SECȚIUNEA A TREIA CAUZA CONSTANTIN c. ROMÂNIA (Cercetarea nr. 49145/99) HOTĂRÂREA AMBALIERE STRASBURG 17 Februarie 2005 Această hotărâre este definitivă. Aceasta poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Constantin c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președintele Hedigan Bîrsan mes Tsatsa-Niklovska Jaeger M. Myjerrr David Thór Björgvinsson, judecători și al dlui V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera de consiliu la 27 ianuarie 2005, se pronunță la hotărâre că, adoptat la această dată procedural A la origine a cauzei se află o cerere (n 49145/99) îndreptată împotriva României și inclusiv un resortisant al acestui stat, domnul Viorel Constantin ( La 10 mai 1999, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăilor Fundamentale (inclusiv Convenia privind liberatatea fundamentale). Reclamantul, care a fost admis în beneficiul asistenei judiciare, este reprezentat de dl R. Weber, avocată la București. Guvernul român (inclusiv statul membru) este reprezentat de agentul său, dl R. Rizoiu. În special, reclamantul susținea, pe teren, la articolele 3 și 13 din convenție, tratamente inumane pe care le-ar fi suferit din partea polițiștilor și considera că nu a beneficiat de o cale de atac eficientă pentru a obține daune-interese care să acopere prejudiciile suferite efectiv. Prin decizia din 14 septembrie 2004, Curtea (secțiunea a doua) a declarat cererea parțial admisibilă. La 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. La 8 decembrie 2004, după un schimb de corespondență, grefierul a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul articolului 38 alineatul (1) litera (b) din convenție. La 20 decembrie 2004 și, respectiv, 5 ianuarie 2005, reclamantul și guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unui regulament amiabil al cauzei. Reclamantul s-a născut în 1959 și își are reședința în Țăndrei. La 2 aprilie 1995, la 2 aprilie 1995, în jurul orei 23:30, reclamantul, care se afla într-o discotecă, s-a certat cu un gardian public, care era în patrulare cu polițiștii în legătură cu un incident care a avut loc anterior între fiul său și acest gardian. Doi polițiști care îl însoțeau pe paznic au intervenit atunci și l - au lovit, la rândul lor, în timp ce încercau să - l șteargă, iar reclamantul a fost interpelat de polițiști și dus în afara locului unde au continuat să - l lovească cu piciorul și cu pumnul. Mulți trecători care asistaseră la acest incident au încercat din răsputeri. Unul dintre polițiști și-a scos arma și un spray paralizant și i-a amenințat astfel încât să stea la distanță. 10. Reclamantul a reușit să fugă și s-a ascuns sub o mașină parcată lângă discotecă. Polițiștii și paznicii l-au urmărit până la locul unde se refugiase, l-au lovit de multe ori și au reușit să-l prindă. Un alt polițist care trecea din întâmplare pe lângă locul unde avea loc incidentul și se ocupa de colegii săi. Apoi l-au târât pe reclamant de picioare și de mâini până la secția de poliție, unde îl așteptau pe comandantul lor, locotenentul. C.G. La sosirea sa, acesta din urmă și-a exprimat îndoiala cu privire la situație și, având în vedere că reclamantul prezenta mai multe leziuni, a ordonat eliberarea sa, declarând că cazul său urma să facă obiectul unei anchete a doua zi. 11. La 3 aprilie 1995, reclamantul a fost examinat de un medic legist de la Laboratorul de Medicină Legală din Slobozia. În certificatul medical eliberat cu această ocazie, medicul a indicat existența mai multor vânătăi și excorii la reclamant în regiunea toracelui, în regiunea lombară și pe cutia craniană. De asemenea, el a descifrat existența unei hemoragii nazale, a unei rupturi a timpanului stâng și a unei rupturi a unei coroane dentare a reclamantului, apărute ca urmare a unei traume care ar putea datează din 2 aprilie 1995. Medicul a considerat că aceste leziuni au fost cauzate de lovituri cu un obiect dur și că acestea au necesitat îngrijire timp de 22-25 de zile, în lipsa altor complicații. Medicul a menționat, de asemenea, că reclamantul a fost de gând să păstreze o infirmitate la nivelul audierii. Procedura penală împotriva gardianului și a polițiștilor 13. La 4 aprilie 1995, reclamantul a depus la Parchetul Militar o plângere penală împotriva celor trei polițiști și împotriva gardianului. El a susținut că bătăile pe care i le-au făcut erau ținute sub control de o ruptură de timpan, un dinte rupt, o buza zdrobită și o crăpătură la clavicula dreaptă, cerându-i procurorului să ia măsuri corespunzătoare împotriva celor responsabili. Pe 28 mai□ Institutul de Medicină Legală, Mina Minovici La cererea Parchetului, Bucureștiul a prezentat un raport de experiență conform căruia reclamantul a fost văzut suferind răni la sfârșitul unei agresiuni, la 2 aprilie 1995, care a fost acoperit cu vânătăi, excoriații, epistaxis anterior și o ruptură a timpanului stâng și a estimat că toate aceste leziuni necesitaseră 14 sau 15 zile de îngrijire medicală în vederea vindecării. El a precizat că reclamantul nu avea să păstreze o stare permanentă de infirmitate la nivelul audierii cu inima stângă, dar că ar fi păstrat, dacă ar fi fost cazul, o ușoară percepție a hipoacuziei. Din acest raport medical nu reiese că medicii din institut ar fi văzut reclamantul în consultare. 15. La 29 iulie 1996, printr-un rechizitoriu al Parchetului Militar aproape de curtea de apel a Bucureștiului, cei trei polițiști și gardianul care participaseră la incidentul din 2 aprilie 1995 au fost retrimiși în fața tribunalului militar din București sub acuzația de comportament abuziv, acuzată de încălcare a dreptului penal, acuzată de încălcarea dispozițiilor art. 250 alin. (2) din Codul penal. Parchetul consideră că intervenția polițiștilor în interiorul discotecii pentru a aplana conflictul dintre reclamant și gardian și pentru a-l demobiliza pe primul a fost legală și normală. Pe de altă parte, prin urmărirea victimei în afara discotecii, în jurul valorii de sub masina sub care ea a fost refugiată și închiși la secția de poliție, gesturi combinate cu numeroase lovituri pe care agenții de la lam au făcut-o în mod intenționat, acestea din urmă au depășit limita normală și legală a atribuțiilor lor. 16. Printr-o hotărâre din 17 martie 1997, tribunalul militar i-a condamnat pe cei trei polițiști și l-a ținut la o sentință de pedeapsă a șefului de conducere abuziv. Participarea la închisoare a trei ofițeri de poliție și a unui gardian a fost reținută de judecători ca circumstanță agravantă, în conformitate cu articolul (a) de același cod. Tribunalul reține că, potrivit concluziilor din competența medicală a reclamantului efectuată la cererea Parchetului Militar de către medicii de la institutul de medicină legală Mina Minovici din București, ruperea membranei timpanului său nu putea duce la o surditate progresivă și definitivă, ci, dacă este cazul, la o ușoară scădere a audierii. În ceea ce privește cererea de despăgubire formulată de solicitant, tribunalul leestima exagerează și le-a ordonat condamnaților, împreună cu Ministerul de Interne, să plătească solidar reclamantului 5 500 000 de lei români (ROL), dintre care 5 000 000 000 ROL ca daune morale și 500 000 ROL ca daune materiale 17. În data de 4 februarie 1998, lacul Mina Minovici a făcut apel la această hotărâre, la Ministerul de Interne și la reclamant, un nou raport de expertiză medico-legală destinat să completeze raportul său anterior. El a menționat, printre altele, că a fost o stare benignă și tranzitorie și nu constituia o infirmitate definitivă. 19. Reclamantul a solicitat instanței să nu ia în considerare raportul de expertiză medico-legale întocmit de Mina Minovici El a menționat în acest sens că acest raport a fost realizat pe baza unor simple intuiții și în totală necunoaștere a deontologiei specifice profesiei, deoarece medicii de la lituaniană nu l-au văzut pe deplin în consultare și că au fost bazate exclusiv pe certificatele medicale eliberate de medicii anteriori, care erau limitate la interpretare. 20. Prin hotărârea din 16 aprilie 1998, tribunalul militar teritorial de la București a respins cererea reclamantului ca fiind nefondată. În schimb, el a primit apelul părților adverse și i-a numit pe polițiști și pe gardian, făcând aplicarea art. 11 n 2 lit. (a) și 10b ) combinate cu Codul de procedură penală, conform căruia există achitare în cazul în care faptele nu depășesc pragul de gravitate al unei infracțiuni. Recunoscând că mijloacele utilizate de polițiști și de paznici pentru a scoate reclamantul din locul unde se ascundea au fost neadecvate, instanța a considerat că În ceea ce privește leziunile reclamantului, instanța a considerat că au fost comise de propria sa conduită și de încercarea de a se retrage sub un vehicul. Tribunalul a constatat că faptele reproșate nu mai erau sancționate, în conformitate cu art. 7 din Legea nr. 137/1997 privind grația acordată anumitor categorii de pedepse. Pe partea civilă, tribunalul a considerat că acțiunile polițiștilor și ale paznicilor în timpul incidentului din 2 aprilie 1995 nu constituiau o încălcare a onoarei, demnității și laturii reclamantului, acesta fiind la originea incidentului și fiind cunoscut în societate pentru comportamentul său antisocial. Prin urmare, acesta a redus valoarea daunelor la care au fost condamnați polițiștii și Ministerul de Interne la 1 000 000 ROL, fără a preciza în ce măsură a fost acordată această sumă. Prin hotărârea definitivă din 19 noiembrie 1998, Curtea Militară de Apel l-a exonerat pe reclamant de recursul său împotriva părții din sentința prin care instanța a achitat polițiștii și gardianul. Comisia a considerat, pe partea civilă, că suma pe care tribunalul teritorial a alocat-o reclamantului era considerată a-i remedia prejudiciul moral și că acordarea unor despăgubiri mai mari nu se justifica, având în vedere că nu a fost constatată nicio încălcare a onoarei și demnitatea reclamantului. La 5 ianuarie 2005, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație. Declar că guvernul român oferă domnului Viorel Constantin, cu titlu gratuit, suma de 23 000 EUR (de douăzeci și trei de mii de euro) în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. Mai mult decât atât, la 20 decembrie 2004, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de avocatul reclamantului, observ că guvernul român este pregătit să plătească domnului Viorel Constantin, cu titlu gratuit, suma de 23 000 EUR (de douăzeci și trei de mii de euro) în vederea unei soluționări amiabile a cauzei având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De la expirarea termenului respectiv și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se plătește un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva României cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar cauza soluționată definitiv. Această declarație se soluționează în cadrul regulamentului amiabil la care au ajuns guvernul și reclamantul. În plus, eu sunt dispus să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. 24. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile [art. 39 din convenție]. Aceaceasta este asigurată că acest regulament se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) în fine din convenție și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. 25. Prin urmare, este necesar să se elimine cauza rolului. Decide să șteargă cazul din rol Preluând act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 17 februarie 2005 în temeiul articolului 77 § 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Bo šjan M. Zupančič Premier
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE CONSTANTIN c. ROUMANIE
(Requête n
o
49145/99)
ARRÊT
(
Règlement amiable
)
17 février 2005
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Constantin c. Roumanie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
B.M.
Zupančič
,
président
,
J.
Hedigan
,
C.
Bîrsan
,
M
mes
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
R.
Jaeger
,
MM.
E.
Myjer
,
David Thór
Björgvinsson,
juges
,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 27 janvier 2005,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
49145/99) dirigée contre la Roumanie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Viorel
Constantin («
le requérant
»), a saisi la Cour le 10 mai 1999 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant, qui a été admis au bénéfice de l’assistance judiciaire, est représenté par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M
me
3.
Le requérant alléguait notamment, sur le terrain des articles 3 et 13 de la Convention, des traitements inhumains qu’il aurait subis de la part des policiers et estimait ne pas avoir bénéficié d’un recours effectif pour obtenir des dommages et intérêts couvrant les préjudices effectivement subis.
4.
Par une décision du 14 septembre 2004, la Cour (deuxième section) a déclaré la requête partiellement recevable.
5.
Le 1
er
novembre 2004, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article
52 § 1).
6.
Le 8 décembre 2004, après un échange de correspondance, le greffier a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Les 20 décembre 2004 et 5
janvier
2005 respectivement, le requérant et le Gouvernement ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.
7.
Le requérant est né en 1959 et réside à Țăndărei.
1.
L’incident du 2 avril 1995
8.
Le 2 avril 1995, vers 23 h 30, le requérant, qui se trouvait dans une discothèque, eut une dispute avec un garde («
gardian public
») qui était en patrouille avec des policiers au sujet d’un incident qui avait eu lieu antérieurement entre son fils et ce garde. Deux policiers qui accompagnaient le garde intervinrent alors et le frappèrent, à leur tour, tout en essayant de l’immobiliser. Le requérant fut alors interpellé par les policiers et conduit à l’extérieur de l’établissement où ils continuèrent à lui infliger des coups de pieds et de poing.
9.
De nombreux passants qui avaient assisté à cet incident essayèrent d’intervenir. L’un des policiers sortit alors son pistolet et un spray paralysant et les menaça afin qu’ils se tiennent à l’écart.
10.
Le requérant réussit à s’enfuir et il se cacha sous une voiture garée près de la discothèque. Les policiers et le garde le suivirent jusqu’à l’endroit où il s’était réfugié, lui donnèrent de nombreux coups et parvinrent à l’appréhender. Un autre policier qui passait par hasard près de l’endroit où avait lieu l’incident s’associa à ses collègues. Ensuite, ils traînèrent le requérant par les pieds et les mains jusqu’au poste de police, où ils attendirent leur commandant, le lieutenant
C.G. A son arrivée, celui-ci s’enquit de la situation et, constatant que le requérant présentait de multiples lésions, ordonna sa mise en liberté, en affirmant que son cas allait faire l’objet d’une enquête le lendemain.
11.
Le Gouvernement ne conteste pas ces faits décrits par le requérant. En présentant sa propre version des faits de l’espèce, le Gouvernement n’indique cependant pas que les policiers et le garde auraient infligé des coups au requérant.
12.
Le 3 avril 1995, le requérant fut examiné par un médecin légiste du laboratoire de médecine légale de Slobozia. Dans le certificat médical établi à cette occasion, le médecin fit état de l’existence, chez le requérant, de multiples ecchymoses et excoriations dans la région du thorax, dans la région lombaire et sur la boîte crânienne. Il décela également l’existence d’une hémorragie nasale, d’une rupture du tympan gauche et d’une rupture d’une couronne dentaire du requérant, survenues à la suite d’un traumatisme pouvant dater du 2 avril 1995. Le médecin estima que ces lésions avaient été provoquées par des coups infligés avec un objet dur et qu’elles nécessitaient des soins pendant 22 à 25 jours, à défaut d’autres complications. Le médecin nota aussi que le requérant allait conserver une infirmité au niveau de l’audition.
2.
La procédure pénale dirigée à l’encontre du garde et des policiers
13.
Le 4 avril 1995, le requérant déposa au parquet militaire une plainte pénale contre les trois policiers et contre le garde. Faisant valoir que les coups qu’ils lui avaient portés s’étaient soldés par une rupture du tympan, une dent cassée, une lèvre écrasée et une fissure à sa clavicule droite, il demanda au procureur de prendre des mesures appropriées contre ceux qui en étaient responsables.
14.
Le 28 mai 1996, l’institut de médecine légale «
Mina Minovici
» de Bucarest, sur demande du parquet, rendit un rapport d’expertise faisant état de ce que le requérant s’était vu infliger des blessures à l’issue d’une agression, le 2 avril 1995, qui s’était soldée avec des ecchymoses, des excoriations, d’épistaxis antérieur et d’une rupture du tympan gauche, et estima que toutes ces lésions avaient nécessité 14 ou 15 jours de soins médicaux en vue de leur guérison. Il précisa que le requérant n’allait pas garder une infirmité permanente au niveau de l’audition avec l’oreille gauche, mais qu’il garderait, le cas échéant, une légère hypoacousie de perception. Il ne ressort pas de ce rapport médical que les médecins de l’institut auraient vu le requérant en consultation.
15.
Le 29 juillet 1996, par un réquisitoire du parquet militaire près la cour d’appel de Bucarest, les trois policiers et le garde qui avaient participé à l’incident du 2 avril 1995 furent renvoyés devant le tribunal militaire de Bucarest sous l’accusation de conduite abusive, infraction incriminée par l’article 250 § 2 du code pénal. Le parquet estima que l’intervention des policiers à l’intérieur de la discothèque afin d’aplanir le conflit entre le requérant et le garde et d’immobiliser le premier était légale et normale. En revanche, en poursuivant la victime à l’extérieur de la discothèque, en la tirant d’au-dessous de la voiture sous laquelle elle s’était réfugiée et en l’amenant au poste de police, gestes combinés avec de nombreux coups que les agents de l’Etat lui avaient infligés de manière intentionnelle, ces derniers avaient dépassé la limite normale et légale de leurs attributions.
16.
Par un jugement du 17 mars 1997, le tribunal militaire condamna les trois policiers et le garde à une peine d’amende du chef de conduite abusive. La participation à l’infraction de trois policiers et d’un garde fut retenue par les juges en tant que circonstance aggravante, en application de l’article
75
a) du même code. Le tribunal retint que, selon les conclusions de l’expertise médicale du requérant effectuée sur demande du parquet militaire par les médecins de l’institut de médecine légale «
Mina
Minovici
» de Bucarest, la rupture de la membrane de son tympan ne pouvait pas entraîner une surdité progressive et définitive, mais, le cas échéant, une légère diminution de l’audition.
Quant à la demande de dommages et intérêts formulée par le requérant, le tribunal l’estima exagérée et ordonna aux condamnés, avec le ministère de l’Intérieur, de payer solidairement au requérant 5
500
000 lei roumains
(ROL), dont 5
000
000 ROL à titre de dommage moral et 500
000
ROL à titre de dommage matériel.
17.
Les condamnés, le ministère de l’Intérieur et le requérant firent appel de ce jugement.
18.
Le 4 février 1998, l’institut «
Mina Minovici
» rendit un nouveau rapport d’expertise médico-légale destiné à compléter son précédent rapport. Il faisait notamment état de ce que
l’hypoacousie de perception causée par la rupture de tympan était un état bénin et transitoire et ne constituait pas une infirmité définitive.
19.
Le requérant demanda au tribunal de ne pas tenir compte du rapport d’expertise médico
‑
légale dressé par l’institut «
Mina Minovici
». Il nota sur ce point que ce rapport avait été réalisé sur la base de simples intuitions et en totale méconnaissance de la déontologie propre à la profession dès lors que les médecins de l’institut ne l’avaient nullement vu en consultation et qu’ils s’étaient fondés exclusivement sur les certificats médicaux délivrés par les médecins antérieurs, qu’ils s’étaient limités à interpréter.
20.
Par un arrêt du 16 avril 1998, le tribunal militaire territorial de Bucarest rejeta l’appel du requérant comme étant non fondé. En revanche, il accueillit l’appel des parties adverses et acquitta les policiers et le garde, en faisant l’application des articles 11 n
o
2 lit a) et 10 b
1
) combinés du code de procédure pénale, selon lesquels il y a acquittement si les faits n’atteignent pas le seuil de gravité d’une infraction. Admettant que les moyens employés par les policiers et le garde afin de sortir le requérant de l’endroit où il s’était caché avaient été inadéquats, le tribunal considéra comme étant «
normale
» et «
légale
» l’intention des policiers d’interpeller le requérant et de l’amener au poste de police. Quant aux lésions du requérant, le tribunal estima qu’elles avaient été causées par sa propre conduite et par sa tentative de trouver refuge sous un véhicule.
Le tribunal constata que les faits reprochés aux policiers n’étaient plus sanctionnés, en vertu de l’article 7 de la loi n
o
137/1997 sur la grâce octroyée à certaines catégories de peines.
Sur le volet civil, le tribunal estima que les agissements des policiers et du garde lors de l’incident du 2 avril 1995 ne constituaient pas une atteinte à l’honneur, à la dignité et à l’image du requérant, celui-ci ayant été à l’origine de cet incident et étant connu en société pour ses comportements antisociaux. Il réduisit dès lors le montant des dommages et intérêts auxquels avaient été condamnés les policiers et le ministère de l’Intérieur à 1
000
000 ROL, sans préciser à quel titre cette somme était octroyée.
21.
Par un arrêt définitif du 19 novembre 1998, la cour militaire d’appel débouta le requérant de son recours contre la partie du jugement par laquelle le tribunal avait acquitté les policiers et le garde. Elle estima, sur le volet civil, que la somme que le tribunal territorial avait allouée au requérant était réputée réparer son préjudice moral et que l’octroi de dommages et intérêts d’un montant plus élevé ne se justifiait pas, compte tenu de ce qu’aucune atteinte à l’honneur et la dignité du requérant n’avait été constatée.
22.
Le 5 janvier 2005, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante
:
«
Je déclare que le gouvernement roumain offre de verser à M. Viorel Constantin, à titre gracieux, la somme de 23
000 EUR (vingt-trois mille euros) en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.
Cette somme couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens et sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention.
»
23.
Le 20 décembre 2004, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par l’avocate du requérant
:
«
Je note que le gouvernement roumain est prêt à verser à M. Viorel Constantin, à titre gracieux, la somme de 23
000 EUR (vingt-trois mille euros) en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.
Cette somme couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens et sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. A compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, il sera payé un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Roumanie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée.
La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et le requérant sont parvenus.
En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention.
»
24.
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ce règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1
in fine
de la Convention et 62
25.
Partant, il convient de rayer l’affaire du rôle.
1.
Décide
de rayer l’affaire du rôle
;
2.
Prend acte
de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 17 février 2005 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Vincent
Berger
Boštjan
Greffier
Président