ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 10/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 10/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2022
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 30.01.2018, sub nr. x/2018 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B. S.A., C. S.R.L., D.., E. S.A., Stradal x solicitând în principal, constatarea nulității absolute a Contractului de ipotecă autentificat cu nr. x din 5 august 2008 de B.N.A. "F. și G." încheiat între B., în calitate de creditor ipotecar, H. S.R.L., în prezent C. S.R.L., în calitate de împrumutat și garant ipotecar, respectiv Stradal x, în calitate de garant ipotecar, iar, în subsidiar, a solicitat constatarea nulității absolute a clauzei cuprinse în art. 6 lit. f) din contractul de ipotecă menționat, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, s-a invocat art. 33, art. 36, art. 192 și 194 C. proc. civ., art. 948 și art. 1776 C. civ.
La data de 28.09.2018, pârâta B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din data de 27.02.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale active și excepția prescripției dreptului material la acțiune invocate de pârâta B. sub aspectul capătului subsidiar formulat prin cererea introductivă. A respins excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active sub aspectul cererii introductive invocate de pârâtele C. și E.. A respins excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității cererii introductive formulate de către pârâta Stradal. A respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția inadmisibilității cererii introductive formulate de către pârâta D.. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. sub aspectul cererii introductive. A respins excepția inadmisibilității cererii adiționale invocate de pârâta D.. A unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale active sub aspectul cererii adiționale invocate de pârâta D.. A admis excepția calității procesuale pasive a pârâtei D. sub aspectul cererii adiționale. A respins excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității cererii adiționale formulate de către pârâta Stradal x A respins excepția autorității de lucru judecat în privința cererii adiționale formulate de către pârâta Stradal.
Prin sentința civilă nr. 1018 din data de 15.04.2019 Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei E. și a respins acțiunea în contradictoriu cu aceasta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins capătul principal al cererii introductive în cauza privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. S.A., C. S.R.L. prin lichidator judiciar I.., E. S.A., D., Stradal x, prin lichidator judiciar J., ca neîntemeiat. A respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția prescripției dreptului la acțiune invocate de pârâta B. S.A. sub aspectul capătului subsidiar formulat prin cererea introductivă, ca neîntemeiate. A admis capătul subsidiar al cererii introductive. A constatat nulitatea absolută a clauzei art. 6 lit. f) din contractul de ipoteca autentificat sub nr. x/05.08.2008. A respins excepția lipsei calității procesuale active sub aspectul cererii adiționale invocate de pârâta D., ca invocată de o persoană fără calitate procesuală pasivă. A respins cererea adițională, ca neîntemeiată. A obligat pârâții B. S.A., C. și Stradal x, în solidar, să plătească suma de 539. 886 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru în favoarea statului.
Prin încheierea din data de 05.07.2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a dispus îndreptarea omisiunii strecurate în minuta din data de 15.04.2019, în cauza formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. S.A., C. S.R.L. prin lichidator judiciar I.., E. S.A., D., Stradal x, prin lichidator judiciar J., în sensul că "obligă pârâții B., C. si Stradal x, în solidar, să plătească suma de 539.886 RON cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentând taxa de timbru în favoarea statului", în loc de "obligă pârâții B. si C., în solidar, să plătească suma de 539 886 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru în favoarea statului", cum în mod greșit s-a menționat.
Împotriva sentinței civile nr. 1018 din data de 15.04.2019 Tribunalul București, secția a VI-a civilă și a încheierilor de ședință din datele de 27.02.2019, respectiv 27.03.2019, au declarat apel reclamantul A. și pârâtele B. S.A., C. S.R.L., prin lichidator judiciar I., și Stradal x, prin lichidator judiciar J..
Prin decizia civilă nr. 715 din 29 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei de interes a reclamantului A. în exercitarea căii de atac a apelului, invocată de intimata D.. A respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes a pârâtelor Stradal x, prin lichidator judiciar J. și C. S.R.L., prin lichidator judiciar I. în exercitarea căii de atac a apelului, invocată de reclamantul A.. A respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul A. împotriva încheierilor din data de 27.02.2019, 27.03.2019, precum și împotriva sentinței civile nr. 1018/15.04.2019. A respins ca nefondat apelul formulat de pârâtele B. S.A., C. S.R.L., prin lichidator judiciar I., Stradal x, prin lichidator Judiciar J., D. și E. S.A. și de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1018/15.04.2019, precum și a încheierii din data de 05.07.2019. A respins ca nefondat apelul formulat de pârâtele C. S.R.L. și S.C. Stradal x împotriva încheierii din data de 27.02.2019.
La 19 august 2020, pârâta B. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 715 din 29 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, ca fiind nelegală în ceea ce privește soluția asupra apelului declarat de aceasta și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurenta susține că decizia este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, respectiv ale art. 44 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013 și ale art. 453 alin. (2) C. proc. civ. și, totodată, cuprinde motive străine de aspectele statuate de instanța anterioară care s-a pronunțat cu titlu definitiv în ceea ce privește taxa judiciară de timbru, precum și de criticile formulate în concret prin apel, sens în care apreciază că, în cauză, sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6, și 8 C. proc. civ.
Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se arată că argumentele prin care instanța de apel justifică respingerea apelului sunt străine de cele reținute prin încheierea din 27.06.2018 dată în dosarul nr. x/2018 și încheierea din 20.10.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017 de Tribunalul București, secția a VI- a civilă.
Conform acestor încheieri taxa judiciară de timbru în valoare de 839.886 RON a fost stabilită pentru capătul de cerere vizând constatarea nulității contractului de ipotecă, acesta constituind capătul unu al cererii de chemare în judecată, care a fost respins prin sentința apelată, astfel încât partea care a căzut în pretenții este reclamantul, iar nu pârâții.
Taxa judiciară de timbru nu a fost stabilită pe ansamblul capetelor de cerere avându-se în vedere finalitatea demersului juridic, ci s-a stabilit o taxă judiciară de timbru pentru capătul unu de cerere, iar pentru capătul subsidiar s-a reținut că acesta nu se timbrează potrivit încheierii din 30.01.2019 pronunțate în dosarul nr. x/2018.
Analizând cererile cu care a fost învestită, prima instanță a dispus respingerea ca neîntemeiate, atât a cererii principale vizând nulitatea contractului de ipotecă, cât și a cererii adiționale, fiind admisă numai cererea reclamantului formulată în subsidiar, întemeiată pe motivele invocate prin acțiunea inițială, reclamantul fiind, așadar, cel care a căzut în pretenții în ceea ce privește cererea principală pe care a formulat-o, soluție menținută de instanța de apel.
Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se susține că, potrivit dispozițiilor art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 invocate de prima instanță ca temei al obligării pârâților la plata către stat a diferenței de taxă judiciară de timbru care a făcut obiectul reducerii, cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretenții.
Aceeași regulă rezultă și din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 44 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013 din care rezultă că, în cazul în cererilor câștigate de pârât, acesta nu poate fi obligat la plata sumei reprezentând valoarea cu care a fost redusă taxa judiciară de timbru.
Modalitatea în care se impune a fi dezlegată obligarea părților la plata către stat a cheltuielilor provenind din scutirile sau reducerile acordate de instanță, prin încuviințarea ajutorului public judiciar, este evidentă având în vedere că taxa judiciară de timbru cu privire la care reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma reducerii acesteia cu suma de 539.886 RON de la suma de 839.886 RON la suma de 300.000 RON a fost stabilită de instanță pentru cererea principală, cerere în care cel care a căzut în pretenții a fost reclamantul, iar nu B. sau ceilalți pârâți.
Astfel, în cauză, aplicabilitatea dispozițiilor legale anterior evocate se impune a fi analizată prin raportare la soluția capătului de cerere pentru care instanța a stabilit taxa judiciară de timbru în valoare totală de 839.886 RON redusă ulterior cu suma de 539.886 RON aceasta din urmă fiind taxa judiciară de timbru datorată statului ca urmare a admiterii cererii de ajutor public judiciar.
Recurenta susține că soluția instanței de apel este nelegală și din perspectiva în care s-ar aprecia că taxa judiciară de timbru pentru care s-a acordat ajutor public judiciar sub forma reducerii acesteia ar fi aferentă nu numai capătului unu de cerere, ci și capătului subsidiar, fiind dată cu încălcarea art. 453 alin. (2) C. proc. civ., motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod.
Motivele invocate de instanța de apel vizând solidaritatea între părți sunt străine de critica formulată privind stabilirea obligației de plată a cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru către stat, în mod proporțional între reclamant și pârâți, iar nu proporțional între pârâți cum s-a reținut.
Tot în contextul încălcării art. 453 alin. (2) C. proc. civ. recurenta susține că au rămas nesoluționate și criticile acesteia vizând faptul că la stabilirea măsurii în care fiecare dintre părți putea fi obligată la plata către stat a cheltuielilor de judecată provenite din scutirile sau reducerile de taxă judiciară de timbru, se impunea a fi avută în vedere și importanța celor două cereri, inclusiv prin raportare la calificarea dată acestora de reclamant.
La 15 decembrie 2020 pârâta D., a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului.
La 20 noiembrie 2020 reclamantul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din 15 iunie 2021, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ., părțile nedepunând puncte de vedere.
Prin încheierea din 2 noiembrie 2021 a fost admis în principiu recursul.
La termenul din 18 ianuarie 2022, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondat pentru considerentele ce succed.
Recurenta invocă motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6, și 8 C. proc. civ.
Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se susține că decizia atacată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, respectiv ale art. 44 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013.
Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se invocă încălcarea art. 453 alin. (2) din același cod.
Raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susține recurenta, considerentele prin care instanța de apel a justificat respingerea apelului sunt străine de cele reținute prin încheierea din 27.06.2018 dată în dosarul nr. x/2018 și prin încheierea din 20.10.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017 de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, referitor la modul de stabilire a cuantumului taxei judiciare de timbru, acesta fiind determinat pe capetele de cerere formulate, în funcție de finalitatea demersului juridic.
Înalta Curte reține că, prin încheierea din data de 27.06.2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă cererea de reexaminare formulată de reclamantul A. împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru stabilite prin încheierea de ședință din data de 16.03.2018, în motivarea acestei soluții reținându-se că încheierea din 20.10.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017 de Tribunalul București, secția a VI-a civilă beneficiază de putere de lucru judecat. În acest sens instanța a reținut faptul că modalitatea de timbrare a capetelor de cerere similare celor formulate în dosarul pendinte s-a stabilit prin raportare la prevederile art. 3 alin. (1) și alin. (2) coroborat cu art. 34 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar, reclamantul fiind obligat să achite o singură taxă judiciară de timbru aferentă capătului unu de cerere, la valoarea imobilului ipotecat, din momentul încheierii contractului de ipotecă, având în vedere finalitatea capătului de cerere principal și a celui formulat în subsidiar.
Așadar, prima instanță a reținut că reclamantul datorează o singură taxă judiciară de timbru prin raportare la finalitatea celor două capete de cerere.
Ulterior pronunțării încheierilor menționate, prima instanță, având a soluționa excepția netimbrării capătului de cerere subsidiar invocată de pârâta B. S.A., prin încheierea din data de 30.01.2019 a reținut că taxa judiciară de timbru a fost stabilită pentru capetele de cerere, reținându-se că nu se timbrează capătul subsidiar având în vedere că s-a achitat taxa judiciară de timbru pentru capătul principal.
Prin urmare, din aceste considerente rezultă că taxa judiciară de timbru nu se datorează pentru capătul subsidiar de cerere în considerarea legăturii acestuia cu capătul de cerere principal, iar nu pentru că nu s-ar datora taxa judiciară de timbru pentru capătul subsidiar de cerere, cum greșit susține recurenta.
Critica recurentei întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este fondată referitor la considerentele deciziei atacate prin care s-a reținut că, indiferent că s-ar fi admis în tot sau doar în parte cererea de chemare în judecată, taxa judiciară de timbru este datorată în totalitate, întrucât s-a apreciat cuantumul acesteia din perspectiva finalității demersului juridic.
Recurenta a susținut că această motivare este străină de cele reținute prin încheierile menționate anterior, pronunțate de prima instanță.
Înalta Curte reține că motivarea evocată contravine celor reținute prin încheierile menționate anterior deoarece vizează alte motive decât cele cuprinse în aceste încheieri, respectiv că recurenta-pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în totalitate chiar dacă pretențiile reclamantei nu au fost admise integral.
O astfel de soluție reținută de instanța de apel încalcă totodată regula, cu rang de principiu în materia obligării la plata cheltuielilor de judecată a părții care a pierdut procesul, prevăzută de art. 453 alin. (2) C. proc. civ., conform căreia când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, fiind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Obligarea recurentei la plata integrală a cheltuielilor de judecată contravine și dispozițiilor art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar, potrivit căruia cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume.
Din interpretarea încheierii din 27.06.2018 pronunțate în dosarul nr. x/2018 de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, rezultă că taxa judiciară de timbru nu este datorată pentru capătul de cerere subsidiar având în vedere finalitatea capetelor de cerere formulate, însă acest lucru nu înseamnă că admiterea doar a unui capăt de cerere atrage culpa integrală a pârâtei în privința suportării cheltuielilor de judecată raportat la principiul proporționalității acordării cheltuielilor de judecată, statuat prin art. 453 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel, în condițiile în care prima instanță a dispus respingerea cererii principale vizând nulitatea contractului de ipotecă, fiind admisă numai cererea reclamantului formulată în subsidiar, soluție menținută și de instanța de apel, obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată trebuia să se raporteze la faptul că pretențiile au fost admise doar în parte.
Din interpretarea art. 453 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că sintagma partea care pierde procesul are în vedere situația când toate capetele de cerere formulate de partea adversă sunt admise integral.
Ipoteza în care pretențiile sunt admise doar parțial este reglementată prin alin. (2) al aceluiași articol, prin urmare legiuitorul nu asimilează situația admiterii doar în parte a pretențiilor cu cea a pierderii procesului, cum greșit afirmă recurenta, în cauză pretențiile fiind admise parțial.
Din perspectiva acestei reguli trebuie interpretate și dispozițiile art. 44 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, conform cărora, în cazul în care reclamantul a beneficiat de reducerea taxei judiciare de timbru, instanța de judecată va obliga pe pârâtul care pierde procesul la plata sumei pentru care s-a acordat reducerea.
Or, în cauză, pretențiile reclamantului fiind admise doar în parte, obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată trebuie să aibă în vedere proporționalitatea pretențiilor admise.
Înalta Curte va reține ca fiind fondate criticile recurentei conform cărora motivele invocate de instanța de apel vizând solidaritatea între părți sunt străine de critica formulată de aceasta privind stabilirea obligației de plată a cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru către stat, în mod proporțional între reclamant și pârâți, conform art. 453 alin. (2) C. proc. civ., iar nu proporțional între pârâți, cum greșit s-a reținut prin decizia atacată.
Astfel, din cuprinsul cererii de apel reiese că recurenta a solicitat, în subsidiar, stabilirea obligației de plată a cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru către stat, în mod proporțional între reclamant și pârâți, în conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ., însă instanța de apel nu a analizat critica din această perspectivă, prin urmare nu au fost respectate cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din același cod.
De asemenea, referitor la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. este întemeiată și critica prin care recurenta susține că nu au fost analizate susținerile acesteia vizând faptul că la stabilirea măsurii în care fiecare dintre părți putea fi obligată la plata către stat a cheltuielilor de judecată provenite din scutirile sau reducerile de taxă judiciară de timbru, se impunea a fi avută în vedere și calificarea celor două cereri, principală și subsidiară.
Înalta Curte subliniază că, în acord cu dispozițiile constituționale și rigorile impuse unui proces echitabil, regăsite expres și în dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea instanței trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată în cauză, într-o modalitate care să creeze transparență asupra raționamentului judiciar care o fundamentează.
Raportat la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., care obligă instanța de judecată la expunerea în mod clar și logic a argumentelor care au fundamentat soluția adoptată, Înalta Curte, le reține incidența cu privire la nemotivarea deciziei, fapt de atrage, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea deciziei atacate, ca urmare a încălcării exigențelor menționate.
Având în vedere caracterul fondat al motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte nu va mai analiza celelalte motive de recurs invocate.
În considerarea argumentelor reținute, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 715/2020 din 29 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, va casa în parte decizia atacată și va trimite cauza pentru o nouă judecată a apelurilor declarate de pârâta B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1018/15.04.2019 și a încheierii din 5 iulie 2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, precum și de pârâta C. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe, menținând restul dispozițiilor din decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 715/2020 din 29 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
Casează în parte decizia atacată și trimite cauza pentru o nouă judecată a apelurilor declarate de pârâta B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1018/15.04.2019 și a încheierii din 5 iulie 2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, precum și de pârâta C. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe.
Menține restul dispozițiilor din decizia atacată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 ianuarie 2022.