ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1061/2025

Ședința publică din data de 13 mai 2025

ÎNALTA CURTE, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la data de 09.03.2021 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A., C. S.R.L. și Stradal x - în faliment, prin lichidator judiciar D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: 1. obligarea pârâtelor la plata, în solidar, a sumei de 551.737,09 RON, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate în dosarul nr. x/2018 în primă instanță, în fața Tribunalului București și în apel în fața Curții de Apel București; 2. obligarea pârâtelor la plata tuturor cheltuielilor legate de prezentul demers procesual.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194, art. 451 și 453 C. proc. civ.

La data de 26.07.2021, pârâta B. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, iar, în subsidiar, reducerea cuantumului pretențiilor cu titlu de cheltuieli de judecată conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

La data de 26.07.2021, pârâta C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepției autorității de lucru judecat în raport de considerentele sentinței civile nr. 1018/15.04.2019 și îndreptată prin încheierea de ședință nr. 05.07.2019 pronunțate în dosarul nr. x/2018 de către Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Prin notele de ședință depuse la data de 14.04.2022, reclamantul a precizat că din totalul facturat de E. și achitat de 249.107,88 RON a solicitat instanței numai obligarea la plata sumei de 180.598,07 RON, precum și că a solicitat și plata integrală a facturilor emise de F. în cuantum total de 71.139,02 RON, conform tabelelor

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță.

Prin sentința civilă nr. 1103 din data de 24 octombrie 2023 Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins excepția autorității de lucru judecat ca neîntemeiată; a admis în parte cererea; a obligat pârâtele în solidar la plata către reclamant a sumei de 227.527,42 RON cu titlul de cheltuieli de judecată avansate în dosarul nr. x/2018, din care suma de 150.000 RON reprezintă taxă de timbru și suma de 77.527,42 RON reprezintă onorariu de avocați; a obligat pârâtele în solidar la plata sumei de 4.311,18 RON cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând jumătate din taxa de timbru.

I.3. Decizia pronunțată în apel

Prin decizia civilă nr. 768A din 09 iulie 2024 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția de netimbrare, sens în care a anulat apelulul formulat de apelanta-pârâtă C. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 1103 din 24.10.2023, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2021, ca netimbrat.

A admis apelurile formulate de apelantul-reclamant A. și de apelanta-pârâtă B. S.A. motiv pentru are a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a obligat pârâtele, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 208.850,66 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr. x/2008, din care suma de 150.000 RON reprezintă taxă de timbru și suma de 80.000 RON reprezintă onorarii de avocați, precum și pârâtele C. S.R.L. și Stradal x, în solidar, la plata sumei de 20.000 RON, ce reprezintă onorarii de avocați în apel, cu aplicarea art. 453 alin. (1) și art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței și a luat act că apelantul-reclamant și intimata-pârâtă Stradal x și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin încheierea de ședință din 03 septembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul deciziei civile nr. 768A din data de 09 iulie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2021 în sensul că în dispozitiv se va trece, în alin. (5), "58.850,66 RON", în loc de "80.000 RON".

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 768A din 09 iulie 2024 îndreptată prin încheierea din 03 septembrie 2024, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs pârâtă B. S.A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 29 octombrie 2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fișa Ecris (aflată la dosarul de recurs).

Prin rezoluția din data de 31 octombrie 2024 s-a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., stabilind în cadrul verificărilor că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c)-e) C. proc. civ. iar în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) al aceluiași articol, s-a constatat că recurentul-pârâtă a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În temeiul art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, s-a stabilit că recurenta-pârâtă datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 2052,5 RON ce a fost achitată potrivit dovezii de la dosarului de recurs

II.1. Motivele de recurs

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a susținut nelegalitatea hotărârii recurate, aceasta fiind dată cu încălcarea puterii de lucru judecat a considerentelor deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 10/18.01.2022 și a deciziei Curții de Apel București nr. 1508/11.10.2022 pronunțate în dosarul nr. x/2018, respectiv, cu încălcarea dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. precum și cu interpretarea eronată și încălcarea dispozițiilor art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, având ca efect inclusiv încălcarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

În acest sens, recurenta-pârâtă a susținut că prin hotărârile cu caracter definitiv pronunțate în dosarul nr. x/2018, în sarcina pârâtelor a fost deja stabilită, în mod proporțional, partea care trebuie suportată din întreaga taxă judiciară de timbru aferentă întregii acțiuni din dosarul nr. x/2018, precum și creditorul obligației de plată, în speță, Statul Român.

Prin urmare, partajarea, într-un alt mod a taxei judiciare din dosarul precedent, încalcă, în opinia recurentei, dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. și aduce atingere puterii de lucru judecat a deciziilor mai sus menționate care au impus respectarea principiului proporționalității în ceea ce privește partajarea cheltuielilor cu taxa judiciară de timbru aferentă întregii acțiuni, ci au și făcut aplicarea lui cu privire la întreaga taxă judiciară de timbru (aferentă ambelor capete de cerere, atât celui respins, cât și celui admis), stabilind, cu titlu definitiv, partea din cheltuielile reprezentând întreaga taxa judiciară de timbru aferentă întregii acțiuni din dosarul nr. x/2018 care revine în sarcina pârâtelor și creditorul obligației de plată.

În susținerea acestor argumente, recurenta-pârâtă a indicat faptul că prin decizia civilă nr. 10/18.01.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care instanța a stabilit că "obligarea recurentei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată trebuie să aibă în vedere proporționalitatea pretențiilor admise."

În rejudecarea apelurilor, Curtea de Apel București, prin Decizia nr. 1508/11.10.2022 dând curs principiului proporționalității, impus de art. 453 alin. (2) C. proc. civ. în raport de faptul ca una dintre cererile reclamantului a fost respinsă, iar cealaltă admisă și ținând cont de importanța egală a celor două capete de cerere și de faptul că taxa judiciară de timbru era aferentă ambelor cereri, a impus în sarcina pârâtelor jumătate din toată taxa judiciară de timbru stabilită în dosarul nr. x/2018 pentru întreaga acțiune.

Față de aceste considerente, recurenta a conchis că chestiunea cheltuielilor de judecată reprezentată de partajarea proporțională a întregii taxe judiciare de timbru aferentă întregii acțiuni din dosarul nr. x/2018 a fost deja tranșată definitiv în dosarul respectiv, stabilindu-se cu titlu definitiv că din această taxă de timbru, în valoare totală de 839.886 RON, partea ce revine de plata pârâtelor reprezintă jumătate din ea (419.943 RON), stabilită drept cheltuieli de judecată către stat iar instanța de apel, realizând o departajare proprie a acestor cheltuieli a încălcat puterea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarul mai sus menționat.

Astfel, raportat la respectivele hotărâri, cealaltă jumătate din taxa judiciară de timbru este aferentă acelei părți din cererea de chemare în judecată pentru care reclamantul a căzut în pretenții.

Printr-un alt motiv de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că este nelegală concluzia instanței de apel conform căreia în speță nu s-ar pune problema încălcării puterii de lucru judecat a deciziilor pronunțate în litigiul precedent cu privire la partajarea întregii taxe judiciare de timbru prin raportare la cheltuielile cu acest titlu deja stabilite în sarcina pârâtelor, întrucât art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 și art. 453 alin. (1) C. proc. civ. reglementează raporturi juridice distincte, primul - raportul juridic cu statul, iar cel de-al doilea - raporturile dintre părțile litigiului, iar, în acest context nu ar avea relevanță suma de bani din totalul taxei judiciare de timbru plătită statului, concluzie care presupune încălcarea dispozițiilor art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008.

Așadar, raportat la dispozițiile art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, având în vedere soluția din litigiul precedent cu privire la cheltuielile de judecată către stat, rezultă în mod necesar că taxa judiciară de timbru stabilită cu titlu de cheltuieli de judecată către stat în sarcina pârâtelor este corespunzătoare acelei părți a litigiului câștigată de reclamant.

Cum în speță aceste cheltuieli către stat în sarcina pârâtelor au fost stabilite la jumătate din întreaga taxă judiciară de timbru aferentă întregii acțiuni, deci la limita maximă a taxei corespunzătoare cererii admise reclamantului, în contextul reținerii de către instanțe, în litigiul precedent, a importantei egale a celor două cereri ale reclamantului - cea admisă și cea respinsă - și a aplicării în cauza respectivă a principiului proporționalității, prin raportare la dispozițiile art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, recurenta-pârâtă a susținut că acele cheltuieli deja stabilite în sarcina pârâtelor sunt aferente întregii părți din acțiune câștigate de reclamant (în care pârâtele au căzut în pretenții) iar diferența rămasă de jumătate din taxa judiciară de timbru fiind aferentă părții din cererea de chemare în judecată în care reclamantul a căzut în pretenții și pentru care nu poate emite pretenții împotriva pârâtelor.

Pe cale de consecință, stabilirea unor cheltuieli în sarcina pârâtelor cu titlu de taxă judiciară de timbru pentru acțiunea din dosarul nr. x/2018, în plus față de cele deja stabilite în dosarul respectiv la limita maximă a taxei corespunzătoare cererii admise reclamantului, presupune ignorarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, precum și încălcarea dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la puterea de lucru judecat a hotărârilor care au impus obligativitatea respectării principiului proporționalității raportat la importanța egală a celor două cereri ale reclamantului - cea admisă și cea respinsă, având ca efect încălcarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. prin acordarea către reclamant a unor cheltuieli care, față de modalitatea de tranșare, în litigiul precedent, a chestiunii privind partajarea taxei judiciare de timbru, nu mai pot fi aferente decât cererii pentru care acesta a căzut în pretenții.

A mai susținut recurenta că, a valida poziția instanței de apel ar însemna pe de o parte, să nu se aibă în vedere că jumătate din taxa judiciară de timbru este corespunzătoare cererii în care reclamantul a căzut în pretenții, deși s-a stabilit cu putere de lucru judecat atât obligativitatea respectării principiului proporționalității, cât și importanța egală a celor două cereri - cea admisă și cea respinsă, iar, pe de altă parte, ar însemna să admitem că pentru aceeași cerere - cea care a fost admisă, pârâtele să fie obligate la o plată parțială dublă a contravalorii taxei judiciare de timbru, respectiv, o dată integral către stat și, în plus, și parțial către reclamant.

II.2. Apărările formulate în cauză

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-reclamant, precum și intimaților-pârâți, nefiind depuse întâmpinări față de recursul declarat.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ. cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 29 ianuarie 2025, s-a fixat termen de judecată la data de 13 mai 2025, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului declarat în cauză.

III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului.

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, față de următoarele considerente:

În prezenta cauză, instanțele de fond au reținut că reclamantul A. a formulat o cerere de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, prin care a chemat în judecată pe pârâții B. S.A., C. S.R.L., Stradal x, G. S.R.L. și H. S.A., în principal, pentru constatarea nulității absolute a contractului de ipotecă autentificat cu nr. x din 5.08.2008 de BNA "I. și J." iar în subsidiar, pentru constatarea nulității absolute a clauzei cuprinse în art. 6 lit. f) din același contract de ipotecă.

La data de 4 decembrie 2018 reclamantul a formulat o cerere modificatoare, prin care a invocat un nou motiv de nulitate absolută a clauzei prevăzută de art. 6 lit. f) din contractul de ipotecă autentificat cu nr. x din 5.08.2008, și anume eroarea asupra naturii juridice a contractului.

În cadrul dosarului nr. x/2018 reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar prin reducerea taxei de timbru de la suma de 839.886 RON la suma de 300.000 RON eșalonată în 10 tranșe lunare a câte 30.000 RON fiecare, taxă ce a fost achitată integral de către reclamant.

Prin sentința civilă nr. 1018/15.04.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018 Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins capătul principal al cererii ca neîntemeiat și a admis capătul subsidiar al cererii, a constatat nulitatea absolută a clauzei art. 6 lit. f) din contractul de ipotecă autentificat sub nr. x/05.08.2008, și a obligat pârâții B. S.A. și C. S.R.L., în solidar, să plătească suma de 539.886 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru în favoarea Statului Român. Prin încheierea din 5 iulie 2019 Tribunalul București a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta din 15.04.2019 în sensul că a obligat pârâții B. S.A., C. S.R.L. și Stradal x în solidar, să plătească suma de 539.886 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru în favoarea statului.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă prin decizia civilă nr. 1508/11.10.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2018, definitivă prin nerecurare a obligat pârâtele, în solidar la plata către stat a sumei de 419.943 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

Din considerentele deciziei pronunțate de Curtea de Apel București rezultă că taxa de timbru în cuantum de 839.886 RON a fost stabilită pentru ambele capete de cerere în condițiile art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2008, capătul principal de cerere și cel subsidiar având aceeași finalitate. Totodată, analizând criticile referitoare la aplicarea art. 453 alin. (2) teza I C. proc. civ., Curtea de Apel București a reținut, în acord cu decizia de casare, că fiind respins primul capăt de cerere, cel principal, și admis cel formulat în subsidiar, obligarea la plata cheltuielilor de judecată trebuia să se raporteze la faptul că pretențiile au fost admise în parte.

De asemenea, în litigiul anterior, Curtea a reținut că importanța celor două capete de cerere este egală,ținând seama de finalitatea identică a pretențiilor formulate, iar motivul de nulitate absolută solicitat prin cererea adițională privește numai temeiul de drept, astfel că respingerea acestuia nu este relevantă din perspectiva aplicării art. 453 alin. (2) teza I C. proc. civ.. S-a mai arătat în considerente că admiterea cererii în nulitatea unui act juridic doar pentru o parte din temeiurile invocate nu echivalează cu admiterea în parte a pretențiilor întrucât acțiunea a fost admisă indiferent de câte motive de nulitate sunt găsite întemeiate.

În cauza de față, reclamantul A., prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată la data de 14.04.2022, a solicitat plata sumei de 551.737 RON cu titlul de cheltuieli de judecată avansate în dosarul nr. x/2018, compusă din suma de 300.000 RON taxa de timbru achitată în mod eșalonat și suma de 251.737,09 RON reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli în primă instanță și în apel.

Prin decizia recurată, îndreptată prin încheierea de ședință din data de 03 septembrie 2024, Curtea de Apel București a obligat pârâtele, în solidar, la plata sumei de 150.000 RON cu titlul de taxă judiciară de timbru și suma de 58.850,66 RON reprezentând onorariu de avocat.

Prin recursul formulat, recurenta-pârâtă a criticat doar soluția de obligare a acesteia la plata sumei de 150.000 RON cu titlul de taxă judiciară de timbru.

Astfel, prin criticile formulate, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta-pârâtă a invocat încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în litigiul anterior derulat între părți precum și încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 431 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008.

Având în vedere că prin motivele de recurs formulate se invocă încălcarea autorității de lucru judecat, precum și încălcarea normelor de drept material, criticile urmează a fi analizate și prin prisma motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., acestea fiind, însă, nefondate.

Înainte de a proceda la analiza criticilor evocate, care vor fi examinate împreună, Înalta Curte amintește că, în legea procesual civilă, autoritatea de lucru judecat cunoaște două aspecte. Pe de o parte, efectul negativ al autorității de lucru este reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ. care presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză și care instituie un fine de neprimire, orice astfel de acțiune fiind respinsă fără a fi cercetată în fond. Aceasta, întrucât nu poate avea loc o nouă judecată între aceleași părți, cu același obiect și aceeași cauză.

Pe de altă parte, efectul pozitiv al lucrului judecat, instituit prin dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. potrivit căruia oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Deși în cazul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, acesta presupune identitate de părți și de chestiune litigioasă, condiția esențială a identității de părți rezultând din interpretare sistematică a întregului articol 431, precum și a art. 435 C. proc. civ.. Astfel, este dintru început exclus ca o hotărâre să fie opusă cu valoare de autoritate (sau, în vechea terminologie juridică, putere) de lucru judecat unei persoane care nu a fost parte în respectivul proces, întrucât fundamentul autorității de lucru judecat îl constituie tocmai împrejurarea că părțile litigiului au fost în măsură să formuleze apărări, să propună și să administreze probe, respectiv să exercite căile legale de atac. În aceste coordonate, hotărârea definitivă pronunțată produce efecte obligatorii și se bucură de autoritate de lucru judecat, în ambele sale componente, chestiunile litigioase definitiv judecate neputând fi contrazise în alte judecăți ulterioare între aceleași părți.

În speța de față, raportat la criticile formulate, instanța constată că recurenta-pârâtă a invocat efectul pozitiv al lucrului judecat al hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2018.

Obiectul prezentei cereri de chemare în judecată îl reprezintă cheltuielile de judecată avansate de reclamant în soluționarea dosarului nr. x/2018 în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. în timp ce, în respectivul litigiu, instanțele de judecată s-au pronunțat asupra cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru datorate de recurentă Statului Român în conformitate cu prevederile art. 18 din O.U.G. nr. 80/2013 privind ajutorul public judiciar în materie civilă în urma admiterii cererii de ajutor public formulată în cauză.

Rezultă, așadar, că prin hotărârile evocate nu s-a antamat problema cheltuielilor de judecată datorate de recurentă reclamantului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., ca parte căzută în pretenții în dosarul nr. x/2018, în contextul în care, în litigiul anterior instanțele au dispus obligarea recurentei-pârâtei la plata către Statul Român a jumătate din taxa judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, în virtutea art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă ce dispune că cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale, partea în cauză urmând să fie obligată la plata către stat a acestor sume.

În acord cu instanța de apel, Înalta Curte reține că cele două texte de lege (art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, respectiv art. 453 alin. (1) C. proc. civ.) reglementează situații distincte. Primul text se referă strict la raporturile juridice cu statul, ca titular al creanței privind taxa judiciară de timbru cu privire la care s-a dispus scutirea, producând o modificare a debitorului obligației fiscale (inițial partea scutită de plata taxei judiciare de timbru), în persoana adversarului părții scutite, dacă cel dintâi câștigă procesul, în timp ce doilea text de lege vizează numai raporturile dintre părțile litigiului.

Față de obiectul diferit al celor două litigii, nu pot fi primite susținerile recurentei-pârâte referitoare la încălcarea de către instanța de apel a autorității de lucru judecat a hotărârilor Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții de Apel București în dosarul nr. x/2018 motivat de faptul că acestea au dispus obligarea recurentei la taxa judiciară de timbru ce trebuia restituită Statului Român și nu s-au pronunțat asupra cheltuielilor de judecată datorate recurentului-reclamant, care a înțeles să se le solicite pe cale se separată.

Contrar susținerilor recurentei, prin hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2018 nu a fost tranșată definitiv chestiunea litigioasă a cheltuielilor de judecată în sensul că s-ar fi stabilit în mod definitiv că din valoarea totală a taxei judiciare de timbru de 839.886 RON, pârâtelor le revine doar jumătate din taxă, respectiv suma de 419.943 RON, stabilită drept cheltuieli de judecată către Stat, întrucât acest litigiu a vizat o altă obligație a recurentei către un alt creditor - Statul Român și în baza unui alt temei de drept, diferit de cel din prezenta cauză și care nu poate nega dreptul reclamantului de a-și recupera cheltuielile de judecată, pe care le-a efectuat în litigiul anterior, în temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, obligarea pârâtelor la plata contravalorii taxei judiciare de timbru suportate de către Statul Român, în cuantumul stabilit de către instanțele de judecată, nu le exonerează de la plata contravalorii taxei judiciare de timbru achitate de către reclamant, în raport de pretențiile admise în litigiul în care aceasta a fost achitată.

Mecanismul acordării cheltuielilor de judecată efectuate într-un proces anterior, soluționat definitiv se întemeiază pe noțiunea de culpă procesuală care revine părții care a pierdut procesul și are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare a procesului. Or, atât timp cât potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., cel ținut de plata cheltuielilor de judecată este "partea care pierde procesul", se înțelege că, în economia reglementării destinate acordării cheltuielilor de judecată (art. 451-455 din C. proc. civ.), o situație de admitere a acțiunii reclamantului și de respingere a cererii accesorii de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată nu este îngăduită și posibilă, în ipoteza subînțeleasă a dovedirii lor, decât în limitele procesuale date de dispozițiile art. 454 din C. proc. civ., ce nu își are aplicabilitate în prezenta cauză.

Pe cale de consecință, în mod corect instanța de apel a reținut că fiind vorba de aspecte (raporturi juridice) diferite (cu creditori diferiți), nu este incidentă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1508/11.10.2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2018 în sensul invocat de către recurentă.

În ceea ce privește susținerile recurentei-pârâte referitoare la faptul că instanța de apel a partajat în alt mod taxa judiciară de timbru, cu încălcarea dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., a principiului proporționalității precum și a autorității de lucru judecat a hotărârilor mai sus menționate, se constată caracterul nefondat al acestora.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel nu a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în litigiul anterior atunci când a menținut obligarea pârâtelor la plata sumei de 150.000 RON reprezentând jumătate din taxa judiciară de timbru de 300.000 RON ce fusese achitată de reclamant în respectivul litigiu.

În considerentele hotărârii recurate, instanța de apel a reținut că în litigiul anterior s-a reținut, cu autoritate de lucru judecat, că "în condițiile în care prima instanță a dispus respingerea cererii principale vizând nulitatea contractului de ipotecă, fiind admisă numai cererea reclamantului formulată în subsidiar, soluție menținută și de instanța de apel, obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată trebuia să se raporteze la faptul că pretențiile au fost admise doar în parte".

Așadar, finalitatea identică a două capete de cerere, din care a fost admis doar unul, nu schimbă faptul că reclamantul a promovat și un capăt de cerere neîntemeiat, fiind astfel în măsura respectivă în culpă procesuală, pentru că, prin atitudinea sa în proces, a determinat aceste cheltuieli, situație în care ele vor rămâne în sarcina sa.

Totodată, în litigiul anterior s-a stabilit că "importanța celor două capete de cerere este egală".

Prin urmare, instanța de apel, a menținut soluția primei instanțe de obligare a pârâtelor la plata, în solidar, a sumei de 150.000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând jumătate din taxa de timbru avansată de reclamant pentru judecata în fond a dosarului nr. x/2018 raportat la importanța egală a celor două capete de cerere și la faptul că taxa de timbru era aferentă ambelor, criterii avute în vedere la pronunțarea deciziei civile nr. 1508/11.10.2022 - definitivă prin nerecurare - pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2018, prima instanță apreciind că acestea se impun cu putere de lucru judecat în prezenta cauză.

În acest context, dând eficiență celor reținute, cu autoritate de lucru judecat, de instanțele de judecată în litigiul anterior și cu respectarea dispozițiilor art. 453 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora în situația în care au fost formulate mai multe capete de cerere și numai o parte dintre acestea au fost admise, instanța va stabili măsura în care fiecare dintre părți va suporta cheltuielile de judecată, în sensul că vor fi acordate parțial cheltuielile efectuate, în limita pretențiilor admise, instanțele de fond au stabilit în sarcina pârâtelor obligația de a achita, în solidar, jumătate din taxa judiciară de timbru achitată de către reclamant în litigiul anterior, în contextul în care a fost admis unul dintre cele două capete de cerere principale, de o importanță egală pentru reclamant.

Prin urmare, la soluționarea cauzei, instanțele au respectat atât principiul proporționalității precum și autoritatea de lucru judecat al hotărârilor invocate de către pârâtă, criticile recurentei fiind astfel nefondate.

În contextul particular al cauzei, refuzul examinării pe fond a pretențiilor reclamantului pentru existența autorității lucrului judecat în raport de statuările hotărârilor pronunțate în litigiul de care se prevalează recurenta, ar înfrânge dreptul reclamantului de acces la justiție și dreptul la un proces echitabil în raport de inexistența unei analize efective a pretențiilor sale, câtă vreme raportul juridic dedus judecății nu a fost analizat în litigiul anterior.

Pentru aceleași considerente nu pot fi primite nici criticile recurentei-pârâte potrivit cărora, raportat la soluția din litigiul precedent cu privire la cheltuielile de judecată la plata cărora a fost obligată către Statul Român în baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, taxa judiciară de timbru stabilită cu titlu de cheltuieli de judecată către stat în sarcina pârâtelor este corespunzătoare acelei părți a litigiului câștigată de reclamant, motiv pentru care diferența rămasă, respectiv jumătate din valoarea taxei judiciare de timbru, este aferentă capătului de cerere în care reclamantul a căzut în pretenții.

Prin demersul său recurenta-pârâtă tinde la respingerea capătului de cerere de obligare a acesteia la plata taxei judiciare de timbru care i se cuvine reclamantului pentru capătul de cerere ce i-a fost admis în litigiul anterior, motivat de faptul că aceasta a fost deja obligată, în respectivul litigiu să achite către Statul Român jumătate din cuantumul total al taxei, considerând că nu ar mai putea fi obligată să achite și reclamantului jumătate din taxa judiciară de timbru suportată de către acesta.

Dispozițiile art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 reprezintă o aplicare a regulii înscrise în art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., astfel că, din perspectiva celui căzut în pretenții, cheltuielile pentru care reclamantul a beneficiat de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, prin încuviințarea ajutorului public judiciar, păstrează caracterul de cheltuieli de judecată. În cazul unei soluții de admitere a cererii de chemare în judecată, cheltuielile de judecată se plătesc de către partea care a căzut în pretenții direct statului și nu reclamantului, cât timp acesta nu le-a efectuat.

Contrar susținerilor recurentei, prin hotărârile de care se prevalează, nu s-a tranșat chestiunea litigioasă în sensul că recurenta datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 419.943 RON aferentă litigiului anterior, ci s-a stabilit că recurenta datorează această sumă Statului Român, în baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 mai sus menționat.

Pe cale de consecință, cuantumul taxei judiciare de timbru la plata căreia a fost obligată recurenta în litigiul anterior în baza prevederilor art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 nu poate influența cuantumul taxei judiciare de timbru datorată reclamantului din prezenta cauză, în baza dispozițiilor art. 453 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și nu poate nega dreptul reclamantului de obține la rândul său contravaloarea taxei de timbru achitată în același dosar, în cuantumul aferent pretențiilor ce i-au fost admise.

În contextul dat, instanța de apel nu ar fi putut respinge sau reduce cuantumul taxei judiciare de timbru datorată reclamantului de către recurentă raportat la soluția din litigiul anterior, având în vedere faptul că pretențiile celor două cereri au temeiuri de drept diferite, iar soluțiile pronunțate de către instanțele de judecată nu sunt interdependente.

Recurenta a avut posibilitatea de a contesta cuantumul sumei la plata căreia a fost obligată să o achite Statului Român în litigiul în care au fost pronunțate hotărârile invocate de către recurentă în prezenta cauză, astfel că, raportat la criticile formulate și pentru considerentele expuse, instanța de apel nu a încălcat prevederile art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă și nici dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. prin menținerea soluției primei instanțe raportat la taxa judiciară de timbru solicitată de către reclamant, în contextul în care, astfel cum s-a arătat, atât raporturile juridice cât și creditorii obligației de plată sunt diferiți.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ. motiv pentru care urmează a respinge recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 768A din 09 iulie 2024 astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 03 septembrie 2024, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 768A din 09 iulie 2024 astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 03 septembrie 2024, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 mai 2025.