AFFAIRE CONSTANTINESCU ELENA ET AUTRES c. ROUMANIE

AFFAIRE CONSTANTINESCU ELENA ET AUTRES c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)

SECȚIUNEA 3 CONSTANTINSCU ELENA ȘI ALTELE c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 28584/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 8 ianuarie 2009 DEFINITIVF 08/04/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Constantinescu Elena și altele c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 2 decembrie 2008, rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 28584/04) îndreptată împotriva României și dintre care trei resortisanți ai acestui stat, doamna Elena. Constantinescu și domnii Barbu Constantinescu și Vladimir Constantine ( La 2 martie 2006, președintele secțiunii a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 293 din Convenție, s-a decis, de asemenea, să se examineze, în același timp, admisibilitatea și fondul cauzei. Reclamanții s-au născut în 1924, 1949 și, respectiv, 1950 și își au reședința în București. Prima recurentă este mama ultimelor doi solicitanți. În 1963, clădirea a fost situată la nr. 3, strada Stolnicului, la București, care cuprinde o casă și terenul aferente de 245,53 m2, care au deținut proprietatea reclamantei, a trecut în patrimoniul statului în temeiul unui certificat de vacantă succesorală. Acțiune revendicare a imobilului La 3 octombrie 1994, reclamanții au sesizat instanțele cu o acțiune care urmărea anularea certificatului de vacantă succesorală și în revendicarea imobilului menționat anterior. Printr-o hotărâre definitivă din 27 martie 1997, Tribunalul de Primă Instanță din secțiunea a șasea a Bucureștiului a dat dreptul la acțiune și a ordonat Consiliului Local de la București restituirea proprietății reclamanților. Fără a aduce atingere recunoașterii judiciare definitive a dreptului lor de proprietate, reclamanții se află în imposibilitatea de a recupera întreaga proprietate deoarece, la 13 noiembrie 1996, în temeiul Legii nr. 112/1995, la . ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... La 9 decembrie 1999, reclamanții au formulat o acțiune în anulare a contractului de vânzare din 13 noiembrie 1996 și au susținut că statul nu putea fi proprietarul legitim al bunurilor menționate anterior și, prin urmare, nu le putea vinde în mod legal. Printr-o hotărâre definitivă din 8 aprilie 2004, instanța de apel din București a respins acțiunea lor pe motiv că chiriașii erau cumpărători de bună credință. Acțiune în revendicare a casei și a terenului: 11. La 13 mai 2004, reclamanții au formulat o acțiune în revendicare a casei și a terenului versus foștii chiriași care le cumpăraseră. 12. Printr-o hotărâre definitivă din 8 noiembrie 2007, instanța de apel din București a dat dreptul la acțiunea reclamanților care considerau că titlul lor de proprietate asupra chiriașilor era echivalent cu cel al chiriașilor. Cererea de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001 13. 10/2001, recurentul Vladimir Constantinescu a depus, în numele tuturor reclamanților, la primăria din București o cerere de restituire a imobilului . Nu s-a luat nicio decizie până în prezent. II. LE INTERNE PERTINENT 14. Dispozițiile legale relevante sunt descrise în Hotărârile Strain c. România , (n 57001/00, § 26 CEDH 2005-VII), Paduraru România 63252/00, § 38 până la 53, 1 decembrie 2005) și Tudor România 29035/05, § 15 Stolnicului, din București, nu și-a respectat dreptul de a-și respecta bunurile, așa cum a fost recunoscut prin art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 16. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 18. În observațiile sale din 12 mai 2006, guvernul își reiterează argumentele prezentate anterior în cauze similare, susținând că ingerința în dreptul reclamanților de a-și respecta bunurile este proporțională, având în vedere că au posibilitatea de a primi despăgubiri în conformitate cu procedura prevăzută de legile nr. 10/2001 și 247/2005 19. În observațiile lor din 13 noiembrie 2006, reclamanții consideră, în primul rând, că Legea nr. 10/2001 nu se aplică în speță; aceștia contestă, de asemenea, caracterul real și efectiv al sistemului de compensare instituit prin Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. 20. Curtea amintește deja că a statuat că vânzarea de către .. .. ..un bun ....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... , citată anterior, § 39, 43 și 59. În plus, Curtea a constatat, de asemenea, într-o altă cauză pe care l-a încălcat la ë ă , obligaia sa pozitivă de a reaci în timp util și în mod coerent în raport cu problema de interes general pe care o constituie restituirea sau vânzarea imobilelor care au intrat în posesia sa în temeiul decretelor de naionalizare. Comisia a considerat că incertitudinea generală creată astfel este legată de solicitant, care este văzută în dreptul de a recupera întreaga proprietate a acestuia, în timp ce a dispus de o hotărâre definitivă de condamnare a statului la predare (Paduraru, citată anterior, § 112). Curtea amintește că, în cauze similare în cazul de față, în care reclamanții au obținut în cele din urmă anularea titlurilor de valoare ale terților achizitori sau în care titlul de proprietate al acestora le-a legat pe cele ale terților, Curtea a ajuns deja la concluzia încălcării articolului 1 din protocol 1 pe baza jurisprudenței menționate anterior. Ea a constatat că reclamanții au fost temporar privați de dreptul lor de proprietate și n 36476/03, §§ 51-53, 7 februarie 2008). 22. În speță, Curtea nu percepe nici un motiv de sine în afara abordării adoptate în cauzele menționate anterior, situația de fapt fiind în mod substanțial aceeași. În acest sens, Curtea constată că, pentru o perioadă de aproximativ zece ani, reclamanții s-au aflat în imposibilitatea de a beneficia de dreptul lor de proprietate asupra bunurilor menționate anterior, ca urmare a vânzării lor de către autorități, în temeiul Legii nr. 112/1995, care permitea vânzarea numai a bunurilor adecvate în mod legal. 23. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că privarea reclamanților de dreptul lor de proprietate asupra casei și a terenului în cauză, în pofida demersurilor întreprinse pentru a obține restituirea acestor bunuri, combinată cu lipsa totală a despăgubirii în acest sens, a făcut ca părțile interesate să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor garantate prin art. 1 din Protocolul nr. Prin urmare, a avut loc o încălcare a acestei dispoziții. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 24. Reclamanții se plâng că autoritățile nu au executat decizia definitivă din 27 martie 1997 prin care Consiliul local de la București a dispus să restituie bunurile în litigiu. Ei Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 25. Curtea constată că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv d Curtea consideră că, având în vedere concluziile sale de la punctele 20-23 de mai sus, nu este necesar să se pronunțe asupra fondului acestui aspect (a se vedea, printre altele, Enciu și Lega c. România, nr. 9292/05, § 36, 8 februarie 2007 și Ciobotea c. România, n 31603/03, § 39, 25 octombrie 2007). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 28. În temeiul articolului 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În observațiile lor din 13 noiembrie 2006, reclamanții solicitau, cu titlu de daune materiale, restituirea casei și a terenului care se afla la nr. 3, rue Stolnicului, la București sau, în caz contrar, acordarea sumei de 370 000 EUR, reprezentând valoarea actuală a bunurilor. EUR. În cele din urmă, reclamanții au solicitat 100 000 EUR ca daune morale pentru suferința cauzată de necunoașterea de către statul membru al dreptului lor de proprietate. 30. În scrisoarea lor din 18 decembrie 2007, având în vedere primirea acțiunii lor în revendicare prin Hotărârea din 8 noiembrie 2007 a instanței judecătorești din București, reclamanții solicită, ca daune materiale, valoarea chiriilor nerecuperate pe care le plătesc la 1 000 EUR pe lună începând cu 22 iulie 1997 și până la primirea acțiunii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În observațiile sale din 28 mai 2007, guvernul susține că valoarea de piață a bunurilor în cauză este de 153 EUR. 883 EUR și prezintă un raport din proprie inițiativă în acest sens. În ceea ce privește cererea formulată din lipsa de responsabilitate, acesta solicită respingerea sa, făcând trimitere la jurisprudență Curtea în care a statuat că nu poate specula cu privire la problema de a estima valoarea chiriilor nerecuperate (Buzatu c. România (satisfacție echitabilă), n 34642/97, 27 ianuarie 2005).În ceea ce privește prejudiciul moral, guvernul consideră că ar fi compensat suficient printr-o constatare a încălcării; cu titlu subsidiar, guvernul consideră că pretențiile reclamanților sunt excesive. 32. Curtea constată că reclamanții au suferit o lipsă de utilizare și o privare temporară de proprietate și consideră că evenimentele în cauză au putut cauza o stare de incertitudine și suferințe care nu pot fi compensate prin constatarea încălcării. Având în vedere, de asemenea, faptul că au depus o plângere împotriva foștilor chiriași, Comisia consideră că este necesar să se acorde reclamanților, în comun, 10 000 EUR, toate prejudiciile. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 33. Reclamanții solicită, de asemenea, o rambursare a cheltuielilor de judecată care urmează să fie stabilite în funcție de cheltuielile care ar putea fi dovedite 34. Guvernele au subliniat faptul că nu au fost cuantificate cheltuielile și cheltuielile de judecată solicitate și nu au prezentat nicio justificare. 35. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se află la baza realității lor, a necesității lor și a caracterului rezonabil al ratei lor. În speță, Curtea constată că tribunalele nu și-au prezentat cererea în ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată și, prin urmare, o respinge. Interese moratoriu 36. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURȚIA, LA L nu este necesar să se ia în considerare în fond ..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... de la data expirării termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate din dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale că sumele în cauză vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 8 ianuarie 2009, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE

CONSTANTINESCU ELENA ET AUTRES c. ROUMANIE

(Requête n

o

28584/04)

ARRÊT

STRASBOURG

8 janvier 2009

DÉFINITIF

08/04/2009

Cet arrêt peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Constantinescu Elena et autres c. Roumanie,

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

Josep Casadevall,

président,

Elisabet Fura-Sandström,

Corneliu Bîrsan,

Alvina Gyulumyan,

Egbert Myjer,

Ineta Ziemele,

Ann Power,

juges,

et de Santiago Quesada,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 2 décembre 2008,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

28584/04) dirigée contre la Roumanie et dont trois ressortissants de cet Etat, Mme.

Elena

Constantinescu et MM. Barbu Constantinescu et Vladimir

Constantinescu («

les requérants

»), ont saisi la Cour le 13

juillet

2004 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Les requérants sont représentés par M

e

A. Vasiliu, avocat à Bucarest. Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M. Razvan Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.

3.

Le 2 mars 2006, le président de la troisième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l’article 29

§

3 de la Convention, il a en outre été décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4.

Les requérants sont nés respectivement en 1924, 1949 et 1950 et résident à Bucarest. La première requérante est la mère des deux derniers requérants.

5.

En 1963, l’immeuble sis au n

o

3, rue Stolnicului, à Bucarest, comprenant une maison et le terrain afférent de 245,53 m², ayant appartenu à l’époux de la requérante, passa dans le patrimoine de l’État en vertu d’un certificat de vacance successorale.

1.

Action revendication de l’immeuble

6.

Le 3 octobre 1994, les requérants saisirent les tribunaux d’une action tendant à l’annulation du certificat de vacance successorale et en revendication de l’immeuble précité.

7.

Par un jugement définitif du 27 mars 1997, le tribunal de première instance du sixième arrondissement de Bucarest fit droit à l’action et ordonna au conseil local de Bucarest la restitution de l’immeuble aux requérants.

8.

Nonobstant la reconnaissance judiciaire définitive de leur droit de propriété, les requérants se virent dans l’impossibilité de récupérer l’immeuble entier car, le 13 novembre 1996, en vertu de la loi n

o

112/1995, l’Etat avait vendu la maison et le terrain attenant aux locataires qui les occupaient.

2.

Action an annulation du contrat de vente du 13 novembre 1996

9.

Le 9 décembre 1999, les requérants formèrent une action en annulation du contrat de vente du 13 novembre 1996. Ils firent valoir que l’Etat ne pouvait pas être le propriétaire légitime des biens susmentionnés et, par conséquent, ne pouvait légalement les vendre.

10.

Par un arrêt définitif du 8 avril 2004, la cour d’appel de Bucarest rejeta leur action au motif que les locataires étaient des acquéreurs de bonne foi.

3.

Action en revendication de la maison et du terrain attenant

11.

Le 13 mai 2004, les requérants formèrent une action en revendication de la maison et du terrain attenant contre les anciens locataires qui les avaient achetés.

12.

Par un arrêt définitif du 8 novembre 2007, la cour d’appel de Bucarest fit droit à l’action des requérants estimant que leur titre de propriété l’emportait sur celui des locataires.

4.

Demande de restitution en vertu de la loi n

o

10/2001

13.

Le 5 octobre 2001, sur le fondement de la loi n

o

10/2001, le requérant Vladimir Constantinescu déposa, au nom de tous les requérants, auprès de la mairie de Bucarest une demande de restitution de l’immeuble litigieux. Aucune décision n’a pas été prise jusqu’à présent.

II.

LE DROIT INTERNE PERTINENT

14.

Les dispositions légales pertinentes sont décrites dans les arrêts

Străin c. Roumanie

, (n

o

57001/00, §§

19

‑

26, CEDH

2005-VII),

Păduraru

c.

Roumanie

(n

o

63252/00, §§ 38 à 53, 1

er

décembre 2005) et

Tudor

c.

Roumanie

(n

o

29035/05, §§ 15–20, 17 janvier 2008).

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o

1

15.

Les requérants alléguaient que l’impossibilité de recouvrer la propriété de la maison et du terrain attenant de 128,70 m² sis au n

o

3, rue

Stolnicului, à Bucarest, avait méconnu leur droit au respect de leurs biens, tel que reconnu par l’article 1

du Protocole n

o

1, ainsi libellé

:

«

Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.

Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.

»

16.

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

A.

Sur la recevabilité

17.

La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.

B.

Sur le fond

18.

Dans ses observations du 12 mai 2006, le Gouvernement réitère ses arguments présentés précédemment dans des affaires similaires, soutenant que l’ingérence dans le droit des requérants au respect de leurs biens est proportionnée, vu qu’ils ont la possibilité de se voir octroyer des dédommagements selon la procédure prévue par les lois n

os

10/2001 et 247/2005.

19.

Dans leurs observations du 13 novembre 2006, les requérants estiment de premier abord que la loi n

o

10/2001 ne s’applique pas en l’espèce. Ils contestent en outre le caractère réel et effectif du système de compensation mis en place par la loi

n

o

10/2001 modifiée par la loi

n

o

247/2005.

20.

La Cour rappelle avoir déjà jugé que la vente par l’Etat d’un bien d’autrui à des tiers s’analyse en une privation de bien, même lorsqu’elle est antérieure à la confirmation définitive en justice du droit de propriété d’autrui et que les tiers étaient de bonne foi. Une telle privation, combinée avec l’absence totale d’indemnisation, est contraire à l’article

1 du Protocole

n

o

1 (

Străin

, précité, §§ 39, 43 et 59). De surcroît, la Cour a également constaté dans une autre affaire que l’Etat a manqué à son obligation positive de réagir en temps utile et avec cohérence face à la question d’intérêt général que constitue la restitution ou la vente des immeubles entrés en sa possession en vertu des décrets de nationalisation. Elle a considéré que l’incertitude générale ainsi créée s’est répercutée sur le requérant, qui s’est vu dans l’impossibilité de recouvrer l’ensemble de son bien alors qu’il disposait d’un arrêt définitif condamnant l’Etat à le lui restituer (

Păduraru

, précité, § 112).

21.

La Cour rappelle que, dans des affaires similaires au cas d’espèce, dans lesquelles les requérants ont finalement obtenu l’annulation des titres des tiers acquéreurs ou dans lesquelles leur titre de propriété l’a emporté sur ceux des tiers, elle a déjà conclu à la violation de l’article 1 du Protocole

n

o

1 en se fondant sur la jurisprudence susmentionnée. Elle a constaté que les requérants avaient été temporairement privés de leur droit de propriété et n’avaient reçu aucune indemnisation, en dépit des démarches entreprises pour obtenir la restitution des immeubles en cause (

Vladut

c.

Roumanie

, n

o

6350/02, §§ 39 à 42, 30

novembre 2006

;

Cherebetiu

et Pop c. Roumanie

, n

o

36476/03, §§ 51-53, 7 février 2008).

22.

En l’espèce, la Cour n’aperçoit aucune raison de s’écarter de l’approche adoptée dans les affaires précitées, la situation de fait étant sensiblement la même. A ce titre, la Cour observe que, pendant une période d’environ dix ans, les requérants se sont trouvés dans l’impossibilité de jouir de leur droit de propriété sur les biens susmentionnés, en raison de leur vente par les autorités, en vertu de la loi n

o

112/1995 qui ne permettait de vendre que les biens appropriés de manière légale.

23.

Au vu de ce qui précède, la Cour considère que la privation des requérants de leur droit de propriété sur la maison et le terrain attenant en question, en dépit des démarches effectuées pour obtenir la restitution de ces biens, combinée avec l’absence totale d’indemnisation à ce titre, a fait subir aux intéressés une charge disproportionnée et excessive, incompatible avec le droit au respect de leurs biens garanti par l’article 1 du Protocole n

o

1.

Partant, il y a eu violation de cette disposition.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

24.

Les requérants se plaignent de ce que les autorités n’ont pas exécuté la décision définitive du 27 mars 1997 ordonnant au conseil local de Bucarest de leur restituer les biens litigieux. Ils invoquent l’article

6 §

1 de la Convention, ainsi libellé dans ses parties pertinentes

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

25.

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

A.

Sur la recevabilité

26.

La Cour constate que le grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève par ailleurs qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.

B.

Sur le fond

27.

La Cour considère, compte tenu de ses conclusions figurant aux paragraphes 20-23 ci-dessus, qu’il n’y a pas lieu de statuer sur le fond de ce grief (voir, entre autres,

Enciu et Lega c. Roumanie

, n

o

9292/05, §

36, 8

février

2007, et

Ciobotea c. Roumanie

, n

o

31603/03, §

39, 25

octobre 2007).

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

28.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

29.

Dans leurs observations du 13 novembre 2006, les requérants réclamaient, au titre de dommage matériel, la restitution de la maison et du terrain attenant sis au n

o

3, rue Stolnicului, à Bucarest ou, à défaut, l’octroi de la somme de 370

000 EUR, représentant la valeur actuelle des biens. Les requérants demandaient également la valeur des loyers non perçus qu’ils chiffraient à 108

000

EUR. Enfin, les requérants réclamaient 100

000 EUR au titre de dommage moral pour les souffrances causées par la méconnaissance par l’Etat de leur droit de propriété.

30.

Dans leur lettre du 18 décembre 2007, compte tenu de l’accueil de leur action en revendication par l’arrêt du 8 novembre 2007 de la cour d’appel de Bucarest, les requérants réclament, au titre de dommage matériel, la valeur des loyers non perçus qu’ils chiffrent à 1

000 EUR par mois à partir du 22 juillet 1997 et jusqu’à l’accueil de l’action précitée, soit un total de 129

000 EUR à ce jour-là. Ils confirment leur demande pour 100

000 EUR au titre de dommage moral.

31.

Dans ses observations du 28 mai 2007, le Gouvernement fait valoir que la valeur marchande de biens en cause est de 153

883 EUR, et il soumet un rapport d’expertise en ce sens. S’agissant de la demande tirée du défaut de jouissance, il demande son rejet, renvoyant à la jurisprudence la Cour où elle a jugé qu’elle ne saurait spéculer sur la question d’estimer la valeur des loyers non perçus (

Buzatu c. Roumanie

(satisfaction équitable), n

o

34642/97, 27 janvier 2005). S’agissant du dommage moral, le Gouvernement

estime qu’il serait suffisamment compensé par un constat de violation. A titre subsidiaire, le Gouvernement considère que les prétentions des requérants soient excessives.

32.

La Cour constate que les requérants ont subi un manque d’usage et une privation temporaire de propriété et estime que les événements en cause ont pu provoquer chez eux un état d’incertitude et des souffrances qui ne peuvent pas être compensés par le constat de violation. Compte tenu en outre de l’accueil de leur action en revendication contre les anciens locataires, elle estime qu’il y a lieu d’allouer aux requérants, conjointement, 10

000

EUR, tous préjudices confondus.

B.

Frais et dépens

33.

Les requérants demandent également «

le remboursement des dépens à être déterminés en fonction des frais qui pourraient être prouvés

».

34.

Le Gouvernement fait remarquer que les requérants n’ont pas quantifié les frais et dépens sollicités et n’ont soumis aucun justificatif.

35.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l’espèce, la Cour note que les requérants n’ont pas étayé leur demande en ce qui concerne les frais et dépens et, dès lors, la rejette.

C.

Intérêts moratoires

36.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n

o

1 ;

3.

Dit

qu’il n’y a pas lieu d’examiner au fond le grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention

;

4.

Dit

a)

que l’État défendeur doit verser, conjointement, aux requérants, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44

§

2 de la Convention, 10

000

EUR (dix

mille euros), tous préjudices confondus, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt sur ladite somme

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

c)

que les montants en question seront à convertir dans la monnaie de l’État défendeur au taux applicable à la date du règlement

;

5.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 8 janvier 2009, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Greffier

Président