CASE OF GAVRILITA v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF GAVRILITA v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2010)

Tradus și revizuit de IER (http://ier.gov.ro/)

CURTEA

EUROPEANĂ

A DREPTURILOR OMULU

I

SEC

Ț

IA A TREIA

C

AUZA GAVRILI

ȚĂ

ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererea nr. 10921/03)

HOTĂR

ÂRE

STRASBO

URG

22 iunie 2010

DEFINITIVĂ

2

2.11.2010

Hotărârea

a devenit

definitivă

în temeiul art. 44 § 2 din Conven

ț

ie. Acesta poate

suferi

modificări

de

formă.

HOTĂRÂREA

GAVRILI

ȚĂ

ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

1

În cauza Gavrili

ță

împotriva României,

Curtea

Europeană

a Drepturilor Omului (Sec

ț

ia a treia),

reunită

într-o

cameră compusă

din:

Josep Casadevall,

pre

ș

edinte,

Elisabet Fur

a,

Corneliu Bîrsan,

Boštjan

M.

Zupančič,

Ineta Ziemele

,

Luis López Guerra,

Ann Power,

judecători,

ș

i Santiago Quesada,

grefier de sec

ț

ie,

După

ce a deliberat în camera de consiliu, la 25 mai 2010,

Pronun

ță

prezenta

hotărâre, adoptată

la acee

a

ș

i

dată:

PROCEDU

RA

află

cererea nr.

10921/03

îndreptată

împotriva

României, prin care un resortisant moldovean, domnul Anatolii Gavrili

ță

(

„

reclamantul

”

), a sesizat Curtea la 3 februarie 2003, în temeiul art. 34 din

Conven

ț

ia pentru

apărarea

drepturilor omului

ș

i a

libertăț

ilor fundamentale

(

„

Conven

ț

ia

”

).

român (denumit în continuare

„

guvernul

”

) este reprezentat de

agentul

său,

dl

Răzvan

-Hora

ț

iu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor

Externe.

ș

edintele Sec

ț

iei a treia a decis

să

comunice

Guvernului cererea. În conformitate cu art.

29 § 3 din Conven

ț

ie, acesta a

hotărât,

de asemenea,

că

admisibilitatea

ș

i fondul cauzei vor fi examinate

împreună.

moldovean,

căruia

i s-a transmis o copie a cererii, în temeiul

art. 44 § 1 a) din Regulamentul Cur

ț

ii, nu a dorit

să

î

ș

i prezinte punctul de

vedere asupra cauzei.

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTAN

Ț

ELE CAUZEI

l

s-a

născut

în 1972

ș

i locuie

ș

te în

C

ăuș

ani, în Moldova.

HOTĂRÂREA

GAVRILI

ȚĂ

ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

2

A. Procedura

penală

împotriva reclamantului

30 octombrie 2000, reclamantul a fost plasat în arest preventiv în

centrul de deten

ț

ie al poli

ț

iei din Constan

ț

a pe motiv

că

era

bănuit

de trafic

de droguri.

a

rămas

în arest

până

la 15 martie 2001, când a fost transferat la

Penitenciarul Poarta

Albă.

hotărârea

din 26 octombrie 2001, Tribunalul Constan

ț

a l-a

condamnat pe reclamant la trei ani de închisoare pentru trafic de droguri.

Această hotărâre

a fost

confirmată

prin decizia din 18 ianuarie 2002 a Cur

ț

ii

de Apel Constan

ț

a. Reclamantul a fost pus în libertate sub control judiciar la

9 aprilie 2003.

B. Starea de

sănătate

a reclamantului

7 noiembrie 2000, reclamantul a fost examinat de medicul radiolo

g

ș

i a fost declarat

„sănătos

clinic

”

. A fost

depusă

la dosar o copie a acestor

rezultate. Conform informa

ț

iilor furnizate de centrul medical jude

ț

ean

Constan

ț

a, pe durata

arestării

preventive, reclamantul a primit tratament

pentru dureri de cap

ș

i afec

ț

iuni ale pielii.

l

a

rămas

în centrul de deten

ț

ie al poli

ț

iei Constan

ț

a

până

la 15 martie 2001, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta

Albă.

La

sosire, medicul S.G. l-a declarat pe reclamant

„sănătos

clinic

”

. O copie a fi

ș

ei

medicale a reclamantului a fost

depusă

la dosar

.

medicale în urma

cărora

s-a pus diagnosticul de sifilis. Între 18 aprilie

ș

i 14

iunie 2001, reclamantul a fost spitalizat în Penitenciarului-Spital Poarta

A

lbă

pentru a urma un tratament specific pentru

această

afec

ț

iune. Dintr-o

scrisoare din 30 octombrie 2009,

redactată

de medicul-

ș

ef al centrului

medical de la Poarta

Albă, rezultă că

la ie

ș

irea reclamantului din spitalul

centrului de deten

ț

ie, acesta suferea, la momentul faptelor, de un

„

sifilis latent

recent

”

, vindecat în iulie 2001

ș

i de anemie.

19 martie

ș

i 25 martie 2003, reclamantul, care nu se sim

ț

ea bine,

a fost internat în cadrul spitalului din acela

ș

i centru de deten

ț

ie, pentru

depistarea tuberculozei acute. La 24 martie 2003, ulterior

depistării

tuberculozei de

către

medicul-

ș

ef al spitalului centrului de deten

ț

ie, la

recomandarea acestuia din

urmă,

reclamantul a fost transferat la

Penitenciarul-Spital Bucure

ș

ti Jilava, cu recomandarea de a urma un

„

tratament specific

”

pentru

această

afec

ț

iune.

„tuberculoză secundară”

a fost

confirmat de un medic de la Penitenciarul-Spital Jilava. Potrivit datelor

prezentate de Guvernul pârât, reclamantul a primit un tratament

„

nespecific

”

,

afe

c

ț

iunea sa având o evol

u

ț

ie

„stabilă”

.

HOTĂRÂREA

GAVRILI

ȚĂ

ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

3

din copia fi

ș

ei medicale a reclamantului,

întocmită

de medicii

de la spitalul centrului de deten

ț

ie Jilava

că

la 25, 27 martie

ș

i la 1 aprilie

2003, reclamantul suferea de

febră ș

i de dureri de cap. Cu

această

ocazie, a

primit

aspirină ș

i calmante. Guvernul a depus la dosar o foaie de observa

ț

ie

pentru bolnavii de

tuberculoză, redactată

de medicii de la Penitenciarul-Spital

Jilava, men

ț

ionând

că

începând cu 27 martie 2003 reclamantul ar fi beneficiat

de un tratament cu antibiotice. Nu s-a

făcut

nicio referire la eventualele

medicamente administrate.

momentul punerii sale în libertate, la 9 aprilie 2003, tot mai suferea

de

tuberculoză.

A

ș

a cum reiese din copia certificatului medical întocmit la 22

ianuarie 2004, de un medic de la Spitalul

Căuș

ani (Moldova), reclamantul a

urmat un tratament pentru

această

afec

ț

iune

după

punerea sa în libertate,

pân

ă

în decembrie 2003.

II. DREPTUL

Ș

I PRACTICA INTERNE RELEVANTE

ț

iilor dreptului

ș

i practicii interne relevante

referitoare la

modalităț

ile de executare a pedepselor privative de libertate

ș

i

la

căile

de atac interne disponibile în materie este inclus la pct. 21-23 din

hotărârea

Petrea împotriva României

(nr. 4792/03, 29 aprilie 2008). În ceea

ce prive

ș

te, în special, dreptul de

ț

inu

ț

ilor la asisten

ță medicală,

Legea

nr. 23/1969

privind executarea pedepselor prevedea un astfel de drept la

art. 17

ș

i 41 coroborate. Ordonan

ț

a de urgen

ță

a Guvernului nr. 56/2003 din

25 iunie 2003 privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea

pedepselor privative de libertate (

„

OUG nr. 56/2003

”)

a confirmat protec

ț

ia

dreptului la asisten

ță medicală

(tratament, medicamente etc.), aceasta

trebuind

să

fie

acordată

de

ț

inu

ț

ilor gratuit

ș

i de

către

un personal calificat

(art. 12

ș

i 14 coroborate). OUG nr. 56/2003 a fost

abrogată ș

i

înlocuită

cu

Legea nr. 275/2006,

publicată

în Monitorul Oficial din 20 iulie 2006

ș

i

intrat

ă

în vigoare la 20 octombrie 2006 (

„

Legea nr.

275/200

6

”)

, care a reluat la

art. 50

ș

i 82 dispozi

ț

iile men

ț

ionate anterior.

rezumat al ghidului pentru controlul tuberculozelor în penitenciar,

realizat de Organiza

ț

ia

Mondială

a

Sănătăț

ii (

„

OMS

”

)

ș

i de Comitetul

Interna

ț

ional al Crucii Ro

ș

ii (

„

CICR

”

)

figurează

la pct.

57 din cauza

Ghavtadze împotriva Georgiei

(nr. 23204/07, 3 martie 2009).

HOTĂRÂREA

GAVRILI

ȚĂ

ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

4

ÎN DREPT

CU PRIVIRE LA PRETINSA

ÎNCĂLCARE

A ART. 3 DIN CONVEN

Ț

IE

că

a contractat

două

boli în timpul

privării

sale de libertate: sifilis, în centrele de deten

ț

ie ale poli

ț

iei Constan

ț

a

ș

i

tuberculoză,

la Penitenciarul Poarta

Albă. Fără

alte detalii, se plânge de

condi

ț

iile de deten

ț

ie care au cauzat cele

două

boli.

Invocă

în

această

privin

ță

art. 3 din Conven

ț

ie, redactat

după

cum

urmează:

„

Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori

degradan

te

.”

contestă

acest argument

.

A. Cu privire la admisibilitate

a) Neepuizarea

căilor

de recurs interne

invocă

inadmisibilitatea

capătului

de cerere referitor la

condi

ț

iile de deten

ț

ie afirmând

că

reclamantul ar fi putut introduce o plângere

împotriva administra

ț

iei centrelor de deten

ț

ie, în conformitate cu art. 998-999

C. civ. care

reglementează răspunderea civilă.

Reclamantul nu a prezentat

nicio observ

a

ț

ie cu privire la acest aspect

.

observă că

Guvernul nu a indicat modul în care

căile

de atac

invocate puteau remedia problema

suprapopulării

în special

ș

i

că

nu a

men

ț

ionat

hotărâri rămase

definitive relevante în

această

privin

ță.

Curtea

reaminte

ș

te

că,

în cauza

Petrea împotriva României

, aceasta a concluzionat

că

o cale de atac

întemeiată

pe dispozi

ț

iile OUG nr. 56/2003 reprezenta un

recurs efectiv, în sensul art.

35 § 1

din Conven

ț

ie, în ceea ce prive

ș

te

sus

ț

inerile referitoare la lipsa asisten

ț

ei medicale

corespunzătoare

pentr

u

de

ț

inu

ț

i, dar

că

nu era un recurs efectiv în ceea ce prive

ș

te condi

ț

iile de

deten

ț

ie propriu-zise, în special suprapopularea din celule (

Petrea împotriva

României,

nr. 4792/03,

pct. 36

ș

i 37, 29 aprilie 2008). În

măsura

în care

reclamantul se plânge de condi

ț

iile de

igienă,

Curtea nu

identifică

nici

o

circumstan

ță

care

să poată

infirma o astfel de concluzie. În orice caz, capetele

de cerere formulate de reclamant privesc perioada care a precedat intrarea în

vigoare a OUG 56/2003

citată

anterior.

Prin urmare, trebuie

respinsă

excep

ț

ia Guvernului.

b) Nerespectarea

termenului de 6 lun

i

observă că

reclamantul ar fi trebuit

să

se

plângă

de condi

ț

iile

de deten

ț

ie din centrele poli

ț

iei Constan

ț

a cel mai târziu la 15 septembrie

HOTĂRÂREA

GAVRILI

ȚĂ

ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

5

2001,

adică

în termen de

ș

ase luni de la transferarea sa la Penitenciarul Poarta

Albă.

Or, conform Guvernului, de

ș

i nu privea o situa

ț

ie

continuă,

acest

capăt

de cerere a fost formulat de reclaman

t

după

3 februarie 2003, data introducerii

cererii în fa

ț

a Cur

ț

ii.

l

nu a prezentat observa

ț

ii cu privire la acest aspect.

subliniază că

respectivul

capăt

de cerere a fost justificat pentru

prima

oară

de reclamant în scrisoarea sa din 22 martie 2006, de

ș

i, fiind

transferat la 15 martie 2001 la Penitenciarul Poarta

Albă,

a fost pus în libertate

sub control judiciar la 9 aprilie 2003.

ș

te

că

regula celor 6 luni are ca obiect

să

asigure

securitatea

juridică ș

i

să

vegheze la examinarea într-un termen rezonabil a

cauzelor în litigiu referitoare la Conven

ț

ie. În plus, regula

urmăre

ș

te

protejarea

autorităț

ilor

ș

i a altor persoane vizate împotriva incertitudinii în

care le-ar plasa trecerea unei lungi perioade de timp. Cu toate acestea, Curtea

observă că,

în mod excep

ț

ional, acest principiu poate fi reconsiderat atunci

când un reclamant folose

ș

te o cale de recurs

internă ș

i nu are cuno

ș

tin

ță

decât

mai târziu, sau ar fi trebuit

să aibă

cuno

ș

tin

ță,

de

împrejurările

care fac ca

această

cale de atac

să

fie

ineficientă.

Într-un astfel de caz, termenul de 6 luni

se poate calcula începând din momentul în care reclamantul are cuno

ș

tin

ță,

sau ar fi trebuit

să aibă

cuno

ș

tin

ță,

de aceste

împrejurări

[a se vedea

Sakık ș

i

Seyrek împotriva Turciei

(dec.), nr. 40076/98, 29 iunie 1999]. În lipsa unei

căi

de atac sau atunci când procedurile legale disponibile sunt considerate

ineficiente, termenul de 6 luni începe

să curgă,

în principiu, de la data la

care

actul contestat a fost realizat [

Hazar împotriva Turciei

(dec.), nr. 62566/00,

10 ianuarie 2002].

spe

ță,

Curtea

remarcă

faptul

că

reclamantul nu a folosit nicio cale

de atac pentru a invoca în cadrul sistemului na

ț

ional, cel pu

ț

in în esen

ță,

încălcarea

art. 3 din Conven

ț

ie. Prin urmare, termenul de 6 luni a început

să

curgă

cel târziu

după

punerea sa în libertate din Penitenciarul Poarta

Albă,

adică după

9 aprilie 2003. Dat fiind

că

reclamantul î

ș

i formulase

capătul

d

e

cerere întemeiat pe condi

ț

iile de deten

ț

ie din centrele de deten

ț

ie ale poli

ț

iei

Constan

ț

a pentru prima

dată

la 22 martie 2006, acesta nu a respectat termenul

de 6 luni. În consecin

ță,

este necesar

să

se

admită

excep

ț

ia Guvernului

ș

i

să

se

respingă

acest

capăt

de cerere ca tardiv în temeiul art.

35 § 1

ș

i 4 din

Conven

ț

ie.

ceea ce prive

ș

te

capătul

de cerere întemeiat pe condi

ț

iile de deten

ț

ie

în Penitenciarul Poarta

Albă,

Curtea

apreciază că

acesta nu este în mod

vădit

nefondat în sensul art.

35 § 3

din Conven

ț

ie. De asemenea,

subliniază că

acesta nu

prezintă

niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este

necesar

să

fie declarat admisibil

.

HOTĂRÂREA

GAVRILI

ȚĂ

ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

6

B. Cu

privire la fond

l

se plânge

că

se

îmbolnăvise

de

tuberculoză

atunci când

se afla în deten

ț

ie în Penitenciarul Poarta

Albă.

De asemenea,

insistă

asupra

suferin

ț

ei ulterioare punerii sale în libertate,

adică după

9 aprilie 2003,

deoarece fiind bolnav de

tuberculoză,

a trebuit

să

urmeze mai multe

tratamente pentru

această

afe

c

ț

iune.

contestă

argumentul reclamantului. Guvernul face trimitere

la jurispruden

ț

a Cur

ț

ii în materie

ș

i sus

ț

ine

că,

în spe

ță,

condi

ț

iile deten

ț

iei

reclamantului erau conforme cu cerin

ț

ele art.

3 din Conven

ț

ie (celule

beneficiind de

apă curentă,

toalete curate, separate, du

ș

uri cu

apă caldă).

În

ceea ce prive

ș

te tuberculoza de care a suferit reclamantul, Guvernul

afirmă

că

administra

ț

iile centrelor de deten

ț

ie au ac

ț

ionat prompt pentru a trata

această

afec

ț

iune

ș

i

că

starea de

sănătate

a reclamantului se ameliorase vizibil

anterior punerii sale în libertate.

reaminte

ș

te

că,

în ceea ce prive

ș

te în special persoanele private

de libertate, art. 3 impune statului obliga

ț

ia

pozitivă

de a se asigura

că

orice

prizonier este de

ț

inut în condi

ț

ii care sunt compatibile cu respectarea

demnităț

ii umane,

că modalităț

ile de executare a

măsurii

nu supun persoana

în

cauză

unei suferin

ț

e sau unei

încercări

de o intensitate care

să depășească

nivelul inevitabil de suferin

ță

inerent dete

n

ț

iei

ș

i

că, ț

inând seama de cerin

ț

ele

practice din închisoare,

sănătatea ș

i confortul persoanei private de libertate

sunt asigurate în mod

corespunzător,

în special prin administrarea îngrijirilo

r

medicale necesare [

Mouisel împotriva Fran

ț

ei

, nr. 67263/01, pct. 40, CEDO

2002-IX;

Kudła

împotriva Poloniei

(MC), nr.

30210/96, pct.

94, CEDO

2000-XI;

Tekin

Yıldız

împotriva Turciei

, nr. 22913/04, pct. 71, 10 noiembrie

2005]. Astfel, neacordarea de îngrijiri medicale

corespunzătoare ș

i, în

general, dete

n

ț

ia unei persoane bolnave în condi

ț

ii inadecvate pot reprezenta,

în principiu, un tratament contrar art.

3 [a se vedea, de exemplu,

Price

împotriva Regatului Unit

, nr.

33394/96, pct.

30, CEDO 2001-VII;

İlhan

împotriva Turciei

(MC), nr.

22277/93, pct.

87, CEDO 2000-VII;

Gennadi

Naoumenko împotriva Ucrainei

, nr. 42023/98, pct. 112, 10 februarie 2004).

Statul este obligat, în ciuda problemelor logistice

ș

i financiare,

să

î

ș

i

organizeze sistemul penitenciar astfel încât

să

asigure de

ț

inu

ț

ilor respectarea

demnităț

ii umane a acestora (

Soukhovoy împotriva Rusiei

, nr.

63955/00,

pct. 31, 27 martie 2008;

Benediktov împotriva Rusiei

, nr. 106/02, pct. 37, 10

mai 2007).

constată că

reclamantul a fost de

ț

inut la Penitenciarul Poarta

Albă

din 15 martie 2001

până

la 24 martie 2003

ș

i la Penitenciarul-Spital

Jilava de la data din

urmă până

la 9 aprilie 2003, data punerii sale în libertate.

La 15 martie 2001, data

transferării

sale la Penitenciarul Poarta

Albă,

reclamantul nu prezenta niciun semn de

tuberculoză ș

i nici de o

altă boală

pulmonară

(a se vedea supra, pct. 10). Curtea

apreciază

ca probabil faptul

că

persoana în

cauză să

fi contractat tuberculoza în acest centru de deten

ț

ie (

a se

HOTĂRÂREA

GAVRILI

ȚĂ

ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

7

vedea

.,

Staïkov împotriva Bulgariei

, nr.

49438/99, pct.

81, 12 octombrie

2006;

Yakovenko împotriva Ucrainei

, nr.

15825/06, pct.

28

ș

i 95, 25

octombrie 2007;

Hummatov împotriva Azerbaidjanului

, nr.

9852/03

ș

i

13413/04, pct. 111, 29 noiembrie 2007).

reaminte

ș

te

că

a

hotărât,

în cauze anterioare,

că

men

ț

inerea de

către autorită

ț

ile na

ț

ionale în regim de deten

ț

ie a unui reclamant bolnav,

fără

a-i acorda asisten

ț

a

medicală adecvată ș

i expunându-l unor condi

ț

ii de

deten

ț

ie inadecvate, constituia o

încălcare

a art. 3 din Conven

ț

ie (a se vedea

Staïkov

citată

anterior, pct. 79-83,

Yakovenko

citată

anterior

, pct. 89

ș

i 101,

Hummatov

citată

anterior, pct. 111,

Melnik împotriva Ucrainei,

nr. 72286/01,

pct. 107-109

ș

i 111, 28 martie 2006

ș

i

Ghavtadze împotriva Georgiei

,

nr. 23204/07, pct. 89, 3 martie 2009).

ță,

Curtea nu poate imputa

autorităț

ilor penitenciare

că

nu au

procedat la un screening sistematic pentru

tuberculoză

în momentul

intrării

de

ț

inu

ț

ilor în penitenciar. Curtea

observă că

screeningul pentru

tuberculoză

a

avut loc la 25 martie 2003 (a se vedea supra, pct.

12). Spre deosebire de

cauzele men

ț

ionate mai sus, niciun element din dosar nu

indică

faptul

că

reclamantul s-a plâns administra

ț

iei centrului de deten

ț

ie, anterior acestei

date, de probleme de

sănătate

care pot oferi indicii despre o astfel de

afe

c

ț

iune.

constată că, după

ce tuberculoza a fost

depistată

la 24 martie

2003, medicul-

ș

ef al Penitenciarului-Spital Poarta

Albă

a recomandat

transferarea reclamantului la Penitenciarul-Spital Jilava

ș

i administrarea unui

tratament specific pentru

această

afec

ț

iune (a se vedea supra, pct.

13). La

Penitenciarul Jilava, reclamantul a beneficiat de un tratament

„

nespecific

”

pentru

febră ș

i dureri de cap (a se vedea supra, pct.

14). Cu privire la

eventualul tratament antibiotic pentru

tuberculoză,

invocat de Guvern, Curtea

remarcă

faptul

că

acesta nu a prezentat probe care

să

demonstreze

că

i s-a

administrat un astfel de tratament de

îndată

ce s-a descoperit boala. Abia

după

punerea sa în libertate i-a fost administrat tratament împotriva acestei boli.

observă

tot

u

ș

i

că,

spre deosebire de cauzele citate supra,

pct. 32, perioada în care reclamantul nu a avut un tratament medical adecvat

nu

depăș

e

ș

te 14 zile,

adică

de la 25 martie 2003, data

depistării

bolii, la 9

aprilie 2003, data punerii în libertate a persoanei interesate. De altfel, în acest

timp, a beneficiat de tratament pentru starea

febrilă

(a se vedea,

a contrario,

Melnik împotriva Ucrainei,

nr. 72286/01,

pct. 104,

28 martie 2006). Cu

privire la tratamentul urmat câteva luni

după

punerea în libertate, Curtea

remarcă

faptul

că

acesta era necesar, deoarece un tratament pentru

tu

berculoză

poate dura,

după

caz, mai multe luni

ș

i trebuie prelungit pentru a

evita apari

ț

ia tulpinilor rezistente, a

căror

evolu

ț

ie este adesea mult mai

gravă

.

ș

te afirma

ț

iile referitoare la condi

ț

iile de deten

ț

ie,

Curtea

observă că

reclamantul se

referă

numai la

„

condi

ț

iile de via

ță”

din

Penitenciarul Poarta

Albă, nefăcând

nicio precizare privind eventualele

condi

ț

ii de

igienă ș

i nu î

ș

i sus

ț

ine capetele de cerere în niciun mod. Curtea

HOTĂRÂREA

GAVRILI

ȚĂ

ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

8

remarcă

faptul

că

formularea capetelor de cerere s-a

făcut

în mod vag

ș

i

incoerent (

Trepachkine împotriva Rusiei

, nr. 36898/03, pct. 85, 19 iulie 2007)

ș

i

că

reclamantul nu a prezentat faptele astfel încât

să poată

clarifica natura

ș

i

intensitatea suferin

ț

elor sale (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Oukhan împotriva

Ucrainei

, nr. 30628/02, pct. 63-66, 18 decembrie 2008)

.

orice caz, nimic din dosar

ș

i niciun raport al Comitetului European

pentru Prevenirea Torturii (

„

CPT

”)

nu

atestă că

la momentul respectiv

condi

ț

iile de via

ță

din Penitenciarul Poarta

Albă

se caracterizau prin

insalubritate, lipsa condi

ț

iilor de

igienă

sau

depăș

irea

capacităț

ii de cazare a

celulei pentru a se putea afirma

că

acestea ar fi putut influen

ț

a în mod negativ

starea

sănătăț

ii sau

bunăstarea

reclamantului [a se vedea,

à contrario,

Ghavtadze împotriva Georgiei

, nr.

23204/07, pct.

93, 3 martie 2009

ș

i

Nevmerjitsky împotriva Ucraine

i

, nr.

54825/00, pct.

87, CEDO 2005-II

(extrase)]

.

urmare, nu s-a

încălcat

art. 3 din Conven

ț

ie.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA,

1.

Declară

, în unanimitate, cererea

admisibilă

în ceea ce prive

ș

te

capătul

d

e

cerere întemeiat pe cond

i

ț

iile de deten

ț

ie din Penitenciarul Poarta

Albă

ș

i

inadmisibilă

pentru celelalte capete de cerere;

2.

Hotărăș

te

, cu cinci voturi la

două, că

nu a fost

încălcat

art. 3

din

Conven

ț

ie.

Redactată

în limba

franceză,

apoi

comunicată

în scris, la 22 iunie 2010

, în

temeiul art. 77 § 2

ș

i § 3 din Regulament.

Santiago Quesad

a

Grefier

Josep Casadeval

l

Pre

ș

edinte

La prezenta

hotărâre

este

anexată,

în conformitate cu art.

45 § 2

din

Conven

ț

ie

ș

i art.

74 § 2

din Regulament, opinia

separată

a doamnelor

judecătoare

Ziemele

ș

i Power.

J.C.M.

S.Q.

HOTĂRÂREA

GAVRILI

ȚĂ

ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

–

OPINII SEPARATE

9

OPINIA

SEPARATĂ

A

JUDECĂTORULUI

ZIEMEL

E

ț

ele cauzei, am votat pentru constatarea

încălcării

art. 3 din Conven

ț

ie.

că

în

Cameră

s-a considerat ca fiind stabilit faptul

că

reclamantul se

îmbolnăvise

de

tuberculoză

atunci când se afla în Penitenciarul

Poarta

Albă

(a se vedea pct.

31).

Făcând această

observa

ț

ie, Camera

consideră

totu

ș

i

că

nu se poate imputa Guvernului

că

nu a efectuat mai

devreme un test de screening pentru

tuberculoză,

în special având în vedere

faptul

că

reclamantul nu prezenta semne de

boală ș

i nu se plângea de

probleme de

sănătate.

În plus, statul este disculpat pe motiv

că,

la 14 zile

după

ce tuberculoza reclamantului fusese

descoperită,

acesta a fost pus în libertate

ș

i a urmat un tratament medical în afara penitenciarului. Astfel, faptul

că,

timp de 14 zile, acesta nu a primit tratamentul pentru

tuberculoză

nu este

suficient pentru a constitui o

încălcare

a art. 3. Camera

observă ș

i faptul

că

reclamantul nu putuse

să

î

ș

i sus

țină

afirma

ț

iile potrivi

t

cărora

se

îmbolnăvise

de

tuberculoză

din cauza condi

ț

iilor de deten

ț

ie din închisoare.

că

Camera nu

răspunde

la întrebarea care decurge din propria

sa observa

ț

ie

că,

foarte probabil, reclamantul a contractat tuberculoza în

penitenciar, deoarece starea sa de

sănătate anterioară

anului 2003 nu prezenta

niciun semn în acest sens

ș

i nici el nu s-a plâns de probleme de acest ordin.

Există

o probabilitate

crescută,

având în vedere

că

persoana în

cauză

se afla

în penitenciar din 2001

ș

i nu se plânsese

niciodată

de o

problemă specială

d

e

sănătate ș

i

că,

din momentul în care se sim

ț

ise

rău,

în 2003,

ș

i a fost

examinată,

s-a descoperit

că

avea

tuberculoză.

că

atunci când, ca în spe

ță,

din circumstan

ț

e reiese

probabilitatea

ridicată

ca reclamantul

să

fi contractat tuberculoza pe când era

privat de libertate, îi revine Guvernului sarcina

să

infirme

această

probabilitate, de exemplu, informând Curtea despre condi

ț

iile de deten

ț

ie

ș

i

despre

măsurile

luate pentru a preveni contractarea de

către

de

ț

inu

ț

i a bolilor

contagioase, sau

arătând că

respectivii primeau îngrijiri medicale suficien

te.

Prezenta

cauză

este, în fapt, întru totul

comparabilă

cu cele citate de

Cameră,

de exemplu,

Yakovenko împotriva Ucrainei

(nr. 15825/06,

25 octombrie

2007)

ș

i

Hummatov împotriva Azerbaidjanului

(nr. 9852/03

ș

i 13413/04, 29

noiembrie 2007). Reclaman

ț

ii din aceste cauze

contractaseră ș

i ei tuberculoza

atunci când se aflau în grija statului

ș

i, în continuare, nu

primiseră

îngrijiri

suficiente pe perioade mai lungi sau mai scurte. În spe

ță,

reclamantului nu i

s-a administrat niciun tratament specific pentru

tuberculoză

timp de 14 zile

după

diagnosticare. În opinia mea, cele

două

aspecte

–

faptul

că,

în lipsa unei

probe contrarii, se poate deduce

că după

toate

probabilită

ț

ile, reclamantul a

contractat tuberculoza atunci când se

găsea

în grija statului,

ș

i faptul

că

nu i

s-a acordat imediat tratament medical

–

sunt la fel de relevante în sensul

constării încălcării

art. 3.

În

această

privi

n

ță, să

ne aducem aminte

că

Comitetul European pentru Prevenirea Torturii (CPT) a subliniat

că

statele au

HOTĂRÂREA

GAVRILI

ȚĂ

ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

–

OPINII SEPARATE

10

obliga

ț

ia de asumare care

„

impune metode eficiente de prevenire, de

depistare

ș

i de tratare

”

în ceea ce prive

ș

te bolile contagioase în mediul

penitenciar [a se vedea normele CPT, p. 26, CPT/Inf/E (2002) 1

–

Rev.2009].

HOTĂRÂREA

GAVRILI

ȚĂ

ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

–

OPINII SEPARATE

11

OPINIA

SEPARATĂ

A

JUDECĂTORULUI

POWE

R

sunt de acord cu majoritatea pentru a constata

neîncălcarea

art. 3 în

spe

ță.

Pu

ț

in timp înainte de încarcerarea sa la Penitenciarul Poarta

Albă,

reclamantul a fost examinat în

două

rânduri deosebite, de medicul radiolog

ș

i

de un medic de

medicină generală,

ambii certificând

că

era

sănătos.

În plus,

starea

bună

de

sănătate

a acestuia în momentul

intrării

în penitenciar nu este

contestată.

ie

ș

irea acestuia din penitenciar, doi ani mai târziu, era contaminat

de o

boală gravă,

posibil

mortală,

ale

cărei

consecin

ț

e a continuat, prin

urmare,

să

le îndure. Mai mult, atunci când se afla în grija statului, nu a primit

tratamentul medical cerut de afec

ț

iunea sa. Prin urmare,

această cauză ridică

două

probleme de principiu importante în ceea ce prive

ș

te obliga

ț

ia

generală

a statului de a proteja

sănătatea

persoanelor private de libertate: i) obliga

ț

ia

de a detecta, de a îngriji

ș

i de a izola persoanele afectate de boli contagioase

ș

i ii) obliga

ț

ia de a acorda îngrijirile medicale necesare.

ț

e constante, statul trebuie

să

se asigure

că

persoanele private de libertate sunt de

ț

inute în condi

ț

ii care sunt compatibile

cu respectarea

demnităț

ii umane. Acesta nu trebuie

să

le

supună

unei suferin

ț

e

sau unei

încercări

de o intensitate care

să depășească

nivelul inevitabil de

suferin

ță

inerent deten

ț

iei.

1

Astfel,

dacă

un început de depresie poate fi o

rea

c

ț

ie

inevitabilă

a de

ț

inu

ț

ilor la privarea de libertate,

„

faptul de a se

îmbolnăvi

de

tuberculoză

nu face parte din

pedeapsă”

.

2

ca, înainte de a examina prezenta

cauză

în lumina principiilor

relevante,

să

spunem câteva cuvinte despre sarcina probei. Mi se pare

că,

în

jurispruden

ț

a

actuală

a Cur

ț

ii,

există

un anume gol care trebuie remediat. În

cauza

Tomasi împotriva Fran

ț

ei,

3

Curtea a confirmat

că,

atunci când o

persoană

este

plasată

în deten

ț

ie având o star

e

bună

de

sănătate ș

i se

constată

la momentul punerii sale în libertate

că

a suferit o

vătămare corporală,

statul

trebuie

să

ofere o explica

ț

ie

plauzibilă

pentru sursa

vătămării,

în caz contrar

art. 3 din Conven

ț

ie trebuie în mod

vădit

aplicat. Nu vedem un motiv juridic

ș

i nici logic pentru care acela

ș

i principiu nu ar trebui aplicat atunci când o

persoană

este

plasată

în deten

ț

ie având o stare

bună

de

sănătate,

dar când iese

este

contaminată

de o

boală gravă,

posibil

mortală.

5.

Dacă

(în mod corect) contuzii inexplicabile duc la aplicarea art.

3

,

atunci acela

ș

i lucru trebuie

să

fie valabil

ș

i pentru infectarea

„neexplicată”

cu

o

boală gravă.

În consecin

ță, dacă

vrem

să

se aplice în mod coerent logica din

hotărârea

Tomasi

, statul ar trebui

să

ofere o explica

ț

ie

plauzibilă

faptului

că

reclamantul a contractat tuberculoza, în caz contrar art. 3 din Conven

ț

ie ar

1

McGlinchey

ș

i al

ț

ii împotriva Regatului Unit

, nr. 50390/99, 29 aprilie 2003, CEDO 2003-V,

pct. 46

,

ș

i

Mouisel împotriva Fran

ț

ei

, nr. 67263/01, CEDO 2002-IX, pct. 40.

2

Organiz

a

ț

ia

Mondială

a

Sănătăț

ii, 2010

(http://www.who.int/tb/challenges/prisons/fr/inde

x.html).

3

Tomasi împotriva Fran

ț

ei

, 27 august 1992, seria A nr. 241-A, pct. 108-111.

HOTĂRÂREA

GAVRILI

ȚĂ

ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

–

OPINII SEPARATE

12

trebui în mod

vădit

aplicat. Aplicând

sănătăț

ii persoanelor private de libertate

prezum

ț

ia de cauzalitate

formulată

în cauzele

Tomasi

ș

i

Selmouni,

1

Curtea ar

putea contribui la protejarea de

ț

inu

ț

ilor care

contractează

boli grave din cauza

condi

ț

iilor de deten

ț

ie. O astfel de evolu

ț

ie ar ajuta

să

se armonizeze într-un

fel coerent

ș

i logic jurispruden

ț

a sa

bazată

pe art. 3

.

De altfel, cauza

ridică

probleme importante privind obliga

ț

iile pozitive pe

care le are statul de a adopta

măsuri

pentru a proteja

ș

i a îngriji în

manieră

adecvată

persoanele private de libertate.

Obliga

ț

ia de a adopta

măsuri

pentru protejarea

sănătăț

ii de

ț

inu

ț

ilor

a respins

capătul

de cerere al reclamantului tocmai pentru

că

acesta nu precizase condi

ț

iile în care era de

ț

inut (pct. 35).

Ț

inând seama

de faptele necontestate din prezenta

cauză,

este dificil de

găsit

oricare

altă

explica

ț

ie pentru faptul

că

partea în

cauză

a contractat

tuberculoză

în

penitenciar, decât caracterul inacceptabil al condi

ț

iilor deten

ț

iei sale (în

special posibilitatea ca persoanele care

poartă

virusul

să

circule

„

liber

”

).

Cauza pune în

lumină

faptul

că,

în mod evident,

autorităț

ile române nu au

efectuat depistarea precoce a de

ț

inu

ț

ilor

purtători

de virus, nu i-au izolat

ș

i nu

i-au îngrijit eficient. În cauza

Hurtado împotriva Elve

ț

iei

, Comisia a subliniat

că

art. 3 impune

autorităț

ilor statului

„

să

adopte

măsuri

vizând garantare

a

integrităț

ii fizice a persoanei aflate în

răspunderea autorităț

ilor de poli

ț

ie,

judiciare sau penitenciare

”

.

2

7.

Autorităț

ile penitenciare nu pot ignora cu superioritate starea

infec

țioasă

a de

ț

inu

ț

ilor, expunând astfel

ș

i pe al

ț

ii riscului real de a contracta

boli grave. Astfel, în cauza

Ghavtadze împotriva Georgiei

, Curtea a constatat

că

penitenciarul în care fusese de

ț

inut

ș

i contaminat reclamantul nu efectua o

depistare

sistematică

a noilor veni

ț

i pentru a detecta eventualele cazuri de

tuberculoză.

Întrucât a constatat o

încălcare

a art. 3, a

adăugat că,

în contextul

executării hotărârii,

ar trebui luate rapid

măsuri

pentru a veghea la prevenirea

transmiterii bolii, printre care punerea în aplicare a unui program de depistare

la sosirea în penitenciar.

3

Detectarea, separarea

ș

i tratarea cu rapiditate a

purtătorilor

de boli infec

ț

ioase grave trebuie

să

reprezinte obliga

ț

ia

pozitivă

a

statului de a garanta dreptul la via

ță ș

i de a proteja

sănătatea

de

ț

inu

ț

ilor

săi.

În prezenta

cauză,

faptul

că autorităț

ile române nu au pus în aplicare

măsurile

1

Tomasi împotriva Fran

ț

ei

, 27 august 1992, seria A nr. 241-A, pct. 110-111,

ș

i

Selmoun

i

împotriva Fran

ț

ei

(MC), nr. 25803/94, CEDO 1999-V, pct. 87.

2

A se vedea

Hurtado împotriva Elve

ț

iei

, 28 ianuarie 1994, avizul Comisiei, seria A

nr. 280-A, p. 15-16, pct. 79.

3

A se vedea pct. 105 din cauza

Ghavtadze împotriva Georgiei

(23204/07, 3 martie 2009):

„Măsuri

legislative

ș

i administrative necesare trebuie astfel repede adoptate pentru a

preveni transmiterea de boli contagioase în cadrul sistemului penitenciar georgian, pentru

a stabili un sistem de depistare

încă

de la intrarea de

ț

inu

ț

ilor în penitenciar

ș

i pentru a

garanta abordarea acestor boli repede

ș

i eficient în condi

ț

ii

corespunzătoar

e”

.

HOTĂRÂREA

GAVRILI

ȚĂ

ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

–

OPINII SEPARATE

13

adecvate pentru a proteja

bunăstarea fizică

a reclamantului duce, în opinia

mea, la aplicarea art. 3.

Obliga

ț

ia de a acorda tratamentul medical prescris

l

a fost supus unor

examinări

care au confirmat

diagnosticarea cu

tuberculoză.

S-a observat

că

nu se sim

ț

ea bine,

că

suferea

de dureri de cap

ș

i

că

avea

febră.

Medicii i-au prescris un tratament special

cu antibiotice

ș

i, pentru a-l urma, a fost transferat în alt centru de deten

ț

ie

aflat la o distan

ță

de peste 200 km. Totu

ș

i,

autorităț

ile acestui din

urmă

centru

nu i-au acordat deloc tratamentul medical prescris, limitându-se la a-i trata

grava

boală

infec

țioasă

cu

aspirină.

L-au pus în libertate

două săptămâni

mai

târziu,

lăsându

-l astfel în contact cu întreaga popula

ț

ie.

căruia autorită

ț

ile na

ț

ionale trebuie

să

protejeze

sănătatea

persoanelor private de libertate permite concluzia

că

lipsa

îngrijirilor

corespunzătoare

poate constitui un tratament contrar art. 3. Statul

are, prin urmare, nu numai obliga

ț

ia de a acorda de

ț

inu

ț

ilor bolnavi o

formă

de asisten

ță medicală,

dar

ș

i de a le administra

„

îngrijirile medicale

necesare

”

.

1

Curtea a stabilit deja

că

natura

adecvată

a îngrijirilor administrate

era

evaluată

în temeiul a ceea ce se prescrisese deja în cadrul tratamentului

medical al de

ț

inutului bolnav.

2

Astfel, în cauza

Gorodnichev împotriva

Rusiei

, nefurnizarea de

către autorităț

ile ruse a unui regim special prescris de

medici unui de

ț

inut suferind de

tuberculoză

angaja

răspunderea

statului

.

3

În

Melnik împotriva Ucrainei

4

(altă cauză

în care un de

ț

inut care nu prezenta

niciun semn de

boală pulmonară

anterior dete

n

ț

iei a contractat

tuberculoză),

Curtea, în pofida faptului

că

reclamantul primise în cele din

urmă

un

tratament

corespunzător,

a concluzionat

că

a fost

încălcat

art. 3, mai cu

seamă

deoarece reclamantului nu-i fusese administrat tratamentul medical adecv

at

la timpul potrivit

ț

inând seama de gravitatea bolii

ș

i de

urmările

asupra

sănătăț

ii sale.

prezenta

cauză, autorităț

ile nu numai

că

nu i-au furnizat

reclamantului un tratament adecvat la timpul potrivit, acestea pur

ș

i simplu

nu i-au administrat tratamentul

corespunzător

înainte de a-l pune în libertate.

Constatând

că această perioadă

nu a durat decât 14 zile, majoritatea

consideră

că

prezenta

cauză

se deosebea de alte cauze în care se concluzionase

încălcarea

art.

3

pentru

lipsă

de îngrijiri. Astfel, în aparen

ță,

a ignorat

că

1

McGlinchey

ș

i al

ț

ii împotriva Regatului Unit

, nr. 50390/99, 29 aprilie 2003, CEDO 2003-V,

pct. 46

,

ș

i

Mouisel împotriva Fran

ț

ei

, nr. 67263/01, CEDO 2002-IX, pct. 40.

2

Este cazul de

ț

inu

ț

ilor bolnavi de SIDA sau de hepatita B pentru care medici de

medicin

ă

generală ș

i medici speciali

ș

ti au prescris un tratament medical. A se vedea

Legret împotriva

Fran

ț

ei

(dec.), nr. 42553/98, 25 mai 2000,

ș

i

Soysal împotriva Turciei

, nr. 50091/99, 3 mai

2007, pct. 50.

3

Gorodnichev împotriva Rusiei

, nr. 52058/99, 25 mai 2007, pct. 91.

4

Melnik împotriva Ucrainei

, nr. 72286/01, 28 martie 2006, pct. 104.

HOTĂRÂREA

GAVRILI

ȚĂ

ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

–

OPINII SEPARATE

14

această perioadă

de

două săptămâni

nu s-a încheiat cu administrarea

antibioticelor necesare (

ș

i, a

ș

adar, prin respectarea, in fine, a obliga

ț

iei

pozitive), ci prin punerea în libertate

pură ș

i

simplă

a bolnavului.

că

fusese

încălcat

art.

3

atunci când o

persoană

intra în penitenciar

sănătoasă ș

i ie

ș

ea suferind de o

boală gravă.

1

Majoritatea a tratat diferit

această cauză

pe motivele: i)

că

reclamantul nu clarificase condi

ț

iile deten

ț

iei sale

ș

i ii)

că

perioada în care

tratamentul necesar nu-i fusese administrat era mai

scurtă.

Trebuie

să

spun

că

acest ra

ț

ionament mi se pare greu de

urmărit. Dacă

s-ar fi aplicat într-un fel

coerent prezu

m

ț

ia

folosită

în cauza

Tomasi

, atunci singura concluzie la care

ar fi putut ajunge Curtea era

că

respectivele condi

ț

ii ale deten

ț

iei

reclamantului erau inacceptabile

;

ș

i

dacă autorităț

ile penitenciarului nu i-au

asigurat deloc persoanei în

cauză

tratamentul necesar, atunci în fapt statul nu

ș

i-a îndeplinit

niciodată

obliga

ț

ia

pozitivă

pe care o avea în

această

privin

ță.

că autorităț

ile nu au adoptat

măsurile

necesare

pentru a proteja reclamantul de o

gravă boală

infec

țioasă ș

i nu i-au furnizat

tratamentul medical prescris atunci când a contractat tuberculoza din cauza

primei neîndepliniri

determină încălcarea

dreptului acestuia de a nu fi supus

la tratamente inumane ori degradante; prin urmare, a fost

încălcat

art. 3 din

Conven

ț

ie.

1

A se vedea

Melnik împotriva Ucrainei

ș

i

Nevmerjitski împotriva Ucrainei

(nr. 54825/00,

CEDO 2005-II, pct. 87).