CASE OF GAVRILITA v. ROMANIA

Tradus și revizuit de IER (http://ier.gov.ro/) CURTEA EUROPEANĂ

A DREPTURILOR OMULU

I SEC Ț

IA A TREIA

C

AUZA GAVRILI

ȚĂ

ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererea nr. 10921/03) HOTĂR ÂRE STRASBO URG 22 iunie 2010 DEFINITIVĂ 2 2.11.2010 Hotărârea a devenit definitivă în temeiul art. 44 § 2 din Conven ț ie. Acesta poate suferi modificări de formă. HOTĂRÂREA GAVRILI ȚĂ

ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

1 În cauza Gavrili ță împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Sec ț ia a treia), reunită într-o cameră compusă din: Josep Casadevall, pre ș edinte, Elisabet Fur a, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Ineta Ziemele , Luis López Guerra, Ann Power, judecători, ș i Santiago Quesada, grefier de sec ț ie, După ce a deliberat în camera de consiliu, la 25 mai 2010, Pronun ță prezenta hotărâre, adoptată la acee a ș i dată: PROCEDU RA

I. CIRCUMSTAN

Ț

ELE CAUZEI

5. Reclamantu l s-a născut în 1972 ș i locuie ș te în C ăuș ani, în Moldova. HOTĂRÂREA GAVRILI ȚĂ

ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

2 A. Procedura penală împotriva reclamantului

ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

3

II. DREPTUL

Ș

I PRACTICA INTERNE RELEVANTE

16. Un rezumat al dispozi ț iilor dreptului ș i practicii interne relevante referitoare la modalităț ile de executare a pedepselor privative de libertate ș i la căile de atac interne disponibile în materie este inclus la pct. 21-23 din hotărârea Petrea împotriva României (nr. 4792/03, 29 aprilie 2008). În ceea ce prive ș te, în special, dreptul de ț inu ț ilor la asisten ță medicală, Legea nr. 23/1969 privind executarea pedepselor prevedea un astfel de drept la art. 17 ș i 41 coroborate. Ordonan ț a de urgen ță a Guvernului nr. 56/2003 din 25 iunie 2003 privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate ( „ OUG nr. 56/2003 ”) a confirmat protec ț ia dreptului la asisten ță medicală (tratament, medicamente etc.), aceasta trebuind să fie acordată de ț inu ț ilor gratuit ș i de către un personal calificat (art. 12 ș i 14 coroborate).

OUG nr. 56/2003 a fost abrogată ș i înlocuită cu Legea nr. 275/2006, publicată în Monitorul Oficial din 20 iulie 2006 ș i intrat ă în vigoare la 20 octombrie 2006 ( „ Legea nr. 275/200 6 ”) , care a reluat la art. 50 ș i 82 dispozi ț iile men ț ionate anterior.

ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

4 ÎN DREPT

CU PRIVIRE LA PRETINSA

ÎNCĂLCARE

A ART. 3 DIN CONVEN

Ț IE

ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

5 2001, adică în termen de ș ase luni de la transferarea sa la Penitenciarul Poarta Albă. Or, conform Guvernului, de ș i nu privea o situa ț ie continuă, acest capăt de cerere a fost formulat de reclaman t după 3 februarie 2003, data introducerii cererii în fa ț a Cur ț ii.

ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

6 B. Cu privire la fond

ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

7 vedea ., Staïkov împotriva Bulgariei , nr. 49438/99, pct. 81, 12 octombrie 2006; Yakovenko împotriva Ucrainei , nr. 15825/06, pct. 28 ș i 95, 25 octombrie 2007; Hummatov împotriva Azerbaidjanului , nr. 9852/03 ș i 13413/04, pct. 111, 29 noiembrie 2007).

ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

8 remarcă faptul că formularea capetelor de cerere s-a făcut în mod vag ș i incoerent ( Trepachkine împotriva Rusiei , nr. 36898/03, pct. 85, 19 iulie 2007) ș i că reclamantul nu a prezentat faptele astfel încât să poată clarifica natura ș i intensitatea suferin ț elor sale (a se vedea, mutatis mutandis , Oukhan împotriva Ucrainei , nr. 30628/02, pct. 63-66, 18 decembrie 2008) .

ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

–

OPINII SEPARATE

9 OPINIA SEPARATĂ A JUDECĂTORULUI ZIEMEL E 1. Având în vedere circumstan ț ele cauzei, am votat pentru constatarea încălcării art. 3 din Conven ț ie. 2. Observ că în Cameră s-a considerat ca fiind stabilit faptul că reclamantul se îmbolnăvise de tuberculoză atunci când se afla în Penitenciarul Poarta Albă (a se vedea pct. 31). Făcând această observa ț ie, Camera consideră totu ș i că nu se poate imputa Guvernului că nu a efectuat mai devreme un test de screening pentru tuberculoză, în special având în vedere faptul că reclamantul nu prezenta semne de boală ș i nu se plângea de probleme de sănătate. În plus, statul este disculpat pe motiv că, la 14 zile după ce tuberculoza reclamantului fusese descoperită, acesta a fost pus în libertate ș i a urmat un tratament medical în afara penitenciarului.

Astfel, faptul că, timp de 14 zile, acesta nu a primit tratamentul pentru tuberculoză nu este suficient pentru a constitui o încălcare a art. 3. Camera observă ș i faptul că reclamantul nu putuse să î ș i sus țină afirma ț iile potrivi t cărora se îmbolnăvise de tuberculoză din cauza condi ț iilor de deten ț ie din închisoare. 3. Consider că Camera nu răspunde la întrebarea care decurge din propria sa observa ț ie că, foarte probabil, reclamantul a contractat tuberculoza în penitenciar, deoarece starea sa de sănătate anterioară anului 2003 nu prezenta niciun semn în acest sens ș i nici el nu s-a plâns de probleme de acest ordin. Există o probabilitate crescută, având în vedere că persoana în cauză se afla în penitenciar din 2001 ș i nu se plânsese niciodată de o problemă specială d e sănătate ș i că, din momentul în care se sim ț ise rău, în 2003, ș i a fost examinată, s-a descoperit că avea tuberculoză.

4. Consider că atunci când, ca în spe ță, din circumstan ț e reiese probabilitatea ridicată ca reclamantul să fi contractat tuberculoza pe când era privat de libertate, îi revine Guvernului sarcina să infirme această probabilitate, de exemplu, informând Curtea despre condi ț iile de deten ț ie ș i despre măsurile luate pentru a preveni contractarea de către de ț inu ț i a bolilor contagioase, sau arătând că respectivii primeau îngrijiri medicale suficien te. Prezenta cauză este, în fapt, întru totul comparabilă cu cele citate de Cameră, de exemplu, Yakovenko împotriva Ucrainei (nr. 15825/06, 25 octombrie 2007) ș i Hummatov împotriva Azerbaidjanului (nr. 9852/03 ș i 13413/04, 29 noiembrie 2007). Reclaman ț ii din aceste cauze contractaseră ș i ei tuberculoza atunci când se aflau în grija statului ș i, în continuare, nu primiseră îngrijiri suficiente pe perioade mai lungi sau mai scurte.

În spe ță, reclamantului nu i s-a administrat niciun tratament specific pentru tuberculoză timp de 14 zile după diagnosticare. În opinia mea, cele două aspecte – faptul că, în lipsa unei probe contrarii, se poate deduce că după toate probabilită ț ile, reclamantul a contractat tuberculoza atunci când se găsea în grija statului, ș i faptul că nu i s-a acordat imediat tratament medical – sunt la fel de relevante în sensul constării încălcării art. 3. În această privi n ță, să ne aducem aminte că Comitetul European pentru Prevenirea Torturii (CPT) a subliniat că statele au HOTĂRÂREA GAVRILI ȚĂ

ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

–

OPINII SEPARATE

10 obliga ț ia de asumare care „ impune metode eficiente de prevenire, de depistare ș i de tratare ” în ceea ce prive ș te bolile contagioase în mediul penitenciar [a se vedea normele CPT, p. 26, CPT/Inf/E (2002) 1 – Rev.2009]. HOTĂRÂREA GAVRILI ȚĂ

ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

–

OPINII SEPARATE

11 OPINIA SEPARATĂ A JUDECĂTORULUI POWE R 1. Nu sunt de acord cu majoritatea pentru a constata neîncălcarea art. 3 în spe ță. Pu ț in timp înainte de încarcerarea sa la Penitenciarul Poarta Albă, reclamantul a fost examinat în două rânduri deosebite, de medicul radiolog ș i de un medic de medicină generală, ambii certificând că era sănătos. În plus, starea bună de sănătate a acestuia în momentul intrării în penitenciar nu este contestată. 2. La ie ș irea acestuia din penitenciar, doi ani mai târziu, era contaminat de o boală gravă, posibil mortală, ale cărei consecin ț e a continuat, prin urmare, să le îndure. Mai mult, atunci când se afla în grija statului, nu a primit tratamentul medical cerut de afec ț iunea sa.

Prin urmare, această cauză ridică două probleme de principiu importante în ceea ce prive ș te obliga ț ia generală a statului de a proteja sănătatea persoanelor private de libertate: i) obliga ț ia de a detecta, de a îngriji ș i de a izola persoanele afectate de boli contagioase ș i ii) obliga ț ia de a acorda îngrijirile medicale necesare. 3. Potrivit unei jurispruden ț e constante, statul trebuie să se asigure că persoanele private de libertate sunt de ț inute în condi ț ii care sunt compatibile cu respectarea demnităț ii umane. Acesta nu trebuie să le supună unei suferin ț e sau unei încercări de o intensitate care să depășească nivelul inevitabil de suferin ță inerent deten ț iei.

1 Astfel, dacă un început de depresie poate fi o rea c ț ie inevitabilă a de ț inu ț ilor la privarea de libertate, „ faptul de a se îmbolnăvi de tuberculoză nu face parte din pedeapsă” . 2 4. Trebuie ca, înainte de a examina prezenta cauză în lumina principiilor relevante, să spunem câteva cuvinte despre sarcina probei. Mi se pare că, în jurispruden ț a actuală a Cur ț ii, există un anume gol care trebuie remediat. În cauza Tomasi împotriva Fran ț ei, 3 Curtea a confirmat că, atunci când o persoană este plasată în deten ț ie având o star e bună de sănătate ș i se constată la momentul punerii sale în libertate că a suferit o vătămare corporală, statul trebuie să ofere o explica ț ie plauzibilă pentru sursa vătămării, în caz contrar art. 3 din Conven ț ie trebuie în mod vădit aplicat.

Nu vedem un motiv juridic ș i nici logic pentru care acela ș i principiu nu ar trebui aplicat atunci când o persoană este plasată în deten ț ie având o stare bună de sănătate, dar când iese este contaminată de o boală gravă, posibil mortală. 5. Dacă (în mod corect) contuzii inexplicabile duc la aplicarea art. 3 , atunci acela ș i lucru trebuie să fie valabil ș i pentru infectarea „neexplicată” cu o boală gravă. În consecin ță, dacă vrem să se aplice în mod coerent logica din hotărârea Tomasi , statul ar trebui să ofere o explica ț ie plauzibilă faptului că reclamantul a contractat tuberculoza, în caz contrar art. 3 din Conven ț ie ar 1 McGlinchey ș i al ț ii împotriva Regatului Unit , nr. 50390/99, 29 aprilie 2003, CEDO 2003-V, pct. 46 , ș i Mouisel împotriva Fran ț ei , nr. 67263/01, CEDO 2002-IX, pct. 40. 2 Organiz a ț ia Mondială a Sănătăț ii, 2010 (http://www.who.int/tb/challenges/prisons/fr/inde x.html).

3 Tomasi împotriva Fran ț ei , 27 august 1992, seria A nr. 241-A, pct. 108-111. HOTĂRÂREA GAVRILI ȚĂ

ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

–

OPINII SEPARATE

12 trebui în mod vădit aplicat. Aplicând sănătăț ii persoanelor private de libertate prezum ț ia de cauzalitate formulată în cauzele Tomasi ș i Selmouni, 1 Curtea ar putea contribui la protejarea de ț inu ț ilor care contractează boli grave din cauza condi ț iilor de deten ț ie. O astfel de evolu ț ie ar ajuta să se armonizeze într-un fel coerent ș i logic jurispruden ț a sa bazată pe art. 3 . De altfel, cauza ridică probleme importante privind obliga ț iile pozitive pe care le are statul de a adopta măsuri pentru a proteja ș i a îngriji în manieră adecvată persoanele private de libertate.

Obliga ț ia de a adopta măsuri pentru protejarea sănătăț ii de ț inu ț ilor 6. Majoritatea a respins capătul de cerere al reclamantului tocmai pentru că acesta nu precizase condi ț iile în care era de ț inut (pct. 35). Ț inând seama de faptele necontestate din prezenta cauză, este dificil de găsit oricare altă explica ț ie pentru faptul că partea în cauză a contractat tuberculoză în penitenciar, decât caracterul inacceptabil al condi ț iilor deten ț iei sale (în special posibilitatea ca persoanele care poartă virusul să circule „ liber ” ). Cauza pune în lumină faptul că, în mod evident, autorităț ile române nu au efectuat depistarea precoce a de ț inu ț ilor purtători de virus, nu i-au izolat ș i nu i-au îngrijit eficient.

În cauza Hurtado împotriva Elve ț iei , Comisia a subliniat că art. 3 impune autorităț ilor statului „ să adopte măsuri vizând garantare a integrităț ii fizice a persoanei aflate în răspunderea autorităț ilor de poli ț ie, judiciare sau penitenciare ” . 2 7. Autorităț ile penitenciare nu pot ignora cu superioritate starea infec țioasă a de ț inu ț ilor, expunând astfel ș i pe al ț ii riscului real de a contracta boli grave. Astfel, în cauza Ghavtadze împotriva Georgiei , Curtea a constatat că penitenciarul în care fusese de ț inut ș i contaminat reclamantul nu efectua o depistare sistematică a noilor veni ț i pentru a detecta eventualele cazuri de tuberculoză. Întrucât a constatat o încălcare a art. 3, a adăugat că, în contextul executării hotărârii, ar trebui luate rapid măsuri pentru a veghea la prevenirea transmiterii bolii, printre care punerea în aplicare a unui program de depistare la sosirea în penitenciar.

3 Detectarea, separarea ș i tratarea cu rapiditate a purtătorilor de boli infec ț ioase grave trebuie să reprezinte obliga ț ia pozitivă a statului de a garanta dreptul la via ță ș i de a proteja sănătatea de ț inu ț ilor săi.

În prezenta cauză, faptul că autorităț ile române nu au pus în aplicare măsurile 1 Tomasi împotriva Fran ț ei , 27 august 1992, seria A nr. 241-A, pct. 110-111, ș i Selmoun i împotriva Fran ț ei (MC), nr. 25803/94, CEDO 1999-V, pct. 87. 2 A se vedea Hurtado împotriva Elve ț iei , 28 ianuarie 1994, avizul Comisiei, seria A nr. 280-A, p. 15-16, pct. 79. 3 A se vedea pct. 105 din cauza Ghavtadze împotriva Georgiei (23204/07, 3 martie 2009): „Măsuri legislative ș i administrative necesare trebuie astfel repede adoptate pentru a preveni transmiterea de boli contagioase în cadrul sistemului penitenciar georgian, pentru a stabili un sistem de depistare încă de la intrarea de ț inu ț ilor în penitenciar ș i pentru a garanta abordarea acestor boli repede ș i eficient în condi ț ii corespunzătoar e” . HOTĂRÂREA GAVRILI ȚĂ

ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

–

OPINII SEPARATE

13 adecvate pentru a proteja bunăstarea fizică a reclamantului duce, în opinia mea, la aplicarea art. 3. Obliga ț ia de a acorda tratamentul medical prescris 8. Reclamantu l a fost supus unor examinări care au confirmat diagnosticarea cu tuberculoză. S-a observat că nu se sim ț ea bine, că suferea de dureri de cap ș i că avea febră. Medicii i-au prescris un tratament special cu antibiotice ș i, pentru a-l urma, a fost transferat în alt centru de deten ț ie aflat la o distan ță de peste 200 km. Totu ș i, autorităț ile acestui din urmă centru nu i-au acordat deloc tratamentul medical prescris, limitându-se la a-i trata grava boală infec țioasă cu aspirină. L-au pus în libertate două săptămâni mai târziu, lăsându -l astfel în contact cu întreaga popula ț ie.

9. Principiul general potrivit căruia autorită ț ile na ț ionale trebuie să protejeze sănătatea persoanelor private de libertate permite concluzia că lipsa îngrijirilor corespunzătoare poate constitui un tratament contrar art. 3. Statul are, prin urmare, nu numai obliga ț ia de a acorda de ț inu ț ilor bolnavi o formă de asisten ță medicală, dar ș i de a le administra „ îngrijirile medicale necesare ” . 1 Curtea a stabilit deja că natura adecvată a îngrijirilor administrate era evaluată în temeiul a ceea ce se prescrisese deja în cadrul tratamentului medical al de ț inutului bolnav.

2 Astfel, în cauza Gorodnichev împotriva Rusiei , nefurnizarea de către autorităț ile ruse a unui regim special prescris de medici unui de ț inut suferind de tuberculoză angaja răspunderea statului . 3 În Melnik împotriva Ucrainei 4 (altă cauză în care un de ț inut care nu prezenta niciun semn de boală pulmonară anterior dete n ț iei a contractat tuberculoză), Curtea, în pofida faptului că reclamantul primise în cele din urmă un tratament corespunzător, a concluzionat că a fost încălcat art. 3, mai cu seamă deoarece reclamantului nu-i fusese administrat tratamentul medical adecv at la timpul potrivit ț inând seama de gravitatea bolii ș i de urmările asupra sănătăț ii sale. 10. În prezenta cauză, autorităț ile nu numai că nu i-au furnizat reclamantului un tratament adecvat la timpul potrivit, acestea pur ș i simplu nu i-au administrat tratamentul corespunzător înainte de a-l pune în libertate.

Constatând că această perioadă nu a durat decât 14 zile, majoritatea consideră că prezenta cauză se deosebea de alte cauze în care se concluzionase încălcarea art. 3 pentru lipsă de îngrijiri. Astfel, în aparen ță, a ignorat că 1 McGlinchey ș i al ț ii împotriva Regatului Unit , nr. 50390/99, 29 aprilie 2003, CEDO 2003-V, pct. 46 , ș i Mouisel împotriva Fran ț ei , nr. 67263/01, CEDO 2002-IX, pct. 40. 2 Este cazul de ț inu ț ilor bolnavi de SIDA sau de hepatita B pentru care medici de medicin ă generală ș i medici speciali ș ti au prescris un tratament medical. A se vedea Legret împotriva Fran ț ei (dec.), nr. 42553/98, 25 mai 2000, ș i Soysal împotriva Turciei , nr. 50091/99, 3 mai 2007, pct. 50. 3 Gorodnichev împotriva Rusiei , nr. 52058/99, 25 mai 2007, pct. 91. 4 Melnik împotriva Ucrainei , nr. 72286/01, 28 martie 2006, pct. 104. HOTĂRÂREA GAVRILI ȚĂ

ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

–

OPINII SEPARATE

14 această perioadă de două săptămâni nu s-a încheiat cu administrarea antibioticelor necesare ( ș i, a ș adar, prin respectarea, in fine, a obliga ț iei pozitive), ci prin punerea în libertate pură ș i simplă a bolnavului. 11. În alte cauze, Curtea a concluzionat deja că fusese încălcat art. 3 atunci când o persoană intra în penitenciar sănătoasă ș i ie ș ea suferind de o boală gravă. 1 Majoritatea a tratat diferit această cauză pe motivele: i) că reclamantul nu clarificase condi ț iile deten ț iei sale ș i ii) că perioada în care tratamentul necesar nu-i fusese administrat era mai scurtă. Trebuie să spun că acest ra ț ionament mi se pare greu de urmărit.

Dacă s-ar fi aplicat într-un fel coerent prezu m ț ia folosită în cauza Tomasi , atunci singura concluzie la care ar fi putut ajunge Curtea era că respectivele condi ț ii ale deten ț iei reclamantului erau inacceptabile ; ș i dacă autorităț ile penitenciarului nu i-au asigurat deloc persoanei în cauză tratamentul necesar, atunci în fapt statul nu ș i-a îndeplinit niciodată obliga ț ia pozitivă pe care o avea în această privin ță. 12. Pentru mine, faptul că autorităț ile nu au adoptat măsurile necesare pentru a proteja reclamantul de o gravă boală infec țioasă ș i nu i-au furnizat tratamentul medical prescris atunci când a contractat tuberculoza din cauza primei neîndepliniri determină încălcarea dreptului acestuia de a nu fi supus la tratamente inumane ori degradante; prin urmare, a fost încălcat art. 3 din Conven ț ie.

1 A se vedea Melnik împotriva Ucrainei ș i Nevmerjitski împotriva Ucrainei (nr. 54825/00, CEDO 2005-II, pct. 87).