AFFAIRE CRISTIAN ET MIHAIL DUMITRESCU c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

01.12.2009

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE CRISTIAN ET MIHAIL DUMITRESCU c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)

HUDOC · oficial

ROMÂNIA (solicitarea nr. 29231/06) HOTĂRÂREA STRASBURG decembrie 2009 DEFINIF 10/05/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Cristian și Mihail Dumitrescu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 10 noiembrie 2009, a adoptat hotărârea adoptată la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 29231/06) îndreptată împotriva României și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnii Cristian Dumitrescu și Mihail Dumitr Ion Igret, avocat la București. Guvernul român ( La 5 mai 2008, președintele celei de-a treia secțiuni a decis să comunice cererea guvernului și, așa cum permite art. 3 din Convenție, s-a decis, în același timp, să fie examinată admisibilitatea și fondul cauzei. Mama reclamanților era proprietara unui bun imobil compus dintr-o casă de 193,04 m și a unui teren aferent de 380,52 m situat la București, la nr 32, avenue Floreneasca. În 1950, statul a luat în posesie acest bun în temeiul decretului de naționalizare nr. 92/1950. La 3 decembrie 1996, întreprinderea H., care administra bunuri aparținând statului, a vândut casa și 186,74 m pe teritoriul în litigiu al soților B. care îl locuiau în calitate de chiriași. La 7 iulie 2003, mama reclamanților a formulat o acțiune în revendicare a proprietății imobiliare și în anulare a contractului de vânzare împotriva municipalității București și a foștilor chiriași, susținând că naționalizarea a fost ilegală și că părțile la contracte au fost de rea-credință. La 21 octombrie 2003, mama reclamanților a murit și Prin hotărârea definitivă din 7 aprilie 2006, Curtea de Apel de la București a constatat caracterul abuziv al naționalizării și, în consecință, dreptul de proprietate al reclamanților și a considerat totuși că cumpărătorii dobândiseră clădirea cu bună credință și că, prin urmare, aveau dreptul să o păstreze. 10. La 12 noiembrie 2001, mama reclamanților adresase municipiului București o notificare pentru a primi înapoierea bunului imobil în litigiu în temeiul Legii nr. 10/2001. Până în prezent, autoritățile nu au dat curs acestei notificări. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE 11. Dispozițiile legale (inclusiv cele ale Legii nr. 10/2001 privind Regimul juridic al bunurilor imobile luat în mod abuziv de stat între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989 și modificările ulterioare ale acestuia) și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Brumarescu c. România [GC], n 28342/95, §§ 31-33, CEDO 1999-VII, Strain și alții c. România, n 57001/00, § 26, CEDH 2005-VII, Peduraru c. România, n 63252/00, § 53, 1 Din observațiile guvernului român reiese că măsurile care vizează accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor prin intermediul fondului de investiții au fost luate recent de către autoritățile naționale, în special în temeiul ordonanței de urgență a guvernului nr. 81/2007. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL 1 CONVENȚIA 13. Reclamanții invocă o încălcare a dreptului la respectarea bunurilor lor ca urmare a vânzării sale și a refuzului instanțelor naționale de a anula această vânzare, deși au recunoscut caracterul ilegal al naționalizării. Ei invocă art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea constată că acest motiv nu este în mod evident nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea subliniază, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. Pe fond 15. Guvernul reiterează argumentele prezentate în cauze similare anterioare (a se vedea, printre altele, Cirstoiu c. România, 22281/05, § 22, 4 martie 2008). 16. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție (a se vedea cauzele menționate anterior, în special Străin menționat anterior, § 39, 43 și 59 și Porteanu România, nr 4596/03, §§ 32-35, 16 februarie 2006 17. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în acest caz. Curtea reafirmă în special că, în contextul legislativ român care reglementează acțiuni în revendicare imobiliară și restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de către statul bunurilor altora către terțe părți de bună credință, chiar și atunci când este anterioară confirmării definitive în justiție a dreptului de proprietate al persoanei în cauză, se analizează printr-o privare de bunuri. O astfel de privare, combinată cu absența totală a despăgubirii, contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 (Vodă Bob România, nr. 7976/02, § 23, 7 februarie 2008). 18. Cu condiția ca guvernul să susțină că reclamanții pot obține compensații prin intermediul organismului de plasament colectiv în valori mobiliare. 10/2001, pe baza valorii bunului stabilit prin expertiză, Curtea își reiterează constatarea anterioară potrivit căreia Fondul Proprietatea nu funcționează în prezent într-un mod care poate fi considerat echivalent cu acordarea efectivă a unei indemnizații (a se vedea, printre altele, Petrini c. România, nr 3320/05, § 34, 24 februarie 2009 19. Această concluzie nu aduce atingere nici unei evoluții pozitive pe viitor a mecanismelor de finanțare prevăzute de această lege specială în vederea compensării persoanelor care, cum ar fi: Reclamanților li s-a recunoscut calitatea de proprietar printr-o hotărâre judecătorească definitivă. În această privință, Curtea ia notă cu satisfacție de evoluțiile recente care par să se inițieze în practică și care merg în direcția corectă în această privință (punctul 12 de mai sus). Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în cazul de față, eșecul dreptului de proprietate al reclamanților asupra bunurilor lor, combinat cu absența totală a despăgubirii, le-a supus o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantate prin art. 1 din Protocolul nr. Prin urmare, în cazul de față a avut loc o încălcare a acestei dispoziții. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 1 DIN CONVENȚIA PRIVIND INCLUZIUNEA PROCEDURII 21. 1 din Convenție, reclamanții se plâng de încălcarea procedurii, din cauza hotărârilor pronunțate de instanțele naționale în procedura în anulare a contractului de vânzare. Dispozițiile relevante din art. 61 din Convenție sunt astfel formulate Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 22. Având în vedere concluziile sale care figurează la punctele 16-19 de mai sus, Curtea consideră că nu este necesar să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și temeinicia acestei plângeri (a se vedea mutatis mutandis) și, printre altele, Laino Italia [GC], n 33158/96, § 25, CEDO 1999-I, Zanghegoc. Italia , 19 februarie 1991, § 23, seria A n 194-C, Biserica Catolică din Caneea Grecia , 16 decembrie 1997, § 50, Rec., 1997-VIII, Denes și alții c. România, 25862/03, § 59, 3 martie 2009). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 46 DIN CONVENȚIA 23. Înaltele P ă r ț i contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Cu r ț ii în litigiile la care sunt p ă r ț i. Hotărârea definitivă a Cu r ț ii este transmisă Comitetului miniștrilor care supraveghează execu ț ia acesteia. 24.Încheierea încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 dezvăluie o problemă pe scară largă care rezultă din defectuozitatea legislației privind Restituirea clădirilor naționalizate care au fost vândute de stat unor terți. Prin urmare, Curtea consideră că statul trebuie să ajusteze în cel mai scurt timp procedura instituită de legile de reparații (în prezent legile nr. 10/2001 și 244/2005), astfel încât aceasta să devină într-adevăr coerentă, accesibilă, rapidă și previzibilă (a se vedea Hotărârile Viașu România, nr. 75951/01, § 83, 9 decembrie 2008, Katz c. România, n 29739/03, § 30-37, 20 ianuarie 2009 și Faimblat c. România, nr 23066/02, § 48-54, 13 ianuarie 2009). IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 25. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamanții solicită, pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, restituirea bunului imobil. În lipsa unei astfel de restituiri, aceștia solicită 1 544 160 EUR (EUR), reprezentând valoarea sa actuală de piață. Ei prezintă Curții o expertiză a clădirii stabilită la În decembrie 2008, împreună cu mai multe anunțuri imobiliare. Ca o lipsă de câștig, reclamanții solicită, printr-o scrisoare plătită fără întârziere la dosar, 248 000 EUR. De asemenea, solicită 20 000 EUR ca un prejudiciu moral. 27. Guvernul consideră că bunurile reclamanților sunt bunurile vândute de stat în 1996, respectiv casa și 186,74 m El estimează valoarea de piață a acestui bun la 315 813 EUR, și anume 120 203 EUR valoarea casei și 195 EUR 610 EUR valoarea terenului și oferă avizul unui expert, stabilit în februarie 2009, în ceea ce privește pretinsul prejudiciu moral, guvernul susține că nu există o legătură de cauzalitate între suma solicitată în acest sens și presupusa încălcare a convenției și consideră că această sumă este, în orice caz, excesivă în raport cu jurisprudența Curții în această privință. 28. Curtea constată, astfel cum a constatat Curtea de Apel prin hotărârea sa definitivă din 7 aprilie 2006, că bunul reclamanților a fost naționalizat în mod abuziv și că este compus dintr-o casă de 193,04 m2 și dintr-un teren aferent de 380,52 m2. 29. Curtea amintește că a concluzionat că încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza vânzării de către stat a bunului reclamanților către terți, combinată cu absența totală a despăgubirii. 30. Comisia consideră că, în circumstanțele speței, restituirea bunului imobil ar plasa reclamanții cât mai mult posibil într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla dacă cerințele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu au fost necunoscute. 31. În caz contrar, pentru statul pârât de a proceda la o astfel de restituire, Curtea decide că va trebui să plătească în comun reclamanților, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunului. 32. În cazul de față, în ceea ce privește stabilirea valorii prejudiciului material, având în vedere informațiile de care dispune cu privire la prețurile pieței imobiliare locale și la elementele furnizate de părți, Curtea estimează valoarea bunului la 460 000 EUR. 33. În ceea ce privește sumele solicitate pentru chiriile neplătite și presupunând că reclamanții ar fi făcut această cerere în termenul stabilit, Curtea nu ar putea specula cu privire la posibilitatea și randamentul unei închirieri a clădirii în cauză (Buzatu c. România (satisfacție echitabilă), n 34642/97, § 18, 27 ianuarie 2005). 34. În ceea ce privește cererea reclamanților pentru daune morale, Curtea consideră că evenimentele în cauză au condus la neplăceri și incertitudini pentru care suma de 2 000 EUR reprezintă o despăgubire echitabilă. 000 EUR și plătesc dosarul justificativ care reprezintă costurile suportate pentru expertiza tehnică a bunului imobil, și anume 574 EUR. 36. Guvernul nu se opune rambursării cheltuielilor, cu condiția ca acestea să fie reale, justificate, necesare și rezonabile. El subliniază că reclamanții nu au depus la dosar contractul care justifică onorariile de expertiză tehnică și că nu au justificat alte cheltuieli și cheltuieli de judecată. 37. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale de judecată numai în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față, având în vedere faptul că Curtea a încheiat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1, din elementele aflate în posesia sa și din criteriile menționate anterior, Comisia consideră rezonabilă suma de 570 EUR, indiferent de costuri, și o acordă reclamanților. Interese moratorii 38. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la UNANIMITATEA, declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. bun imobilizat compus dintr-o casă de 193,04 m și dintr-un teren aferent de 380,52 m situat la București, la n 32, avenue Floreneasca, în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție că, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în același termen de trei luni, 460 000 EUR (patru sute șaizeci de mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale pe care, în orice caz, statul pârât trebuie să le plătească în comun reclamanților, în același termen, următoarele sume 000 EUR (două mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (ii) 570 EUR (cinci sute șaptezeci de euro), plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit de către solicitanți, pentru orice costuri care nu sunt acoperite de sumele menționate la lit. (b) și (c) vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. decembrie 2009, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și alineatul (3) din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Modululer Președintele