AFFAIRE DUMITRAS c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

28.07.2009

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE DUMITRAS c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA DUMITRAȘ c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 17979/05) HOTĂRÂREA STRASBURG 28 iulie 2009 DEFINIF 28/10/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Dumitraș c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera consiliului la 7 iulie 2009, a luat o hotărâre, adoptat la această dată, la originea cauzei se află o cerere (n 17979/05) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant german, dl Dan Lucian Marius Dumitras ( În conformitate cu art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Tribunalul a sesizat Curtea la data de mai 2005 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( octombrie 2007, președintele celei de-a treia secțiuni a decis să comunice cererea guvernului și, așa cum permite art. 3 din Convenție, s-a decis, în același timp, să se examineze admisibilitatea și fondul cauzei. Guvernul german, căruia i-a fost comunicată o copie a cererii în temeiul articolului 44 alineatul (1) litera (a) din regulament, nu a dorit să-și prezinte punctul de vedere cu privire la cauza. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA L În 1988, ei au optat pentru un regim de separare a bunurilor prin împărțirea apartamentului în două părți egale. În 1988 și 1989, statul a luat în posesie proprietatea reclamantului și a D.D.E., în temeiul decretului de naționalizare nr. 223/1974. În noiembrie 1996, întreprinderea C., în calitate de administrator al bunurilor de la ë , a vândut B.N. și B.E. cele două părți ale apartamentului pe care le ocupau în calitate de locatari. În 2003, reclamantul și D.D.E. au introdus împotriva municipalității Cluj-Napoca, B.N. și B.E. o acțiune în revendicare a două părți din apartament, în anulare a contractului de vânzare și în rectificarea cărții funciare, susținând că naționalizarea a fost ilegală. Prin hotărârea din 28 mai 2003, Tribunalul de Primă Instanță din Cluj-Napoca a respins acțiunea, prin constatarea legalității naționalizării și a contractului de vânzare și a bunei credințe a părților la încheierea sa. În februarie 2004, tribunalul județ din Cluj a acordat parțial dreptul la acțiune, prin încuviințarea naționalizării și a contractului de vânzare a bunurilor reclamantului și a înscris pe cartea funciară a dreptului său de proprietate asupra bunurilor. Printr-o hotărâre definitivă din 19 noiembrie 2004, instanța de apel Cluj a constatat că la naționalizarea a două părți din apartament și a contractului de vânzare privind proprietatea D.D.E., și anume jumătate din apartament, a fost înscris pe cartea de proprietate a D.D.E. asupra proprietății sale și a respins acțiunea pentru surplus. 10. August 2001, reclamantul și D.D.E. au transmis o notificare municipalității Cluj, solicitând restituirea bunurilor, în temeiul Legii nr. 10/2001. 11. Prin decizia din 4 februarie 2008, municipalitatea Cluj a ordonat restituirea apartamentului către reclamant și D.D.E. 12. Prin protocolul de restituire din 3 aprilie 2008, municipalitatea Cluj a restituit în mod oficial apartamentul reclamantului și D.D.E. Aceasta din urmă a intrat în posesia bunurilor sale. În schimb, reclamantul nu a intrat încă efectiv în posesia bunurilor sale. 13. 4 aprilie 2008, B.N. și B.E. au introdus împotriva municipalității Cluj și a reclamantului o acțiune în anulare a deciziei din 4 februarie 2008 prin care s-a dispus restituirea, susținând că contractul lor de vânzare era încă valabil. Această procedură este în curs de desfășurare în fața instanțelor naționale. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 14. Dispozițiile legale (inclusiv cele ale Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile, luate în mod abuziv de către statul membru între martie 1945 și 22 decembrie 1989, precum și ale modificărilor ulterioare) și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în hotărârile (Brumărescu c. România ([GC], nr. 28342/95, § 31-33, CEDH 1999-VII), Strain și alții c. România 57001/00, §§ 26, CEDO 2005-VII), Paduraru c. România 63252/00, § 53, 1 decembrie 2005) ; și Tudor c. România 29035/05, §§ 15 Curtea la 8 iulie 2008 în alte cauze referitoare la bunuri imobile scoase din patrimoniul foștilor proprietari prin decrete de naționalizare, decât măsuri care vizează accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor prin intermediul fondului de investiții Au fost luate recent de către autoritățile naționale, în special în temeiul ordonanței de urgență a guvernului n 81/2007.În special, guvernul face trimitere la o scrisoare din partea autorităților care conduc fondul menționat, subliniind că acest fond funcționează acum sub forma unei societăți de investiții închise și va fi înregistrată la Comisia Națională de Valori mobiliare ca organism de plasament colectiv, după evaluarea activelor aflate în patrimoniul fondului. Guvernul susține că persoanele care dețin acțiuni ale fondului au acum două opțiuni, și anume menținerea plasamentului în acțiuni la fond și obținerea unui venit sub formă de dividende, sau solicitarea conversiei acestora în numerar, sume pe care este acum posibil să le percepeți. Guvernul precizează că: În februarie 2008, au fost înregistrate 2440 de cereri care exprimă astfel de opțiuni, dintre care 855 au fost soluționate, suma totală a indemnizațiilor plătite de acest fond de investiții în valoare de 72 000 000 de lei românești noi (RON), adică aproximativ 20 400 000 de euro (EUR). În plus, începând cu 1 noiembrie 2007, fondul a început să distribuie dividende. 1 La CONVENȚIA 16. Reclamantul invocă o încălcare a dreptului la respectarea bunurilor sale ca urmare a vânzării apartamentului în cauză și a refuzului instanțelor naționale de a anula vânzarea, deși au recunoscut caracterul ilegal al naționalizării. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 17. Guvernul ridică o excepție de incompatibilitate rațională personae consideră că reclamantul nu mai are calitatea de victimă în măsura în care, prin decizia din 4 februarie 2008 și prin Protocolul din 3 aprilie 2008, municipalitatea Cluj a dispus restituirea bunului reclamantului. 18. Reclamantul susține că contractul de vânzare încheiat de B.N. și B.E. cu privire la proprietatea sa a fost validat prin încetarea definitivă a procedurii de judecată a Cluj din 19 noiembrie 2004. aprilie 2008 și că, de atunci, B.N. și B.E. au introdus o acțiune în anulare a deciziei de restituire luate de municipalitatea Cluj. 19. Curtea amintește că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este suficientă, în principiu, să îi retragă calitatea de victimă decât dacă: autoritățile naționale au recunoscut în mod explicit sau în esență și au reparat apoi încălcarea Convenției (a se vedea, printre altele, Ludi c. Elveția, iunie 1992, § 34, seria A n 238). Cu toate acestea, în speță, aceasta constată că reclamantul se află în aceeași situație ca la 19 noiembrie 2004 (a se vedea Bacso c. România, n 92933/03, §§ 49-51, 4 noiembrie 2008). Într-adevăr, deși autoritățile au ordonat restituirea bunurilor reclamantului prin decizia din 4 februarie 2008 și i s-a restituit în mod oficial acest bun, încă nu se poate bucura de acest bun, deoarece B.N. și B.E. rămân proprietarii acestuia și au posesia efectivă a acestui apartament. În plus, acestea au introdus împotriva reclamantă și municipalitatea Cluj o acțiune în anulare a deciziei de restituire. Prin urmare, având în vedere aceste elemente și fără a specula pe parcursul acestei proceduri, decizia din 4 februarie 2008 și Protocolul din 3 aprilie 2008 invocat de guvern nu poate să șteargă în întregime consecințele hotărârii citate anterior din instanța de judecată a Cluj în ceea ce privește dreptul său de proprietate. 21. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că reclamantul poate pretinde că este victimă, în sensul articolului 34 din convenție. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția guvernului și să se constate că această excepție nu este în mod evident greșit întemeiată în sensul art. 35 din Convenție și că nu se confruntă cu nici un alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie să se declare admisibil. Pe fond 22. Guvernul își reiterează argumentele prezentate în cazuri similare anterioare (a se vedea, printre altele, Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție (a se vedea cauzele menționate anterior, în special Strain menționat anterior, § 39, 43 și 59 ; și Porteanu România , 4596/03, §§ 32-35, 16 februarie 2006). 25. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön Õ a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea duce la o concluzie diferită în acest caz. Curtea reafirmă în special că, în contextul legislativ român care reglementează acțiuni în revendicare imobiliară și restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de către statul de proprietate către terțe părți de bună credință, chiar și atunci când este precedată de confirmarea definitivă în justiție a dreptului de proprietate de altă parte, se analizează într-o privare de bunuri. O astfel de privare, combinată cu absența totală a despăgubirii, este contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 (Vodă Bob România, n 7976/02, § 23, 7 februarie 2008). 26. În măsura în care statul susține că este legal pentru reclamant să obțină o despăgubire prin intermediul organismului de plasament colectiv în valori mobiliare 10/2001, în conformitate cu valoarea bunului stabilit prin expertiză, Curtea își reiterează constatarea anterioară potrivit căreia fondul "proprietatea" nu funcționează în prezent într-un mod care poate fi considerat echivalent cu acordarea efectivă a unei părți (a se vedea, printre altele, Petrini c. România, nr 3320/05, § 34, 24 februarie 200927). Această concluzie este fără a aduce atingere oricărei evoluții pozitive pe viitor a mecanismelor de finanțare prevăzute de această lege specială pentru persoanele care, cum ar fi: Reclamantul a fost recunoscut drept proprietar printr-o hotărâre judecătorească definitivă. În această privință, Curtea ia notă cu satisfacție de evoluția recentă care pare să se concretizeze și care merge în direcția corectă în acest sens (punctul 15 de mai sus). 28. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, eșecul dreptului de proprietate al reclamantului asupra bunului său, combinat cu absența totală a despăgubirii, l-a obligat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor garantate prin art. 1 din Protocolul nr. Prin urmare, a existat în speță o încălcare a acestei dispoziții. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 29. Reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil din cauza hotărârilor pronunțate de instanțele naționale în procedura de anulare a contractului de vânzare. 1 din Convenția ale cărei dispoziții relevante sunt astfel formulate Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 30. Ținând seama de concluziile sale menționate la punctele 22-25 litera (c). Pe această bază, Curtea consideră că nu este necesar să se pronunțe cu privire la admisibilitate și la temeinicia în litigiu (a se vedea, mutatis mutandis și, printre altele, Laino Italia [GC], nr 33158/96, § 25, CEDH 1999-I, Zanghio c. Italia , 19 februarie 1991, § 23, seria A n 194-C, și Biserica Catolică Canée Grecia , 16 decembrie 1997, § 50, Rec., 1997-VIII și Denes și alții c. România 25862/03, § 59, 30 martie 2009). III. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 14 DIN CONVENȚIA CU ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1 LA CONVENȚIA 31. 1 la Convenție, reclamantul a făcut obiectul unei discriminări față de B.N. și B.E. din cauza validării contractului lor de vânzare și a nerambursării bunurilor sale de către instanțele interne. 32. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, Curtea nu a ridicat, în speță, în raționamentul instanței de recurs din Cluj, nici o aparență de încălcare a drepturilor garantate prin art. 14 din Convenția combinată cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. 33. Prin urmare, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție, acest aspect trebuie respins ca fiind în mod vădit nefondat. IV. PRIVIND LEGAREA LEGĂTUREI 46 DIN CONVENȚIA 34. Hotărârea definitivă a Curții este transmisă Comitetului miniștrilor care supraveghează punerea în aplicare a acesteia. 35. Încheierea încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 dezvăluie o problemă pe scară largă care rezultă din defectuozitatea legislației privind restituirea imobilelor naionaleizate care au fost vândute de către teritori. Prin urmare, Curtea consideră că statul trebuie să ajusteze în cel mai scurt timp procedura instituită de legile de reparaii (în special legile nr. 10/2001 și 247/2005), astfel încât aceasta să devină într-adevăr coerentă, accesibilă, rapidă și previzibilă (a se vedea Hotărârile Viașu România, 75951/01, § 83, 9 decembrie 2008 Katz România, n 29739/03, § 30-37, 20 ianuarie 2009 și Faimblat România, nr 23066/02, § 48-54, 13 ianuarie 2009). PRIVIND LICENȚA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 36. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 37. Reclamantul solicită, pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, restituirea a jumătate din apartament. În lipsa unei astfel de restituiri, acesta solicită 58 455 EUR reprezentând valoarea de piață actuală a bunului său. El prezintă Curții o expertiză a apartamentului stabilit în ianuarie 2008. De asemenea, solicită 15 000 EUR pentru prejudiciul moral cauzat de lipsa de proprietate. 38. Guvernul consideră că valoarea de piață a jumătate din apartament este de 44 321 EUR și oferă avizul unui expert, stabilit în mai 2008. 39. În ceea ce privește presupusul prejudiciu moral, guvernul consideră că nu este necesar să îl rețină, deoarece acest prejudiciu nu a fost dovedit și nu s-a stabilit nicio legătură de cauzalitate între procedura care face obiectul prezentei cereri și suferința pe care o presupune reclamantul. 40. Curtea amintește că a ajuns la concluzia că încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza vânzării de către instanță a binelui reclamantului către terți, combinată cu absența totală a despăgubirii. 41. Curtea apreciază, în circumstanțele speței, că restituirea bunului în cauză l-ar plasa pe reclamant cât mai mult posibil într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla dacă cerințele art. 1 din Protocolul nr. 42. În lipsa unei astfel de restituiri, Curtea decide că trebuie să plătească reclamantului, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunului. 43. În cazul de față, în ceea ce privește stabilirea valorii prejudiciului material, având în vedere informațiile de care dispune cu privire la prețurile pieței imobiliare locale și la elementele furnizate de părți, Curtea apreciază valoarea bunului la 50 000 EUR. 44. În ceea ce privește cererea reclamantului pentru prejudiciul moral, Curtea consideră că evenimentele în cauză au condus la neplăceri și incertitudini pentru el și că suma de 1 000 EUR reprezintă o despăgubire echitabilă a prejudiciului moral suferit. 488,11 RON pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și plătește mai multe facturi și contracte de asistență judiciară reprezentând valoarea cheltuielilor suportate în cadrul procedurii interne (notificarea adresată primăriei Cluj-Napoca, taxa de avocat, taxa de timbru și autentificarea documentelor), și anume 4 420; 68 RON, și în procedura în fața Curții (onoriari de avocat, timbre poștale, traducere, autentificare și fotocopiere a documentelor), și anume 2 067, 5 RON. 46. Guvernul susține că suma solicitată de reclamant ca cheltuieli efectuate în cadrul procedurii interne a fost compensată de instanța de apel a Cluj prin hotărârea definitivă din 19 noiembrie 2004. Acesta observă, de asemenea, că contractele de asistență judiciară nu au fost încheiate cu numărul dosarelor din cadrul procedurii judiciare naționale și că nu a fost stabilită nicio legătură între aceste contracte și prezenta cauză. În ceea ce privește cheltuielile de judecată și cheltuielile de judecată aferente procedurii în fața Curții, guvernul consideră că reclamantul nu a transmis o parte din cheltuielile de copiere a documentelor și că nu a demonstrat legătura dintre cheltuielile de autentificare a documentelor și procedura în fața Curții. 47. În conformitate cu jurisprudența Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale de judecată numai în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, având în vedere faptul că Curtea a încheiat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr 1 și a elementelor aflate în posesia sa și a criteriilor menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 500 EUR, indiferent de costuri, și la. Interese moratoriu 48. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES, CURȚIA, LA LUANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la suma restantă de la art. 1 din Protocolul nr. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție A spus că nu are loc nici o examinare separată a admisibilității, nici a binelui întemeiat și nici a temeiului articolului 6 alineatul (1) din Convenție. A spus că statul pârât trebuie să restituie reclamantului jumătate din apartamentul imobilului situat în Cluj-Napoca la n 6, rue Plopilor, în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție că, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în același termen de trei luni, 50 000 EUR (cinci mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale în orice caz, statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în același termen, următoarele sume 000 EUR (mii de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (ii) 500 EUR (mii de cinci sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru toate costurile că sumele menționate la lit. (b) și (c) vor fi convertite în moneda landului restant la rata aplicabilă la data decontării, începând de la data expirării termenului menționat și până la data restanței, aceste sume vor fi majorate de la un interes simplu la o rată egală cu cea a Facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 28 iulie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte