptul că prezumțiile invocate de către instanță în favoarea intimatei-reclamante nu reprezintă probe efectuate de ea, prin care aceasta să își susțină pretențiile, așa cum impune art. 1537 C. civ. și în ceea ce privește raporturile juridice dintre B. și Școala E., susținând constant modalitatea greșită de efectuare a calculului, pentru împrejurările de fapt invocate și nici în raport cu acest partener comercial, Școala E., intimata-reclamantă nu a probat prin nicio modalitate seriozitatea șansei pierdute.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 19 ianuarie 2023, sub nr. x/2018.

Apărarea formulată în cauză

Intimata- reclamantă Societatea "A." S.R.L. a formulat întâmpinare, înregistrată la data de 08 martie 2023, prin care a invocat inadmisibilitatea criticilor aduse hotărârii recurate în ceea ce privește modul în care a fost analizat probatoriul administrat, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.., iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului formulat, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

C) Procedura de filtrare a recursului

Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început la data de 17 septembrie 2018, așadar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018.

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 18 mai 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului către părți.

La termenul din 26 octombrie 2023, s-a admis în principiu recursul, acordându-se termen de judecată în ședință publică la data de 19 octombrie 2023, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ., ulterior, preschimbat din oficiu, pentru data de 18 ianuarie 2024.

D) Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele ce succed.

Prin recursul declarat, recurenții-pârâți au criticat decizia curții de apel susținând, în esență, că prin aceasta au fost aplicate greșit norme de drept material (pct. 8 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.).

În privința acestor critici, Înalta Curte constată că nu pot fi primite.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte subliniază faptul că, ținând seama de prevederile alin. (3) al art. 483 din cod, potrivit cărora recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, acele critici ale recurenților, de altfel, destul de vaste, care privesc starea de fapt sau reevaluarea unor probe nu vor fi avute în vedere, în considerarea specificului acestei căi extraordinare de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate, și nu de temeinicie, ale hotărârii atacate.

Pe de altă parte, cu referire la motivul de recurs de care se prevalează recurenții, Înalta Curte arată că încălcarea legii presupune refuzul aplicării normei juridice sau interpretarea greșită unei prevederi legale, în timp ce aplicarea greșită a legii presupune dezacordul dintre norma juridică aplicată și situația de fapt reținută de către instanțele de fond.

Se constată, însă, că prin cererea de recurs a fost dezvoltată doar o singură critică de nelegalitate, susceptibilă de a fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., și nu în cel prevăzut de pct. 8 al acestui text și anume, aceea prin care recurenții-pârâți au susținut că soluția instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea art. 204 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Prin celelalte critici formulate de recurenți, se constată că aceștia fac doar trimitere amplă la probatoriu și la situația de fapt reținută prin aprecierea probelor, critici care nu se constituie în critici de nelegalitate, susceptibile de a fi încadrate în motivul de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și nici în vreunul din celelalte motive prevăzute de acest text.

În realitate, nemulțumirile recurenților-pârâți vizează modalitatea concretă în care instanța de apel a apreciat probatoriul și a interpretat și aplicat dispozițiile legale, aspecte care nu se circumscriu motivului de recurs invocat, neputând fi primite.

Motivul de recurs privitor la încălcarea prevederilor art. 204 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. de către instanța de apel, subsumat prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu este fondat.

Contrar susținerilor recurenților, nu suntem în prezența unei modificări a cererii inițiale de chemare în judecată, ci a unei actualizări a primului capăt de cerere, neavute în vedere la momentul formulării acțiunii de chemare în judecată și aceasta datorită împrejurărilor constatate cu ocazia întocmirii raportului de expertiză contabilă.

Argumentul invocat în cererea de recurs nu este de natură să conducă la altă concluzie cu privire la modificarea cererii, întrucât legea operează cu un alt criteriu în raport de care se califică o cerere drept modificatoare, și anume cel al obiectului, în înțelesul de pretenție concretă dedusă judecății, în cazul de față fiind vorba doar despre precizarea formulată de către Societatea intimată-reclamantă "A." S.R.L., în sensul eliminării adresei exacte a sediului D. în care a funcționat restaurantul B..

În consecință, raționamentul și soluția în același sens ale instanței de apel au fost formulate cu respectarea prevederilor art. 204 C. proc. civ.

În ce privește motivul de recurs prin care se invocă nerespectarea prevederilor art. 324 C. proc. civ., se reține că acesta, deși întemeiat pe art. 488 pct. 8 C. proc. civ., poate fi subsumat aceluiași pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., deoarece privește încălcarea unei norme de procedură, iar nu de drept material, iar, pe de altă parte aduce în discuție tot aspecte de netemeinicie, privind modalitatea de audiere ca martori a unor angajați ai S.C. A., ceea ce nu poate fi primit.

În fine, în cauză, recurenții-pârâți au invocat și greșita aplicare a dispozițiilor art. 1537, 1532 alin. (2) și 1382 alin. (4) C. civ., critică care este nefundamentată și greșită, întrucât, instanța de apel a efectuat un calcul corect al prejudiciului.

Față de cele expuse, reținând netemeinicia motivulor de recurs invocate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

În temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenții- pârâți C. și B. S.R.L. să plătească intimatei- reclamante A. S.R.L. suma de 35.097,38 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, conform documentelor justificative aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-pârâți C. și B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1509/A din 11 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenții- pârâți C. și B. S.R.L. să plătească intimatei- reclamante A. S.R.L. suma de 35.097,38 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 ianuarie 2024.