ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3516/2024

Ședința publică din data de 20 iunie 2024

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 24 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, a formulat cerere de chemare în judecată împotriva Deciziei Consiliului Concurentei nr. 80 din data de 22 decembrie 2017, prin care reclamanta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 3.411.306,88 RON, reprezentând 2,38% din cifra de afaceri realizată în anul 2016, solicitând, în principal, anularea în parte a Deciziei în ceea ce o privește pe A. ca nelegală și netemeinică și, pe cale de consecință, exonerarea A. de la plata amenzii în cuantum de 3.411.306,88 RON, stabilită prin Decizie și obligarea intimatului la restituirea sumei achitate de către reclamantă cu titlu de amendă, iar în subsidiar, modificarea deciziei, în sensul reindividualizării sancțiunii aplicate, în raport cu situația de fapt și prevederile legale aplicabile, cu consecința reducerii cuantumului amenzii aplicate A. la minimul prevăzut de Legea Concurenței, precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

Prin sentința civilă nr. 499 din data de 12 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliului Concurenței cu privire la cererea având ca obiect restituirea sumei achitate cu titlu de amendă și a respins acest capăt de cerere subsidiar ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, ca neîntemeiată, în ce privește reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței.

Împotriva sentinței civile nr. 499 din data de 12 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta B. S.R.L. (fostă A. S.R.L.), în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Prin decizia nr. 3286 din 07 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de reclamanta B. S.R.L. (fostă A. S.R.L.) împotriva sentinței civile nr. 499 din data de 12 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 3286 din 07 iunie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, a formulat contestație în anulare contestatoarea B. S.R.L., înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023, solicitând anularea deciziei contestate și, ca urmare a soluționării cauzei, admiterea recursului formulat în dosarul nr. x/2018.

Contestatoarea a învederat, în esență, că instanța de recurs nu a cercetat motivele de casare si argumentele subsumate acestora, fiind incident motivul de contestație in anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța de recurs l-a respins pe baza unor aprecieri generale ce vizează obligația de motivare, fără a argumenta însă de ce criticile aduse de B. ar avea un caracter nefondat.

Mai mult decât atât, anumite critici relevante au fost omise în totalitate de instanța de recurs, deși erau extrem de relevante în economia litigiului.

Astfel, deși a învederat instanței de recurs faptul că în hotărârea primei instanțe se regăsesc anumite considerente ce vizează situația unor alte societăți, aceste critici nu au fost analizate prin hotărârea atacată, instanța reținând în mod generic că ar fi normal ca analiza într-un litigiu în materia concurenței să vizeze situația tuturor societăților investigate, deși, nu acest aspect era criticat, ci faptul că în mod greșit au fost analizate comportamentul anticoncurențial și condițiile pentru atragerea răspunderii prin raportare la o altă societate decât cea care a promovat acțiunea în anularea Deciziei Consiliului.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., contestatoarea a susținut că instanța de recurs l-a respins pe baza unor aprecieri generale ce vizează caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, fără a argumenta însă de ce criticile aduse ar avea un caracter nefondat.

Punctual, a arătat că dispozițiile art. 55 alin. (1) din Legea concurenței sancționează încălcarea cu intenție sau din neglijență a prevederilor art. 5 din același act normativ, fiind necesară îndeplinirea în mod cumulativ, în persoana societății sancționate, atât a condiției obiective, cât și a condiției subiective a imputabilității faptei.

Cu toate acestea, prima instanță a omis cu totul analiza condiției subiective a imputabilității faptei contravenționale în vederea atragerii răspunderii sale, fiind analizat și reținându-se comportamentul adoptat pe piața relevantă de către o altă societate al cărui reprezentant era domnul C..

În mod contradictoriu, deși instanța de recurs a reținut cu titlu prealabil că B. ar urmări o finalitate incompatibilă cu calea de atac a recursului, a statuat ulterior în sensul că, de fapt, motivul de casare formulat de B. vizează componenta subiectivă a răspunderii, respectiv condiția vinovăției. Totuși, instanța de recurs a concluzionat în sensul că B. nu ar fi arătat în concret de ce nu ar exista această condiție în situația sa.

De asemenea, instanța de recurs nu ar fi analizat criticile sale privind capătul de cerere subsidiar privind reindividualizarea sancțiunii aplicate.

Concluzionând, contestatoarea a învederat că, în aceeași manieră în care prima instanța a validat raționamentul Consiliului - fără a ține cont de specificațiile speței și de argumentele aduse de B., ce frizau lipsa oricărei implicări în cadrul înțelegerii sancționate, instanța de recurs a menținut hotărârea primei instanțe, fără a cerceta motivele de recurs și criticile punctuale subsumate acestora.

Astfel, instanța a respins recursul formulat și, implicit ambele motive de casare, "motivat" de faptul ca B. ar fi nemulțumită de soluția primei instanțe și că ar urmări recalificarea situației de fapt și/sau a probelor administrate în fond.

Deși instanța de recurs a enumerat motivele de casare formulate, nu se poate reține, în opinia contestatoarei, o cercetare efectivă a acestora.

Mai mult decât atât, pentru ipoteza în care un anumit motiv de casare a fost respins fără a fi cercetat "fondul" sau, deși nu exista nicio piedică legală în acest sens, în jurisprudența națională s-a reținut că este incident motivul de contestație în anulare invocat în cauză.

Așadar, având în vedere că totalitatea criticilor formulate de B. au fost încadrate și se circumscriu motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., iar instanța de recurs nu a procedat la cercetarea acestora, a solicitat admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată, invocând în drept dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Intimatul Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, în principal, ca fiind inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma prevederilor legale incidente, Înalta Curte constată că este nefondată contestația în anulare introdusă de contestatoarea B. S.R.L., pentru următoarele considerente:

Contestatoarea B. S.R.L. a întemeiat calea extraordinară de atac pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., potrivit căruia:

"(2)Hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: [...]3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen".

Din cuprinsul textului de lege rezultă că motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. vizează neexaminarea unor motive de recurs, așa cum acestea sunt reglementate la art. 488 din C. proc. civ. și sancționează cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a acestor motive de casare, iar nu și a argumentelor de fapt și de drept care le susțin și care reprezintă elementele silogismului judiciar care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, analiză care nu face parte din aspectele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac, ci din aspectele analizate de instanța de judecată în stabilirea caracterului fondat ori nefondat al contestației în anulare.

În sensul celor expuse, sunt edificatoare considerentele Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reținut că obligația pe care o impune art. 6 parag. 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (de exemplu, hotărârile pronunțate în cauzele Perez împotriva Franței și Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994), iar noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (de exemplu, hotărârile din cauzele Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997 și Albina împotriva României, din 28 aprilie 2005).

În raport de aceste temei juridic, contestatoarea a relevat omisiunea instanței de recurs de a analiza motivele de reformare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., invocate prin cererea de recurs, susținând că instanța de recurs a menținut hotărârea primei instanțe fără a cerceta motivele de recurs și criticile punctuale subsumate acestora.

În verificarea acestei susțineri, este necesar să se facă distincție între motivele de nelegalitate și argumente, căci, astfel cum s-a arătat, textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare dintre cele prevăzute expres și limitative de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 din C. proc. civ., iar nu argumente de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de casare pe care se sprijină.

Procedând la analiza deciziei atacate, în limitele impuse de art. 503 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., se constată că instanța de control judiciar a cercetat toate motivele de casare invocate de B. S.R.L. prin cererea de recurs, grupând diferitele argumente care susțineau fiecare motiv invocat, pronunțându-se și prin considerente comune, argumentele neputându-se confunda cu înseși motivele de recurs.

Prin cercetarea motivelor de casare trebuie înțeleasă analiza motivelor de recurs, astfel cum au fost formulate de parte prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanței de a răspunde fiecărui argument de fapt și de drept invocat de recurentă, acestea trebuind să fie subsumate unuia dintre motivele de recurs prevăzute de lege. Prin urmare, doar nepronunțarea instanței de recurs asupra unui asemenea motiv, presupunând completa lui ignorare și, deci, neabordarea lui în cuprinsul deciziei, fiind de natură a conduce la admiterea demersului judiciar care face obiectul prezentei cauze deduse judecății.

Astfel, contrar susținerilor contestatoarei, se reține că instanța de recurs a analizat argumentele expuse de aceasta prin cererea de recurs și a motivat soluția de respingere a criticilor ce vizează pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., așa cum rezultă din cuprinsul paginilor 5-7 din hotărârea atacată, în care se regăsesc considerentele pentru care instanța de recurs a respins criticile B. S.R.L. ce vizează lipsa motivelor pe care se întemeiază soluția instanței de fond.

În acest context, se reține că instanța de recurs a răspuns inclusiv la argumentul contestatoarei din cuprinsul recursului, referitor la faptul că instanța de fond ar fi analizat anumite aspecte ce vizează situația unor alte societăți.

Astfel, la pagina 7 din decizia nr. 3286/2022, instanța de recurs a argumentat în sensul că soluția instanței de fond este legală și temeinică, reținându-se că:

"(...) faptul că instanța s-a referit și la celelalte societăți implicate este în spiritul logicii, având în vedere că înțelegerea implică mai mulți subiecți pentru a exista".

Prin urmare, nu se poate aprecia că instanța de recurs ar fi omis să cerceteze motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocat de B. S.R.L. prin cererea de recurs, criticile contestatoarei sub acest aspect fiind neîntemeiate.

Nici susținerile contestatoarei privind presupusa omisiune a instanței de recurs de a se pronunța cu privire la motivul de recurs ce viza greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material de către instanța de fond, critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu se confirmă.

Contrar celor învederate de contestatoarea B. S.R.L. în cuprinsul contestației în anulare, instanța de recurs nu a înlăturat criticile sale ce vizau greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material doar pe considerente ce privesc caracterul extraordinar al căii de atac a recursului. Astfel, așa cum reiese din hotărârea atacată, instanța de recurs a expus considerentele care au stat la baza soluției de respingere a motivului de casare invocat, suplimentar față de mențiunile instanței privind natura juridică a căii de atac analizate.

Așadar, deși criticile B. S.R.L., astfel cum au fost acestea prezentate în cadrul cererii de recurs, antamau aspecte ce țin de reevaluarea situației de fapt, prin reaprecierea probelor, chestiuni ce nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., din argumentele prezentate în decizia nr. 3286/2022 și succesiunea acestora se poate observa cu ușurință că instanța de recurs a analizat obiectul actului administrativ ce a generat litigiul, afirmațiile recurentei referitoare la lipsa unei analize de către instanța de fond cu privire la condiția vinovăției și afirmațiile referitoare la individualizarea faptei, toate acestea fiind chestiuni invocate în cadrul cererii de recurs și care priveau interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 și art. 55 alin. (1) din Legea concurenței de către instanța de fond, condiția vinovăției B. S.R.L. în raport de fapta reținută în sarcina sa și individualizarea amenzii aplicate.

Așadar, se reține că instanța de recurs a dat curs argumentelor B. S.R.L. subsumate motivelor de casare prevăzute de pct. 6 și 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., efectuând un examen al legalității sentinței recurate în mod corect, în limitele prevăzute de dispozițiile art. 483 și art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sub pretextul neanalizării apărărilor și argumentelor invocate, contestatoarea impută, de fapt, instanței maniera în care a motivat soluția cu privire la aceste critici din recurs.

Or, după cum s-a arătat în cele ce preced, prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. nu poate fi cenzurat modul în care instanța de recurs, analizând motivul de casare, a înțeles să răspundă acestuia, întrucât ține de esența judecății. Concluzia contrară ar presupune că, în cadrul contestației în anulare, s-ar putea urmări și corectarea unor greșeli de judecată, iar nu doar a erorilor în legătură cu aspectele formule ale judecării recursului, ceea ce nu poate fi admis.

Dacă instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina motivele contestației din perspectiva celor solicitate de contestatoare s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un "recurs la recurs".

În acest sens, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei, contestația în anulare neputând avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuind să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

Pentru aceste considerente, având în vedere că motivele formulate de contestatoare nu se încadrează în cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., invocate ca temei de drept, Înalta Curte, în temeiul art. 508 C. proc. civ., va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 3286 din 07 iunie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2018, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 3286 din 07 iunie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2018, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 20 iunie 2024.