ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2577/2024

Ședința publică din data de 16 mai 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 18.12.2020, reclamanții A. și B. S.R.L, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, au solicitat modificarea parțială a deciziei nr. 59/13.10.2020 emise de Consiliul Concurenței ca fiind neîntemeiată, în sensul constatării că nu au fost încălcate prevederile art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale de către contestatori, respectiv că nu a fost efectuată fapta de deturnare a clientelei societății C. către B. în perioada ianuarie 2014- ianuarie 2019 și, pe cale de consecință, aceștia nu datorează contravaloarea amenzii stabilite în sarcina acestora, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1018 din 20 mai 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea de chemare în judecată precizată, formulată de reclamanții A. și B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței.

A fost anulată în parte Decizia nr. 59/13.10.2020 emisă de Consiliul Concurenței, respectiv art. 1, în ceea ce privește constatarea încălcării de către reclamanți a prevederilor art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 11/1991 și art. 2 și 3 privind sancționarea reclamanților cu amendă în cuantum de 5.000 RON.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 50 RON reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței și, după rejudecare, respingerea acțiunii.

Recurentul a arătat că motivarea instanței de fond este netemeinică și nelegală. Astfel, cele reținute de instanța de judecată cu privire la caracterul de secret comercial sunt eronate întrucât, în cadrul cercetării aprofundate, din analiza facturilor de vânzare ale celor două întreprinderi, C. și B., către clienții deturnați, s-a constatat existența unui număr mare de livrări realizate de cele două întreprinderi către același client, în aceeași zi calendaristică. Așa cum s-a demonstrat în cadrul deciziei de sancționare, acest fapt a reprezentat o cunoaștere a informațiilor privind livrările realizate de C. de către concurentul său B..

A menționat recurentul că, așa cum s-a demonstrat în cuprinsul deciziei de sancționare, potrivit întregului material probator avut în vedere și contrar susținerilor reclamanților, întreprinderea C. a făcut dovada caracterului de secret comercial a informațiilor la care au avut acces persoanele fizice D. și A., cât și modalitatea prin care C. a adus la cunoștința reclamanților informațiile pe care le-a catalogat ca fiind "secrete comerciale" în sensul Legii nr. 11/1991.

Cunoașterea și dezvăluirea unor informații ale întreprinderii C. privind portofoliul de clienți, politicile de prețuri, discount-urile, atât cele obținute de la furnizori, cât și cele acordate clienților, prin faptele celor două persoane fizice menționate anterior au adus prejudicii întreprinderii C. și au afectat mediul concurențial, așa cum s-a detaliat în cuprinsul deciziei de sancționare.

Totodată, a mai arătat recurentul că, contrar susținerilor reclamanților, potrivit cărora nu ar exista identitate între produsele comercializate de cele două întreprinderi, din analiza documentelor aflate la dosarul cauzei, respectiv facturi, rezultă că există identitate de produse.

A susținut recurentul că, având în vedere informațiile prezentate, contrar celor susținute de reclamanți, se constată o diminuare a volumului vânzărilor C., iar nu o creștere liniară.

În concluzie, recurentul a solicitat respingerea recursului.

Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care au solicitat modificarea parțială a deciziei nr. 59/13.10.2020 emise de Consiliul Concurenței ca fiind neîntemeiată, în sensul constatării ca nu au fost încălcate prevederile art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale de către contestatori, respectiv ca nu a fost efectuată fapta de deturnare a clientelei societății C. către B. în perioada ianuarie 2014- ianuarie 2019 și, pe cale de consecință, nu datorează contravaloarea amenzii stabilite în sarcina acestora.

Soluționând cauza, instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată și a anulat în parte Decizia nr. 59/13.10.2020 emisă de Consiliul Concurenței, respectiv art. 1, în ceea ce privește constatarea încălcării de către reclamanți a prevederilor art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 11/1991 și art. 2 și 3 privind sancționarea reclamanților cu amendă în cuantum de 5.000 RON.

Pârâtul Consiliul Concurenței a declarat recurs, formulând critici subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pe care instanța de control judiciar le apreciază neîntemeiate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, prin Decizia Consiliului Concurenței nr. 59/13.10.2020, au fost sancționati reclamanții B. și A. cu amendă în cuantum de 5.000 RON fiecare, potrivit art. 4 alin. (2) lit. a) si b) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, constatându-se încălcarea prevederilor art. 2 alin. (2) lit. b) din lege de către întreprinderea B. și de persoanele fizice A. și D., foști salariați ai C., prin săvârșirea, în intervalul ianuarie 2014 – ianuarie 2019, a faptei de concurență neloială constând în deturnarea clientelei C. către B..

S-a arătat în acest sens că, la sesizarea S.C. C. S.R.L., Consiliul Concurenței a declanșat o cercetare aprofundată pe piața comercializării de rulmenți și game similare, pe care activează cele două întreprinderi concurente, C. și B., piața geografică vizată fiind una regională, reprezentată de județele Argeș, Vâlcea, Dâmbovița și municipiul București. Perioada analizată a fost ianuarie 2014 – ianuarie 2019, în contextul în care numitul A. este administrator al B. din data de 07.11.2013, la data de 28.02.2018 acesta și-a dat demisia de la C. unde era angajat din 2011, reclamantul D. a fost angajat al C. din 2010 până în iunie 2018, iar în ianuarie 2019 acesta din urmă s-a angajat la B..

Coroborând datele analizate, Consiliul Concurenței a arătat că, în perioada ianuarie 2014 – ianuarie 2019, ponderea vânzărilor C. către clienții posibil deturnați a fost de 73,39%, iar ponderea vânzărilor B. către aceiași clienți a fost de 26,60%, concluzionându-se astfel că transferul clienților C. către B. a condus la afectarea activității economice a C., constituind o faptă de concurență neloială în sensul prevederilor art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 11/1991.

S-a reținut că reclamantul A. a fost salariat al C. circa 7 ani, în perioada 31.03.2011 – 28.02.2018, ocupând funcția de agent de vânzări. Începând cu data de 7.11.2013 reclamantul este administrator al B., iar la data cercetării era și salariat al B..

Consiliul a reținut, de asemenea, că informațiile privind portofoliul de clienți ai C. (datele de identificare ale acestora), politicile de prețuri, discount-urile, termenele de plată etc. pot fi considerate, în general, informații secrete.

În concluzie, datele rezultate în urma investigației derulate de Consiliul Concurenței au arătat faptul că, în perioada de referință, o parte dintre clienții C. au achiziționat rulmenți și game similare și de la B., respectiv că s-a produs o deplasare a clientelei între cele două societăți, mai exact de la C. către B.; s-a probat, de asemenea, în mod incontestabil, că în perioada de referință reclamantul a fost în același timp salariat al C. și administrator al B. și a devenit ulterior salariat al B., că reclamantul, în calitatea sa de salariat al C., a avut acces la informații ale acestei societăți ce îndeplinesc condițiile spre a fi catalogate drept secrete comerciale, precum politica de preț, discount-uri, condiții comerciale, portofoliul de clienți, comenzi recepționate etc., și cu privire la care C. a luat măsuri rezonabile de protecție, precum crearea unor mail-uri de serviciu și inserarea în contractul de muncă a obligației de a păstra secretul de serviciu, respectiv că dezvăluirea unor atare informații are aptitudinea de a dăuna intereselor C..

Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 11/1991, constituie o practică de concurență neloială, interzisă de lege, "deturnarea clientelei unei întreprinderi de către un fost sau actual salariat/reprezentant al său ori de către orice altă persoană prin folosirea unor secrete comerciale, pentru care respectiva întreprindere a luat măsuri rezonabile de asigurare a protecției acestora și a căror dezvăluire poate dăuna intereselor acelei întreprinderi".

Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect faptul că recurentul din prezenta cauza nu a probat legătura de cauzalitate dintre presupusa folosire de informații având caracter de secret comercial și presupusa deturnare a clienților de către reclamant și cealaltă persoană cercetată de către recurent.

Mai mult decât atât, nu a indicat și nici dovedit un act concret de folosire de către reclamant a unor informații presupus a avea caracter de secret comercial aparținând S.C. C. S.R.L. care să fi avut consecință directă deturnarea unui client în beneficiul S.C. B. S.R.L..

De altfel, în decizia contestată, recurentul s-a limitat la a enunța faptul că reclamantul ar fi avut acces la informații cu presupus caracter de secret comercial care ar fi fost protejate de către S.C. C. S.R.L. cu mijloace potrivite.

Un alt aspect esențial reținut în mod corect de către instanța de fond îl reprezintă faptul ca recurentul Consiliul Concurenței nu a reușit să probeze că reclamantul ar fi folosit informațiile cu presupus caracter de secret comercial pentru a deturna clientela S.C. C. S.R.L. către S.C. B. S.R.L. pentru a achiziționa de la aceasta din urma rulmenți sau produse din gama acestora.

Din întreg probatoriul administrat în cauză nu a reieșit legătura de cauzalitate dintre folosirea de către reclamant a unor secrete comerciale si deturnarea clientelei S.C. C. S.R.L..

În mod corect instanța de fond a reținut că nu există elemente care să susțină ipoteza că reorientarea unora dintre clienții S.C. C. S.R.L. către S.C. B. S.R.L. ar fi avut loc ca urmare a unor presupuse acțiuni de deturnare ale reclamantului prin folosirea de secrete comerciale.

De altfel, din motivele de recurs formulate de către recurentul Consiliul Concurentei se poate observa o simplă reiterare a argumentației din conținutul Deciziei nr. 59/13.10.2020, fără a aduce argumente care să contrazică în mod efectiv aspectele reținute de către instanța de fond în sentința pronunțată.

Ansamblul criticilor subsumate de recurent motivului de casare menționat tinde la reevaluarea stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă, fără a fi prezentate aspecte concludente care să susțină ipoteza interpretării sau aplicării greșite a dispozițiilor legale incidente de către instanța de fond, de natură să atragă nelegalitatea hotărârii pronunțate.

În concluzie, Consiliul Concurenței a prezentat argumente în sensul că informațiile avute în vedere sunt secrete comerciale în sensul legii, că reclamantul a avut acces la ele și că s-au luat măsuri rezonabile de protecție a lor, dar a omis să demonstreze ceea ce era esențial, respectiv că reclamantul a folosit efectiv respectivele secrete comerciale și că în acest mod a fost deturnată clientela C., mai precis că deplasarea clienților de la C. către B., în ceea ce privește achiziționarea de rulmenți și game similare, este consecința utilizării de către reclamant a unor secrete comerciale.

Înalta Curte are în vedere și faptul că, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței și a fost anulată în parte Decizia nr. 59/13.10.2020 emisă de Consiliul Concurenței, respectiv art. 1, în ceea ce privește constatarea încălcării de către reclamant a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 11/1991 și art. 4 privind sancționarea reclamantului cu amendă în cuantum de 5.000 RON, soluție definitivă prin respingerea recursului declarat de pârât (decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4441/2022).

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Concurenței împotriva sentinței nr. 1018 din 20 mai 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Concurenței împotriva sentinței nr. 1018 din 20 mai 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.