AFFAIRE DEMETRESCU c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

10.11.2009

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE DEMETRESCU c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 3 DEMETRESCU c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 5046/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 noiembrie 2009 DEFINIF 10/02/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Demestrescu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 20 octombrie 2009, Rend Hotărârea pe care o reprezintă, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 5046/02) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat are, de asemenea, cetățenia italiană, domnul Florin Victor Demtrei ( La 3 iulie 2008, președintele secțiunii a treia a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fondul cauzei. În temeiul articolului 44 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Eglement, Curtea a comunicat, de asemenea, o copie a cererii guvernului italian, care nu a dorit să intervină. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR SPĂLĂȚII Reclamantul s-a născut în 1936 și locuiește în Craiova, România. În temeiul Decretului nr. 92/1950, autoritățile naționale au naționalizat un bun imobil compus dintr-o casă de 145 m, care cuprindea o pivniță, Pardoseala și un etaj și terenul aferente, de o suprafață de 180,6 , situat la Craiova, la nr. 1a, strada Romain Rolland, care era proprietatea părinților reclamantului. În 1970, construcția a fost demolată. Prin cererea din 30 aprilie 2001, în temeiul Legii nr. 10/2001, Prin decizia din 5 septembrie 2001, primăria din Craiova a propus acordarea unei despăgubiri reclamantului și și-a transmis dosarul de despăgubire către prefectură. În același timp, reclamantul a solicitat acordarea unei despăgubiri pentru bunul imobil naționalizat printr-o acțiune bazată pe Dreptul comun, formulat la 11 octombrie 2002. Prin hotărârea din 28 februarie 2003, devenit definitiv în absența unei acțiuni, Tribunalul de Primă Instanță din Craiova a declarat acțiunea inadmisibilă, pe motiv că reclamantul trebuia să urmeze procedura administrativă prevăzută de legea 10/2001. 2001 (a se vedea punctul 7 de mai sus), Primăria Craiova a propus din nou acordarea unei despăgubiri reclamantului, fără a stabili cuantumul acesteia, în conformitate cu legea menționată anterior. Această decizie, comunicată reclamantului, autorităților locale și Comisiei centrale pentru despăgubiri ( La 27 martie 2007, dosarul de despăgubire al reclamantului a fost transmis de Primăria Craiova Comisiei Centrale 11. La 20 noiembrie 2008 a avut loc o expertiză în vederea evaluării bunului imobil în cauză, în conformitate cu prevederile Legii nr. 247/2005, în prezența reclamantului și a expertului autorizat de Comisia Centrală. Raportul de expertiză a stabilit valoarea bunului imobil în cauză la 614 300 de noi lei românești (RON), adică 143 864 EUR (EUR). 12. La 16 martie 2009, Comisia Centrală l-a informat pe agentul guvernamental că dosarul de despăgubire al reclamantului urma să fie examinat Comisia Centrală, pentru a elibera reclamantului decizia care reprezintă titlul de despăgubire, a precizat, de asemenea, că decizia respectivă fusese redactată și că aceasta urma să fie comunicată reclamantului cât mai curând posibil. 14. La 4 august 2009, reclamantul a informat Curtea că nu primise decizia respectivă și a solicitat continuarea examinării cererii sale. II. DREPTUL ȘI PRACTICILE INTERNE PERTINENTE 15. Cea mai mare parte a dispozițiilor legale și a jurisprudenței interne relevante, inclusiv a extraselor din legile nr. 10/2001 și 247/2005 și din Ordonanța de urgență a guvernului nr. 81/2007 (OUG nn 81/2007) privind sistemul de compensare pentru clădirile naționalizate sunt descrise în Hotărârea Tudor c. România 29035/05, § 15-20, 17 ianuarie 2008) și în Hotărârea Viașu c. România 75951/01, §§ 38-49, 9 decembrie 2008). Textele relevante ale Consiliului Europei, și anume: Rezoluția Res(2004)3 privind hotărârile referitoare la o problemă structurală de bază și Recomandarea Rec. (2004) 6 privind îmbunătățirea acțiunilor interne, adoptate de Comitetul de Miniștri, sunt menționate și în Hotărârea Viașu menționată anterior (§ 50-51). Potrivit jurisprudenței interne, decizia prin care primarul acceptă cererea formulată de un particular de restituire sau de despăgubire în temeiul legislației nr. 10/2001 și 247/2005 au caracterul unui act civil de dispoziție care, comunicat părților interesate, creează drepturi patrimoniale pentru dreptul acestuia și nu poate fi revocat sau anulat de către autoritățile administrative, ci numai de către instanțele civile în urma unei acțiuni judiciare (hotărârile definitive nr. 6723 din 17 octombrie 2007 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și n 159 din 22 aprilie 2008 a Curții de Apel de la Craiova. În conformitate cu această din urmă hotărâre, în lipsa unei căi de atac în fața instanțelor, o astfel de decizie a primarului care recunoaște dreptul persoanei care are dreptul la o despăgubire devine definitivă și dreptul persoanei în cauză de a fi despăgubit constituie un drept dobândit. Continuarea procedurii prevăzute de legea nr. 244/2005 se referă apoi numai la verificarea de către Comisia Centrală a temeiniciei refuzului autorităților de a restitui imobilul în litigiu, precum și la stabilirea, la avizul unui expert, a valorii despăgubirii datorate persoanei în cauză. A se vedea, în acest sens, art. 1 din Protocolul nr. 1, în conformitate cu dispozițiile legale relevante și cu decizia primarului de la Craiova. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi 18. Guvernul se opune acestei teze. Guvernul ridică o excepție de incompatibilitate rațională a acestei probleme cu Convenția. El consideră că reclamantul nu dispune de un întrucât decizia din 19 martie 2007 a Primăriei din Craiova nu stabilește cuantumul despăgubirii datorate reclamantului și în care nici o hotărâre definitivă de justiție nu i-a recunoscut dreptul de a primi o compensație cu o anumită sumă; prin urmare, consideră că spre deosebire de cauzele Broniowski c. Polonia [GC] (n 31443/96, CEDO 2004 V) și Matache și altele c. România 381131/02, 19 octombrie 2006), reclamantul nu dispune de o creanță stabilită și exigibilă. 20. Reclamantul se opune acestei teze și susține că, în conformitate cu legea nr. 247/2005, Comisia Centrală, nu primăria Craiova, este responsabilă de stabilirea cuantumului despăgubirii. În plus, acesta reamintește că acțiunea sa în fața instanțelor interne, care a avut ca scop obținerea unei decizii de recunoaștere a dreptului său de a primi o despăgubire, a fost declarată inadmisibilă, din cauza faptului că nu a urmat procedura administrativă prevăzută de legea nr. 10/2001. 21. Curtea constată că, prin decizia din 19 martie 2007, primarul din Craiova a recunoscut dreptul reclamantului de a fi compensat pentru bunul imobil naționalizat, propunând acordarea unei despăgubiri persoanei în cauză în conformitate cu legile 10/2001 și 247/2005. decizie, care poate face obiectul unei căi de atac în fața instanțelor civile, nu a fost contestată în termenul legal nici de către solicitant, nici de către autorități. Prin urmare, având în vedere jurisprudența Curții și dreptul intern relevant, se concluzionează că, în pofida faptului că autoritățile nu au putut stabili până în prezent valoarea exactă a despăgubirii datorate, reclamantul a fost de mai mulți ani beneficiarul unui drept la despăgubire care reprezintă un interes patrimonial suficient stabilit în dreptul intern, cert, nerevocabil și exigibil, pentru a se încadra în noțiunea de Ramadhi și alte 5 c. Albania , n 3822/02, § 71, 13 noiembrie 2007). 22. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția guvernului. Pe de altă parte, Curtea constată că acest motiv nu este în mod clar întemeiat în sensul articolului 35 3 din convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Reclamantul subliniază că se află de mai mulți ani în imposibilitatea de a beneficia efectiv de despăgubirea în cauză. 24. Guvernul subliniază faptul că reclamantul a recurs la posibilitatea de a se adresa autorităților administrative pentru a li se acorda despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 244/2005. Potrivit guvernului, mecanismul instituit de această din urmă lege privind crearea Fondului Proprietata este de natură să ofere titularilor de drepturi o despăgubire corespunzătoare cerințelor jurisprudenței Curții. Conform ultimelor modificări ale legii n 244/2005, o parte a despăgubirii în cauză ar putea fi plătită în numerar persoanei în cauză și s-au înregistrat progrese în ceea ce privește funcționarea fondului Proprietatea. Comisia Centrală a emis 6000 de titluri de despăgubire. La aceeași dată, 2440 de opțiuni între plata în numerar și acordarea de acțiuni comerciale au fost formulate, dintre care 855 fuseseră tratate, conducând la plata integrală sau parțială a despăgubirilor datorate. 25. Curtea face trimitere la jurisprudența citată în cauza Viașu În ceea ce privește obligațiile, din perspectiva articolului 1 din Protocolul 1, care sunt în sarcina statului care a adoptat o legislație care prevede restituirea sau despăgubirea pentru bunurile confiscate în temeiul unui regim anterior (Viașu menționat anterior, punctul 58). 26. Curtea amintește că neexecutarea unei hotărâri prin care se recunoaște dreptul de proprietate constituie o interferență în sensul primei teze a primului paragraf din art. 1 din Protocolul nr. (1) În cazul de față, la fel ca în cauzele menționate anterior, intervenția în litigiu constă în lipsa autorităților competente de a face efectiv dreptul pe care l-au recunoscut reclamantului prin decizia menționată anterior, stabilind cuantumul indemnizațiilor datorate și plătindu-le persoanei în cauză (Viașu menționat anterior, § 60 și 66, și Ramadhi, altele menționate anterior, § 76-77 27. Curtea a tratat deja cazuri care ridică probleme similare celor din speță și a constatat încălcarea articolului din Protocolul 1 (Viașu citată anterior, §§ 62-73, și Ramadhi și alte 5 menționate anterior, §§ 78-84). Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să conducă în acest caz la o concluzie diferită de cea la care a ajuns în cauzele menționate anterior. În ceea ce privește examinarea echilibrului echitabil între interesele în cauză și, prin urmare, timpul necesar autorităților pentru a plăti reclamantului indemnizațiile la care are dreptul, ținând seama în același timp de marja de apreciere a statului în ceea ce privește adoptarea și aplicarea măsurilor de despăgubire, Curtea constată că au trecut deja aproximativ doi ani și jumătate de la momentul în care a fost acordat acordul. decizia administrației care recunoaște dreptul reclamantului la despăgubiri, fără ca acesta să o fi primit. 28. În timp ce ia notă cu satisfacție de evoluțiile recente care par să înceapă în practică în ceea ce privește mecanismul de plată prevăzut de Legea nr. 247/2005, modificată de OUG nr. 81/2007, Curtea constată că: în ziua respectivă, guvernul nu a demonstrat că sistemul de compensare instituit prin legea menționată anterior, inclusiv Fondul Proprietata, ar permite titularilor de drepturi, în special reclamantului, să atingă, în conformitate cu o procedură și un calendar previzibile, indemnizațiile la care au dreptul. 29. dosarul reclamantului și executarea deciziei primarului din Craiova prin calcularea și plata indemnizațiilor datorate a menținut reclamantul, în prezent în vârstă de șaptezeci și trei de ani și într-o stare precară de sănătate, într-o stare de incertitudine juridică cu privire la realizarea efectivă a drepturilor sale și l-a obligat să suporte o sarcină excesivă (a se vedea mutatis mutandis Viașu menționat anterior, §§ 69-70, și Ramadhi și 5 În consecință, există o încălcare a articolului 1 din Protocolul II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 14 COMBINATĂ CU ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 1 CONVENȚIA 30. Reclamantul se plânge de discriminare în exercitarea dreptului său de proprietate, din cauza lipsei, în textul legii 112/1995, dispoziții privind foștii proprietari ale căror case au fost demolate. În acest sens, el invocă art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. 31. Curtea consideră că nicio discriminare nu poate fi reținută numai din cauza faptului că o legislație națională privind despăgubirile pentru naționalizări nu a prevăzut un caz specific aplicabil reclamantului. Având în vedere în special marja largă de apreciere pe care statele membre o păstrează în domeniul reglementat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, Curtea consideră că această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 3 și 4 din Convenție. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALUJATĂ A ARTICOLULUI 2 DIN PROTOCOLUL nr. 1 CONVENȚIA 32. Reclamantul denunță o încălcare a articolului 2 din Protocolul nr. (1) Curtea constată că acest motiv se referă la fapte care au avut loc înainte de ratificarea Convenției de către România, și anume iunie 1994. Prin urmare, Curtea consideră că această parte a cererii este incompatibilă temporizată. cu dispozițiile Convenției și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 3 și 4 din Convenție. IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLELOR 46 ȘI 41 DIN CONVENȚIE art. 46 din Convenție 34. În temeiul acestei dispoziții Înaltele Părțile contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Curții în litigiile la care sunt părți. Hotărârea definitivă a Curții este transmisă Comitetului miniștrilor care supraveghează execuția acestuia. 35. Curtea constată că încălcarea dreptului reclamantului la respectarea bunurilor sale, astfel cum este garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1, rezultă dintr-o problemă pe scară largă care rezultă din funcționarea defectuoasă a mecanismului instituit prin Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005. face trimitere la observațiile sale cu titlu indicativ în alte cauze similare cu privire la măsurile generale care s-ar impune la nivel național în cadrul executării prezentei hotărâri, astfel încât statul pârât să garanteze realizarea efectivă și rapidă a dreptului la restituire, fie că este vorba de o restituire în natură, fie de acordarea unei indemnizații, ca în speță (Vișu) art. 41 36. În temeiul articolului 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 928 200 de lei românești noi (RON), adică aproximativ 221 000 EUR (EUR) pentru daunele materiale suferite, reprezentând valoarea terenului și a construcției demolate, fără a furniza totuși o expertiză imobiliară care să justifice această sumă; acesta contestă valoarea stabilită pentru construcție prin raportul de evaluare realizat la noiembrie 2008 (a se vedea punctul 11 de mai sus), în măsura în care acesta ar fi luat în considerare doar valoarea suprafeței de 145 la sol a construcției și nu ar fi luat în considerare faptul că aceasta includea, în plus față de parter, o pivniță și un etaj. 000 EUR pentru suferința morală cauzată de naționalizarea bunului imobil în cauză, precum și din cauza disfuncționalității sistemului de compensare. 38. Guvernul face trimitere la raportul de evaluare întocmit la noiembrie 2008 de expertul autorizat de Comisia Centrală (a se vedea punctul 11 de mai sus), potrivit căruia valoarea bunului imobil în cauză ar fi de 614 300 RON, adică 143 864 EUR. În ceea ce privește suma solicitată pentru daune morale, se face trimitere la jurisprudența relevantă a Curții și consideră că eventuala constatare a unei încălcări ar constitui o satisfacție echitabilă pentru pretinsul prejudiciu moral 39. Curtea amintește că o hotărâre de constatare a unei încălcări antrenează obligația statului pârât de a pune capăt încălcării și de a șterge consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 32, CEDO 2000-XI). 40. În cazul de față, Comisia a constatat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 Din cauza lipsei autorităților de a executa deciziile primarului Craiova prin calcularea și plata indemnizațiilor datorate persoanei în cauză. Având în vedere natura încălcării constatate, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu material și moral considerabil și că acest prejudiciu nu este compensat suficient de constatările privind încălcarea. 41. Curtea consideră că plata despăgubirii validate prin decizia din 19 martie 2007 și stabilită în conformitate cu criteriile stabilite de legislația română (Vișu citată anterior, 38) ar fi de natură să plaseze reclamantul, pe cât posibil, într-o situație echivalentă celei în care s-ar fi aflat dacă cerințele articolului 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost ignorate. 42. Cu toate acestea, având în vedere constatările prezentei hotărâri, potrivit cărora sistemul actual de restituire nu este încă eficient, Curtea consideră că nu are altă opțiune decât alocarea sumei care, în opinia sa, ar constitui o soluționare definitivă și completă a prezentului litigiu patrimonial (Viașu menționat anterior, punctul 89). 43. În cazul de față, ținând seama de informațiile de care dispune cu privire la prețurile pieței imobiliare locale și de elementele furnizate de guvern în această privință și luând în considerare neplăcerile și incertitudinea pe care situația în litigiu a putut să o provoace reclamantului, Curtea, hotărând în echitate, îi alocă, în orice caz, suma de 155 000 EUR. Reclamantul nu solicită nici o sumă pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Interese moratorii 45. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CESAR, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 privind dreptul reclamantului de a fi compensat și inadmisibil pentru surplus A se spune că există o încălcare a articolului 1 din protocol A se spune că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 155 000 EUR (o sută cincizeci și cinci de mii EUR), care urmează să fie convertită în lei România la rata aplicabilă la data regulamentului, toate prejudiciile, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit decât de la expirarea termenului respectiv și până la plată, sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Santiago Quesada Josep Casadevall Moduler Președinte