AFFAIRE ADRIAN CONSTANTIN c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'art. 6-1;Violation de l'art. 6-3-a;Violation de l'art. 6-3-b;Dommage matériel et préjudice moral - réparation
AFFAIRE ADRIAN CONSTANTIN c. ROUMANIE (CtEDO, 2011)
A TREIA SECȚIUNE
CAUZA
ADRIAN CONSTANTIN c. ROMÂNIA
(Cererea n
o
21175/03)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
12 aprilie 2011
DEFINITIVĂ
12/07/2011
Această hotărâre a devenit definitivă în virtutea articolului
44 §
2 al Convenției. Poate suferi retușuri de formă.
În cauza Adrian Constantin c. România,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a Treia Secțiune), ședință într-o cameră compusă din
:
Josep Casadevall,
președinte,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Nona Tsotsoria,
Kristina Pardalos,
judecători,
și de Santiago Quesada,
grefier
de secțiune,
După ce au deliberat în camera de consiliu în 22 martie 2011,
Pronunță hotărârea care urmează, adoptată la această dată
:
PROCEDURA
1.
La originea cauzei se găsește o cerere (n
o
21175/03) îndreptată împotriva României și care a fost depusă la Curte de un cetățean al acestui stat, M.
Adrian Constantin («
reclamantul
»), în data de 9 iunie 2003, în temeiul articolului 34 al Convenției de apărare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale («
Convenția
»).
2.
Reclamantul este reprezentat de M
e
Mariana Florica Nedelcu, avocat la Brăila. Guvernul român («
Guvernul
») era reprezentat de agentul său, M. Razvan Horațiu Radu, din Ministerul Afacerilor Externe.
3.
Reclamantul, invocând art. 6 §§ 1 și 3 a) și b) al Convenției, susține în particular că reîncadrarea faptelor, efectuată de Curtea Supremă de Justiție în cursul deliberațiilor sale, l-a împiedicat să-și exercite drepturile apărării și că aprecierea dovezilor făcută de această jurisdicție a făcut procedura penală diligentată împotriva sa inechitabilă.
4.
La 23 mai 2008, președintele A Treia Secțiune a hotărât să comunice cererea Guvernului. Cum permite articolul
53
29 §
1 al Convenției, s-a hotărât de asemenea că camera se va pronunța în același timp asupra admisibilității și fondului.
PE FOND
I.
CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
5.
Reclamantul s-a născut în 1955 și locuiește la Brăila.
6.
Printr-un requisitroriu din 24 aprilie 2000 al parchetului de lângă tribunal departamental de Brăila, reclamantul a fost trimis în judecată pentru abuz de autoritate agravat împotriva interesului public, infracțiune pedepsită de articolul
248 citit împreună cu art. 248-1 al codului penal. Era acuzat că a versat ilegal suma de 15 000 de dolari americani unei societăți canadiene în virtutea unui contract încheiat între societatea pe care o conducea în România și această societate canadiană, atunci când contractul nu era încă definitiv.
7.
Tribunalul departamental de Brăila, sesizat al cauzei, a reținut că, la 3
septembrie
1997, reclamantul, în calitate de reprezentant al societății de stat C. a încheiat un contract cu società canadiană S. prin care aceasta din urmă se obliga să obțină din partea mai multor investitori o majorare a capitalului societății C., în vederea modernizării ei. art. 7 § 2 al contractului citat prevedea că societatea C. va plăti un avans de 15 000 de dolari americani din comisionul datorat societății S. pentru demersurile necesare, dacă contractul ar fi aprobat de Fondul Proprietății de Stat (în continuare «
FPS
»). Tribunalul a constatat că versarea, la 13 ianuarie 1998, a sumei de 15 000 de dolari americani societății S. fusese efectuată doar după ce FPS comunicase societății
C., la 3 decembrie 1997, observațiile sale privind dispozițiile contractului din 3 septembrie 1997 și după ce o invitase, la 15 decembrie 1997, să-i furnizeze documentația necesară pentru majorarea capitalului, fapte care constituiau, din opinia tribunalului, o aprobare implicită a contractului.
8.
Estimând că prejudiciul pretins provocat de reclamant nu atingea nivelul care ar permite calificarea infracțiunii ca fiind gravă, Tribunalul departamental de Brăila, prin sentință din 18 aprilie 2001, a procedat la reîncadrarea juridică a faptelor și a achitat reclamantul de acuzația de abuz de autoritate împotriva interesului public.
9.
Această sentință a fost confirmată în apel de Curtea de Apel de Galați, la 28
septembrie 2001.
10.
Prin hotărâre din 10 decembrie 2002, pe calea recursului în casație al parchetului, Curtea Supremă de Justiție a anulat deciziile anterioare. Ea a estimat că, în lipsa unei aprobări exprese a contractului din 3 septembrie 1997 de către FPS, suma de 15 000 de dolari americani fusese versată ilegal.
11.
În cursul deliberațiilor, Curtea Supremă de Justiție a considerat că nu fusese vinovăție intenționată din partea reclamantului, care simplă făcuse o greșeală de interpretare a documentelor trimise de FPS. În consecință, a hotărât să desfacă încadrarea faptelor reproșate reclamantului și să le reîncadreze, în aplicarea articolului 334 al codului de procedură civilă, în neglijență în exercitarea funcțiilor, infracțiune prevăzută de art. 249 al codului penal. A condamnat reclamantul la un an de închisoare cu suspendare, la plata sumei de 15 000 de dolari americani societății C. și la cheltuieli de justiție în valoare de 4 milioane de lei.
II.
DREPTUL INTERN RELEVANT
12.
Dispozițiile relevante ale codului penal sunt redactate după cum urmează
:
art. 248
(Abuz de autoritate împotriva interesului public)
«
Faptul pentru un funcționar public acționând în exercitarea funcțiilor sale de a se abține de la îndeplinirea unui act sau de a-l îndeplini știind defectuos, provocând astfel o daună sau perturbație importantă a funcționării bune a unui organ sau instituție de stat sau a uneia dintre entitățile desemnate la articolul
145, este pedepsit cu o pedeapsă de șase luni la cinci ani de închisoare.
»
art. 248-1
(Abuz de autoritate agravat)
«
Dacă faptele prevăzute de articolele (...) și 248 au avut consecințe grave, ele sunt pedepsite cu o pedeapsă de cinci la cincisprezece ani de închisoare și cu interzicerea exercitării anumitor drepturi.
»
art. 249 § 1
(Neglijență în exercitarea funcțiilor)
«
Faptul pentru un funcționar public acționând în exercitarea funcțiilor sale de a se abține de la îndeplinirea unui act sau de a-l îndeplini defectuos, din neglijență, provocând astfel o daună sau perturbație importantă a funcționării bune a unui organ sau instituție de stat sau a uneia dintre entitățile desemnate la art. 145, sau o atingere a intereselor legitime ale unei persoane, este pedepsit cu o pedeapsă de o lună la doi ani de închisoare sau o amendă.
»
13.
Dispozițiile relevante ale codului de procedură penală sunt redactate după cum urmează
:
art. 334
(Reîncadrare juridică a faptelor)
«
Dacă în cursul procesului, tribunalul consideră că calificarea juridică dată faptelor de către actul de trimitere în judecată trebuie modificată, invită părțile să-și prezinte observațiile la această privință și indică inculpatului că are dreptul de a solicita examinarea cauzei la sfârșitul ședinței sau, în schimb, amânarea ședinței pentru a putea pregăti apărarea.
»
art. 408
1
«
1.
Deciziile definitive pronunțate în cauze cu privire la care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale pot face obiectul unei revizuiri dacă consecințele grave ale acestei încălcări există în continuare și nu pot fi eliminate decât prin revizuirea deciziei în cauză.
2.
Revizuirea poate fi cerută de
:
a)
persoana al cărei drept a fost încălcat
;
b)
soțul sau rudele apropiate ale condamnatului, chiar și după decesul acestuia
;
c)
procurorul.
3.
Cererea de revizuire este depusă la Înalta Curte de Casație și Justiție, care decide asupra cauzei în formație de nouă judecători.
4.
Termenul de revizuire este de un an de la data deciziei definitive a Curții Europene a Drepturilor Omului.
(...)
8.
Când tribunalul constată că cererea este întemeiată, el
:
a)
anulează parțial decizia în ceea ce privește dreptul încălcat și decide asupra fondului cauzei potrivit dispozițiilor capitolului III, secțiunea II, reparând consecințele încălcării
;
b)
anulează decizia și, dacă este necesar să administreze dovezi, ordonează reexaminarea cauzei de către tribunalul a cărui decizie se află la baza încălcării, potrivit dispozițiilor capitolului III, secțiunea II (...)
»
PE DREPT
I.
PRIVIND ÎNCĂLCAREA INVOCATĂ A ARTICOLULUI 6 §§ 1 ȘI 3 a) ȘI b) AL CONVENȚIEI
14.
Reclamantul susține că aprecierea dovezilor făcută de Curtea Supremă de Justiție a făcut procedura penală diligentată împotriva sa inechitabilă și că reîncadrarea faptelor care i se reprochau, efectuată de această jurisdicție în cursul deliberațiilor sale, l-a împiedicat să-și exercite drepturile apărării. El invocă art. 6 §§1 și 3 a) și b) al Convenției, redactat după cum urmează în părțile relevante
:
«
1.
Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată echitabil (...) de către un tribunal (...) care va decide (...) asupra bunăfoii oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva ei. (...)
(...)
3.
Orice acuzat are dreptul în special la :
a)
a fi informat, în cel mai scurt termen, într-o limbă pe care o înțelege și într-o manieră detaliată, asupra naturii și motivului acuzației aduse împotriva sa
;
b)
a avea timp și facilități necesare pregătirii apărării sale
;
(...)
»
A.
Asupra admisibilității
15.
Curtea constată că cererea nu este în mod evident defundată în sensul articolului 35 § 3 al Convenției. Curtea observă de asemenea că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă.
B.
Asupra fondului
16.
Reclamantul denunță încălcarea dreptului său la un proces echitabil și a drepturilor apărării sale din cauza aprecierii dovezilor administrate în speță și a reîncadrării faptelor efectuate de Curtea Supremă de Justiție în stadiul deliberării. El subliniază că reîncadrarea faptelor, care constă, în circumstanțele speței, într-o defacere deoarece a fost trimis în judecată pentru o infracțiune care necesită vinovăție intenționată în timp ce a fost în final condamnat pentru o infracțiune care necesită doar neglijența, nu l-a avantajat. Într-adevăr, reclamantul subliniază că fusese achitat până la acel stadiu al procedurii.
17.
Guvernul admite că reîncadrarea juridică a faptelor reproșate reclamantului, în stadiul deliberării, ar putea fi interpretată ca fiind contrară dispozițiilor articolului 6 § 3 a) și b). Cu toate acestea, face observația că, în realitate, reîncadrarea denunțată de reclamant l-a avantajat. La această privință, subliniază că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care a fost în final condamnat este mai slabă decât cea prevăzută pentru infracțiunea de abuz de autoritate împotriva interesului public, inițial reținută împotriva sa.
În plus, Guvernul observă că reîncadrarea susmentionată a avut impact doar asupra elementului moral al infracțiunii, ceea ce a redus considerabil orice potențială atingere a drepturilor apărării reclamantului. Într-adevăr, Curtea Supremă de Justiție a procedat la această reîncadrare doar după studierea documentelor versate la dosar de la începutul procedurii și supuse dezbaterii părților. Niciun document nou nu fusese produs în fața jurisdicției de recurs.
18.
Curtea amintește că echitatea unei proceduri se apreciază din perspectiva întregului proces. Dispozițiile paragrafului 3 al articolului 6 arată necesitatea de a pune o grijă deosebită la notificarea «
acuzației
» interesatului. Actul de acuzare joacă un rol determinant în urmăririle penale
: de la notificarea sa, persoana vizată este oficial avisată în scris cu privire la baza juridică și factică a reproșurilor aduse împotriva ei. art. 6 § 3 a) recunoaște inculpatului dreptul de a fi informat nu doar asupra motivului acuzației, adică a faptelor materiale care i se impută și pe care se bazează acuzația, ci și asupra calificării juridice date acestor fapte și aceasta într-o manieră detaliată (
Pélissier
și Sassi c. Franța
[MC], n
o
25444/94, § 51, CEDO 1999
‑
II).
19.
Scopul acestei dispoziții trebuie apreciat în special în lumina dreptului mai general la un proces echitabil garantat de paragraful
1 al articolului 6 al Convenției. În materie penală, o informare precisă și completă a acuzațiilor care greutează un acuzat și, prin urmare, a calificării juridice pe care tribunalul o ar putea reține împotriva sa, este o condiție esențială a echității procedurii. Dispozițiile articolului 6 § 3 a) nu impun nicio formă particulară cu privire la modul în care inculpatul trebuie să fie informat asupra naturii și motivului acuzației aduse împotriva sa. În fine, există o legătură între alineatele a) și b) ale articolului 6 § 3 și dreptul de a fi informat asupra naturii și motivului acuzației trebuie să fie considerat în lumina dreptului inculpatului de a pregăti apărarea (
Pélissier și
Sassi
, citat mai sus, §§ 52-54).
20.
În speță, pentru ceea ce privește prima branșă a pretenției reclamantului referitoare la aprecierea dovezilor, Curtea amintește că nu este competentă să examineze o cerere care privește erori de fapt sau de drept pretins comise de o jurisdicție internă, decât dacă și în măsura în care aceste erori îi par susceptibile să fi cauzat o încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție. De altfel, dacă Convenția garantează în art. 6 dreptul la un proces echitabil, ea nu reglementează cu toate acestea admisibilitatea dovezilor sau aprecierea lor, materie care revine, prin urmare, în prim rând dreptului intern și jurisdicțiilor naționale (vezi
García Ruiz c. Spania
[MC], n
o
30544/96, §
28, CEDO 1999
‑
I). Curtea nu poate aprecia ea însăși elementele de fapt care au condus o jurisdicție națională să adopte o decizie mai degrabă decât alta, altfel, s-ar ridica la rang de judecător de a treia sau a patra instanță și ar încălca limitele misiunii sale (
Kemmache c. Franța (n
o
3)
, hotărâre din 24 noiembrie 1994, § 44, seria A n
o
296-C). Prin urmare, în absența oricărui indice de arbitraj, Curtea estimează că aprecierea dovezilor făcută de Curtea Supremă de Justiție nu este de natură să cauzeze o încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției. Rămâne de examinat întrebarea reîncadrării faptelor de către Curtea Supremă de Justiție.
21.
Curtea nu intenționează să conteste dreptul pe care Curtea Supremă de Justiție îl avea, în virtutea articolului 334 al codului de procedură penală, de a reîncadra acuzația din care era în mod regulat sesizată (vezi,
mutatis mutandis
,
Pélissier și Sassi
citat mai sus, § 62). Cu toate acestea, observă că acest drept era însoțit de garantii procedurale în favoarea inculpatului. Într-adevăr, potrivit dreptului intern, tribunalul care estimează că calificarea juridică dată faptelor de către actul de trimitere în judecată trebuie modificată trebuie să invite părțile să-și prezinte observațiile la această privință și să indice inculpatului că are dreptul de a solicita examinarea cauzei la sfârșitul ședinței sau amânarea ședinței pentru a putea pregăti apărarea (vezi mai sus §13) Garantiile procedurale susmentonate se aplică oricărei reîncadrări juridice, indiferent de elementul infracțiunii (legal, material sau moral) care este vizat.
22.
În circumstanța dată, doar în cursul deliberațiilor, deci după încheierea dezbaterilor, Curtea Supremă de Justiție a procedat la reîncadrarea faptelor (vezi, în același sens,
Pélissier și Sassi
citat mai sus, § 55). Era, cu evidență, prea târziu pentru exercitarea drepturilor apărării (vezi,
a contrario
,
Dallos c. Ungaria
, n
o
29082/95, §§ 47-53, CEDO 2001
‑
II, și
Vesque c. Franța
, hotărâre din 7 martie 2006, n
o
3774/02, §§ 42-43).
23.
De altfel, Curtea constată că, în ceea ce privește elementul moral, infracțiunea de abuz de autoritate împotriva interesului public prevăzută de art. 248 al codului penal inițial reținută împotriva reclamantului diferă de infracțiunea de neglijență în exercitarea funcțiilor prevăzută de art. 249 al codului penal pentru care acesta din urmă a fost în final condamnat (vezi de asemenea,
Drassich c. Italia
, n
o
25575/04, § 39, 11 decembrie 2007). Într-adevăr, dacă în primul caz, infracțiunea este constituită doar dacă există vinovăție intenționată, în al doilea caz, vinovăția neintențională este suficientă. Cu toate acestea, Curtea observă că elementul moral al infracțiunii de neglijență în exercitarea funcțiilor nu a fost niciodată dezbătut de către părți și că reîncadrarea efectuată de Curtea Supremă de Justiție poate, prin urmare, fi percepută ca având surprins reclamantul.
24.
Într-adevăr, Curtea observă că reclamantul nu s-a văzut în niciun moment reproșat de autorități judiciare posibilitatea unei neglijențe în exercitarea funcțiilor sale. Actul de trimitere în judecată și examinarea făcută de toate jurisdicțiile de fond privau infracțiunea de abuz de autoritate împotriva interesului public
; mai mult decât atât, înainte de verdictul jurisdicției de primă instanță, acuzațiile chiar vizaseră o formă agravată a infracțiunii, din cauza valorii prejudiciului.
25.
În aceste condiții, Curtea nu poate accepta argumentul Guvernului conform căruia orice potențială atingere a drepturilor apărării reclamantului fusese considerabil redusă prin faptul că reîncadrarea susmentionată a avut impact doar asupra elementului moral al infracțiunii. Este adevărat că noua interpretare a dovezilor la care a procedat Curtea Supremă se bazase pe faptele așa cum fuseseră stabilite de tribunalele inferioare. Cu toate acestea, Curtea amintește că inculpatul are dreptul de a fi informat nu doar asupra faptelor materiale care i se impută și pe care se bazează acuzația, ci și asupra calificării juridice date acestor fapte și aceasta într-o manieră detaliată (vezi mai sus paragraful
19 și,
mutatis mutandis
,
Penev c. Bulgaria
, n
o
20494/04, § 42, 7
ianuarie 2010). La această privință, Curtea subliniază că pentru ea nu este vorba deloc de a aprecia bunăfoii mijloacelor de apărare pe care reclamantul ar fi putut să le invocă dacă ar fi avut oportunitate să dezbată infracțiunea pentru care a fost în final condamnat. Ea pur și simplu face observația că este plauzibil să susținem că aceste mijloace ar fi fost diferite de cele alese pentru a contesta acuzația principală (
Pélissier și Sassi
, citat mai sus, §§ 60 și 62,
Sadak și alții c. Turcia
, n
os
29900/96, 29901/96, 29902/96 și 29903/96, § 55, CEDO 2001
‑
VIII,
Drassich,
citat mai sus, § 40).
26.
Curtea nu poate accepta nici argumentul Guvernului conform căruia reîncadrarea realizată de Curtea Supremă ar fi avantajat reclamantul, din cauza pedepsei mai slabe prevăzute pentru infracțiunea de neglijență în exercitarea funcțiilor. Ea constată la această privință că doar după hotărârea Curții Suprema de Justiție a fost reclamantul condamnat pentru prima dată.
27.
Având în vedere toți acești factori, Curtea estimează că a fost adusă o atingere dreptului reclamantului de a fi informat într-o manieră detaliată asupra naturii și motivului acuzației aduse împotriva sa, precum și dreptului de a avea timp și facilități necesare pregătirii apărării sale.
28.
Prin urmare, a existat o încălcare a paragrafului 3 a) și b) al articolului 6 al Convenției, combinat cu §1 al aceluiași articol, care prescrie o procedură echitabilă.
II.
PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI
29.
Potrivit articolului 41 al Convenției,
«
Dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Părții contractante superioare nu permite să șteargă decât incomplet consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții prejudiciate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.
»
A.
Prejudiciul
30.
Reclamantul cere 220 502 RON la titlul prejudiciului material pe care l-ar fi suferit. El descompune suma susmentionată după cum urmează
: 188 000 RON reprezentând scăderea salarială cauzată de destituirea din funcția de director al societății C. și 32
502 RON reprezentând valoarea actualizată a sumei de 7 500 USD versate în execuția hotărârii Curții Supreme de Justiție. Reclamantul cere de asemenea 50 000 EUR la titlul prejudiciului moral suferit din cauza condamnării sale penale de Curtea Supremă de Justiție.
31.
Guvernul, invocând jurisprudența Curții, estimează în prim rând că aceasta nu poate specul pe ceea ce ar fi fost rezultatul unei proceduri conforme cu art. 6 al Convenției și o invită prin urmare să respingă cererea de prejudiciu material. El susține de asemenea că sumele indicate de reclamant sunt speculative. Cu privire la suma reprezentând scăderea salarială cauzată de destituirea din funcția de director, Guvernul subliniază că reclamantul nu a furnizat nicio expertiză în sprijinul cererii sale și că de fapt fusese destituitus din funcția de director în 2001, cu mult înainte de condamnarea sa de Curtea Supremă de Justiție. Cu privire la valoarea actuală a sumei de 7 500 USD, ea se ridică în realitate la 27 181 RON, potrivit indicelui prețurilor de consum indicat de Institutul Național de Statistică pentru perioada octombrie 2005 – noiembrie 2008. În fine, Guvernul consideră că redeschiderea procedurii, pe baza articolului 408
1
al codului de procedură penală ar fi un mijloc corespunzător de remediare a unei potențiale încălcări constatate. Pentru ceea ce privește prejudiciul moral, Guvernul estimează că suma revendicată este speculativă și excesivă în comparație cu jurisprudența Curții.
32.
Curtea estimează mai întâi că atunci când o persoană particulară, cum în speță, a fost condamnată la sfârșitul unei proceduri marcare de nerespectări ale cerințelor articolului 6 al Convenției, un nou proces sau o redeschidere a procedurii la cererea interesatului reprezintă în principiu un mijloc corespunzător de remediare a încălcării constatate (
Mircea c. România
, n
o
41250/02, § 98, 29 martie 2007
;
Dragotoniu și Militaru-Pidhorni c. România
, n
os
77193/01 și 77196/01, §
55, 24 mai 2007). La această privință, observă că art. 408
1
al codului de procedură penală român permite revizuirea unui proces pe plan intern atunci când Curtea a constatat încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale unui reclamant.
33.
Curtea observă apoi că singura bază de reținut pentru acordarea unei satisfacții echitabile în speță constă în faptul că reclamantul nu a putut se bucura de garanțiile articolului 6. Cu siguranță, nu poate specula pe ceea ce ar fi fost rezultatul procesului în caz contrar, dar nu estimează deloc derogazor să creadă că interesatul a suferit o pierdere de șanse (
Pélissier și Sassi
, citat mai sus, § 80,
Miraux c. Franța
, n
o
73529/01, § 42, 26 septembrie 2006). La ceea ce se adaugă un prejudiciu moral la care constatarea încălcării Convenției figurând în prezenta hotărâre nu este suficientă să remedieze. Pronunțând în drepturi, cum dorește art. 41, aceasta alocă reclamantului 3
200 EUR, pentru toți factorii de prejudiciu combinați.
B.
Cheltuieli și daunele procedurale
34.
Reclamantul cere de asemenea, fără a produce o factură sau o notă de onorarii, 9 500 RON pentru cheltuielile și daunele procedurale angajate în fața jurisdicțiilor interne, reprezentând onorariile de avocat și cheltuielile de transport.
35.
Guvernul subliniază că reclamantul nu a trimis niciun justificativ în sprijinul cererii sale și că, printre dosarele dosarului intern nu există niciun document care să ateste plata onorariilor de avocat. De altfel, consideră că suma revendicată de reclamant este speculativă.
36.
Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și daunelor sale procedurale decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, Curtea observă că reclamantul nu a produs niciun justificativ în sprijinul cererii sale. Prin urmare, ea trebuie să o respingă.
C.
Dobânzile de întârziere
37.
Curtea consideră corespunzător să bazeze rata dobânzilor de întârziere pe rata facilitării de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE,
1.
Declară
cererea admisibilă
;
2.
Constată
că a existat o încălcare a articolului 6 §§ 1 și 3 a) și b) al Convenției cu privire la echitatea procedurii ;
3.
Constată
a)
că Statul pârât trebuie să verseze reclamantului, în termen de trei luni de la data când hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu articolul
44 § 2 al Convenției, 3 200 EUR (trei mii doi sute euro), de convertit în moneda națională a Statului pârât la cursul aplicabil la data decontării, pentru daunele materiale și morale, plus orice sumă ce poate fi datorată la titlu de impozit
;
b)
că de la expirarea acelui termen și până la plată, această sumă va fi majorată cu dobândă simplă la rata egală cu cea a facilitării de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în perioada aceasta, majorată cu trei puncte procentuale
;
4.
Respinge
cererea de satisfacție echitabilă pentru rest.
Făcut în limba franceză, apoi comunicat în scris la 12 aprilie 2011, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Grefier
Președinte