CASE OF ELEFTERIADIS v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Remainder inadmissible;Violation of Art. 3 (substantive aspect);Non-pecuniary damage - award
CASE OF ELEFTERIADIS v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2011)
Tradus
și
revizuit de IER
(
http://ier.gov.ro/
)
CURTEA
EUROPEANĂ
A DREPTURILOR OMULU
I
SECȚIA
A TREI
A
CAUZA ELEFTERIADIS ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
(Cererea nr. 38427/05)
HOTĂR
ÂRE
STRASBO
URG
25 ianuarie 2011
DEFINITIVĂ
25/04/2011
Hotărârea
a
rămas definitivă
în temeiul art. 44 § 2 din
Convenție.
Aceasta poat
e
suferi
modificări
de
formă.
HOTĂRÂREA
ELEFTERIADIS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE
I
1
În cauza Elefteriadis împotriva României,
Curtea
Europeană
a Drepturilor Omului
(Secția
a treia),
reunită
într-o
cameră compusă
din:
Josep Casadevall,
președinte
,
Elisabet Fur
a,
Corneliu Bîrsan,
Egbert Myjer
,
Ineta Ziemele
,
Luis López Guerra,
Ann Power,
judecători,
și
Santiago Quesada,
grefier de
secție
,
după
ce a deliberat în camera de consiliu, la 4 ianuarie 2011,
pronunță
prezenta
hotărâre, adoptată
la
aceeași dată:
PROCEDU
RA
La originea cauzei se
află
cererea nr.
38427/05
îndreptată
împotriva
României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Anesti Elefteriadis
(„reclamantul”),
a sesizat Curtea la 8 octombrie 2005, în temeiul art. 34 din
Convenția
pentru
apărarea
drepturilor omului
și
a
libertăților
fundamentale
(„Convenția”)
.
Reclamantul,
care a beneficiat de
asistență judiciară,
este reprezentat de
domnul Victor Constantin, avocat în Bucur
ești.
Guvernul român
(„Guvernul”)
este reprezentat de agentul guvernamental, domnul
Răzvan
-
Horațiu
Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
Reclamantul
susține
în special
că
a suferit o
încălcare
a art.
3 din
Convenție
întrucât a fost supus unor tratamente inumane ori degradante din
cauza
condițiilor
sale de
detenție,
motivând
că
a fost obligat
să își
execute
pedeapsa fiind cazat în
cameră împreună
cu
deținuți fumători și că
a fost
transportat
și ținut
înaintea
ședințelor
de
judecată împreună
cu
deținuți
fumători.
La
20 noiembrie 2008,
președintele Secției
a treia a decis
să
comunice
Guvernului cererea. În conformitate cu art. 29 § 1 din
Convenție,
s-a
hotărât,
de asemenea,
că
admisibilitatea
și
fondul cauzei vor fi examinate
împreună
.
HOTĂRÂREA
ELEFTERIADIS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE
I
2
ÎN FAPT
I.
CIRCUMSTANȚELE
CAUZEI
Reclamantu
l
s-a
născut
în 1966. În prezent,
execută
pedeapsa închisorii
în Penitenciarul Poarta
Albă.
Primii
ani din
detenția
reclamantului
La
1 ianuarie 1992, reclamantul a fost încarcerat în Penitenciarul
Galați
în vederea
executării
pedepsei
detențiunii
pe
viață
în urma
pronunțării
unei
hotărâri
definitive de condamnare pentru omor. A fost declarat clinic
sănătos
în urma unui examen medical efectuat de medicul penitenciarului. În perioada
1 ianuarie 1994
–
14 decembrie 2000,
și
-a executat pedeapsa în Penitenciarul
Craiova, unde a fost cazat timp de
câțiva
ani în
aceeași cameră împreună
cu
trei
deținuți fumători.
Camera avea o
suprafață
de 13,81 m²
și
era
dotată
cu o
fereastră
care era
folosită
pentru aerisirea
încăperii.
Programul zilnic
prevedea
două
ore de plimbare în curtea penitenciarulu
i.
La
25 ianuarie 1999, în urma unei radiografii pulmonare, un medic a
constatat
că
reclamantul suferea de
fibroză pulmonară.
Reclamantu
l
afirmă că
a solicitat
administrației
Penitenciarului
Craiova, în repetate rânduri,
după
1994,
să
fie transferat într-o
cameră
cu
deținuți nefumători.
Cererile sale au fost aprobate abia în 1999, când a fost
transferat într-o
cameră
cu
deținuți nefumători.
Potrivit Guvernului,
reclamantul nu a depus nicio astfel de cerere la
administrația
Penitenciarului
Craiova în perioada 199
4
–
1
999.
În
perioada 14 decembrie 2000
–
25 februarie 2005, reclamantul a fost
încarcerat succesiv în alte penitenciare (Poarta
Albă,
Rahova
și
Jilava). În
certificatele medicale întocmite la finalul
examinărilor
efectuate în acest
interval s-au consemnat
următoarele:
–
în 2003,
că
nu este necesar niciun tratament pentru boli interne;
–
în 2004,
că
rezultatul radiografiei pulmonare este normal;
–
în februarie 2005,
că
reclamantul
prezintă ușoare disfuncții
la nivel de
ventilație, că
a pierdut 20 % din VEMS (volum expirator maxim pe
secundă);
–
în aprilie 2005,
că
starea sa
generală
este
bună și echilibrată
din punct
de vedere respirator
și
hemodinamic.
2.
Detenția
reclamantului în Penitenciarul Rahova
La 25 februarie 2005, reclamantul a fost transferat la Penitenciarul
Rahova, unde a fost din nou cazat într-o
cameră împreună
cu doi
deținuți
care
fumau, potrivit reclamantului, zi
și
noapte. Camera avea o
suprafață
de 29,3
8
m², din care 19,16 m² erau
folosiți
ca dormitor, 8,42 m² ca grup sanitar
și
1,80
m² ca
zonă
de depozitare alimente. Aerisirea camerei se
făcea
prin
HOTĂRÂREA
ELEFTERIADIS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE
I
3
deschiderea a
două
ferestre (una de 1,44 m²,
cealaltă
de 0,36 m²). Programul
zilnic prevedea cel
puțin
o
oră
de plimbare în curtea penitenciarului.
Deținuții
aveau posibilitatea de a
desfășura activități
sportive de trei ori pe
săptămână,
timp de trei ore, în sala de sport a penitenciarului. Ca urmare a cererilor
adresate ad
ministrației,
reclamantul a fost transferat în noiembrie 2005 într-
o
altă cameră, fără deținuți fumători.
În
certificatele medicale întocmite la finalul
examinărilor
efectuate în
timpul
încarcerării
reclamantului în Penitenciarul Rahova s-au consemnat
următoarele:
–
în 2006,
că
radiografia
pulmonară
este
normală, că
nu
există
leziuni
pulmonare evolutive,
că
reclamantului îi este interzis
să
fumeze ori
să
fie
expus la fum de
țigară;
–
în februarie 2007,
că
reclamantul
prezintă
cicatrici fibroase la nivelul
plămânilor și că
se
află
sub
observație
pentru
fibroză pulmonară și
pentr
u
insuficiență ventriculară stângă; că necesită
tratament bronho-dilatator cu
aerosoli (cu Ventolin
și
Bronchicum);
–
în martie 2007,
că
s-a observat o ameliorare din punct de vedere
hemodinamic
și
respirator
și că
era
necesară
continuarea tratamentului cu
bronhodilatatori în aerosoli;
–
în 2008,
că suferă
de bronhopneumopatie
cronică obstructivă
stadiul II.
Reclamantu
l
a fost transportat de mai multe ori între penitenciare
și
instanțele naționale
unde fusese citat
să
se prezinte la
ședințe
de
judecată
publice. Transportul s-a efectuat în autovehicule în care
mulți deținuți
erau
înghesuiți fără
niciun fel de
ventilație.
În timpul transportului, precum
și
în
spațiile
amenajate în incinta
instanțelor
de
judecată
pentru
deținuții
care
așteptau să
le
vină
rândul
să
se prezinte la
ședințele
de
judecată,
reclamantul
susține că
ar fi inhalat fumul de
țigară
al altor
deținuți, cărora
li s-a permis
să
fumeze. Guvernul face referire în acest sens la o
notă prezentată
d
e
Administrația Națională
a Penitenciarelor, în care se
precizează că deținuților
li se interzice fumatul în mijloacele de transport cu
destinația instanțele
naționale.
În ceea
ce
privește sălile
de
așteptare
destinate
deținuților
în incinta
instanțelor naționale,
Guvernul
recunoaște că
nu
există
nicio separare între
deținuții fumători și
cei
nefumători.
Reclamantul a depus la
instanțele naționale
mai multe plângeri
îndreptate împotriva
administrației
penitenciarelor,
căreia
îi
reproșa că
l-a
supus unor rele tratamente ca urmare a
cazării
sale în Rahova în camere
împreună
cu
deținuți fumători și
ca urmare a
condițiilor
de transport la sediul
instanțelor naționale.
a) Prima
plângere
La
22 aprilie 2005, reclamantul l-a chemat în
judecată
pe directorul
Penitenciarului Rahova, cu motivarea
că
l-a cazat în
aceeași cameră
cu
deținuți fumători,
care l-ar fi asfixiat zi
și
noapte cu fumul de la
țigările
lor
,
ceea ce i-ar fi afectat grav
sănătatea.
Acesta a invocat Or
donanța
de
Urgență
HOTĂRÂREA
ELEFTERIADIS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE
I
4
a Guvernului nr.
56/2003 privind unele drepturi ale persoanelor aflate în
executarea pedepselor privative de libertate
(„OUG
nr.
56/2003”).
Printr-o
decizie
definitivă
din 31 august 2005, Tribunalul
București
a
respins plângerea reclamantului.
Instanța
a
reținut că obligația
reclamantului
de a
împărți
camera cu
deținuți fumători
nu constituia un motiv suficient
pentru admiterea plângerii sale, întrucât Penitenciarul Rahova nu dispunea de
mijloacele necesare pentru a amenaja camere speciale pentru
nefumători.
b) A
doua plângere
La 31 ianuarie 2006, reclamantul a depus la
judecătoria
de sector
competentă
din
București
plângere împotriva Penitenciarului Rahova, c
u
motivarea
că,
în timpul
deplasărilor
dintre locul de
deținere și
ins
tanțele
naționale,
dar
și
în
sălile
din incinta
instanțelor
în care a fost
ținut împreună
cu
ceilalți deținuți
înainte de a se prezenta la
ședințele
de
judecată
stabilite
în
urma plângerilor pe care le-a
făcut
împotriva
administrației
penitenciarului,
a
inhalat fumul de la
țigările celorlalți deținuți, cărora
li s-a permis
să
fumeze.
Acesta a declarat în cererea sa
următoarele: „camerele
în care a fost
ținut,
în
subsolul
instanțelor, alături
de 20-30 de
deținuți fumători,
înainte de a se
prezenta în
fața
ju
decătorilor,
erau locuri de
tortură,
în care oamenii cu
probleme respiratorii sau cardiace
își
puneau în pericol
viața”.
Într-o
notă adresată judecătoriei
de sector din
București,
care avea
competență să
se
pronunțe
cu privire la temeinicia plângerii reclamantului,
Penitenciarul Rahova
și Administrația Națională
a Penitenciarelor au declarat
că,
având în vedere caracteristicile sediilor
instanțelor și numărul
insuficient
de camere în care
deținuții așteptau să
se prezinte în
fața judecătorilor,
era
imposibil
să
se separe
deținuții fumători
de cei
nefumători și să
se respecte
astfel Legea nr.
349/2002 pentru prevenirea
și
combaterea efectelo
r
consumului produselor din tutun. În plus,
autoritățile
respective au afirmat
că
fumatul era interzis în timpul transportului între locurile de
deținere și
instanțele naționale.
În
ședința publică
din 19 aprilie 2006, reprezentantul Ministerului
Public a reiterat nota
trimisă instanței
de
Administrația Națională
a
Penitenciarelor. Acesta a subliniat
că
sunt în curs de
desfășurare lucrări
pentru
a permite aerisirea
sălilor
în care
deținuții
erau
ținuți
înainte
să
se prezinte în
fața judecătorilor.
Printr-o
hotărâre definitivă
din 14 iunie 2006, Tribunalul
București
a
respins plângerea reclamantului în temeiul OUG nr.
56/2003.
Instanța
a
subliniat mai întâi
că,
potrivit
răspunsului administrație
i
penitenciarului,
deținuții
nu aveau voie
să
fumeze în timpul transportului între locul de
deținere și instanțe.
Apoi, a subliniat
că
erau
adevărate susținerile
reclamantului în sensul
că
a fost
ținut
în
sălile
de
așteptare
ale
instanțelor
împreună
cu
deținuți fumători,
dar era de
părere că
acest fapt nu putea fi
imputat penitenciarelor, care nu erau responsabile pentru modul în care
instanțele naționale își desfășurau
activitatea.
Instanța
a concluzionat
că,
în
HOTĂRÂREA
ELEFTERIADIS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE
I
5
speță,
nu a fost
încălcat
niciun drept recunoscut de lege persoanelor, precum
reclamantul, care se aflau în executarea unor pedepse privative de libertate.
c) A
treia plângere
Între timp, la 11 octombrie 2005, reclamantul a chemat în
judecată
Penitenciarul Rahova, solicitând
să
fie cazat într-o
cameră
de
nefumători
p
e
motiv
că suferă
de
fibroză pulmonară.
A invocat art. 2 din OUG nr. 56/2003,
care interzice orice
formă
de discriminare a persoanelor private de libertate
și
a dat ca exemplu
alți deținuți,
care aveau o
cameră individuală.
Acesta a
solicitat
despăgubiri
pentru prejudiciul moral pe care l-a suferit ca urmare a
încarcerării
sale
împreună
cu
deținuți fumători,
în pofida
afecțiunilor
sale
respiratorii
.
Printr-o
sentință
din 3 noiembrie 2005,
judecătoria
de sector
competentă
din
București
a respins plângerea reclamantului. Potrivit
instanței,
cazarea reclamantului în camera sa respecta criteriile
prevăzute
d
e
Regulamentul de ordine
interioară
al penitenciarului
și
de
legislația națională,
în special art. 3 din Legea nr. 23/1969
și
art. 57 din Codul penal, mai precis
criteriile referitoare la natura
infracțiunii săvârșite,
durata pedepsei, sexul
și
vârsta persoanei condamnate.
Du
pă
prima casare cu trimitere,
aceeași instanță
a respins din nou,
printr-o
sentință
din 26 iunie 2006, plângerea reclamantului.
Instanța
a
reținut
că
diagnosticul de
fibroză pulmonară
apare doar pe un certificat eliberat de
Direcția Generală
a Penitenciarelor în 1999
și că
nu mai apare în dosarul
său
medical întocmit de penitenciar. A constatat de asemenea
că,
prin adresa din
8 mai 2006, Penitenciarul Rahova i-a comunicat
că
în prezent reclamantul era
deja cazat într-o
cameră
cu un
deținut nefumător
.
D
upă
a doua casare cu trimitere, în urma unei
hotărâri pronunțate
d
e
tribunal care
reproșa judecătorilor
de la primele
instanțe că
nu au efectuat o
anchetă efectivă
pentru a stabili veridicitatea
susținerilor
reclamantului,
aceeași instanță
de fond, printr-o
hotărâre
din 22 februarie 2007, a respins din
nou plângerea reclamantului. La cererea reclamantului,
instanța
a audiat un
martor care a confirmat
că
în perioada februarie
–
noiembrie 2005 l-a
văzut
pe
reclamant cazat într-o
cameră alături
de
deținuți fumăt
ori
și că,
în
aceeași
perioadă,
un
deținut nefumător
era cazat singur într-o
altă cameră.
A luat în
considerare o
notă adresată
de Penitenciarul Rahova, potrivit
căreia
reclamantul nu putea fi nici cazat singur într-o
cameră
din cauza lipsei de
spațiu,
nici transferat într-o
cameră
cu
deținuți nefumători
deoarece
aceștia
din
urmă
nu îl acceptau. A constatat, de asemenea
,
că,
potrivit penitenciarului,
reclamantul
cumpărase țigări
de la magazinul penitenciarului.
Instanța
a observat de asemenea
că
faptul de a fi fost cazat
împreună
cu
deținuți fumători
se datora unor
împrejurări
obiective, din cauza
imposibilității
Penitenciarului Rahova de a pune la
dispoziție
camere special
e
pentru
deținuții nefumători,
capacitatea de cazare a acestei
unități
fiind mai
mică
decât
numărul
de
deținuți cazați
acolo. A constatat
că,
prin adresa din 8
HOTĂRÂREA
ELEFTERIADIS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE
I
6
iunie 2006, Penitenciarul Rahova i-a comunicat
că
reclamantul a fost
transferat într-o
cameră
cu un alt
deținut nefumător,
întrucât capacitatea de
cazare a
unității
a permis în acel moment luarea în considerare a statutului de
nefumător
al persoanei respective. În
consecință, instanța
a respins cererea
prin care reclamantul solicitase acordarea unei
despăgubiri
pentru prejudiciul
moral, considerând de altfel
că
reclamantul nu a prezentat probe
că
suferis
e
prejudiciul pretins
.
Reclamantu
l
a declarat apel, subliniind faptul
că,
în pofida cererilor
sale repetate, a fost cazat în camere
împreună
cu
fumători, deși
suferea de
afecțiuni
respiratorii. În
ședința
din 23 martie 2007, acesta a confirmat
că
a
fost transferat într-o
cameră fără deținuți fumători.
Printr-o
decizie din 23 aprilie 2007,
instanța
a confirmat
hotărârea
din
22 februarie 2007.
Instanța
a constatat
că
faptul
că
reclamantul a fost cazat
într-o
cameră
cu
deținuți
fu
mători
se datora
imposibilității
obiective a
Penitenciarului Rahova de a-l caza singur într-o
cameră și
a constatat
că
cererea sa de transfer într-o
cameră
de
nefumători
a fost
aprobată
între timp.
3.
Detenția
reclamantului în Penitenciarul Poarta
Albă
La 19 ianuarie 2009, reclamantul a fost transferat la Penitenciarul
Poarta
Albă,
unde
execută
în continuare pedeapsa închisorii. Având în vedere
că
era singurul
deținut nefumător, administrația
l-a cazat singur într-o
cameră.
II. DREPTUL
ȘI
PRACTICA INTERNE
ȘI INTERNAȚIONALE
RELEVANTE
A. Dreptul
și
practica interne relevante
Prevederile
legale generale
27.
Dispozițiile
generale din dreptul intern relevant în prezenta
cauză
privind executarea pedepselor privative de libertate
și
dreptul
deținuților
la
asistență medicală
sunt expuse
parțial
în
hotărârile
Gagiu împotriva României
(nr. 63258/00, pct. 41-42, 24 februarie 2009)
și
Măciucă
împotriva României
(nr. 25763/03, pct. 14, 26 mai 2009).
Ordinul Ministerului
Justiției
nr. 433/C din 5 februarie 2010 pentru
aprobarea Normelor minime obligatorii privind
condițiile
de cazare a
persoanelor private de libertate, publicat în Monitorul Oficial nr. 103 din 15
februarie 2010, prevede
că
fiecare
persoană privată
de libertate
încadrată
în
regimul închis trebuie
să dispună
de cel
puțin
4 m².
În
materie de probe, Codul civil prevede
că „cel
ce face o propunere
înaintea
judecății
trebuie
să
o
dovedească”
(art. 1169)
;
se
precizează că
dovada se poate face prin înscrisuri, prin
prezumții,
prin
măr
turisirea unei din
HOTĂRÂREA
ELEFTERIADIS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE
I
7
părți
sau prin martori (art. 1170 din Codul civil). Potrivit art. 112 din Codul
de
procedură civilă, „cererea
de chemare în
judecată
va cuprinde: [...]
arătarea
dovezilor pe care se
sprijină
fiecare
capăt
de
cerere”.
În conformitate cu
art. 1199
din Codul civil,
prezumțiile
sunt
„consecințel
e
ce legea sau
magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt
necunoscut”.
În general,
legislația națională
nu introduce nicio ierarhie, în materie de probe, în ceea ce
privește
valoarea anumitor probe în raport cu altele.
Judecătorul
este cel
căruia
îi revine sarcina de a evalua în mod liber valoarea pe care o
acordă
fiecărui
element al dosarului cauzei.
2.
Dispozițiile
legale speciale privind
protecția
împotriva efectelor
tutunului în penitenciare
Legea
nr. 349/200
2
pentru prevenirea
și
combaterea efectelor
consumului produselor din tutun,
publicată
în Monitorul Oficial nr. 435 din
21 iunie 2002, astfel cum a fost
modificată
prin
Ordonanța
Guvernului nr. 13
din 30 ianuarie 2003
și
Legea nr.
275 din 23 iunie 2003, în vigoare la
momentul faptelor, prevedea la art.
3 interzicerea fumatului în
unitățile
sanitare de stat
și
private, precum
și
în
spațiile
publice închise.
Spațiile
publice închise au fost definite ca incluzând toate
spațiile
din insti
tuțiil
e
publice centrale
și
locale,
instituțiile
sau
unitățile
economice, de
alimentație
publică,
de turism, comerciale, de
învățământ,
medico-sanitare, culturale, de
educație,
sportive, toate mijloacele de transport în comun,
autogările, gările
și
aeroporturile, de stat
și
private,
spațiile
închise de la locul de
muncă
sau
alte
spații prevăzute
de lege, cu
excepția spațiilor
delimitate
și
special
amenajate pentru fumat din incinta acestora. Conform legii, prin
spații
închise
de la locul de
muncă
se
înțeleg
ea
și
camerele utilizate de
două
sau mai mult
e
persoane
.
Practica
în materie de
condiții
de
detenție
Printr-o
hotărâre
din 12 aprilie 2005,
Judecătoria
Arad, statuând
d
upă
o
primă
casare cu trimitere, a
pronunțat
o
soluție
în favoarea unui
deținut
încarcerat în Penitenciarul Arad, care s-a plâns
că
a fost obligat
să împartă
camera cu
deținuți fumători. Instanța
a constatat
că,
în conformitate cu Legea
nr. 349/2002, penitenciarele erau
spații
publice
și că
era interzis fumatul în
spațiile
închise ale penitenciarelor. S-a precizat
că
legea,
deși
nu prevedea în
mod explicit
că
se aplica locurilor de
deținere,
trebuia
să
fie
interpretată
în
acest sens. În plus, constatând
că
Penitenciarul Arad a permis cazarea
deținuților fumători
în
aceleași
camere cu
nefumătorii, instanța
a dispus ca
administrația
penitenciarului
să
asigure
deținerea
reclamantului într-o
cameră
fără fumători și să pună capăt încălcării
dreptului
său
garantat de Legea
nr. 349/2002.
Pe de
altă
parte,
instanța
a respins cererea petentului pentru
repararea prejudiciului moral.
Această hotărâre
a fost
confirmată
printr-o
decizie din 13 septembrie 2005
pronunțată
de Tribunalul Arad.
HOTĂRÂREA
ELEFTERIADIS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE
I
8
Printr-o
hotărâre
din 12 ianuarie 2006,
Judecătoria
Arad s-a
pronunțat încă
o
dată
în favoarea petentului care
obținuse
decizia
favorabilă
din 12 aprilie
2005, cu motivarea
că
acesta se afla în continuare cazat în camere cu
deținuți
fumători și că administrația
penitenciarului, pe care lipsa
spațiului
o
împiedica
să
separe
deținuții fumători
de cei
nefumători,
nu a respectat
hotărârea judecătorească definitivă pronunțată
împotriva sa.
Pe de
altă
parte, printr-o
hotărâre
din 12 august 2004, Tribunalul
Prahova a constatat
că „pretinsul
tratament inuman sau degradant care
rezultă
din nerespectarea dreptului la un pat individual
și
la un
spațiu
vital adecvat,
precum
și
din
condițiile
de
detenție necorespunzătoare
trebuie
să
fie luat în
considerare în lumina
condițiilor
generale din penitenciare
și
nu poate fi
considerat ca intrând în domeniul de aplicare al
acțiunil
or sau
inacțiunilo
r
imputabile
administrației
penitenciarului, nici ca o
încălcare
a
dispozițiilo
r
legale
aplicabile”.
În
plus, printr-o
hotărâre
din 5 martie 2005,
Judecătoria
Baia Mare a
respins plângerea unui
deținut
cu privire la
condițiile
de det
enție
necorespunzătoare
(supraaglomerare,
hrană, igienă), reținând că
aceste
condiții
erau caracteristice tuturor penitenciarelor din România, din cauza
unui buget insuficient
și
a unui indice de ocupare foarte ridicat (
Marian
Stoicescu împotriva României
, nr. 12934/02, pct. 17, 16 iulie 2009).
În
fine, printr-o
sentință
din 29 iunie 2006, j
udecătoria competentă
d
e
sector din
București
a respins cererea de acordare a unei sume cu titlu de
despăgubire
pentru prejudiciul moral suferit de un
deținut,
care a motivat
că
a fost obligat
să împartă
un pat cu un alt
deținut
în timpul
executării
pedepse
i
închisorii.
Instanța
a constatat
că,
în Penitenciarul Jilava, din cauza
insuficienței
locurilor de cazare a persoanelor arestate preventiv, acestea erau
cazate în camere
împreună
cu
deținuți condamnați
printr-o
hotărâre definitivă
și că
aceasta era o
problemă generalizată și cunoscută
de conducerea acestei
unități.
B. Dreptul
și
practica
internaționale
relevante
Concluziile Comitetului European pentru Prevenirea Torturii (CPT)
formulate în urma vizitelor efectuate în penitenciare din România, precum
și
observațiile
generale ale CPT, sunt prezentate pe scurt în
Bragadireanu
împotriva României
(nr. 22088/04,
pct. 73-76,
6 decembrie 2007)
și
Brândușe
împotriva României
[nr. 6586/03,
pct. 33,
CEDO 2009-
...(extrase)]
.
În
constatările
sale, CPT a remarcat, printre altele,
că
locurile de
deținere
din România înregistrau, în general, un indice de supraaglomerare
deosebit de ridicat. În ultimul
său
raport, publicat la 11 decembrie 2008, în
urma vizitei sale din iunie 2006 în mai multe penitenciare din România,
CPT
a precizat:
HOTĂRÂREA
ELEFTERIADIS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE
I
9
„70.
[...] Comitetul este profund îngrijorat de faptul
că
lipsa paturilor
rămâne
o
problemă constantă
nu numai în
unitățile
vizitate, ci
și
la nivel
național
[...] Pe de
altă
parte, Comitetul
salută
faptul
că,
la scurt timp
după
vizita din iunie 2006, norma
oficială
de
spațiu
de locuit pentru fiecare
deținut
în camere a fost adus de la 6 m³ (ceea ce
însemna o
suprafață
de aproximativ 2 m² pe
r
deținut)
la 4 m² sau 8 m³. CPT
recomand
ă
autorităților
române
să
ia
măsurile
necesare pentru a asigura respectarea normei de 4 m²
de
spațiu
de locuit per
deținut
în camerele comune în toate penitenciarele din
România.
”
ÎN DREPT
I. CU
PRIVIRE LA PRETINSA
ÎNCĂLCARE
A ART. 3 DIN
CONVENȚI
E
Reclamantul
susține că
a fost obligat
să împartă
camere cu
deținuți
fumători
în penitenciarele Craiova
și
Rahova
și că
,
în închisoare, a contractat
boli pulmonare pentru care nu a fost tratat în mod
corespunzător.
S-a plâns,
de asemenea,
că
a fost obligat
să
inhaleze fumul de la
țigările
altor
deținuți
în
timpul transportului între locul de
deținere și instanțele naționale,
precum
și
în
sălile
special amenajate în incinta
instanțelor
în care
deținuții
,
fumători și
nefumători, așteptau să
se prezinte la
ședințele
de
judecată.
Acesta
invocă
art. 3 din
Convenție,
care prevede
:
„Nimeni
nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori
degradante
.”
Guvernul
contestă susținerile
reclamantului.
A. Cu
privire la admisibilitate
Guvernul
invocă
inadmisibilitatea
ratione temporis
a cererii în
legătură
cu
susținerile
referitoare la fapte anterioare datei de 20 iunie 1994,
data
ratificării Convenției
de
către
România.
Susține
de asemenea
că
reclamantul, în timpul
detenției
în Penitenciarul Craiova, a omis
să depună
plângere
penală
împotriva
administrației
penitenciarului cu privire la
condițiile
sale de
detenție și/sau să introducă
o
acțiune
în
răspundere civil
ă
delictuală
în temeiul art.
998
și
999 din Codul civil, în vederea
angajării
răspunderii
civile a
autorităților
penitenciare pentru
condițiile
sale de
detenție.
În ceea ce
privește detenția
reclamantului în Penitenciarul Rahova, Guvernu
l
arată că
,
la data la care reclamantul a sesizat Curtea, plângerile sale în temeiul
OUG nr. 56/2003 erau pendinte în
fața instanțelor naționale și că
ar fi fost ma
i
indicat
să introducă
o
acțiune
în
răspundere civilă delictuală
în temeiul
HOTĂRÂREA
ELEFTERIADIS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE
I
10
art. 998
și
999 din Codul civil în vederea
angajării răs
punderii civile a
autorităților
penitenciare responsabile de
condițiile
sale de
detenție.
Reclamantul se
limitează
la a afirma
că
a epuizat
căile
de atac interne
și că
a respectat termenul de 6 luni,
fără
alte
precizări.
Curtea
constată că
reclamantul a formulat capete de cerere care se
referă
la
două
perioade diferite, una
anterioară
datei de 14 decembrie 2000,
când a fost
deținut
în Penitenciarul Craiova,
și cealaltă ulterioară
datei de 25
februarie 2005, când a fost
deținut
în Penitenciarul Rahova. Într-
adevăr,
în
perioada 12 decembrie 2000
–
25 februarie 2005, reclamantul nu a
susținut că
a fost nevoit
să
stea cazat
împreună
cu
deținuți fumători.
Cu
privire la prima
perioadă,
Curtea
constată,
la fel ca
și
Guvernul,
că
o parte din
susținerile
reclamantului se
referă
la fapte care au avut loc înaint
e
de ratificarea
Convenției
de
către
România, la 20 iunie 1994.
Rezultă că
aceste capete de cerere sunt incompatibile
ratione temporis
cu
dispozițiile
Convenției
în sensul art. 35 § 3 lit. a)
și
trebuie s
ă
fie respinse, în temeiul
art. 35 § 4.
Curtea
constată că
reclamantul nu dispunea de
căi
de atac efective în
temeiul dreptului
național
în perioada 20 iunie 1994
–
14 decembrie 2000
pentru repararea plângerilor sale la nivel
național
privind
condițiile
d
e
d
etenție
(a se vedea, printre altele,
Petrea împotriva României
, nr. 4792/03,
pct. 36
și
37, 29 aprilie 2008;
și
Măciucă
,
citată
anterior, pct. 18-19). Curtea
amintește că,
în aceste
situații,
termenul de 6 luni
prevăzut
de art. 35 § 1 din
Convenție
începe
să curgă
de la
sfârșitul situației
în litigiu [
Mujea împotriva
României
(dec.), nr.
44696/98, 10 septembrie 2002;
și
Ağaoğlu
împotriva
Turciei
(dec.), nr. 27310/95, 28 august 2001], respectiv, în prezenta
cauză,
începând cu data de 14 decembrie 2000 cel târziu,
dată
la care reclamantul a
fost transferat într-un alt penitenciar în
privința căruia
nu a
susținut că
a fost
nevoit
să
stea cazat
împreună
cu
deținuți fumători.
Or, reclamantul a depus
cererea la 8 octombrie 2005,
adică
la mai mult de 6 luni de la încetarea
situației
în litigiu.
Rezultă că
acest
capăt
de cerere este tardiv
și
trebuie
să
fie
respins, în conformitate cu art. 35 § 1
și
4 din
Convenție.
Cu privire la a doua
perioadă,
care începe la data transferului
reclamantului, 25 februarie 2005, în Penitenciarul Rahova, Curtea
constată
că,
în ceea ce
privește susținerile
referitoare la neacordarea
asistenței
medicale
corespunzătoare deținuților,
o
acțiune întemeiată
pe
dispozițiile
OUG nr. 56/2003 constituia la vremea
respectivă
o cale de atac ef
ectivă
în
sensul art.
35 § 1 din
Convenție
(
Petrea
,
citată
anterior, pct. 36
și
37). Se
impune constatarea
că
reclamantul a omis
să
adreseze plângeri
instanțelor
naționale,
în temeiul OUG nr. 56/2003, în
legătură
cu faptul
că
nu a primit un
tratament cores
punzător
pentru problemele sale de
sănătate.
Prin urmare,
acest
capăt
de cerere trebuie
să
fie respins pentru neepuizarea
căilor
de atac
interne, în temeiul art. 35 § 1
și
4 din
Convenție.
În
ceea ce
privește
celelalte capete de cerere, având ca obiect
condițiile
materiale de
detenție
a reclamantului în Penitenciarul Rahova
și
în timpul
HOTĂRÂREA
ELEFTERIADIS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE
I
11
transportului între locul de
deținere și instanțele naționale,
Curtea
constată că
Guvernul nu a
arătat
în ce mod
căile
de atac indicate ar fi putut fi constitui o
repar
ație.
În acest sens,
hotărârile judecătorești
pe care acesta le-a indicat în
susținerea observațiilor
sale sunt lipsite de
relevanță,
unele dintre ele
limitându-se
să
ia act de
condițiile
de
detenție
invocate de
petenți și să
precizeze
că
aceasta era o sit
uație cunoscută
în general de
administrația
penitenciarelor
(
supra
, pct.
33). Alte
hotărâri judecătorești pronunțate
în
aceeași perioadă
de
instanțele naționale
au refuzat, de asemenea,
să
soluționeze
capetele de cerere formulate de
petenți
cu privire la c
ondițiile
de
detenție
invocând
insuficiența
resurselor la nivel
național
(
supra
, pct. 30-32).
În
consecință,
este necesar
să
se
respingă excepția
de neepuizare a
căilor
d
e
atac interne
ridicată
de Guvern
.
Curtea
constată că această
parte a
capătului
de cerere formulat de
reclamant nu este în mod
vădit nefondată,
în sensul art. 35 § 3 din
Convenție,
și că
nu
prezintă
niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar
să
fie
declarată admisibilă.
B. Cu
privire la fond
Argumentele
părților
Reclamantul se plânge
că,
în pofida
afecțiunilor
pulmonare, a fost
obligat de
administrația
Penitenciarului Rahova
să
stea cazat în camere cu
deținuți fumători
timp de aproape 10 luni, ceea ce i-ar fi agravat foarte mult
problemele de
sănătate. Susține că
s-a intoxicat de mai multe ori noaptea, în
timpul somnului, din cauza, în opinia sa, a
spațiului
foarte restrâns al camerei
și
a
imposibilității
de a deschide ferestrele uneori din cauza
condițiilor
climatice. S-a plâns, de asemenea,
că
a fost obligat s
ă
inhaleze fumul de la
țigările
colegilor
săi deținuți
în timpul transportului între locul de
deținere și
instanțele naționale,
precum
și
în
sălile
special amenajate în incinta
instanțelor
în care
aștepta, alături
de
deținuții fumători, să
se prezinte la
ședințele
de
judecată.
Guvernul
arată că autoritățile
au luat
măsuri
pentru a-i oferi
reclamantului
condiții
de
detenție corespunzătoare. Subliniază că,
în
Penitenciarul Rahova, camera reclamantului dispunea de
două
ferestre care
permiteau aerisirea
și că
reclamantul beneficiase de o
oră
de plimbare în
fiecare zi
și
de
activități
sportive de trei ori pe
săptămână.
Acesta
arată că,
potrivit
informațiilor
aflate la
dispoziția
sa, reclamantul a fost cazat în
aceeași
cameră
cu un alt
deținut nefumător
din data de 8 mai 2006 cel târziu. A
subliniat, de asemenea,
că
reclamantul a informat Curtea
că
era cazat în
aceeași cameră
cu un
deținut nefumător
începând din noiembrie 2005.
Adaugă că,
la 19 ianuarie 2009, reclamantul a fost transferat la Penitenciarul
Poarta
Albă,
unde, fiind singurul
deținut nefumător,
a fost cazat singur într-o
cameră.
Referindu-se la
constatările
Tribunalului
București
(
supra
, pct. 19)
HOTĂRÂREA
ELEFTERIADIS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE
I
12
care a examinat plângerea reclamantului cu privire la
condițiile
de transport,
Guvernul
recunoaște că
nu exista nicio separare în
tre
deținuții fumători și
cei
nefumători
în
sălile
de
așteptare
pentru
deținuți
din sediile
instanțelor
d
e
judecată,
dar
susține că
timpul limitat petrecut în aceste
condiții
nu ar fi putut
să
îl afecteze în mod negativ pe reclamant ori
să
îi cauzeze boli pulmonare
acestuia
.
Motivarea
Curții
Curtea
nu este
competentă să
examineze, în prezenta
cauză,
circumstanțele
în care s-au produs
afecțiunile
pulmonare ale reclamantului în
timpul
detenției
sale în Penitenciarul Craiova (
supra
, pct.
39). Având în
vedere
susținerile
reclamantului
și
în
măsura competenței
sale, Curtea va
examina
condițiile
în care reclamantul a fost transportat la sediul
instanțelor
naționale,
în care a stat închis în incinta acestora înainte de a se prezenta în
fața instanțelor naționale și
în care a fost
deținut
în Penitenciarul Rahova
.
Curtea
amintește că
fiind vorba, precum în prezenta
cauză,
de
persoane private de libertate, art. 3 impune statului o
obligație pozitivă
de a
se asigura
că
fiecare per
soană
este
deținută
în
condiții
compatibile c
u
respectarea
demnității
umane,
că modalitățile
de executare a
măsurii
nu supun
persoana în
cauză
unui pericol sau unei
dificultăți
de o intensitate care
depășește
nivelul inevitabil de
suferință inerentă detenț
iei
și că,
având în
vedere
cerințele
practice ale
privării
de libertate,
sănătatea și bunăstarea
deținutului
sunt asigurate în mod
corespunzător,
în special prin acordarea
asistenței
medicale necesare [
Mouisel împotriva
Franței
, nr.
67263/01,
pct. 40,
CEDO 2002-IX;
Kudła
împotriva Poloniei
(MC), nr.
30210/96
,
pct. 94,
CEDO 2000-XI;
și
Tekin
Yıldız
împotriva Turciei
, nr.
22913/04
,
pct. 71, 10 noiembrie 2005]. Astfel,
detenția
în
condiții necorespunzătoare
a
unei persoane bolnave poate constitui, în principiu, un tratament contrar art. 3
[a se vedea, de exemplu,
Price împotriva Regatului Unit
, nr.
33394/96,
pct. 30,
CEDO 2001-VII;
İlhan
împotriva Turciei
(MC), nr.
22277/93,
pct. 87,
CEDO 2000-VII;
și
Naumenko împotriva Ucrainei
, nr.
42023/98
,
pct. 112, 10 februarie 2004].
Prin urmare, statul este obligat, în pofida problemelor logistice
și
financiare,
să își
organizeze sistemul penitenciar astfel încât
să
asigure
deținuților
respectarea
demnității
umane a acestora (
Chukovoi împotriva
Rusiei
, nr. 63955/00, pct. 31, 27 martie 2008;
și
Benediktov împotriva Rusie
i
,
nr. 106/02, pct. 37, 10 mai 2007). Acest lucru poate include
obligația,
din
partea statului, de a lua
măsuri
pentru a proteja un
deținut
împotriva efectelor
nocive ale fumatului pasiv, în cazul în care, având în vedere examenele
medicale
și recomandările
medicilor
curanți,
starea sa de
sănătate
impun
e
acest lucru.
În prezenta
cauză,
Curtea
constată că
nu se
contestă
faptul
că
reclamantul a fost
deținut
în perioada februarie
–
noiembrie 2005 într-o
cameră
laolaltă
cu
deținuți fumători,
în pofida
solicitărilor
repetate ale acestuia de a
HOTĂRÂREA
ELEFTERIADIS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE
I
13
fi transferat într-o
altă cameră
în care erau
cazați nefumători.
Este
adevărat
că,
la momentul respectiv, starea sa de
sănătate
se stabilizase, astfel cum
reiese din
examinările
medicale efectuate în perioada 2003
–
2005, în care
reclamantul a fost
deținut
succesiv în diferite penitenciare cu privire la care
nu a
susținut că
a suferit efectele fumatului practicat de colegii
săi.
Cu toate
acestea, boala pentru care se afla sub
observație
de mai
mulți
ani era o
boal
ă
cronică,
certificatul medical eliberat în 1999 indicând în mod clar
că
reclamantul suferea de
fibroză pulmonară.
În aceste
condiții, autoritățile
erau
obligate
să
ia
măsuri
pentru protejarea
sănătății
sale, în special prin separarea
sa de
deținuții fumători, așa
cum solicitase reclamantul în repetate rânduri.
Acest lucru
părea
nu numai de dorit, ci
și
posibil având în vedere
existența,
în
același
penitenciar, a unei camere de
nefumători. Așa
reiese din adresa
trimisă
de Penitenciarul Rahova
judecătoriei
competente din
București,
p
e
care reclamantul o sesizase printr-o plângere
îndreptată
împotriva conducerii
penitenciarului, ca urmare a refuzului acesteia de a lua
măsuri
pentr
u
protejarea sa împotriva efectelor fumatului pasiv (
supra
, pct. 22).
Faptul
că
locul de
deținere
în
discuție
era la momentul respectiv
supraaglomerat
–
fapt confirmat de CPT în rapoartele pe care le-a întocmit în
urma vizitelor la locurile de
deținere
din România (
supra
, pct. 35
și
36)
–
nu
scutea în niciun fel
autoritățile
de
obligația
de a proteja
sănătatea
reclamantului. Este
adevărat că
reclamantul,
după
cum
subliniază
în mod
întemeiat Guvernul, pare
să
fi beneficiat de
plimbări
zilnice în curtea
penitenciarului,
activități
sportive de trei ori pe
săptămână și
o
cameră
relativ
mare,
dotată
cu
lumină naturală și
aerisire, care nu era
supraaglomerată
(a se
vedea,
a contrario
,
Florea împotriva României
, nr.
37186/03, pct.
53, 14
septembrie 2010). Cu toate acestea, astfel de
împrejurări,
oricât de pozitive,
nu au fost suficiente pentru a atenua efectele nocive ale fumatului pasiv pe
care reclamantul a trebuit
să
le îndure ca urmare a
cazării
sale
împreună
cu
fumători.
În
această privință,
trebuie
arătat că, după
perioada în care reclamantul
a fost cazat, în 2005,
laolaltă
cu
fumători,
certificatele medicale întocmite d
e
mai
mulți
medici au atestat o deteriorare a
stării
de
sănătate
a reclamantului
la nivelul
căilor
respiratorii
și
au
menționat apariția
la acesta a unei noi boli,
bronșită cronică obstructivă.
Potrivit reclamantului,
această boală
a fost
favorizată
de fumatul pasiv suferit în autovehiculele folosite pentru
transportul
deținuților
la
instanțele
de
judecată
sau în timpul petrecut în
sălile
de
așteptare
în sediile
instanțelor naționale
înainte de a se prezenta în
fața
judecătorilor.
În cazul în care o
persoană
este
plasată
sub responsabilitatea
statului într-o stare
bună
de
sănătate și situația
este alta la punerea sa în
libertate, precum în
speță, după
o
anumită perioadă
de timp
petrecută
în
detenție
înainte de a fi
pusă
în libertate, este sarcina statului
să
prezinte o
explicație plauzibilă
a
situației,
în caz contrar putându-se ridica o
problemă
în temeiul art. 3 din
Convenție
[
mutatis mutandis
,
Tomasi împotriva
Franței
,
27 august 1992, pct. 110, seria A nr. 241-A;
Ribitsch împotriva Austriei
, 4
HOTĂRÂREA
ELEFTERIADIS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE
I
14
decembrie 1995, pct.
34, seria A nr.
336;
Aksoy împotriva Turciei
, 18
decembrie 1996, pct. 61,
Culegere de
hotărâri și
decizii
1996-VI;
și
Selmouni
împotriva Fr
anței
(MC), nr. 25803/94, pct. 87, CEDO 1999-V].
În
această privință, deși
nimic nu permite
să
se arate în mod precis, pe
baza elementelor furnizate de
părți, că
reclamantul a suferit efectele fumului
de
țigară
în autovehiculele folosite la transportul
deținuților
la
instanțele
de
judecată,
pe de
altă
parte, faptul
că
a fost
ținut
în
sălile
de
așteptare
din sediile
instanțelor alături
de
alți fumători
este confirmat în mare
măsură
de
Tribunalul
București
în decizia din 14 iunie 2006 (
supra
, pct.
19). Curtea
constată că
toate elementele de care dispune nu permit
să
se depisteze cât de
des a fost închis reclamantul în respectivele
săli
ale
instanțelor. Totuși,
est
e
incontestabil faptul
că această situație
s-a produs de mai multe ori în perioada
22 aprilie 2005
–
23 aprilie 2007, când reclamantul a fost citat
să
se
înfățișeze
în
fața instanțelor naționale
în cadrul a trei procese diferite având ca obiect
condițiile
sale de
detenție
(
supra
, pct.
14-25).
Deținerea
reclamantului în
astfel de
condiții –
chiar
și
în ipoteza,
arătată
de Guvern,
că
era o
perioadă
scurtă
de timp de fiecare
dată –
era
contrară recomandărilor
medicilor care,
la momentul respectiv, îi
indicaseră
reclamantului
abținerea
de la fumat, fie
el activ sau pasiv (
supra
, pct. 11).
Curtea
ia act de faptul, subliniat de Guvern,
că
ulterior lunii noiembrie
2005 reclamantul a fost cazat într-o
cameră împreună
cu un
deținut nefumăto
r
în Penitenciarul Rahova
și că
în prezent
ocupă
singur o
cameră
în noul
penitenciar în care a fost transferat în 2009 [a se vedea,
mutatis mutandis
,
Aparicio Benito împotriva Spaniei
(dec.), nr. 36150/03, 3 noiembrie 2006;
și
Stoine Hristov împotriva Bulgariei (nr.
2)
, nr.
36244/02, pct.
43-45, 16
octombrie 2008].
Totuși, această situație favorabilă
pare
să
fie
legată
nu de
existența,
în
legislația națională,
a unor criterii obiective care
să
asigure
separarea de
deținuții fumători
a
deținuților
care, precum reclamantul, nu sunt
fumători
(
supra
, pct.
20, 28
și
30), ci mai
degrabă
de un concurs de
împrejurări
legate de ex
istența,
la un moment dat, a unei
capacități
de cazare
suficiente într-unul dintre penitenciarele în care persoana
respectivă
a fost
deținută
succesiv, ceea ce a permis
autorităților să țină
seama de statutul de
nefumător
al acestui
deținut.
Astfel, nu exi
stă
niciun motiv
să
se constate
că,
în cazul unei viitoare
supraaglomerări
a penitenciarului în care reclamantul
își execută
în prezent pedeapsa sau în cazul transferului acestuia într-un alt
penitenciar a
cărui
capacitate de cazare ar fi mai mare decât nu
mărul
deținuților cazați
acolo, reclamantul ar beneficia de
condiții
la fel de
favorabile
.
În fine, Curtea
constată că instanțele naționale
au respins cererea
reclamantului de acordare a unei
reparații
pentru
suferințele
sale în timpul
cazării
sale îm
preună
cu
deținuți fumători. Raționamentul instanțelor
naționale sugerează că
lipsa unor probe materiale privind prejudiciul invocat
de reclamant,
combinată
cu transferul persoanei respective în
condiții
mai
favorabile, a stat la baza
hotărârii
lor de a nu acorda
despăgubiri
în
această
HOTĂRÂREA
ELEFTERIADIS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE
I
15
privință
(pct. 23
in fine
și
24). În acest sens, Curtea
consideră că
simplul fapt
că situația denunțată
de reclamant a încetat între timp ca urmare a transferului
său
în
condiții
mai favorabile nu
scutește instanțele național
e de
obligația
lor
de a examina
dacă această situație
a avut sau nu a avut efecte negative asupra
persoanei în
cauză și
de a-i acorda
despăgubiri, după
caz. Pe de
altă
parte,
chiar presupunând
că,
în general, persoana care face o propunere înaintea
judecăț
ii trebuie
să
o
dovedească
(
supra
, pct.
29), Curtea nu
consideră
rezonabil, în
circumstanțele
cauzei,
să
i se
impună
reclamantului
obligația
de
a dovedi temeinicia
pretențiilor
sale prin mijloace de
probă
de
natură să
ateste
suferințele
cauzate de
detenție
în
condiții
contrare art. 3 din
Convenție.
O
abordare atât de
formalistă
este de
natură să excludă
acordarea de
despăgubir
i
în multe cazuri, în care
detenția
nu este
însoțită
de o deteriorare
vizibilă
în
mod obiectiv a
stării
fizice sau psihice a unui
deținut
(a se vedea,
mutati
s
mutandis
,
Danev împotriva Bulgariei
, nr.
9411/05, pct
.
34, 2 septembrie
2010;
și
Iovtchev împotriva Bulgariei
, nr.
41211/98, pct.
146, 2 februarie
2006).
Prin
urmare, având în vedere toate aceste elemente, Curtea a ajuns la
concluzia
că,
în
speță,
a fost înc
ălcat
art. 3 din
Convenție.
II. CU
PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN
CONVENȚI
E
Art.
41 din
Convenție
prevede:
„Dacă
Curtea
declară că
a avut loc o
încălcare
a
Convenției
sau a protocoalelor sale
și dacă
dreptul intern al înaltei
părți
contractante nu permite decât o
înlăturar
e
incomplet
ă
a
consecințelor
acestei
încălcări,
Curtea
acordă părții
lezate,
dacă
este cazul,
o
reparație echitabilă.”
A. Prejudiciu
Reclamantul
solicită
o
sumă
pentru prejudiciul moral cauzat de
suferințele
determinate de
condițiile
sale de
detenție și
de incapacitatea sa d
e
muncă determinată
de bolile ireversibile ale
căilor
respiratorii dezvoltate în
închisoare. Acesta
lasă
la aprecierea
Curții
suma care trebuie
acordată
în acest
sens.
Guvernul
subliniază că,
din noiembrie 2005, reclamantul este cazat
într-o
cameră
cu
deținuți nefumători și reamintește că
diagnosticul de
fibroză
pulmonară
apare într-un singur certificat medical, eliberat în 1999. De
asemenea, face trimitere la sumele acordate de Curte în alte cauze în care a
constatat o
încălcare
a art. 3 din
Convenție
în materie de
condiții
de
detenție.
Curtea
consideră că
reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert ca
urmare a
suferințelor
din timpul
încarcerării
sale
împreună
cu
deținuți
fumători
în pofida bolilor
căilor
sale respiratorii, prejudiciu pe care doar o
constatare a
încălcării
nu îl poate repara. Curtea
consideră că
este necesar
să
HOTĂRÂREA
ELEFTERIADIS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE
I
16
i se acorde reclamantului suma de 4 000 de euro (EUR) pentru prejudiciul
moral.
B. Cheltuieli
de
judecată
Reclamantul
solicită,
de asemenea, rambursarea cheltuielilor de
judecată și
a cheltuielilor ocazionate în
fața Curții, fără
a cuantifica suma
și
fără
a prezenta documente justificative.
Guvernul
consideră că
cererea reclamantului de rambursare a
cheltuielilor de
judecată
nu
îndeplinește cerințele prevăzute
de art.
41 din
Convenție.
În
conformitate cu
jurisprudența Curții,
un reclamant nu poate
obține
rambursarea cheltuielilor de
judecată
decât în
măsura
în care se
stabileșt
e
caracterul lor real
și
necesar, precum
și
caracterul rezonabil al cuantumulu
i
acestora. În
speță,
având în vedere lipsa
oricărui
document justificativ din
partea reclamantului, Curtea nu îi
acordă
nicio
sumă
în acest sens.
C. Dobânzi
moratorii
Curtea
consideră
necesar ca rata dobânzilor moratorii
să
se întemeieze
pe rata dobânzi
i
facilității
de împrumut marginal
practicată
de Banca
Centrală
Europeană, majorată
cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN UNANIMITATE, CURTEA
1.
Declară
cererea
admisibilă
în ceea ce
privește
capetele de cerere întemeiate
pe
condițiile
în care reclamantul a fost transportat la
instanțele naționale,
închis în sediile acestora
și deținut
în Penitenciarul Rahova în perioada
februarie
–
noiembrie 2005
și
inadmi
sibilă
pentru celelalte capete de cerere;
2.
Hotărăște
că
a fost
încălcat
art. 3 din
Convenție;
3.
Hotărăște
a)
că
statul pârât trebuie
să plătească
reclamantului, în termen de trei luni
de la data la
rămânerii
definitive a
hotărârii,
în conformitate cu art. 44 § 2
din
Convenție,
suma de 4
000 EUR
(patru mii de euro), care trebuie
convertită
în moneda statului pârât la rata de schimb
aplicabilă
la data
plății,
plus orice
sumă
ce poate fi
datorată
cu titlu de impozit
;
b)
că,
de la expirarea termenului
menționat și până
la efectuarea
plății,
această sumă
trebuie
majorată
cu o
dobândă simplă,
la o
rată egală
cu rata
dobânzii
facilității
de împrumut marginal
practicată
de Banca
Centrală
HOTĂRÂREA
ELEFTERIADIS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE
I
17
Europeană, aplicabilă
pe parcursul acestei perioade
și majorată
cu trei
puncte procentuale;
4.
Respinge
cererea de acordare a unei
reparații
echitabile pentru celelalte
capete de cerere.
Redactată
în limba
franceză,
apoi
comunicată
în scris la 25 ianuarie 201
1,
în temeiul art. 77 § 2
și
3 din Regulament.
Santiago Quesada
Grefier
Josep Casadeval
l
Președinte