ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4004/2018

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 14 aprilie 2016, reclamantul A., a solicitat instanței - în contradictoriu cu B. să dispună obligarea pârâtului, la plata unor daune morale în cuantum de 250.000 euro, echivalentul în RON, pentru lezarea demnității, onoarei, reputației, imaginii și vieții sale de familie, ca urmare a postării în rețeaua publică de socializare "C.", a unor comentarii calomnioase, expuse în spațiul știrilor "on line", care i-au încălcat drepturi protejate atât de Constituția României și de C. civ. cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Tot astfel, reclamantul a mai solicitat să fie obligat pârâtul de a publica pe cheltuiala sa, hotărârea ce se va pronunța în cauză și de a prezenta scuze publice pe portalul de știri "psnews.ro" și la postul public de televiziune.

Investit în primă instanță, Tribunalul Ilfov, secția Civilă, prin Sentința nr. 2795 din 1 noiembrie 2016, a respins acțiunea, reținând că afirmațiile formulate de pârât, la adresa reclamantului, nu au încălcat justul echilibru între dreptul la liberă exprimare și dreptul la apărarea demnității și imaginii.

Apelul declarat de reclamant împotriva acestei hotărâri, a fost admis de Curtea de Apel București, secția a IV -a civilă care, prin Decizia nr. 980/A din 6 noiembrie 2017, a schimbat sentința și admițând în parte acțiunea, l-a obligat pe pârât la plata sumei de 1 leu, daune morale către reclamant.

A respins în rest acțiunea.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, în termen legal, atât reclamantul A., cât și pârâtul B..

În recursul său, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8, din C. proc. civ., reclamantul critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:

- instanța de control judiciar, deși a reținut corect că reclamantului i s-a produs un prejudiciu de imagine și reputație, a stabilit că reparația acestuia trebuia făcută în mod simbolic, cu suma de 1 leu, în raport de împrejurarea că cel lezat deține o funcție publică ce implică exercitarea acesteia la standarde de legalitate și moralitate.

Or, această evaluare, aruncă în derizoriu însăși concluzia privind producerea unor consecințe negative în plan moral reclamantului, considerentele hotărârii neputând avea față de suma "ridicolă" reținută pentru acoperirea prejudiciului, impactul scontat printre membrii comunității din care face parte cel în cauză, aceștia putând considera că "imaginea și reputația reclamantului valorează doar 1 leu" așa cum a apreciat instanța de apel.

- s-a reținut greșit că pârâtul nu poate fi obligat să își ceară scuze în mod public și să publice hotărârea pronunțată, pe site-ul psnews.ro și la postul național de televiziune, cu ignorarea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 148/2000, "privind publicitatea", și a art. 15 lit. e) și g) din Legea nr. 41/1994, "privind organizarea Societății române de radio și televiziune".

Astfel, se arată, obligația (dacă acțiunea ar fi fost primită în totalitate) era impusă în mod direct pârâtului, iar nu postului public de televiziune, diligențele privind semnarea unui contract de prestări servicii prin care să fi fost publicate scuzele pârâtului, urmând a fi fost făcute de către acesta.

Aceleași diligențe ar fi urmat să fie făcute și în cazul site-ului de știri psnews.ro, în baza unui contract de prestări servicii încheiat între pârât și reprezentanții respectivului site de știri.

Doar în acest fel, hotărârea și scuzele ar fi putut fi aduse la cunoștința publicului, ca obligație impusă strict pârâtului.

În recursul incident formulat, în temeiul dispozițiilor art. 491 din C. proc. civ. pârâtul B., critică decizia dată în apel, pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din același Cod, susținând că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea/aplicarea greșită a normelor de drept material și respectiv a prevederilor din normele europene, în speță art. 10 din CEDO.

Astfel, se arată, orice persoană are dreptul la liberă exprimare, drept fundamental ce cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau comunica informații ori idei, fără amestecul autorităților publice și "fără a ține seama de frontiere".

Invocând practica instanței europene (se face trimitere la cauzele Handyside contra Regatului Unit și Lingens contra Austriei) se susține că CEDO a acordat "o poziție privilegiată" liberei discutări a subiectelor de interes general, atunci când libertatea de exprimare intră în conflict cu alte subiecte pe care statul le poate proteja.

Potrivit Curții, se arată, existența faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul "judecăților de valoare" nu este susceptibil de a fi dovedit.

Atunci când afirmațiile unui ziarist au caracterul unor judecăți de valoare, acestea sunt protejate de articolul 10 din Convenție, cu condiția ca ele să se bazeze pe niște fapte sau să fie susținute de o argumentare logică a autorului lor.

Tot instanța europeană a mai precizat, că limitele criticii admisibile sunt mai largi în cazul unui om politic, vizat în calitatea sa de persoană publică, decât în cazul unui simplu particular, întrucât omul politic se expune, în mod voit și conștient, unui control atent al faptelor și gesturilor sale (mai ales atunci când face declarații sau desfășoară activități publice care se pretează la critică) control ce este exercitat atât de ziariști cât și de cetățeni.

Ca atare, se conchide, libertatea jurnalistică include posibilitatea recurgerii la o doză de exagerare sau chiar de provocare, atunci când disputa se păstrează în zona politică, limitarea discursului în acest caz, neputând fi admisă.

Recursul incident formulat de către pârât se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în timp ce recursul reclamantului urmează a se admite, în limitele și pentru considerentele ce succed.

Pornind de la circumstanțele particulare ale cauzei de față, se impune a se analiza, pentru a răspunde motivelor invocate, în ambele recursuri, în ce măsură libertatea de exprimare a ziaristului și de informare a publicului - garantată de art. 10 din C.E.D.O. - vine în contradicție cu art. 8 al Convenției, care reglementează dreptul la respectarea vieții private și de familie.

Ca atare, trebuie examinat dacă a existat un echilibru între dreptul la informare și libertatea de expresie, pe de o parte, și dreptul la reputație, pe de altă parte, toate garantate de C.E.D.O., pentru a putea stabili dacă, prin postarea textelor incriminate, ziaristul s-a situat în afara limitelor protecției oferite de art. 10 din Convenție.

Potrivit art. 10, paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, drept care cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei, fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere.

Paragraful 2 al normei convenționale, prevede că exercitarea acestor libertăți - ce comportă îndatoriri și responsabilități - poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege care, constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.

Ca atare, dreptul garantat de art. 10 din Convenția Europeană, nu este unul absolut, paragraful 2 al textului mai sus menționat, permițând restrângerea exercitării acestui drept, în ipoteza în care folosirea libertății de exprimare este îndreptată împotriva anumitor valori pe care statul le poate apăra în mod legitim.

Dar, dacă libertatea de exprimare, ca drept esențial într-o societate democratică, nu poate - în adevăr - să fie exercitată abuziv, limitarea acesteia în scopul protejării "reputației și drepturilor altuia" trebuie făcută doar în cazuri concrete, în condițiile unei atente circumstanțieri a afirmațiilor făcute față de adevărul obiectiv.

Ceea ce trebuie examinat în astfel de situații este dacă ingerința în litigiu, corespunde unei "necesități sociale imperioase" și - cu referire la marja de apreciere de care se bucură statele contractante - dacă eventuala restricție adusă libertății de exprimare este "proporțională cu scopul legitim urmărit" iar motivele invocate, sunt relevante și suficiente (a se vedea cauzele Perna împotriva Italiei și Cumpănă și D. împotriva României).

În speță, așa cum corect s-a concluzionat prin decizia atacată, textele încriminate nu se referau la o temă de interes general și actual pentru societatea românească, nefiind menite să promoveze o dezbatere publică, ci doar să se exprime ofensator și calomnios la adresa unei alte persoane, pârâtul în calitatea sa de deputat în Parlamentul României, încălcând astfel și prevederile art. 14 din Legea nr. 96/2006 care, îi interziceau folosirea de expresii ori cuvinte injurioase, ofensatorii sau calomnioase, la adresa altor persoane, indiferent de calitatea acestora de persoane publice sau private.

Astfel, chiar dacă limitele criticii acceptabile sunt, potrivit practicii instanței europene, mai largi cu privire la politicieni, libertatea de exprimare nu se poate situa în afara unei baze factuale, fondată pe informații reale, de necontestat, în legătură cu care s-a cristalizat opinia că trebuie aduse la cunoștința "marelui public".

Or, chiar dacă strecurată cu titlu de "aluzie", acuzația de apartenență la un grup infracțional organizat, formulată public, la adresa unei persoane ce exercită o funcție publică, nu poate fi considerată decât calomnioasă și ofensatoare, în lipsa unor argumente concrete, respectiv probe relevante ori acte emanate de la organele de anchetă.

Se impune, ca atare, concluzia că prin comentariile și insinuările calomnioase, lansate prin textele incriminate, pârâtul a încălcat normele vizând ocrotirea dreptului la cinste, onoare, bună reputație, demnitate și dreptul la propria imagine.

Aceasta întrucât libertatea de exprimare, ca drept fundamental al individului (cu o aplicație specifică în domeniul mass-media, așa cum s-a arătat) nu este una absolută, ea implicând unele restricții generate de necesitatea protejării unor alte valori fundamentale.

Prin practica sa constantă, instanța europeană a stabilit, raportat la obligațiile ce revin jurnaliștilor, că aceștia trebuie să își exercite profesia cu bună credință, să ofere informații exacte și demne de a fi considerate credibile, cu respectarea deontologiei profesionale.

S-a decis că jurnaliștii nu pot fi scutiți în numele rolului esențial ce le revine pentru funcționarea unei societăți cu adevărat democratice, de respectarea legilor de drept comun, inclusiv a celor din materie penală.

Cât privește cuantificarea prejudiciului moral, aceasta nu este, în adevăr, supusă unor criterii legale de determinare, cuantumul daunelor morale stabilindu-se, prin apreciere, în jurisprudența lor, atât instanțele naționale cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, neoperând cu criterii de evaluare prestabilite ci, judecând în echitate, după o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care trebuie stabilită întinderea reparației pentru prejudiciul suferit.

Or, este în afara oricăror controverse, că despăgubirile reprezentând daunele morale trebuie să fie rezonabile, iar aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, astfel încât să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit dar, să nu fie nici derizorii.

În speță, suma de 1 leu stabilită cu titlu de daune morale, nu este de natură să acopere prejudiciul de imagine suferit de către reclamant sau să producă o reacție favorabilă în rândul membrilor comunității din care face parte reclamantul și în rândul opiniei publice, în general, în condițiile în care nu a fost opțiunea acestuia de a solicita, prin cererea introductivă de instanță, o reparație simbolică.

Nu în ultimul rând, calitatea pe care reclamantul o avea la data apariției textelor incriminate și notorietatea de care se bucură acesta, sunt criterii care trebuie avute în vedere de instanță la stabilirea cuantumului despăgubirilor care, trebuie să se constituie și într-o sancțiune civilă de natură a determina ca, pe viitor, pârâtul să se abțină de la a lansa afirmații insultătoare și calomnioase, ce se plasează în afara unei baze factuale.

Apare ca fondată și critica formulată de reclamant cu privire la respingerea capetelor de cerere vizând obligarea pârâtului ca, pe cheltuiala proprie, să publice atât hotărârea ce se va pronunța în cauză cât și scuze, pe portalul de știri "psnews.ro" și să le difuzeze pe postul public de televiziune "E.".

Se constată că, în legătură cu aceste cereri, hotărârea este practic nemotivată, argumentele extrem de empirice ale instanței de control judiciar plasându-se în afara obiectului cauzei, respectiv în afara celor cerute pe calea demersului judiciar care, viza solicitarea concretă de obligare a pârâtului la prezentarea de scuze publice și de a face demersuri în vederea publicării hotărârii ce se va pronunța în cauză, ca o formă de reparație morală.

Așa fiind, față de cele ce preced, recursul reclamantului urmează a se admite cu consecința casării deciziei atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul incident declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei nr. 980/A din 6 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiași decizii, casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM